ICCJ. Decizia nr. 419/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 419/2014
Dosar nr. 54147/301/2013
Şedinţa publică din 6 februarie 2014
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin cererea formulată de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti I.G.M., G.M., P.M. şi V.G.C.G. s-a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitoarei M.M., în baza titlului executoriu – contract de credit din 15 aprilie 2008 emis de I.M.C. SA.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3711 alin. (3) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 990 din 16 septembrie 2013, Judecătoria Răcari a declinat competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, reţinând că potrivit art. 665 alin. (1) din Noul C. proc. civ., cererea de încuviinţare a executării silite se soluţionează de instanţa de executare, iar în raport de dispoziţiile art. 650 alin. (1), instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Cum executorul judecătoresc are sediul în sectorul 3 Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei sector 3 Bucureşti.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 14923 din 6 decembrie 2013, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Răcari şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a apreciat că, raportat la data înregistrării cererii de executare silită (21 ianuarie 2013) şi faţă de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, procedura executării silite este guvernată de dispoziţiile C. proc. civ. anterior, fiind aplicabile dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că, judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea este instanţa competentă, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Cum, împotriva debitoarei M.M., cu domiciliul în jud. Dâmboviţa, localitatea T., executorul judecătoresc a solicitat executarea silită prin toate formele prevăzute de lege, fără a se stabili forma concretă de urmărire silită, necesară determinării instanţei de executare, competenţa de soluţionare este dată de domiciliul debitorului, unde se prezumă că se află bunurile urmărite.
Investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte, va constata că, în speţă, competenţa soluţionării cererii revine Judecătoriei Răcari, pentru considerentele ce succed:
În temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de contract de credit din 15 aprilie 2008, creditoarea I.M.C. SA a formulat cerere de declanşare a procedurii executării silite împotriva debitoarei, la 21 ianuarie 2013, urmare căreia s-a constituit Dosarul de executare nr. 25/2013.
Se constată că, litigiul este guvernat de dispoziţiile vechiului C. proc. civ., faţă de prevederile art. 25 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care „procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche, rămân supuse acelei legi”.
Prin urmare, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite revine instanţei de executare, respectiv judecătoriei în circumscripţia căreia se va face executarea.
Cum domiciliul debitoarei M.M. se află în judeţul Dâmboviţa, localitatea T., iar executarea silită a fost solicitată în toate formele prevăzute de lege, singurul criteriu determinant în stabilirea competenţei îl reprezintă domiciliul debitorului, unde se presupune, în mod rezonabil, că se află bunurile debitorului.
Pentru aceste considerente, urmează ca Înalta Curte, în temeiul art. 22 C. proc. civ., să stabilească competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Răcari, ca instanţă de la domiciliul debitoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 366/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 42/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
