ICCJ. Decizia nr. 449/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 449/2014
Dosar nr. 11795/30/2010*
Şedinţa publică din 11 februarie 2014
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 15774/325/2010 la Judecătoria Timişoara, reclamanta C.E. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Timişoara, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va da, să oblige pârâţii să o despăgubească cu valoarea de circulaţie a suprafeţei de 9.236 m.p. teren arabil înscris în C.F. X Timişoara, teren al cărui proprietar tabular este reclamanta, cu titlu de moştenire.
În motivare, a arătat că în baza certificatului suplimentar de moştenitor din 08 ianuarie 2004, a devenit unic moştenitor în cotă de 1/1 părţi din imobilul menţionat, dobândit cu titlu de cumpărare de către defuncţii săi socri, C.T. şi C.F.
În baza Legii nr. 247/2005, reclamanta a formulat cerere către Comisia locală de fond funciar Timişoara; cererea fiind respinsă, a formulat contestaţie, ce nu a fost încă soluţionată.
Terenul a fost distribuit spre folosinţă către entităţi sociale şi persoane fizice, iar reclamanta nu a avut niciodată posesia acestuia, astfel că restituirea în natură nu este posibilă.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480 C. civ., decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Rezoluţia nr. 1123/1997 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat şi completat cererea, arătând că revendică terenul în litigiu prin compararea titlurilor de proprietate; terenul fiind preluat abuziv de către stat de la antecesorii săi, titlul pârâtelor este nul.
S-a susținut că, întrucât pe terenul în litigiu autorităţile vremii intenţionau să construiască un stadion, casa socrilor săi urmând a fi demolată, socrului său i s-a oferit în anul 1963 o casă pe str. Ş.S., însă fără teren. Dreptul de proprietate al pârâţilor nu a fost înscris în cartea funciară şi nu se cunoaşte în baza cărui act normativ a fost preluat terenul.
Printr-o nouă precizare de acțiune, reclamanta a chemat în judecată, în calitate de pârât, pe SC I.C.M.T. SA, arătând că revendică suprafaţa de 3.259 m.p. pe care o foloseşte această societate și că terenul înscris în C.F. X Timişoara este compus din: suprafața de 3.259 m.p. îngrădită, folosită de societatea pârâtă, 910 m.p. domeniu public şi 5.067 m.p. teren arabil restituit conform Legii nr. 18/1991 către terţe persoane.
Prin sentinţa civilă nr. 31170 din 14 decembrie 2011, Judecătoria Timişoara a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, având în vedere valoarea obiectului pricinii.
În fața tribunalului, reclamanta a renunţat la judecata în contradictoriu cu Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local Timişoara, menţionând că doar pârâta SC I.C.M.T. SA foloseşte terenul, teren pe care îl revendică în baza dreptului comun.
La rândul ei, SC I.C.M.T. SA a formulat cererea înregistrată sub nr. dosar 11795/30/2010, prin care a chemat în judecată pe pârâta C.E., solicitând instanţei să constate că a dobândit în proprietate imobilul (teren şi construcţii) înscris în C.F. X Timişoara prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. Y/1994; să constate că a dobândit acelaşi teren şi cu titlu de uzucapiune; să dispună anularea certificatului suplimentar de moștenitor din 2004 eliberat de B.N.P. D.C.B., în baza art. 88 din Legea nr. 36/1995, câtă vreme la data eliberării actului, terenul nu se afla în patrimoniul defuncţilor socrii ai pârâtei; să dispună rectificarea C.F. X Timişoara în sensul înscrierii dreptului său de proprietate.
În subsidiar, a solicitat ca, în situaţia în care capetele de cerere anterioare vor fi respinse, să se constate că a dobândit dreptul de superficie asupra supraedificatului şi terenului în baza art. 1860, 1846, 1847 C. civ., iar, în situaţia în care şi această cerere va fi respinsă, a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând valoarea imobilului pentru care s-au achitat taxe şi impozite şi pentru care a fost eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate menţionat, invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 492, 494, 998-999, 1075 C. civ.
În motivarea cererii, s-a invocat că, în baza H.G. nr. 834/1991, a fost emis pe numele reclamantei certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au fost ulterior individualizate în C.F. Z Timişoara. Pe terenul în litigiu este amplasată parţial o hală de producţie preluată de la antecesoarele în drepturi ale reclamantei, terenul fiind astfel folosit din anul 1974.
A arătat reclamanta, că eliberarea certificatului suplimentar de moştenitor s-a făcut fără verificarea situaţiei de pe teren, existând şi neconcordanţe cu privire la numele lui de cujus, bunul neexistând în patrimoniul acestuia, nici el şi nici succesorii lui neurmând calea specială prevăzută de legile fondului funciar pentru dobândirea titlului de proprietate.
A mai arătat reclamanta că dreptul său de proprietate este opozabil fără înscriere în cartea funciară, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 7/1996.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., art. 645 C. civ., art. 1846-1847, 1860 C. civ.
Pe cale reconvenţională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie terenul în litigiu; a solicitat să se dispună demolarea halelor reclamantei aflate pe terenul proprietatea sa, întrucât au fost edificate cu rea credinţă, precum și obligarea pârâtei să îi plătească despăgubiri pentru folosinţa terenului.
Prin sentinţa civilă nr. 3232 din 20 noiembrie 2012, Tribunalul Timiş a anulat, ca netimbrată, cererea privind plata despăgubirilor din acţiunea principală formulată în Dosar nr. 11795/30/2010. A admis în parte acţiunea principală precizată formulată în Dosarul nr. 11795/30/2010 de reclamanta SC I.C.M.T. SA.
A constatat nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor suplimentar din 08 ianuarie 2004 al B.N.P. D.C.B., cu privire la suprafaţa de 3.351 m.p., ce face parte din terenul în suprafaţă totală de 9.236 m.p. înscrisă în C.F. X Timişoara.
A dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtei C.E. din cartea funciară menţionată pentru suprafaţa de 3.351 m.p. A respins în rest acţiunea principală precizată.
A anulat, ca netimbrată, cererea reconvenţională formulată de pârâta C.E. în contradictoriu cu reclamanta SC I.C.M.T. SA.
A respins acţiunea conexă precizată formulată de reclamanta C.E. în contradictoriu cu pârâta SC I.C.M.T. SA.
A luat act de renunţarea reclamantei C.E. la judecata acţiunii conexe în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reținut că, după anularea ca netimbrate a cererilor menţionate, a rămas învestită cu solicitarea reclamantei SC I.C.M.T. SA de recunoaştere a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 9.236 m.p., înscris în C.F. X Timişoara, anularea certificatului de moştenitor suplimentar din 2004; în subsidiar, cu constatarea dreptului de superficie asupra halelor pentru construcţii metalice şi a terenului aferent construcţiei.
Pentru pârâta C.E., reclamantă în Dosarul nr. 15774/325/2010, a rămas de analizat cererea având ca obiect revendicarea suprafeţei de 3.351 m.p. ocupată de reclamanta SC I.C.M.T. SA, pârâtă în dosarul menționat.
Analizând probele administrate, tribunalul a reţinut că la data de 09 septembrie 1994 s-a emis pe numele reclamantei SC I.C.M.T. SA, certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. Y pentru suprafaţa de 48.228 m.p., din care în cartea funciară s-a înscris suprafaţa de 40.989 m.p. (conform extrasului C.F. Z Timişoara). Reclamanta a solicitat recunoaşterea dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 9.236 m.p. înscrisă în altă carte funciară, cu nr. X Timişoara, pe numele pârâtei C.E., cu titlu de moştenire, succesiuni succesive, susţinând că acest teren face parte din cel înscris în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, pentru ca în subsidiar să pretindă dobândirea dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii.
La rândul său, pârâta C.E. a pretins dreptul asupra aceluiaşi teren în baza certificatului suplimentar de moştenitor din anul 2004, întrucât imobilul a aparţinut socrilor săi din anul 1949, când l-au cumpărat.
Reclamanta SC I.C.M.T. SA a contestat titlul prezentat de pârâta C.E., invocând nulitatea certificatului prin prisma faptului că imobilul a fost preluat de stat, s-a aflat un timp în patrimoniul Întreprinderii Agricole de Stat, apoi a fost inclus în baza de producţie ce i-a fost transmisă de autoarea sa I.C.M. Braşov, posedând imobilul din anul 1974.
Reclamanta a făcut referire la lipsa calităţii de proprietar a autorilor pârâtei, în condiţiile în care bunul a fost preluat de stat şi folosit de un terţ la momentul dezbaterii succesiunii, dar a invocat și nulitatea ca urmare a lipsei calităţii sale de moştenitor faţă de autori.
Analizând motivele de nulitate, tribunalul a reţinut că primul este nefondat, cât timp în cartea funciară au figurat nu statul, ci persoane fizice. Deși în baza Decretului-lege nr. 115/1938, dreptul de proprietate se dobândeşte prin expropriere fără înscrierea în cartea funciară, pentru a dispune de bun, aşa cum invocă reclamanta în favoarea sa, era necesară înscrierea în cartea funciară. Deci, pentru a se constata acordarea dreptului reclamantei de către stat, trebuia ca acesta din urmă să se întabuleze ca proprietar în evidenţele de publicitate imobiliară, în sensul art. 26 din decretul menţionat.
S-a constatat însă, ca fiind întemeiat al doilea motiv de nulitate al certificatului de moştenitor, pentru că din însuşi conţinutul său rezultă că pârâta C.E. a dobândit în mod nelegal dreptul de proprietate în cotă de 1/1 asupra terenului în litigiu.
Proprietarii tabulari, autori ai pârâtei, au fost C.T. şi C.F., primul decedând în anul 1984, al doilea în septembrie 1990. Soţul pârâtei a fost fiul proprietarilor tabulari, dar a predecedat mamei, în august 1990. Aceasta înseamnă că moştenitori ai defunctului C.T. au fost soţia şi fiul, iar după decesul acestuia din urmă au rămas mama sa, decedată şi ea ulterior, şi soţia, pârâta C.E. Cota de proprietate a mamei soţului pârâtei nu se putea însă transmite în patrimoniul acesteia, deoarece nu se află în categoriile de moştenitori legali aşa cum aceştia sunt enumeraţi de art. 1 din Legea nr. 319/1944.
Prin urmare, a fost admisă această cerere, în parte, şi, deşi reclamanta nu poate obţine câştig de cauză în privinţa celorlalte cereri, din cauza modului de promovare a acţiunii, a cadrului procesual format la iniţiativa sa, tribunalul a apreciat că în persoana SC I.C.M.T. SA există interesul actual şi personal pentru soluţia menţionată.
Aceasta, întrucât, ca urmare a anulării parţiale a certificatului de moştenitor, se ajunge la situaţia în care imobilul se întoarce în patrimoniul autorilor, adică al socrilor, cu consecinţa că succesiunea după aceştia nu este dezbătută, nu se cunoaşte cine este îndreptăţit la cota de proprietate a soacrei pârâtei. Reclamanta nu a formulat o cerere în acest sens, dar recunoaşterea dreptului său de proprietate nu poate avea loc doar în contradictoriu cu pârâta C.E., în privinţa căreia s-a desfiinţat dreptul de proprietate în cotă de 1/1 asupra terenului.
Prin urmare, a considerat instanța, fie că este vorba despre uzucapiune, fie că terenul ar fi înscris în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, aceste aspecte nu pot face obiectul analizei instanţei în cadrul procesual de faţă.
Tribunalul a apreciat că reclamanta nu are interes personal pentru a desfiinţa titlul pârâtei şi pentru diferenţa de suprafaţă, din moment ce ocupă doar o parte din teren.
Cum titlul pârâtei-reclamante s-a desfiinţat pentru suprafaţa de 3.351 m.p., s-a constatat că se impune respingerea acţiunii în revendicare formulată de C.E.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta C.E. care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând în principal anularea şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, deoarece aceasta nu a intrat în soluţionarea fondului, fiind incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, schimbarea ei în sensul respingerii ca nedovedite a cererii reclamantei şi al admiterii acţiunii pârâtei astfel cum a fost formulată şi precizată în dosarul conexat.
În motivare, s-a invocat greşita interpretare a dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active, reclamanta neputând invoca nici calitatea de moştenitor al defuncţilor şi nici vreun drept de proprietate asupra terenului. De asemenea, s-a susținut nepronunţarea asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, petiţia de ereditate putând fi formulată în termen de 3 ani de la data la care reclamanta şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, precum și faptul că sentinţa nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază.
Prin decizia civilă nr. 62/A din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâta C.E., a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a certificatului suplimentar de moştenitor din 08 ianuarie 2004 formulată de reclamanta SC I.C.M.T. SA şi cererea în rectificare C.F. X Timişoara formulată de aceeaşi reclamantă. A fost menținută în rest sentinţa.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, solicitând anularea certificatului suplimentar de moştenitor eliberat pe numele pârâtei, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii.
Reclamanta nu a invocat propria calitate de moştenitor de pe urma defuncţilor C., ci a invocat un drept propriu asupra imobilului (unei părţi din acesta) inclus în masa succesorală conform certificatului contestat, ceea ce înseamnă că sunt neîntemeiate susţinerile pârâtei apelante referitoare la natura acţiunii reclamantei ca fiind una în petiţie de ereditate, cu consecinţa inadmisibilităţii acţiunii şi, respectiv a intervenirii prescripţiei dreptului la acţiune.
La fel, contrar susţinerilor apelantei, s-a apreciat că o eventuală admitere a cererii în anulare formulată - dat fiind specificul acesteia, nu ar avea ca efect obligatoriu eliberarea unui certificat de moştenitor (şi) pe numele reclamantei ci excluderea din masa succesorală al cărei beneficiar este pârâta - moştenitor al bunului asupra căruia reclamanta invocă un drept propriu.
S-a constatat, însă, ca având caracter întemeiat, susţinerile apelantei pârâte vizând lipsa interesului reclamantei în a solicita anularea certificatului suplimentar de moştenitor.
Aceasta întrucât, pentru a fi parte în proces, cel ce a sesizat instanţa cu acţiunea civilă trebuie să dovedească existenţa interesului (a folosului urmărit prin declanşarea demersului judiciar) care trebuie să fie legitim, născut, actual, personal şi direct.
Având în vedere specificul acţiunii cu care reclamanta a sesizat instanţa, interesul acesteia ar consta în aceea că, efect al anulării certificatului de calitate de moştenitor şi al efectuării operaţiunilor de carte funciară solicitate, dreptul de proprietate propriu al reclamantei să fie înscris în cartea funciară, conform propriei cereri.
Or, radierea din evidenţele funciare a dreptului pârâtei neurmată de înscrierea vreunui drept al reclamantei (astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei, necontestat de reclamantă) ar avea ca efect reînscrierea persoanelor de pe urma cărora a fost eliberat certificatul de calitate de moştenitor contestat.
Pe de altă parte, conform probelor administrate în cauză, reclamanta nu a justificat vreun drept de proprietate propriu asupra vreunei porţiuni de teren din cel înscris în certificatul de calitate de moştenitor a cărui anulare s-a cerut.
S-a concluzionat că reclamanta nu justifică vreun interes născut şi actual, personal şi direct în promovarea acţiunii, deși corespunde realităţii că aceasta tinde la obţinerea, în baza H.G. nr. 834/1991, a unui certificat de atestare şi cu privire la terenul în litigiu, însă intenţia sa ca ulterior să urmeze o altă procedură pentru a deveni beneficiara unui act constitutiv de drepturi, nu face ca, în prezenta cauză, interesul în promovarea acţiunii să îndeplinească menţionatele condiţii.
De aceea, s-a apreciat că anulând în parte certificatul de calitate de moştenitor contestat, prima instanţă a făcut greşita aplicare a dispoziţiilor art. 109 C. proc. civ., art. 88 din Legea nr. 36/1995, sentinţa urmând fi schimbată sub acest aspect, în sensul respingerii cererii în anulare.
În privința cererii de rectificare a cărţii funciare, s-a constatat că aceasta are caracter accesoriu în raport cu cererea în anulare, astfel încât se impune schimbarea sentinței şi în sensul respingerii cererii în rectificare.
În ceea ce privește cererea în revendicare şi, respectiv în pretenţii formulată de pârâtă, instanţa a reţinut că terenul în litigiu, înscris iniţial în C.F. W Timişoara, a fost expropriat de la antecesorii (socrii) reclamantei în vederea construirii unui stadion.
Ulterior, terenul a fost înscris în C.F. X Timişoara pe numele aceloraşi persoane.
Pentru a obţine restituirea terenului, reclamanta a demarat procedura specială reglementată de Legea nr. 247/2005, procedură ce nu a fost finalizată până în prezent.
Această situaţie nu a fost contestată în cauză ci, din perspective diferite, susţinută de ambele părţi.
S-a reținut că terenul apare ca fiind înscris în cartea funciară pe numele defuncţilor socri ai pârâtei, însă, aşa cum aceasta însăşi susţine, urmare a exproprierii din anul 1960, aceştia nu au mai exercitat asupra imobilului niciunul dintre atributele dreptului de proprietate.
În consecinţă, imobilul a fost preluat de stat anterior anului 1989 (omisiunea înscrierii dreptului în cartea funciară nefiind impediment la dobândire faţă de dispoziţiile art. 26 din Decret-lege nr. 115/1938 în vigoare la acea dată), persoanele expropriate fiind lipsite de atributele recunoscute de art. 480 C. civ.
De aceea, pentru a putea beneficia de aceste atribute, titularii dreptului de proprietate (în speţă, succesoarea lor) nu au la îndemână calea dreptului comun, ci calea reglementată de legea specială de reparaţie, în patrimoniul lor nemaiexistând un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi având în vedere interpretarea dată noţiunii de bun de instanţa de contencios european în cauza Atanasiu ş.a. contra României.
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin deciziile nr. 33/2008 şi 27/2011 date în interesul legii, reclamanta este ţinută să urmeze calea specială (pe care a şi declanşat-o), promovarea prezentei acţiuni de drept comun echivalând cu încălcarea principiului electa una via non datur recursus ad alteram.
În consecinţă, sentinţa a fost menţinută sub aspectul respingerii cererii în revendicare şi pretenţii.
Totodată, s-a constatat că hotărârea primei instanţe nu a fost criticată sub aspectul respingerii celorlalte cereri formulate de părţi în dosarele conexate şi nici sub aspectul reţinerii incidenţei dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta SC I.C.M.T. SA şi pârâta-reclamantă C.E.
1. Recurenta SC I.C.M.T. SA a pretins nelegalitatea deciziei din apel, susţinând următoarele:
- Hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) întrucât, în pofida recunoaşterii pârâtei, a documentaţiei cadastrale întocmite pentru aplicarea H.G. nr. 834/1991, a constatărilor expertizei privind supraedificatul de pe teren (hala de producţie a reclamantei), concluzionează asupra lipsei de interes a acesteia în solicitarea de anulare a certificatului de moştenitor.
Tot astfel, considerentul deciziei conform căruia „radierea din evidenţele funciare a dreptului pârâtei neurmată de înscrierea vreunui drept al reclamantei ar duce la reînscrierea persoanelor de pe urma cărora a fost eliberat certificatul de moştenitor” este contrazis de art. 39 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, potrivit căruia, pentru înscrierea imobilelor dobândite în baza legilor de restituire, se va întocmi o documentaţie cadastrală în vederea deschiderii unei noi cărţi funciare.
Aşadar, interesul reclamantei era acela al deschiderii unei noi cărţi funciare, tocmai pentru a nu coexista două cărţi funciare în acelaşi timp; odată cu radierea dreptului pârâtei, cartea funciară veche urma să fie sistată, pentru a putea fi deschisă o nouă carte funciară.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanţa însăşi recunoaşte dreptul extratabular al statului român, pe temeiul art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, ceea ce înseamnă că radierea dreptului intimatei nu putea avea drept consecinţă reînscrierea persoanelor de pe urma cărora fusese emis certificat de moştenitor.
Dacă s-ar admite teza că socrii pârâtei au dobândit după anul 1990 un drept de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. X - pe care se află hala de producţie a reclamantei şi curte betonată de 3.000 m.p. pentru care aceasta plăteşte impozit la Primăria Timişoara - atunci dreptul pretins tabular al acestora nu a existat anterior anului 1989, pentru a face obiectul legilor fondului funciar.
Cu privire la terenul asupra căruia s-a emis certificatul de moştenitor există posesia reclamantei şi construcţia edificată de aceasta, în suprafaţă de 88 m.p., iar în tabelul de situaţie juridică aferent documentaţiei întocmite în conformitate cu H.G. nr. 834/1991, este cuprinsă şi suprafaţa de 3.259 m.p., purtând avizul de conformitate al Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş, ceea ce înseamnă că documentaţiile cadastrale recunosc apartenenţa imobilului (hală de producţie şi curte betonată) reclamantei.
În ce priveşte radierea din evidenţele funciare a drepturilor pârâtei C.E., aceasta nu poate avea ca efect reînscrierea pretinşilor autori (socrii) ai acesteia, câtă vreme ei au decedat în 1984 şi respectiv 1990, aşa încât nu se putea reconstitui dreptul de proprietate pe numele lor în anul 1991, cum a susţinut intimata-pârâtă.
- Decizia este nelegală şi din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa a interpretat eronat actul dedus judecăţii, respectiv certificatul suplimentar de moştenitor şi, fără a aduce niciun argument care să justifice de ce ar trebui considerat valid, invocând principiul nou reformatio in pejus, a pronunţat o hotărâre nelegală.
- Decizia din apel este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) deoarece în mod greşit reţine că nu ar exista interesul reclamantei în obţinerea anulării certificatului de moştenitor, deşi efectul radierii dreptului pârâtei - ca efect al anulării certificatului de moştenitor - nu este reînscrierea dreptului în favoarea socrilor acesteia, ci sistarea cărţii funciare, respectiv deschiderea unei cărţi funciare noi.
2. În memoriul de recurs al pârâtei-reclamante C.E. s-a susţinut nelegalitatea soluţiei sub următoarele aspecte:
- Decizia este nelegală întrucât cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Aceasta, în condiţiile în care în considerente se reţine că terenul din litigiu, de 9.236 m.p., înscris în C.F. X Timişoara, pe care recurenta este proprietară tabulară, a fost expropriat de la antecesorii socri ai acesteia, C.T. şi C.F. şi că ulterior, acelaşi teren a fost transcris pe numele aceloraşi persoane în C.F. X Timişoara. Or, recurenta a precizat pe parcursul procesului că nu terenul din litigiu (de 9.236 m.p.) a fost expropriat, ci terenul în suprafaţă de 9.256 m.p., înscris în C.F. W Timişoara, deţinut conform contractului de vânzare-cumpărare din 1949.
În anul 1991, din proprie iniţiativă, Primăria Timişoara a oferit, în schimbul terenului expropriat, terenul în suprafaţă de 9.236 m.p. socrilor recurentei şi i-a înscris direct proprietari tabulari în C.F. X Timişoara.
Recurenta a devenit proprietară tabulară, ca unica moştenitoare rămasă, în condiţiile în care socrul C.T. a decedat în 1985, soţul C.E.T. a decedat în august 1990, iar soacra C.F. a decedat în data de 02 septembrie 1990.
- Decizia este nelegală, dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Instanţa de apel motivează în mod greşit că partea nu avea la îndemână calea dreptului comun, ci doar procedura legii speciale de reparaţie întrucât a formulat cerere în baza Legii nr. 247/2005 pentru restituirea terenului, deşi recurenta este proprietară tabulară, pe baza certificatului suplimentar de moştenitor (din 08 ianuarie 2004) eliberat de pe urma socrilor.
Instanţa de apel trebuia să trimită cauza spre rejudecare pentru administrarea de probe suplimentare în vederea identificării terenului, ţinând seama de faptul că însăşi instanţa motivează că intimata nu şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului.
Cu multă uşurinţă, instanţa de apel consideră acţiunea în revendicare ca inadmisibilă pe considerentul că a fost formulată o cerere de restituire pe baza Legii nr. 247/2005, fără a verifica dacă terenul în litigiu este unul şi acelaşi cu cel pe care statul l-a preluat de la socrii recurentei.
- În realitate, acţiunea în revendicare este admisibilă, întrucât recurenta este proprietară tabulară asupra terenului, iar SC I.C.M.T. SA doar foloseşte acest imobil, fătă a-l avea înscris în certificatul de atestare.
- Prima instanţă a respins acţiunea în revendicare a reclamantei pe motiv că i s-a anulat certificatul de moştenitor, pronunţându-se pe fondul cauzei fără a fi administrată vreo probă, aşa încât instanţa de apel trebuia să trimită dosarul spre rejudecare pentru administrarea probatoriului.
- Nelegalitatea deciziei decurge şi din aceea că se reţine că dosarul format în baza Legii nr. 247/2005 nu este soluţionat de Primăria Timişoara, deşi din actele depuse la dosar (adresa Comisiei municipale de fond funciar) rezultă că a fost respinsă contestaţia, deoarece imobilul nu face obiectul Legii nr. 247/2005.
La fel, în mod eronat s-a reţinut că societatea-intimată urmează să facă procedurile administrative pentru dobândirea terenului în litigiu prin eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în condiţiile în care pe parcursul procesului aceasta a susţinut că are deja terenul inclus în certificatul de atestare.
Analizând aspectele deduse judecăţii prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte constată următoarele:
1. Recursul declarat de SC I.C.M.T. SA este fondat în limitele considerentelor ce se vor arăta în continuare.
- Admiţând apelul pârâtei C.E., instanţa anterioară a schimbat în parte sentinţa tribunalului, în sensul că a respins cererea vizând constatarea nulităţii certificatului suplimentar de moştenitor eliberat pe numele pârâtei şi cererea de rectificare a C.F. X Timişoara, apreciind că reclamanta SC I.C.M.T. SA nu justifică interesul în formularea unei astfel de pretenţii.
Analizând cerinţa interesului în promovarea acţiunii, instanţa de apel a constatat că ea nu se regăseşte în cauză întrucât reclamanta „nu justifică vreun drept de proprietate propriu asupra vreunei porţiuni de teren din cel înscris în certificatul de calitate de moştenitor a cărui anulare se cere”.
O asemenea accepţiune dată interesului - condiţie de exerciţiu a acţiunii, nesocoteşte însă împrejurarea că o acţiune nu se promovează întotdeauna şi în mod exclusiv pentru protejarea unui drept subiectiv, ci ea poate fi promovată şi pentru protejarea unei situaţii juridice ocrotite de lege.
În sens procedural civil, acţiunea include ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură atât protecţia dreptului subiectiv civil, atunci când este încălcat sau contestat, cât şi a situaţiilor juridice legal reglementate, atunci când sunt nesocotite.
În speţă, instanţa de apel trebuia să observe că reclamanta se prevalează de o asemenea situaţie juridică, respectiv posesia pe care o exercită asupra terenului (pe care a edificat şi o construcţie), ceea ce era apt să-i justifice demersul vizând anularea certificatului de moştenitor.
Conform celor relevate în faţa instanţelor fondului prin probele administrate, societatea-reclamantă deţine posesia asupra terenului din anul 1974 şi a edificat o hală de producţie asupra ei, împrejurarea că imobilul nu a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate neputând constitui un impediment în interesul acesteia de a păstra stăpânirea bunului şi de a-şi conserva posesia, pe care să o poată opune celui care se va dovedi adevăratul proprietar.
Or, sub acest aspect, reclamanta justifica interesul în a demonstra viciul nulităţii care afecta certificatul de moştenitor (eliberat unei persoane fără vocaţie succesorală) de care se prevala partea adversă pentru a demonstra că este proprietar şi din această calitate, a-i solicita predarea imobilului.
Instanţa de apel a omis faptul că prin acţiunea promovată societatea reclamantă nu s-a pretins proprietar deposedat de bun, ci a solicitat să se constate că a devenit proprietar ca efect al certificatului de atestare eliberat în 1994 sau, în subsidiar, ca efect al uzucapiunii.
Aşadar, nu era vorba de promovarea unei acţiuni petitorii, a proprietarului deposedat care vrea să reintre în stăpânirea bunului, ci de o acţiune prin care se tindea la constatarea/constituirea dreptului de proprietate.
Deşi aceste două capete de cerere n-au mai ajuns să fie analizate de către tribunal care, anulând certificatul de moştenitor, a considerat că a devenit inadecvat cadrul procesual pentru a se realiza această analiză (necunoscându-se cine sunt ceilalţi moştenitori, pentru a le putea fi opuse pretenţiile), situaţia de fapt fusese deja conturată de probele administrate, relevând posesia exercitată de societate începând cu anul 1974.
De altfel, pârâta însăşi a arătat că nu a avut niciodată posesia terenului, că n-a ştiut unde se află şi că l-a identificat, ca atare, după ce expertul la care a apelat a precizat că este situat în Calea B.
Fiind demonstrată posesia exercitată de către reclamantă asupra terenului, analiza interesului acesteia în a solicita şi obţine anularea certificatului de moştenitor a celei care, pe temeiul lui se pretindea proprietar şi revendica bunul, trebuia făcută luându-se în considerare această situaţie juridică legală.
Pentru a se valorifica această situaţie juridică, inclusiv dreptul subiectiv căreia îi poate da naştere, este necesar ca ea să poată fi opusă celui care este adevăratul proprietar, singurul care poate efectua acte de tulburare sau de întrerupere a posesiei.
De aceea, instanţa de apel a greşit atunci când a legat analiza cerinţei interesului de dovada dreptului de proprietate asupra vreunei porţiuni de teren din cel înscris în certificatul de moştenitor a cărui anulare s-a cerut, ignorând că, pentru a se produce efectele posesiei, ele trebuie să poată fi opuse adevăratului proprietar, iar nu celui care se pretinde proprietar aparent (în baza unui certificat de moştenitor anulabil, ca în speţă).
Or, sub acest ultim aspect, instanţa de apel trebuia să observe, aşa cum corect a constatat tribunalul, că certificatul de moştenitor a fost nelegal emis, fără a valorifica o vocaţie succesorală a pârâtei (în calitate de noră faţă de cei pe care i-a indicat ca fiind titularii dreptului de proprietate). Faptul că soţul pârâtei a fost fiul proprietarilor tabulari (decedaţi în 1983 şi respectiv septembrie 1990) nu o îndreptăţeşte pe aceasta la culegerea vreunei părţi din moştenire, în condiţiile în care soţul său a predecedat (în august 1990) mamei acestuia. În plus, nu ar putea fi vorba de preluarea părţii din moştenirea soţului său (pe care acesta ar fi moştenit-o de la tatăl decedat în 1984) câtă vreme pârâta însăşi a afirmat constant, pe parcursul procesului, că dreptul asupra terenului ar fi fost constituit abia în anul 1991, în urma demersurilor făcute de Primărie, care s-ar fi ocupat şi de operaţiunile de întabulare.
În ce priveşte efectul anulării certificatului de moştenitor, acesta se repercutează, aşa cum corect susţine recurenta, şi asupra evidenţelor de carte funciară, căci un act nul nu poate constitui temei pentru o înscriere valabilă.
De aceea, corectă şi sub acest aspect este soluţia de primă instanţă, iar nu cea din apel care, stabilind caracterul accesoriu al cererii de rectificare a cărţii funciare, a dispus respingerea acesteia, ca o consecinţă a constatării lipsei de interes în anularea certificatului suplimentar de moştenitor.
Pentru considerentele arătate, se constată că decizia de apel este nelegală, dată cu încălcarea art. 109 C. proc. civ., art. 88 (actualmente art. 119) din Legea nr. 36/1995, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia recursul reclamantei va fi admis şi modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii apelului ca nefondat.
- Analiza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a impus cu prioritate celorlalte două motive invocate, reglementate de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., întrucât argumentele aduse în dezvoltarea acestora fie au vizat, în realitate, aspecte de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. [fiind avute în vedere, ca atare, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.], fie nu sunt subsumate unor critici care să susţină motivele arătate (de exemplu, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cu referire la certificatul de moştenitor care nu poate fi asimilat noţiunii de act juridic ale cărui clauze clare să fi fost denaturate prin interpretarea instanţei).
2. Recursul declarat de pârâta-reclamantă C.E. este nefondat.
- Astfel, susţinând existenţa unor motive străine de natura pricinii, recurenta pretinde că instanţa de apel reţine o situaţie juridică eronată cu privire la imobilul care a făcut obiectul exproprierii de la pretinşii autori ai acesteia (socrii C.T. şi C.F.).
Se pretinde că nu terenul în litigiu (înscris în C.F. X Timişoare) ar fi fost expropriat, ci acela din C.F. W Timişoara şi că cel la care face referire instanţa ar fi fost în realitate, oferit la schimb de către Primăria Timişoara (în locul terenului expropriat).
Contrar susţinerii recurentei, instanţa de apel a făcut referire la situaţia juridică a terenului, aşa cum a fost ea relevată de probele administrate în faţa instanţelor fondului, în condiţiile unui comportament procesual inconsecvent al reclamantei.
Astfel, pe parcursul procesului, aceasta a prezentat mai multe ipoteze în legătură cu modalitatea în care a avut loc deposedarea de imobil a socrilor.
S-a susţinut, într-o primă variantă, că terenul din C.F. X Timişoara a fost proprietatea defuncţilor socri, conform contractului de vânzare-cumpărare din 1948 şi că aceştia au rămas proprietari tabulari din anul 1949 până în anul 2004, când reclamanta s-a înscris ca proprietară moştenitoare de pe urma acestora; s-a prezentat, în acest sens, şi un extras al C.F. W, cu o menţiune potrivit căreia s-ar fi făcut transformarea acestei cărţi funciare în cartea funciară nouă nr. X.
În acelaşi timp, s-a susţinut că terenul înscris în C.F. X n-ar avea nicio legătură cu cel care a aparţinut autorilor (din C.F. W), fiind, în realitate, dat la schimb pentru terenul expropriat.
În legătură cu modalitatea în care s-ar fi realizat această operaţiune de schimb, recurenta a prezentat, de asemenea, mai multe ipoteze spunând pe de o parte că, în schimbul terenului pe care urma să se construiască stadionul, socrii săi au primit o casă în str. Ş.S., dar fără teren - astfel încât, în locul terenului preluat, Primăria i-ar fi înscris direct proprietari, în anul 1991, cu terenul în suprafaţă de 9.236 m.p. -, iar pe de altă parte, că în schimbul terenului preluat în 1962, socrii ar fi primit suprafaţa de 1.600 m.p. în str. Ş.S.
S-a afirmat, tot nedemonstrat în cauză, că actul de schimb s-ar fi întocmit în anul 1991 (fără a se putea prezenta un înscris constatator care ar fi fost oricum, ulterior decesului socrilor şi soţului recurentei şi deci, în favoarea unor persoane lipsite de capacitate de folosinţă).
Or, în prezenţa acestor elemente, instanţa de apel nu-şi putea fundamenta soluţia pe susţinerile contradictorii şi nedovedite ale părţii, ci pe starea de fapt relevată de probele administrate, respectiv existenţa unei C.F. W Timişoara, în care numiţii C.T. şi C.F. au figurat ca proprietari tabulari, în baza unui contract de vânzare-cumpărare din 1948 şi, ulterior, deschiderea unei alte cărţi funciare nr. X Timişoara pe numele aceloraşi persoane.
De aceea, sub aspectul stării de fapt relevate de probele administrate, considerentele deciziei nu sunt contradictorii, ci dimpotrivă, susţinerile părţii pe parcursul producerii judiciare au avut acest caracter.
- În ce priveşte nelegalitatea deciziei din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta pretinde în mod eronat că instanţa de apel ar fi trebuit să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de probe suplimentare în vederea identificării terenului, faţă de împrejurarea că s-a reţinut nedovedirea dreptului de proprietate.
Nedovedirea dreptului subiectiv afirmat în cadrul unei acţiuni petitorii, cum este cea promovată de reclamantă, impune însă consecinţa respingerii pretenţiei ca neîntemeiate, iar nu desfiinţarea soluţiei „pentru identificarea terenului”.
Întrucât imobilul a făcut obiect al preluării de către stat anterior anului 1989, în mod corect instanţa de apel a constatat că, pentru a fi un drept actual, posibil de valorificat prin intermediul acţiunii în revendicare, trebuia să fie supus procedurilor de reconstituire conform legilor speciale de reparaţie.
Or, reclamanta însăşi a precizat că a format cerere de reconstituire conform Legii nr. 247/2005, dar că a primit un rezultat nefavorabil (inclusiv în urma formulării contestaţiei împotriva hotărârii Comisiei judeţene), ceea ce înseamnă, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, că aceasta nu se poate prevala de un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Aceasta întrucât, imobilul fiind preluat de stat în anul 1962, socrii reclamantei n-au mai exercitat asupra bunului nicio prerogativă a dreptului de proprietate şi nici nu au obţinut ulterior reconstituirea dreptului.
Împrejurarea susţinută, că reclamanta figurează ca proprietar tabular în baza certificatului suplimentar de moştenitor nu este de natură să-i susţină pretenţia, având în vedere modalitatea în care a fost obţinut acest certificat de moştenitor - fără valorificarea unei vocaţii succesorale, conform considerentelor expuse anterior, în cadrul recursului SC I.C.M.T. SA.
Susţinerea că prin anularea certificatului de moştenitor nu s-ar fi dat o soluţie asupra fondului cererii în revendicare este eronată, întrucât, în opinia recurentei-reclamante, transmisiunea pe cale succesorală este cea care i-ar fi justificat dreptul şi ca atare, acesta nefiind dovedit, consecinţa este a lipsei temeiniciei pretenţiilor.
Reclamanta nu s-a prevalat de un drept propriu, altul decât cel derivat din succesiune, pentru a putea susţine că ar fi rămas în afara analizei instanţei altă modalitate de dobândire a proprietății, ceea ce ar fi putut echivala cu o necercetare a fondului cauzei.
Pentru toate aceste considerente, criticile deduse judecăţii au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
Văzând dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurenta-pârâtă C.E. va fi obligată la plata cheltuielilor de judecata efectuate în această fază procesuală, de către recurenta-reclamantă SC I.C.M.T. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâta C.E. împotriva deciziei civile nr. 62/A din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Admite recursul declarat de către recurenta reclamanta SC I.C.M.T. SA.
Modifică decizia în sensul că respinge apelul ca nefondat.
Obligă pe recurenta pârâtă C.E. să plătească recurentei reclamante SC I.C.M.T. SA 6.436 RON cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 448/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 455/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
