ICCJ. Decizia nr. 42/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 42/2014
Dosar nr. 7956/1/2002
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2014
Asupra cauzei constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 177 din 5 februarie 2002, a admis în parte cererea completată formulată de reclamanta P.L. împotriva pârâtei SC G. SA. A omologat raportul de expertiză topografic efectuat la 7 noiembrie 2001 de expert M.A. A obligat pe pârâta SC G. SA să lase reclamantei, în deplină proprietate şi liniştită posesie, terenul în suprafaţă de 198 mp din Bucureşti, sector 2, reprezentat prin culoarea galbenă în schiţa anexă a raportului de expertiză, teren liber de construcţii sau alte amenajări. A respins cererea formulată împotriva R.A.T.B., ca neîntemeiată. A respins cererea de obligare a pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primar General la plata contravalorii diferenţei de teren de 702 mp, situat la aceeaşi adresă (valoare de circulaţie la zi), ca prescrisă. A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 305 din 8 iulie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC G. SA. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantă şi de pârâta SC G. SA împotriva sentinţei tribunalului.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamanta P.L. şi pârâta SC G. SA (în prezent SC G.S.C. SRL), înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală la data de 4 septembrie 2002.
La 29 octombrie 2003, Înalta Curte a suspendat, la cererea recurentei-reclamante, judecata cauzei, conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dosarul fiind repus pe rol din oficiu la 31 august 2010, pentru verificări, în raport de comunicarea, făcută la solicitarea instanţei, de către Primăria municipiului Bucureşti.
Prin încheierea din 8 decembrie 2010 s-a suspendat judecata recursurilor, în temeiul art. 243 pct. 1 C. proc. civ., constatându-se, potrivit extrasului din Registrul de evidenţă a populaţiei, decesul recurentei-reclamante P.L. şi neindicarea moştenitorilor acesteia.
Dosarul a fost repus pe rol, din oficiu, la 20 noiembrie 2013, în vederea discutării excepţiei de perimare, constatându-se că, deşi au fost solicitate apărătorului recurentei-reclamante, avocat L.P., relaţii referitoare la moştenitorii părţii decedate, nu a fost comunicată instanţei nicio informaţie privitoare la dezbaterea succesiunii.
În absenţa oricărui demers al vreuneia din părţi, la termenul de astăzi, 15 ianuarie 2014, Înalta Curte a pus în discuţie incidentul perimării, în acord cu prevederile art. 252 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte constată aplicabile în cauză dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Din redactarea textului de lege menţionat, care sancţionează pasivitatea procedurală a părţilor, reiese caracterul imperativ al excepţiei invocate, instanţa având îndrituirea şi corelativ obligaţia de a veghea asupra respectării dispoziţiilor de ordine publică care au drept efect stingerea, dintr-o împrejurare culpabilă părţii, a procesului civil.
Perimarea se înfăţişează însă nu numai ca o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege dar şi ca o prezumţie tacită de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată, având astfel un caracter mixt.
În speţă, dat fiind temeiul de drept al suspendării, respectiv art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pricina trebuia repusă pe rol în condiţiile art. 245 pct. 2 din cod, în sensul că judecata putea fi reîncepută prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moştenitorilor sau menţionând o eventuală imposibilitate obiectivă de identificare a acestora.
Dispoziţiile de procedură menţionate exclud ideea că actul de procedură urmează a fi îndeplinit din oficiu, câtă vreme redeschiderea judecăţii putea fi făcută doar la solicitarea părţilor.
Instanţa de recurs mai are în vedere că niciuna dintre părţi nu s-a preocupat înăuntrul termenului de perimare să depăşească impedimentul procesual ce a lăsat cauza în nelucrare, efectuând demersuri direct sau prin intermediul instanţei în vederea stabilirii în mod concret a stadiului dezbaterii succesiunii, verificării existenţei unor moştenitori sau eventualei sesizări a instituţiilor statului în vederea declarării moştenirii vacante.
Din acest punct de vedere, instanţa apreciază că părţile se află în culpă procesuală, dată fiind pasivitatea în care au rămas pe perioada suspendării cauzei.
Ca atare, cum în cauză dosarul a rămas în nelucrare de la 8 decembrie 2010, data suspendării judecării cauzei şi până la 20 noiembrie 2013, data repunerii, din oficiu, a cauzei pe rol, perioadă în care, din vina părţilor, nu a fost întocmit niciun act de procedură în termenul legal prevăzut, prin aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se vor constata perimate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimate recursurile declarate de reclamanta P.L. (decedată) şi de pârâta SC G.S.C. SRL împotriva deciziei nr. 305 din 8 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 419/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 420/2014. Civil → |
|---|
