ICCJ. Decizia nr. 390/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 390/2014
Dosar nr. 7398/118/2011*
Şedinţa publică de la 5 februarie 2014
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 mai 2011 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, reclamanţii M.R., M.F. şi Şt.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii R.A.J.A. SA Constanţa, C.L. Medgidia, M. Medgidia şi C.J. Constanţa, obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru restrângerea prerogativelor recunoscute proprietarului de art. 480 C. civ., cu privire la suprafaţa de 18 000 mp teren situat în intravilanul localităţii Medgidia, str. Vasile Lupu şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta R.A.J.A. SA Constanţa a formulat note scrise, prin care a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei I civilă a Tribunalului Constanţa, în raport de natura comercială a cauzei, solicitând trimiterea dosarului spre competentă soluţionare Secţiei a ll-a Civilă a Tribunalului Constanţa.
Prin încheierea de şedinţă din data de 16 iunie 2011, instanţa a dispus citarea reclamanţilor cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de14.111 lei şi să timbreze cu timbru judiciar în valoare de 5 lei, sub sancţiunea anulării cererii.
Reclamanţii au depus cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru de 14.111 şi a timbrului judiciar la care au fost obligaţi sub sancţiunea anulării acţiunii.
Prin încheierea de şedinţă din 1 august 2011 pronunţată de în dosarul nr. 7398/118/2011/a1 Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a fost admisă cererea reclamanţilor şi s-a constat că acţiunea înregistrată sub nr. 7398/118/2011 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, este scutită de la plata taxei de timbru şi timbrului judiciar, reţinându-se că reclamanţii au calitatea de foşti deţinuţi politici, conform înscrisurilor depuse la dosarul nr. 7398/118/2011, în raport de prevederile art. 15 lit. t) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru care nu disting asupra izvorului acestor drepturi şi interese, iar potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, timbrul judiciar nu se aplică în cazurile în care nu se percepe taxa de timbru.
Prin sentinţa civilă nr. 6137 din 24 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în dosar nr. 7398/118/2011, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I civilă în soluţionarea cauzei; s-a constatat natura comercială a litigiului şi s-a trimis dosarul Secţiei a ll-a civilă spre competentă soluţionare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a ll-a civilă, sub nr. 7398/118/2011*.
Procedând la soluţionarea cauzei, pentru termenele de judecată din 15 mai 2012 şi 19 iunie 2012, instanţa a dispus citarea tuturor reclamanţilor cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 14.111 lei şi depunerii timbrului judiciar în valoare de 5 lei, întrucât instanţa a constatat că este învestită cu soluţionarea unei acţiuni în pretenţii prin care reclamanţii solicită obligarea pârâţilor C.J. Constanţa, M. Medgidia, C.L. Medgidia şi R.A.J.A. Constanţa la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând despăgubiri datorate pentru restrângerea prerogativelor dreptului de proprietate cu privire la suprafaţa de 18.000 mp teren situat în intravilanul oraşului Medgidia, str. Vasile Lupu.
În apărare, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.
Pe cale de excepţie, pârâţii au invocat netimbrarea acţiunii la valoarea pretenţiilor, necompetenţa funcţională a secţiei I civilă, în soluţionarea cauzei şi a inadmisibilitatea acţiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. Totodată, s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 1822 din 16 octombrie 2006 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosar nr. 6135/2006.
Conform precizărilor exprese ale reclamanţilor, s-a reţinut că acţiunea se întemeiază pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) lit. b) din Legea apelor nr. 107/1996, art. 44 Constituţie, art. 480 C. civ., art. 1 din Protocolul 1 C.E.D.O., H.G. nr. 930/2005, iar nu pe Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut că reclamanţii au formulat note scrise cu privire la natura civilă a litigiului şi competenţa funcţională a secţiei I civilă în soluţionarea cauzei, solicitând totodată respingerea excepţiei anulării acţiunii ca netimbrată, întrucât prin încheierea din data de 1 august 2011 pronunţată în dosar nr. 7398/118/2011/a1 s-a constatat că acţiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru şi timbrului judiciar.
Prin încheierea din data de 19 iunie 2012 instanţa a respins, ca nefondată, excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a ll-a Civilă din cadrul Tribunalului Constanţa în soluţionarea cauzei, invocată de reclamanţi.
Prin sentinţa civilă nr. 2394 din 19 iunie 2012, Tribunalul Constanţa, secţia a ll-a civilă, a admis excepţia anulării acţiunii şi a anulat acţiunea, ca netimbrată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, având în vedere obiectul concret şi izvorul pretenţiilor reclamanţilor, data precizărilor cu privire la temeiul juridic al acţiunii, dispoziţiile art. 15 lit. t) din Legea nr. 146/1997 a1 şi ale încheierii din data de 1 august 2011 pronunţată în dosar nr. 7398/118/2011/ a1, nu sunt incidente în cauză, întrucât litigiul de faţă nu priveşte „drepturile şi interesele legitime pretinse de foştii deţinuţi şi persecutaţi din motive politice în perioada regimului comunist”, şi, constatând că reclamanţii nu au achitat taxa de timbru la valoarea pretenţiilor, sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
La data de 7 septembrie 2012 petenta pârâtă SC R.A.J.A. SA a formulat cerere de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 2394 din 19 iunie 2012, în sensul obligării reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 lei reprezentând onorariu avocat, cheltuieli dovedite cu OP nr. 3010 din 14 iunie 2011, depus la dosar.
Prin Sentinţa civilă nr. 3375 din 06 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a ll-a civilă, a fost admisă cererea SC R.A.J.A. SA şi s-a dispus, în temeiul art. 2822 C. proc. civ., completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 2394 din 19 iunie 2012 pronunţată în dosar nr. 7398/118/2011* cu menţiunea că, în temeiul 274 C. proc. civ., obligă reclamaţii M.F., M.R. şi Şt.A.I., în solidar, către pârâta SC R.A.J.A. SA la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 lei justificate prin onorariu avocat, reţinând că, în cauză, calea procedurală aleasă de petenta pârâtă se circumscrie textului art. 2822 C. proc. civ., şi, în raport de înscrisurile aflate la dosar, cererea este fondată.
Împotriva sentinţei civile nr. 2394 din 19 iunie 2012 şi a sentinţei civile nr. 3375 din 06 noiembrie 2012 pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, reclamanţii M.F., M.R. şi Şt.A.I. (succesor al reclamantei Şt.E.) au declarat apel, criticând hotărârile atacate ca fiind nelegale şi netemeinice.
Prin decizia civilă nr. 1 din 9 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanţii M.F., Şt.A.I.D. şi M.R. împotriva sentinţei civile nr. 2394 din 19 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa.
Prin aceeaşi hotărâre, a fost admis apelul declarat de reclamanţii M.F., Şt.A.I.D. şi M.R. împotriva Sentinţei civile nr. 3375 din 06 noiembrie 2012 a Tribunalului Constanţa pronunţată în dosarul nr. 7398/118/2011*. A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că, s-a dispus reducerea onorariului cuvenit apărătorului ales al pârâtei SC R.A.J.A. SA la suma de 300 lei. Au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâta SC R.A.J.A. SA a sumei de 300 lei, în solidar, reprezentând cheltuieli de judecată. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Au fost obligaţi apelanţii la plata către intimata SC R.A.J.A. SA a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, după reducerea lor, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru a hotărî astfel, în ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 2394 din 19 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a ll-a civilă, raportat la prevederile art. 160 C. proc. civ., instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că instanţa comercială, după înregistrarea dosarului, a procedat corect la verificarea timbrajului în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a cauzei şi temeiul de drept material ales de reclamanţi, fiind suverană în a conduce procesul fără a ţine seama de dezlegarea anterioară dată de instanţa necompetentă.
Astfel, cererea de chemare în judecată formulată de apelanţii reclamanţi s-a apreciat ca fiind supusă timbrajului la valoare, nefiind incident niciun caz de scutire dintre cele expres reglementate de Legea nr. 146/1997.
Cum în faţa primei instanţe nu s-a făcut dovada achitării taxei de timbru stabilită în sarcina reclamanţilor, instanţa de apel a apreciat că în mod temeinic şi legal a fost admisă excepţia netimbrării acţiunii.
Referitor la apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 3375 din 06 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, prin care s-a admis cererea de completare dispozitiv formulată de SC R.A.J.A. SA, fiind obligaţi reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată ale pârâtei SC R.A.J.A. SA în cuantum de 5000 lei, reprezentând onorariul apărătorului ales, instanţa de control judiciar a reţinut caracterul fondat al cererii de apel, raportat la prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
S-a constatat că obligaţia de suportare a unui onorariu de 5000 lei de către reclamanţii apelanţi nu reprezintă o prestaţie echitabilă faţă de complexitatea dosarului şi de munca avocatului mandatat de SC R.A.J.A. SA în raport de modalitatea de soluţionare a cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, s-a constat că se impune reformarea soluţiei pronunţate de prima instanţă sub aspectul cuantumului solicitat, acesta fiind redus la suma de 300 lei, sumă pe care reclamanţii urmează să o achite, în solidar, către pârâta SC R.A.J.A. SA, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În privinţa cheltuielilor solicitate în faza judecăţii în apel, instanţa de apel a constatat că apelanţii reclamanţi sunt în culpă procesuală, dat fiind caracterul nefondat al apelului pe care aceştia l-au declarat, cuantumul acestor cheltuieli fiind însă cenzurat în raport de numărul de termene acordate în apel, de munca depusă de apărătorul ales al intimatei şi de complexitatea cauzei.
În termen legal, împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanţii M.F., Şt.A.I.D. şi M.R. au declarat recurs, criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate, sub aspectul respingerii apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 2394 din 19 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, solicitând admiterea în totalitate a apelului declarat, casarea sentinţei civile anterior menţionată şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond competentă.
În motivare, recurenţii apreciază că instanţa a reţinut, în mod greşit, că pe parcursului procesului reclamanţii ar fi modificat temeiul juridic al cererii, întrucât cauza raportului juridic dedus judecăţii s-a menţinut aceeaşi pe tot parcursul demersului judiciar.
Arată că temeiul juridic al cererii a fost stabilit prin cererea introductivă, acesta fiind Legea nr. 107/1996, art. 44 alin. (5) din Constituţia României şi art. 480 C. civ., nefiind făcută niciodată vorbire de Legea nr. 10/2001, ca izvor al pretenţiilor.
În opinia recurenţilor, instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, că transferul cauzei de la o secţie la alta în cadrul aceleaşi instanţe este o declinare de competenţă şi în consecinţă, instanţa de fond a procedat corect la verificarea timbrajului, fără a ţine seama de dezlegarea anterioară dată de instanţa necompetentă.
De asemenea, s-a apreciat, în mod nefondat, că în situaţia transferului dosarului, în cadrul aceleaşi instanţe, doar dovezile administrate în faţa primului complet, pot rămâne câştigate judecăţii, nu şi soluţiile pronunţate anterior transferului.
Consideră că încheierea prin care s-a dispus scutirea reclamanţilor de la plata taxelor de timbru are natura unei încheieri premergătoare, susceptibile de a fi atacate, doar odată cu hotărârea de fond, conform art. 282 alin. (2) şi art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
Prin prisma prevederilor art. 105 C. proc. civ., nulitatea încheierii date în procedura de reexaminare a taxelor de timbru este relativă şi nu a produs nici o vătămare, ca să impună anularea sa, în cazul în care ar fi fost vorba de o declinare de competenţă a instanţei de fond.
În consecinţă, întrucât instanţa de fond a admis netemeinic şi nelegal excepţia de netimbrare a acţiunii, fără a soluţiona în fond pricina, soluţie menţinută de instanţa de apel, recurenţii solicită, în temeiul art. 312 C. proc. civ., casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Totodată, apreciază că, în mod eronat, cauza a fost soluţionată de Secţia a ll-a civilă, din cadru instanţelor de fond şi de apel, secţie specializată, în ceea ce priveşte litigiile comerciale, respectiv litigiile dintre profesionişti, conform noii legislaţii.
În acest context, arată că obiectul acţiunii în pretenţii îl reprezintă plata despăgubirilor aferente folosinţei terenului proprietatea recurenţilor, litigiu eminamente civil şi nu comercial (acţiune introdusă anterior noului C. civ.), întrucât nu are ca fundament un fapt sau act de comerţ, care să atragă competenţa secţiei a ll-a civilă.
Faptul că pârâta SC R.A.J.A. SA are în administrare terenul proprietatea reclamanţilor şi este societate comercială, nu este de natură a atrage competenţa funcţională a secţiei specializate.
Se susţine că între reclamanţi şi pârâta SC R.A.J.A. SA nu există un raport juridic comercial izvorât dintr-un contract care să presupună drepturi şi obligaţii reciproce, dreptul reclamanţilor la despăgubiri izvorând din lege.
Pentru aceste motive, în cazul admiterii recursului şi casării hotărârilor cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, recurenţii solicită trimiterea cauzei la secţia I civilă a instanţei de fond.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Intimatul-pârât C.L. MEDGIDIA a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.
Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele care succed:
Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se impune precizarea că invocarea necompetenţei materiale nu mai constituie motiv de ordine publică, având în vedere noua reglementare a art. 1591 C. proc. civ., astfel cum a fost introdus prin art. I pct. 23 din Legea nr. 202/2010, care prevede la alin. (2) şi (3) că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi sau de judecător până la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, iar necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, când aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Prin această reglementare legiuitorul a urmărit să împiedice prelungirea duratei procesului, prin eventuala reluare a judecăţii în faţa unei alte instanţe decât cea a cărei competenţă nu a fost iniţial contestată şi care a procedat la judecarea pricinii.
Astfel, dacă nu s-a procedat în sensul stipulat la alin. (2) şi (3) ale art. 1591 C. proc. civ., cum este situaţia de faţă, necompetenţa nu mai poate fi invocată în recurs.
În speţă, recurenţii-reclamanţi se prevalează omisso medio de faptul că litigiul este civil, iar nu comercial, apreciind că, în mod eronat, cauza a fost soluţionată de secţia a ll-a civilă, din cadrul instanţelor de fond şi de apel, secţie specializată în ceea ce priveşte litigiile comerciale, or astfel cum s-a arătat anterior, criticile formulate sub acest aspect exced analizei instanţei de recurs, dat fiind că motivul invocat nu mai constituie motiv de ordine publică.
Aşa fiind, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, nu se verifică incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reglementează două ipoteze: hotărârea recurata este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, dar în cauză, se constată că niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost demonstrată.
Potrivit art. 160 C. proc. civ., „în cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân câştigate judecăţii şi instanţa competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice”.
În mod legal, instanţa de control judiciar, pornind de la cadrul legal instituit de dispoziţiile art. 160 C. proc. civ., a reţinut că instanţa comercială (Tribunalul Constanţa, secţia a ll-a civilă), după înregistrarea dosarului, a procedat în mod corect la verificarea timbrajului în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a cauzei şi temeiul de drept material ales de reclamanţi, fiind suverană în a conduce procesul fără a ţine seama de dezlegarea anterioară dată de instanţa necompetentă, respectiv de încheierea pronunţată de instanţa civilă iniţial învestită, secţia I civilă a Tribunalului Constanţa, prin care s-a dispus scutirea reclamanţilor de la plata taxei de timbru.
Prin urmare, nu se poate pretinde că instanţele au înlăturat în mod nelegal efectele încheierii irevocabile prin care a fost dispusă scutirea de la plata taxei de timbru, ştiut fiind că potrivit art. 105 alin. (1) C. proc. civ., actele de procedură săvârşite de un judecător necompetent sunt nule.
În condiţiile în care acţiunea reclamanţilor este supusă timbrajului la valoare, nefiind incident niciunul dintre cazurile de scutire dintre cele expres reglementate de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi având în vedere că nici în faţa instanţei de fond şi nici în apel nu s-a făcut dovada achitării taxei de timbru, în mod legal, instanţa de control judiciar a menţinut soluţia primei instanţe de anulare a acţiunii ca netimbrată, iar recurenţii nu se pot prevala de propria culpă constând în neonorarea obligaţiei legale de a timbra, de propria pasivitate derivată din faptul că nu au efectuat niciun demers în sensul depunerii dovezii de achitare a taxei de timbru, neputând fi imputată instanţei lipsa de diligentă a părţii.
De altfel, reclamanţii au fost legal citaţi cu menţiunea de a face dovada achitării taxei de timbru, faţă de temeiul de drept al acţiunii, iar aceştia aveau posibilitatea formulării unei cereri vizând modului de stabilire al taxei de timbru, în raport de prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, republicată, cerere pe care nu a înţeles să o promoveze.
În altă ordine de idei, chiar şi în ipoteza preconfigurată de recurenţi, soluţia de netimbrare a acţiunii este susţinută şi din perspectiva dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, care conferă posibilitatea instanţei de a corecta, inclusiv în căile de atac, un eventual calcul greşit al taxei de timbru şi de a pune în vedere părţii să achite diferenţa taxei de timbru în ipoteza unei insuficiente timbrări la instanţa anterioară.
Nu în ultimul rând, este de reţinut că recurenţii-reclamanţi sunt ţinuţi să formuleze critici prin raportare la soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar, respectiv de menţinere a soluţiei adoptate de prima instanţă, în sensul anulării acţiunii ca fiind netimbrată, la argumentele folosite de instanţa de apel în fundamentarea soluţiei pronunţate, în limitele în care aceasta s-a pronunţat. Prin urmare, formularea omisso medio a unor critici care nu au constituit motive de apel, exced analizei controlului de legalitate al instanţei de recurs.
Pentru toate considerentele reţinute, Înalta Curte constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi invocat de recurenţi, întrucât instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect legea, dând o corectă eficienţă textelor de lege incidente în speţă, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică.
Aşa fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii M.F., Şt.A.I.D. şi M.R. împotriva deciziei civile nr. 1 din 9 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii M.F., Şt.A.I.D. şi M.R. împotriva deciziei civile nr. 1 din 9 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 387/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 420/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
