ICCJ. Decizia nr. 452/2014. Civil. încuviinţare executare silită. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 452/2014
Dosar nr. 1502/2/2013
Şedinţa publică din 12 februarie 2014
Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:
Cu adresa din 2011 înregistrată la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti la data de 13 ianuarie 2012, Biroul executorilor judecătoreşti D.G., L.G. şi M.P. a solicitat, la cererea creditoarei S.N.V.; încuviinţarea executării silite împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, modificată prin Decizia penală nr. 37 din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin încheierea din 27 februarie 2012 pronunţată în Camera de Consiliu în Dosarul nr. 6500/301/2012, Judecătoria sector 3 Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea S.N.V. împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în baza titlului executoriu reprezentant de sentinţa penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-penală.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că prîn sentinţa penală menţionată s-a dispus în baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen., restituirea către partea vătămată S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penala de la aceasta menţionate în procesul verbal încheiat ia 31 martie 2005. întrucât dispoziţia instanţei vizează o predare materială directă a bancnotelor de bani menţionate, instanţa a apreciat că împotriva debitoarei nu se justifică pornirea unei executări silite prin poprire, întrucât banii nu au intrat în patrimoniul acesteia, motiv pentru care cererea a fost respinsă.
Împotriva acestei încheieri, creditoarea a declarat recurs.
Prin Decizia civilă nr. 1629/R din 20 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a admis recursui şi a modificat în tot încheierea recurată în sensul că a admis cererea, dispunând încuviinţarea executării silite.
Prin Decizia civilă nr. 2818/R din 01 februarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis contestaţia în anulare formulată de intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a anulat Decizia civilă nr. 1629/R din 20 iunie 2012, fixând termen pentru soluţionarea recursului la data de 25 ianuarie 2013, cu citarea părţilor.
La data de 21 decembrie 2012, intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a depus la dosar note scrise în completarea motivelor contestaţiei în anulare, note prin care a solicitat: admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat faţă de existenţa mai multor încheieri de şedinţă pronunţate de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauza prin care a fost respinsă cererea creditoarei de încuviinţare a executării silite a aceluiaşi titlu executoriu, cu consecinţa modificării în parte a încheierii de şedinţă pronunţate de judecătoria sector 3 Bucureşti la data de 27 februarie 2012 în sensul respingerii cererii de încuviinţare a executării silite. în subsidiar, solicitat respingerea recursului formulat de creditoarea S.N.V. împotriva aceleiaşi încheieri.
Prin Decizia nr. 212/R din 25 ianuarie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis recursui formulat de recurenta creditoare S.N.V. împotriva încheierii de şedinţă din data de 27 februarie 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în Dosarul nr. 6500/301/2012.
A modificat în tot încheierea recurată.
A admis în parte cererea şi a dispus încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, la cererea creditoarei S.N.V. împotriva debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin forma de executare „predare silită a bunurilor mobile".
Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Relativ la motivul de recurs vizând existenţa excepţiei autorităţii de lucru judecat faţă de alte încheieri de şedinţă prin care aceeaşi cerere a creditoarei S.N.V. a fost respinsă, instanţa de recurs a reţinut că este nefondat, cu motivarea că autoritatea de lucru judecat, manifestată ca excepţie procesuală, în ipoteza existenţei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, vizează soluţiile instanţelor de judecată prin care a fost soluţionat pe fond raportul juridic litigios dintre părţi. Or, cererea de încuviinţare a executării silite nu este o cerere asupra căreia instanţa de executare se pronunţă soluţionând „fondul litigiului", cererea în discuţie fiind una necontencioasă, prin care nu se dezleagă fondul unui raport juridic litigios.
Tribunalul a statuat că, în mod eronat, prima instanţa a apreciat că în cauză dispoziţiile cuprinse în titlul executoriu menţionat referitoare la obligarea debitoarei de a preda creditoarei sumele de bani ridicate de organele de urmărire penală nu pot fi puse în executare silită prin poprire, întrucât potrivit cererii aflate la dosar, creditoarea a menţionat că solicită încuviinţarea executării silite prin toate formele de executare prevăzute de lege şi nu exclusiv prin poprire. Aşadar, creditoarea a vizat toate formele de executare silită, nu doar poprirea, cum greşit a apreciat judecătoria.
Observând titlul executoriu a cărui punere în executare silită s-a solicitat şi cererea de executare silită, tribunal a reţinut că recurenta S.N.V. urmăreşte punerea în executare silită a dispoziţiei cuprinsă în sentinţa penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, (definitivă prin Decizia civilă nr, 37/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, care nu a adus modificări dispoziţiei în discuţie) prin care instanţa penală, în baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen. a dispus restituirea către partea vătămată S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală şi menţionate în procesul verbal încheiat la 31 martie 2005,
Cu privire la dispoziţiile din sentinţe penale definitive pronunţate pe latură civilă, tribunalul a reţinut că aducerea lor la îndeplinire pe cale silită se realizează potrivit legii procesual civile. Susţinerile intimatului în sensul că în cauză şi-ar găsi aplicare prevederile art. 444 C. proc. civ. pentru aducerea la îndeplinire a acestei măsuri dispuse de instanţa penală (care nu vizează despăgubiri civile sau cheltuieli judiciare) pe care recurenta urmăreşte a o executa silit nu pot fi primite deoarece textul de lege se referă la restituirea unor lucruri aflate în păstrarea sau la dispoziţia instanţei de executare, ceea ce nu e cazul în speţă. Sentinţa penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 nu face vorbire despre împrejurarea că sumele de bani ridicate de Ia partea vătămată S.N.V. s-ar afla în păstrarea sau ia dispoziţia instanţei de executare. Cu privire la susţinerea intimatului că prin cuprinsul Deciziei penale nr. 37 din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti s-a reţinut nelegaiitatea măsurii de restituire a sumelor de bani în discuţie în sarcina organelor de urmărire penală câtă vreme acestea fuseseră restituite moştenitorilor legali ai victimei înainte de pronunţarea sentinţei de fond, tribunalul a reţinut că este reală faţă de conţinutul deciziei penale Invocate, cu observaţia însă că instanţa de apei penală, prin această decizie, nu a modificat această obligaţie, reţinând că acest lucru se poate realiza nu în apelul inculpatului, ci doar în calea de atac a părţii civile prejudiciate în acest mod. Aşadar, obligaţia de restituire în discuţie a rămas definitiv stabilită în sarcina organelor de urmărire penală.
Faţă de natura măsurii dispuse de instanţa penală, tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile ari 575-577 C. proc. civ. referitoare la predarea silită a bunurilor mobile şi că susţinerile intimatului că bunurile urmăribile trebuie să aparţină debitorului, altfel neputându-se proceda la executare silită, nu are efecte juridice în modalitatea de executare silită a predării bunurilor mobiie, această modalitate vizând predarea unor bunuri aparţinând creditorului urmăritor.
Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 3712 alin. (1) C. proc. civ. alin. (1), pot fi executate silit obligaţiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani (ipoteză pentru care se aplică cerinţa de la art. 379 C. proc. civ. referitoare la creanţa certă, lichidă şi exigibilă), predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, desfiinţarea unei construcţii, plantaţii ori altei lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise de lege, putând fi executate silit nu doar obligaţiile vizând plata unei creanţe certe lichide şi exigibile, ci celelalte tipuri de obligaţii indicate de textul de lege amintit.
Tribunalul a constatat că titlu executoriu în legătură cu care s-a formulat cererea de încuviinţare a executării silite poate fi pus în executare silită, nefiind incident nici unul din cazurile prevăzute de art. 3731 alin. (4) C. proc. civ. şi a admis recursul, cu consecinţa modificării în tot a încheierii Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti şi a admis cererea şi a dispus încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, la cererea creditoarei S.N.V. împotriva debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin forma de executare „predare silită a bunurilor mobile".
La data de 22 martie 2013, revizuientul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 212 din 25 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, înregistrată pe rolul Curţii de Apei Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Invocând în drept motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuientul a susţinut că decizia atacată cu revizuirea este contradictorie cu sentinţa penală nr. 906 din 23 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 38941/3/2012, definitivă prin nerecurare la data de 12 noiembrie 2012, prin care, în temeiul art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a admis contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 1448 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, rămasă definitivă la data de 17 iunie 2009 prin Decizia penală nr. 2291 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia a Il-a penală, prin care tribunalul a constatat imposibilitatea de executare a dispoziţiei de restituire către S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală din locuinţa acesteia şi menţionate în procesul - verbal încheiat la data de 31 martie 2005 (filele 19-28 vol. 1 dosar urmărire penală).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 1203 din 01 iulie 2013, a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
Pentru a decide astfel, instanţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a avut în vedere următoarele considerente;
Nu se poate reţine existenţa unei contrarietăţi între sentinţa civilă prin care a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu (reprezentat de sentinţa penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 pronunţată de secţia a II-a penală, a Tribunalului Bucureşti) şi sentinţa penală nr. 906/2012 pronunţată de secţia a I-a penală, a Tribunalului Bucureşti, deoarece în considerentele sentinţei penale este prevăzut expres că drepturile asupra sumelor de bani urmează a fi soluţionate de instanţa civilă.
Nici condiţia ca excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost discutată în faţa instanţei civile nu este îndeplinită, instanţa civilă analizând, pe de o parte, inexistenţa autorităţii de lucru judecat faţă de alte încheieri de şedinţă prin care cererea creditoarei S.N.V. a fost respinsă, deoarece soluţiile vizau fondul raportului juridic Htigios dintre părţi, iar, pe de altă parte, a fost analizată diferenţa între aplicarea prevederilor art. 444 C. proc. pen., care se referă ia restituirea unor lucruri aflate în păstrarea sau Ia dispoziţia instanţei de executare, aspect soluţionat prin sentinţa penală nr. 1448/2008 şi prevederile ari.575 - 577 C. proc. civ. incidente în soluţionarea cauzei finalizată cu pronunţarea Deciziei civile nr. 212/2013 ce se solicită a fi anulată în prezenta cerere de revizuire, dispoziţii referitoare la predarea silită a bunurilor mobile.
Tribunalul a reţinut corect că dispoziţiile din sentinţele penale definitive pronunţate pe latura civilă se aduc la îndeplinire pe cale civilă potrivit legii procesual civile. Sentinţa penală nr. 1448/2008 nu cuprinde menţiuni în sensul că sumele de bani ridicate de ia partea vătămată S.N.V. s-ar afia în păstrarea sau la dispoziţia instanţei de executare, astfel încât să fie aplicabile în cauză prevederile art. 444 C. proc. pen. Nu poate fi reţinută critica revizuientului în sensul că Decizia penală nr. 37/2009 a Curţii de Apel a reţinut nelegalitatea măsurii de restituire a sumelor de bani în discuţie în sarcina organelor de urmărire penală, câtă vreme acestea fuseseră restituite moştenitorilor legali ai victimei înainte de pronunţarea sentinţei de fond. In mod corect tribunalul a reţinut că instanţa de apel penală, prin această decizie, nu a modificat această obligaţie, reţinând că acest lucru se poate realiza nu în apelul inculpatului, ci doar în calea de atac a părţii civile prejudiciată în acest mod. Concluzia firească este că obligaţia de restituire a rămas definitiv stabilită în sarcina organelor de urmărire penală.
Faţă de împrejurarea că în cuprinsul Deciziei civile nr. 212/2013 a fost analizată excepţia autorităţii de lucru judecat iar instanţa a reţinut că acest motiv de recurs este nefondat, excepţia nu mai poate fi reiterată în revizuire, la aceasta opunându-se însăşi puterea de lucru judecat a rezolvării date excepţiei procesuale respective.
În mod corect tribunalul a reţinut că nu este incident nîciunul din impedimentele Ia executare prevăzute expres de alin. (4) al art. 373 C. proc. civ. şi legal cererea a fost admisă în parte numai prin forma de executare prin predarea silită a bunurilor mobile, conform art. 3731 C. proc. civ.
Împotriva, Deciziei nr. 1203 din 01 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, revizuientul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a declarat recurs.
În motivarea recursului, recurentul-revizuient a susţinut că decizia este nelegală pentru următoarele argumente:
Curtea de Apei Bucureşti greşit a reţinut că excepţia autorităţii de lucru judecat nu mai poate fi reiterata în revizuire, la aceasta opunându-se însăşi puterea de lucru judecat a rezolvării datei excepţiei procedurale respective întrucât în cauza soluţionată prin Decizia civilă nr. 212/R din 25 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul civil nr. 36619/3/2012 nu s-a invocat autoritatea de lucru judecat în raport de sentinţa penală nr. 906 din 23 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a I-a penală, în Dosarul nr. 38491/3/2012, definitivă prin nerecurare (prin care s-a constatat imposibilitatea de executare a dispoziţiei de restituire către S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală) ci s-a invocat autoritatea de iucru judecat în raport de încheierile de şedinţă, pronunţate de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti la data de 24 noiembrie 2011 - 19 ianuarie 2012 prin care s-au respins alte cereri de încuviinţare a executării silite formulate de aceeaşi creditoare împotriva Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În cauza soluţionată prin Decizia civilă nr. 212/R din 25 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul civil nr. 36619/3/2012 nu a fost invocată excepţia puterii de lucru judecat astfel cum a fost motivată în cuprinsul cererii de revizuire fiind îndeplinite cumulativ condiţiile pentru promovarea căii de atac.
Recurentul-revizuient a solicitat instanţei să constate că există două hotărâri total potrivnice din care una civilă şi alta penală şi că nu pot rămâne amândouă în vigoare, pentru a produce, fiecare din ele, efecte juridic astfel că se impune revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.
Recurentul-revizuient a susţinut că există două hotărâri definitive potrivnice date în una şi aceeaşi pricină, după cum urmează:
Pe de o parte, sentinţa penala nr. 906 pronunţată la data de 23 octombrie 2012 de Tribunalul Bucureşti, secţia a l-a penală, în Dosarul nr. 38941/3/2012, definitivă prin nerecurare la data de 12 noiembrie 2012, prin care în temeiul dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a admis contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, rămasă definitivă ia data de 17 iunie 2009 prin Decizia penală nr. 2291 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi prin care tribunalul a constatat imposibilitatea de executare a dispoziţiei de restituire către S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penaiă din locuinţa acesteia şi menţionate în proeesul-verba! încheiat la data de 31 martie 2005.
Această hotărâre judecătorească consacră cu caracter definitiv o imposibilitatea absolută de executare determinată de restituirea sumelor de bani menţionate în titlul executoriu către părţile civile S.M. ş.a.
Pe de altă parte, Decizia civilă nr. 212/R din 25 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 36619/3/2012, prin care s~a admis recursul promovat de recurenta creditoare S.N.V. împotriva încheierii de şedinţă din data de 27 februarie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, modificându-se în tot încheierea recurată, în sensul admiterii în parte a cererii de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 44036/3/2007, la cererea creditoarei împotriva debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin forma de executare,predare silită a bunurilor mobile", hotărârea judecătorească fiind irevocabilă.
Recurentul-revizuiem a susţinut că din examinarea ambelor hotărâri judecătoreşti se constată că pricinile au avut aceeaşi cauză - executarea silită a obligaţiei de a face - predarea silita a bunurilor mobile, hotărârea potrivnică Deciziei civile nr. 212/R din 25 ianuarie 2013 a Tribunalului Bucureşti fiind sentinţa penală nr. 906 pronunţată la data de 23 octombrie 2012 de Tribunalul Bucureşti, secţia a I-a penală, în Dosarul nr. 38941/3/2012, cauzele având aceleaşi părţi, ce au avut aceleaşi calităţi dar inversate.
Recurentul-revizuient a conchis că, aşa fiind, în cauză sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru promovarea revizuirii, existând două hotărâri potrivnice, motiv pentru care se impune anularea Deciziei nr. 212/R din 25 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 36619/3/2012 cu consecinţa rejudecării recursului declarat de S.N.V. împotriva încheierii de şedinţă pronunţată la data de 27 februarie 2012 de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
A precizat că nu s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa penală nr. 906 din 23 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a I-a penală, în Dosarul nr. 38491/3/2012, definitivă prin nerecurare la data de 12 noiembrie 2012.
Cu privire la acest aspect, comparând obiectul cauzei soluţionate irevocabil de Tribunalul Bucureşti, ca element al puterii de lucru judecat, cu cel din demersul judiciar iniţiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (contestaţia la executare), în fond se constată că acesta este identic, în sensul că în ambele cauze s-a pus problema îndreptăţirii numitei S.N.V.de a obţine executarea silită a obligaţiei de a face, respectiv predarea silită a bunurilor mobile, din perspectiva identităţii de părţi şi cauză neputându-se ridica probleme.
Cu privire la titlul executoriu, a precizat că sentinţa penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti nu stabileşte în sarcina Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti o obligaţie de predare a unui bun mobil sau de plată a unei sume de bani, prin respectiva hotărâre dispunându-se în mod generic restituirea de către organele de urmărire penală a unor bancnote individualizate prin număr şi serie în conţinutul procesului-verbal încheiat cu ocazia ridicării (procesul-verbal din 31 martie 2005).
Punerea în executare a unor dispoziţii cuprinse într-o sentinţă penală este reglementată în Titlul III al Codului de procedură penală - „Executarea hotărârilor penale", Secţiunea a VI-a „Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâre", în cadrul căruia se specifică modalitate de executare a fiecăreia dintre categoriile de măsuri dispuse de instanţa penală.
Restituirea unor bunuri dispusă în condiţiile art. 357 alin. (2) C. proc. pen., de către instanţa penală se pune în executare în conformitate cu dispoziţiile art. 444 C. proc. pen. respectiv, de către instanţa de executare sau organul de urmărire penală, codul cuprinzând prevederi exprese cu privire ia dispoziţiile din sentinţa penală care se execută potrivit legii civile şi care pot fi puse în executare silită conform C. proc. civ., respectiv cele privitoare la despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 446 C. proc. pen. dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile şi la cheltuielile judiciare cuvenite părţilor se execută potrivit legii civile."
Toate celelalte măsuri dispuse de către instanţă se pun în executare potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. iar în ceea ce priveşte măsura restituirii sunt aplicabile dispoziţiile art. 444 C. proc. pen.
Este fără echivoc că sentinţa penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 nu poate constitui titlu executoriu opozabil Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în sensul legii civile din punct de vedere al măsurii restituirii bunurilor ridicate.
Numai o instanţă civilă care ar constata o neexectitare în condiţiile Codului de procedură penală a obligaţiei de restituire din motive imputabile instituţiei deţinătoare a bunului, ar putea stabili o obligaţie de predare a bunuiui care să poată fi pusă în executare silită prin intermediul unui executor judecătoresc, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură civilă.
Chiar dacă s-ar accepta că sentinţa penală menţionată ar putea constitui titlu executoriu în sensul legii civile în ceea ce priveşte măsura restituirii bunului, acest lucru ai- putea semnifica cel mult stabilirea unei obligaţii de predare a unui bun mobil individualizat, supus executării silite, exclusiv în condiţiile art. 575 - 576 C. proc. civ. prin ridicarea bunuiui de Ia persoana ia care se află.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 576 „în vederea executării silite a obligaţiei prev. la art. 575, executorul judecătoresc va ridica bunul urmărit de la debitor sau de la persoana la care se află, punându-l pe creditor în drepturile sale, stabilite prin titlu executoriu.".
Aşadar, bunul urmărit poate fi ridicat de către executorul judecătoresc de la persoana care îl deţine or cât timp Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti nu este deţinătorul sumei de bani solicitate nu poate fi supus supusă procedurii de executare silită.
În acest sens, s-a pronunţat şi Curtea de Apel Bucureşti ce a specificat în mod expres în conţinutul Deciziei penale nr. 37 din 19 februarie 2009 prin care a fost admis apelul promovat împotriva sentinţei penale nr. 1448 din 04 decembrie 2008, faptul că stabilirea unei astfel de obligaţii de restituire în sarcina organelor de urmărire penală este nelegală întrucât acestea procedaseră înainte de pronunţarea sentinţei de fond la restituirea către moştenitorii legali ai victimei a bancnotelor ridicate din locuinţa acesteia (pag. 15 alin. (3)).
Faţă de cele expuse în temeiul dispoziţiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ,, rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a Deciziei civile nr. 1203 din 01 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul civil nr. 1502/2/2013, în sensul admiterii cererii de revizuire cu consecinţa anulării Deciziei civile nr. 212/R din 25 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul civil nr. 36619/3/2012, iar în urma rejudecării recursului declarat de intimată, împotriva încheierii de şedinţă din data de 27 februarie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a soiicitat să fie admisă excepţia autorităţii de lucru judecat ca urmare a pronunţării de către Tribunalul Bucureşti, secţia a I-a penală, a sentinţei penale nr. 906 din 23 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 38491/3/2012 şi respingerea recursului declarat de creditoare.
Înalta Curte, analizând recursul constată că este nefondat pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate."
În speţă, hotărârea judecătorească a cărei revizuire se cere (Decizia nr. 212/R din 25 ianuarie 2033 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă) a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri de încuviinţare a executării silite (prin admiterea recursului împotriva încheierii din 27 februarie 2012 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti în Dosarul nr. 6500/301/2012 - de respingere, în primă instanţă a respectivei cereri -, casarea încheierii, admiterea în parte a cererii şi încuviinţarea executării silite prin forma de executare predare silită a bunurilor mobile a titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. 1448 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, prin care instanţa „în baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen. a dispus restituirea către partea vătămată S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală şi menţionate în procesul verbal încheiat la 31 martie 2005" (filele 28-39 din Dosarul nr. 1502/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie).
Pe de altă parte, hotărârea judecătorească în raport de care se susţine contradictorialitatea este o sentinţă pronunţată într-o contestaţie la executare în materie penală, respectiv sentinţa penală nr. 906 pronunţată la data de 23 octombrie 2012 de Tribunalul Bucureşti, secţia a I-a penală, în Dosarul nr. 38941/3/2012, definitivă prin nerecurare la data de 12 noiembrie 2012.
Prin sentinţa menţionată, „în temeiul dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a admis contestaţia ia executare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, (definitivă la data de 17 iunie 2009 prin Decizia penală nr. 2291 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), tribunalul constatând imposibilitatea de executare a dispoziţiei de restituire către S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală din locuinţa acesteia şi menţionate în procesul-verbal încheiat la data de 31 martie 2005", faţă de împrejurarea că la data de 21 iunie 2005 procurorul de caz a restituit moştenitorilor victimei sumele de bani ridicate la data de 31 martie 2005 cu ocazia cercetărilor (soţia şi copii victimei), astfel încât la data soluţionării cauzei prin sentinţa penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a Il-a penală, aceste sume nu mai puteau fi restituite de către organele de cercetare penală (filele 10-12 din Dosarul nr. 1502/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie).
Chiar dacă ambele hotărâri pretins a fi contradictorii au fost pronunţate în legătură cu obligaţia impusă de instanţa penală prin dispozitivul titlului executor (sentinţa penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală), respectiv „restituirea către partea vătămată S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală şi menţionate în procesul verbal încheiat la 31 martie 2005", acestea nu sunt pronunţate în una şi aceeaşi pricină, temeiul juridic al cererilor fiind diferit, aşa încât în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, hotărârea ce se cere a fi revizuită este pronunţată în soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite formulată în temeiul art. 373 şi urm.C. proc. civ. iar instanţa, verificând întrunirea condiţiilor impuse de lege pentru declanşarea executării, a dispus admiterea cererii, constatând că în cauza dedusă judecăţii de către creditoare nu sunt incidente dispoziţiile art. 373 alin. (4) C. proc. civ.,
Sentinţa penală nr. 906 din 23 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I-a penală, în Dosarul nr. 8941/3/2012, definitivă prin nerecurare la data de 12 noiembrie 2012, este pronunţată în soluţionarea unei contestaţii la executare în materie penală, întemeiată pe art. 461 alin. (1) lit. c) C. proC. pen.
Revizuientul urmăreşte ca, pe calea revizuirii întemeiate în drept pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., să obţină respingerea cererii de încuviinţare a executării unei dispoziţii de restituire a unor bunuri mobile (bani) prevalându-se de faptul că, printr-o hotărâre definitivă prin nerecurare, pronunţată în materie penală, în temeiul art. 461 alin. (1) lit c) C. proc. pen. s-a constatat imposibilitatea de executare a acestei dispoziţii, or, pentru considerentele menţionate, nu se poate reţine că decizia civilă nr. 212/R din 25 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, ce se cere a ti revizuită şi hotărârea penală (sentinţa penală nr. 906 din 23 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I-a penală) ar fi potrivnice şi că dispozitivul lor ar cuprinde măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire.
Încuviinţarea executării silite este doar o procedură prealabilă punerii efective în executare a titlului executor, în cadrul căreia instanţa este limitată la verificarea formală a condiţiilor pentru declanşarea executării silite ce rezultă din interpretarea „per a conîrario" a dispoziţiilor art. 3731 alin. (4) C. proc. civ. (referitoare la competenţa şi la îndeplinirea cerinţelor privind titlul cu privire la care se solicită Încuviinţarea executării silite: titlul să fie învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această condiţie este necesară pentru pornirea executării silite; creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, titlul să cuprindă dispoziţii care să poată fi aduse la îndeplinire prin executare silită).
Art. 373 alin. (5) C. proc. civ. prevede că „încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă nicîunei căi de atac" iar raţiunea pentru care legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silită este aceea a celerităţii ce se justifică în această etapă procesuală. Astfel, creditorul este lipsit de interes să atace o hotărâre prin care i s-a admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile, în raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestaţiei la executare.
Aşa fiind, analizarea unor eventuale critici formulate de părţile interesate privind înţelesul, întinderea şi aplicarea titlului executor sau executarea propriu-zisă este posibilă doar pe calea contestaţiei la executare silită, în condiţiile art. 399 C. proc. civ. contestaţie la executare pe care, de altfel, revizuientul a şi înţeles s-o formuleze, dar in materie penală, obţinând câştig de cauză prin decizia în raport de care solicită revizuirea.
Doar in situaţia în care instanţa ar pronunţa, în contestaţia la executare întemeiată pe art. 399 C.pr.civ. o soluţie diferită de cea statuată prin hotărârea definitivă pronunţată în contestaţia la executare în materie penaiă^ar exista, ipotetic, premisele iniţierii unei cereri de revizuire.
Înalta Curte, având în vedere temeiurile expuse, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare.
Înalta Curte constată totodată că, faţă de soluţia de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă (pentru neîndeplinirea cerinţei ca hotărârile definitive potrivnice să fi fost date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate), nu se mai impune analizarea criticii formulată de recurentul-revizuient care vizează faptul că instanţa de revizuire nelegal ar fi reţinut că excepţia autorităţii de lucru nu mai poate fi reiterată în revizuire întrucât tribunalul s-a pronunţat în legătură cu aceasta deoarece excepţia a fost formulată în raport de încheierile pronunţate în alte cereri de încuviinţare a executării silite şi nu în raport de sentinţa penală nr. 906 pronunţată la data de 23 octombrie 2012 de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală.
Criticile vizând natura titlului executor cu privire la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite, normele de drept aplicabile în materia executării, calitatea de debitor a recurentului-revizuient, inopozabil itatea acestui titlu şi organul de executare competent sunt apărări care nu pot fi examinate în acest cadru procesual deoarece se constituie în apărări de fond care privesc exclusiv faza executării silite efective, fază pentru care legiuitorul a prevăzut mijloace procedurale specifice (contestaţia la executare).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Deciziei nr. 1203 din 01 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 407/2014. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 479/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
