ICCJ. Decizia nr. 420/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizie nr. 420/2014
Dosar nr. 7536/2/2013
Şedinţa publică din 6 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 7536/2/2013 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, intimata SC U.H. SA a solicitat, în contradictoriu cu reclamantul M.E., suspendarea provizorie a executării sentinţei civile nr. 1334 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă.
Prin încheierea din data de 6 decembrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis cererea şi a dispus suspendarea executării provizorii a sentinţei civile nr. 1334 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă până la soluţionarea apelului declarat în cauză.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că o asemenea măsură cu caracter excepţional se impune a fi luata până la soluţionarea cererii de apel, întrucât desăvârşirea operaţiilor de executare anterior soluţionării căii de atac formulate ar putea aduce prejudicii debitoarei apelante.
Prin sentinţa nr. 1334 din 26 septembrie .2013, a cărei executare se solicită a fi suspendată, SC U.H. SA a fost obligată să achite fostului salariat M.E. o suma reprezentând şase salarii lunare brute, cu titlu de compensaţie pentru concediere.
Prin cererea de apel se invocă faptul că, pe de o parte, nu a fost vorba despre o concediere colectivă, ci de una individuala şi ca, prin urmare, nu ar fi aplicabile prevederile contractului colectiv de munca încheiat la nivel de ramura. S-a mai reţinut, că se mai invoca, pe de alta parte, încetarea valabilităţii contractului colectiv de muncă menţionat, precum şi inaplicabilitatea în speţă a contractului colectiv de munca înregistrat la M.M.F.P.S. din 05 august 2010 încheiat la nivel de ramură Chimie şi Petrochimie.
Procedând la o analiză sumară a motivelor de nelegalitate şi netemeinicie invocate de apelanta instanţa a reţinut că este în interesul ambelor părţi tranşarea definitivă a litigiului, înainte de efectuarea de acte de executare.
Împotriva acestei încheieri a declarat „apel” reclamantul M.E.
În motivarea acestei căi de atac reclamantul a arătat în esenţă că susţinerile făcute de SC U.H. SA în cererea de suspendare nu sunt dovedite şi nu justifică o situaţie de excepţie. S-a mai arătat, că SC U.H. SA nu a respectat dispoziţiile legale privind plata cauţiunii precum şi faptul că în mod greşit au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 40/2011. În fine, reclamantul a mai susţinut că contractul colectiv de muncă din 11 februarie 2010 nu poate fi denunţat unilateral.
Analizând cererea, Înalta Curte constată următoarele:
Conform art. 448 alin. (1) pct. 10 şi alin. (2) noul C. proc. civ. hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept, executarea având un caracter provizoriu în orice situaţie în care legea prevede că hotărârea este executorie.
În baza art. 450 noul C. proc. civ., în apel poate fi solicitată suspendarea executării provizorii, în alin. (3) al acestui art., prevăzându-se că, la judecata cererii de suspendare sunt aplicabile dispoziţiile art. 718 alin. (6) noul C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziţii, la care norma care reglementează procedura de suspendare a executării provizorii în apel, face trimitere, încheierea asupra suspendării poate fi atacată numai cu apel, în mod separat.
Tot în materia suspendării, este aplicabil şi art. 484 noul C. proc. civ., care dispune că în situaţia în care se formulează în recurs o cerere de suspendare a executării hotărârii recurate, aceasta se soluţionează prin încheiere motivată, care este definitivă.
În speţă, hotărârea a cărei executare s-a suspendat prin încheierea din 6 decembrie 2013 este dată într-un litigiu de muncă, iar potrivit art. 483 alin. (2) din noul C. proc. civ., hotărârile pronunţate în cererile privind conflictele de muncă nu sunt supuse recursului.
Prin urmare, cum în speţă s-a dispus suspendarea executării unei hotărâri judecătoreşti care este supusă numai căii de atac a apelului, încheierea pronunţată este definitivă, aplicând prin analogie dispoziţiile art. 484 din noul C. proc. civ., pentru că nu se poate ca încheierea de suspendare a executării unei hotărâri să fie supusă altor căi de atac decât cele pe care le are deschise hotărârea supusă executării.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte normele de competenţă, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 97 noul C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursuri precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.
În această materie, art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară prevede că „ secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel”.În ceea ce priveşte completele de judecată, potrivit art. 314 alin. (1) din aceeaşi lege, „Completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiaşi secţii”.
Coroborând dispoziţiile legale incidente, menţionate anterior şi aplicând cu prioritate normele imperative ce guvernează materia competenţei materiale, Înalta Curte reţine că prezenta cale de atac este inadmisibilă şi pentru următoarele motive:
Deşi potrivit art. 718 alin. (6) C. proc. civ., încheierea asupra suspendării executării se poate ataca cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea că încheierea ce face obiectul controlului judiciar în speţă este pronunţată, în faza procesuală a apelului, de către Curtea de Apel.
Se constată, totodată, că, în reglementarea dispoziţiilor noului C. proc. civ. şi ale Legii nr. 303/2004, menţionate anterior, Înaltei Curţi nu i-au fost atribuite competenţe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condiţiile în care legile procesuale şi de organizare judiciară nu menţionează expres o astfel de posibilitate.
Pentru a judeca, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 noul C. proc. civ., orice alte cereri date prin lege în competenţă, trebuie ca aceste cereri să fie expres atribuite de lege în sarcina Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, în economia textelor de lege, nu există o prevedere care să confere expres Înaltei Curţi competenţă în soluţionarea apelului împotriva încheierii dată de Curtea de Apel într-o cerere de suspendare a executării unei hotărâri pronunţată într-un conflict de muncă.
Pentru aceste considerente, calea de atac intitulată „apel” formulată de reclamantul M.E. împotriva încheierii din 6 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 7536/2/2013 va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată apel formulată de reclamantul M.E. împotriva încheierii din 6 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 7536/2/2013.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 42/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 422/2014. Civil. Rectificare carte funciară.... → |
|---|
