ICCJ. Decizia nr. 479/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 479/2014
Dosar nr. 1864/99/2011
Şedinţa publică din 13 februarie 2014
Asupra cauzei civile de faţă, a constatat următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 februarie 2011 pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamanţii P.I. şi P.L., în contradictoriu cu pârâta SC C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 pentru comuna Miroslava, judeţul Iaşi, au solicitat obligarea pârâtei la despăgubiri de aproximativ 100 euro/mp pentru terenurile reclamanţilor ocupate de pârâtă în raza unităţii administrativ-teritoriale indicate, efectuarea operaţiunilor cadastrale de dezmembrare pentru suprafaţă ocupată şi intabularea în cartea funciară a dezmembrărilor.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au achiziţionat, în timp, mai multe parcele de teren în zona comunei Miroslava, judeţul Iaşi, cu scopul de a realiza o investiţie (fabrică de combustibil ecologic), rezultând o suprafaţă compactă de 5,67 ha.
Ulterior, prin H.G. nr. 444/2007, s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii "Variantă de ocolire a Municipiului Iaşi - etapa I - Varianta Sud", iar şoseaua de centură respectivă a fost proiectată să treacă pe terenul reclamanţilor, astfel că dreptul lor de proprietate a fost îngrădit şi investiţia nu s-a mai realizat. Mai mult, deşi lucrările de construcţie a şoselei de centură au început în anul 2008, acest lucru s-a făcut fără autorizaţie de construire, pentru că statul a intrat în posesia terenului ocupat de şosea abia în anul 2010, când s-au consemnat despăgubirile.
Au susţinut că despăgubirile sunt mai mici decât valoarea terenului, care trebuia considerată ca fiind cea din 2007 (când s-a demarat realizarea şoselei de centură), iar nu cea din 2010 (mult mai mică şi care a fost reţinută de pârâtă la „indicaţiile” prefectului de Iaşi).
În drept au invocat art. 942, 1206, 1404 C. civ., Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, H.G. nr. 444/2007, nr. 434/2009 şi nr. 1115/2010 (filele 2-4 din dosarul Tribunalului Iaşi).
Prin precizarea de la termenul de judecată din 21 martie 2011, reclamanţii au arătat că înţeleg să se judece cu Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Iaşi, instanţa luând act de această manifestare de voinţă şi modificând cadru procesual în consecinţă.
Acţiunea a fost întregită de reclamanţi cu un al treilea capăt de cerere prin care au solicitat obligarea pârâtului la întocmirea proiectelor, obţinerea autorizaţiilor şi suportarea costurilor pentru realizarea a două căi de acces la cele două terenuri rezultate în urma exproprierii, suprafaţa ocupată de şosea în urma exproprierii prin Hotărârea nr. 8/2010 separând terenul reclamanţilor, iniţial compact, în două terenuri mai mici (prin înscris depus pentru termenul din 18 aprilie 2011 - filele 34-35 din dosarul Tribunalului Iaşi), la care să se adauge contravaloarea a două îngrădituri pentru cele două căi de acces şi contravaloarea suprafeţelor de teren aferente (încheierea de şedinţă din 31 octombrie 2011, îndreptată prin încheierea din 30 noiembrie 2011).
Reclamanţii au afirmat că înainte de expropriere terenul compact avea acces la calea publică, iar acu, nu mai are.
Prin notele de şedinţă depuse pentru termenul de judecată din 18 aprilie 2011, reclamanţii au subliniat că nu contestă exproprierea în sine, ci suprafaţa de teren ocupată efectiv şi valoarea acestui teren, în sensul că au fost despăgubiţi pentru 5.038 mp, dar sunt ocupaţi circa 10.104 mp. Au arătat că solicită despăgubiri şi pentru prejudiciul cauzat de realizarea exproprierii pentru terenul afectat de realizarea şoselei, despăgubiri detaliate ulterior ca fiind echivalentul imposibilităţii de construire a fabricii de combustibil ecologic.
Pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Iaşi a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului în ce priveşte capătul de cerere nr. 3, acesta fiind de competenţa instanţei de drept comun (judecătoria), întrucât excede cadrului special al Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local (art. 23); a ridicat excepţia lipsei sale de calitate procesuală pasivă în ce priveşte plata de despăgubiri pentru eventualele ocupări în plus ale terenului şi, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin încheierea civilă nr. 5772 din 05 iulie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4440/1/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis cererea de strămutare formulată de reclamanţi, iar cauza a fost strămutată la Tribunalul Galaţi, cu păstrarea actelor de procedură îndeplinite. Drept urmare, Tribunalul Iaşi a scos cauza de pe rol (încheierea nr. 93/2011).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi pe 26 septembrie 2011, cu păstrarea numărului unic de dosar.
La termenul de judecată din 13 septembrie 2012, instanţa a pus în discuţie excepţiile invocate de pârât prin întâmpinare şi, unindu-le cu fondul, în temeiul art. 137, alin. (2) C. proc. civ., a rămas în pronunţare.
Tribunalul Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 1643 din 18 septembrie 2012 a respins, ca neîntemeiate, excepţiile invocate de pârâtul Statul Român; a admis în parte cererea reclamanţilor; a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 156.390,70 lei cu titlu de despăgubiri; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului să realizeze operaţiunile cadastrale aferente exproprierii şi a obligat pârâtul la plata sumei de 652,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Cu privire la excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului în ce priveşte plata de despăgubiri pentru suprafeţele de teren ocupate în plus, tribunalul a reţinut că ambele părţi sunt de acord asupra faptului că suprafaţa de teren efectiv afectată de lucrările la şosea este mai mare decât cea iniţial prevăzută şi că unitatea obiectului cererii (despăgubiri pentru terenul ocupat prin expropriere) atrage calitatea procesuală pasivă a pârâtului pentru suprafaţa pretins ocupată suplimentar prin aceeaşi expropriere.
În consecinţă, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia.
Cu privire la excepţia tardivităţii formulării acţiunii în ce priveşte contestarea hotărârii de expropriere, instanţa a reţinut că hotărârea de despăgubire a fost comunicată reclamanţilor pe 03 ianuarie 2011 şi a fost contestată de aceştia pe 24 ianuarie 2011, la 21 de zile distanţă, deci înainte de împlinirea termenului de decădere de 30 de zile.
În consecinţă, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia.
Pe fond, a reţinut că reclamanţii contestă suprafaţa real expropriată, ca fiind de 10.193 mp, fie de 10.104 mp, iar valorile sunt, pentru 5.093 mp de 509.300 euro (sau 2.088.130 lei), pentru 5.100 mp de 510.000 euro (sau 2.091.000 lei) - valori arătate în la termenul de judecată din 18 aprilie 2011 (şi cuprinse în încheierea de şedinţă, fila 189) - şi precizate în scris ulterior, suma totală pretinsă de reclamanţi, la un curs de schimb de 4,10 lei pentru 1 euro, fiind de 4.179.300 lei (fila 197 din dosarul Tribunalului Iaşi). Valorile au fost susţinute de reclamanţi şi cu expertiza extrajudiciară întocmită de expert I.M. (filele 45-50 din dosarul Tribunalului Iaşi).
Reclamanţii au susţinut că valoarea pretinsă ca despăgubire este dată de faptul că intenţionau să construiască pe terenul compact o fabrică, proiect ce nu mai poate fi realizat (terenul fiind fracţionat şi afectat de limitări de construire). Valoarea calculată în final, de către reclamanţi, cu prilejul concluziilor de fond de la termenul din 26 iunie 2012, a fost de 2.515.380,30 euro, alcătuită din 1.732.810 euro ca valoare a pretenţiilor faţă de suprafaţa de teren ocupată pentru realizarea şoselei, 208.363,30 euro valoarea împrejmuirilor şi a celor două căi de acces şi 574.207 euro echivalentul pierderii de valoare a imobilelor rămase în proprietatea reclamanţilor.
Pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Iaşi şi-a întemeiat poziţia procesuală pe expertizele extrajudiciare întocmite de expert S.S. (filele 83-109, 110-136 şi 137-163 din dosarul Tribunalului Iaşi), care au stabilit că suma totală de 521.769 lei pentru cei 5.038 mp, deci aproximativ 103,57 lei pentru un mp de teren.
În cauză au fost întocmite, la dispoziţia instanţei, expertize tehnice în două specializări, respectiv topo-cadastrală şi evaluare proprietate imobiliară.
Concluzia a fost că terenul ocupat în plus este în suprafaţă de 1.510 mp şi este compus din lăţimea mărită a drumului şi dintr-un canal de desecare mutat. Experţii consilieri ai părţilor au avut păreri diferite pe aceste aspect.
A fost întocmit un supliment de expertiză care a avut drept obiectiv să se stabilească dacă există suprapunere între terenul ocupat în plus la expropriere şi terenul suplimentar despre care pârâtul a afirmat că va face obiectul unei a doua exproprieri, iar experţii B.M. şi I.M. au arătat că suprafeţele suplimentar ocupate nu se suprapun cu cele ce fac sau vor face obiectul celei de a doua exproprieri.
Expertiza de evaluare a proprietăţii imobiliare a fost întocmită de experţii N.I. (desemnat de instanţă), S.F. (consilier pentru reclamanţi, înlocuind pe expertul iniţial desemnat V.G.) şi B.I. (consilier al pârâtului), iar concluziile au fost că valoare împrejmuirilor şi a ieşirilor solicitate de reclamanţi este de 497.941 lei sau 113.714 euro; valoare terenului reclamanţilor (total), raportată la diferite momente în timp, a fost de 83,20 euro/mp (în mai 2010), de 80,70 euro/mp (în decembrie 2010) şi de 85,50 euro/mp (în decembrie 2011); valoarea terenului rămas în proprietatea reclamanţilor a fost de 159,67 euro/mp (în mai 2007) şi de 85,50 (în decembrie 2010).
Experţii consilieri au opinat că valoarea terenului reclamanţilor a fost de 117,50 euro/mp (în mai 2010) şi de 113,975 euro/mp (în decembrie 2010) - opinie separată a expertului-consilier S.F. (filele 14-17 din dosarul Tribunalului Galaţi - vol. 2); valoarea împrejmuirilor şi ieşirilor este de 497.941 lei, a terenului reclamanţilor (total), raportată la diferite momente în timp, a fost de 83,20 euro/mp (în mai 2010), de 80,70 euro/mp (în decembrie 2010) şi de 65 euro/mp (în decembrie 2011), iar valoarea terenului rămas în proprietatea reclamanţilor a fost de 159,67 euro/mp (în mai 2007) şi de 80,70 (în decembrie 2010) - expert consilier B.I. (filele 22-25 din dosarul Tribunalului Galaţi - vol. 2).
În drept, tribunalul a reţinut că Legea nr. 198/2004 a fost abrogată şi înlocuită de Legea nr. 255/2010, intrată în vigoare la 23 decembrie 2010 (potrivit art. 78 din Constituţie). Conform art. 32 al ultimei legi, în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile acesteia. De asemenea, potrivit art. 22, alin. (1) şi art. 34, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, iar condiţiile de stabilire a despăgubirilor de către instanţă sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Tribunalul a conchis că indiferent la care perioadă de timp se raportează evaluarea - anterioară datei de 23 decembrie 2010, când era aplicabilă Legea nr. 198/2004, sau ulterioară, când se aplică Legea nr. 255/2010 - modul de evaluare este stabilit de Legea nr. 33/1994.
Principiul exproprierii este stabilit de art. 1 al Legii nr. 33/1994, principiu prevăzut de Constituţia României în art. 44, alin. (3), şi în mod similar în art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar în concretizarea acestui principiu este instituită procedura de stabilire a despăgubirilor prin art. 25-27.
Prima instanţă a constatat că singurele vânzări dovedite de terenuri în zonă sunt cea prin care reclamanţii au dobândit terenul expropriat - preţul vânzării fiind de 3.685,50 lei (sau 36.855.000 lei vechi), preţ care, actualizat cu indicele de inflaţie comunicat de I.N.S. pentru perioada din februarie 2000 (data vânzării) şi decembrie 2010 (data exproprierii), este de 13.599,13 lei (sau aproximativ 0,24 lei/mp) şi cea prin care reclamanţii au fost expropriaţi (care, chiar dacă este forţată, rămâne totuşi o vânzare)- preţul fiind de 521.769 lei pentru 5.038 mp sau 103,57 lei/mp.
Diferenţa este evidentă între cele două valori şi cea de a doua vânzare - mai favorabilă reclamanţilor P.I. şi P.L. - a fost asumată chiar de pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Iaşi, astfel că tribunalul a păstrat-o şi pentru terenul suplimentar afectat de expropriere.
Cu privire la pretenţiile privind despăgubirile pentru imposibilitatea
realizării investiţiei (fabrica de combustibil ecologic), instanţa a reţinut că reclamanţii nu au invocat o pierdere concretă, ci aceea a unei intenţii, respectiv cea de a construi o fabrică lângă Iaşi, element speculativ şi nu concret.
Cum reclamanţii nu au probat că au iniţiat şi continuat procedurile de construire a vreunei fabrici, tribunalul a respins pretenţia acestora, ca nefondată.
Cu privire la efectuarea operaţiunilor cadastrale de dezmembrare pentru suprafaţă ocupată şi intabularea în cartea funciară a dezmembrărilor, tribunalul a reţinut că efectuarea acestor operaţiuni sunt în sarcina expropriatorului şi că
au fost deja realizate, astfel cum atestă Încheierile emise de Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară Iaşi (nr. 18753, 18757 şi 18759 emise pe 25 martie 2011 în dosarele cu numere corespunzătoare) şi extrasele de carte funciară aferente (filele 170-188 din dosarul Tribunalului Iaşi), astfel încât acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
Cu privire la obligarea pârâtului la întocmirea proiectelor, obţinerea autorizaţiilor şi suportarea costurilor pentru realizarea a două căi de acces la cele două terenuri rezultate în urma exproprierii, la care să se adauge contravaloarea a două îngrădituri pentru cele două căi de acces şi contravaloarea suprafeţelor de teren aferente tribunalul a reţinut că pretenţiile nu au fost probate şi nu a fost dovedită nici utilitatea celor două căi de acces, având în vedere că au reclamat că nu mai pot realiza proiectul propus - fabrica.
Împotriva sentinţei civile nr. 1643 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Galaţi au declarat apel ambele părţi.
Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 21 din 9 mai 2013 a admis apelul reclamanţilor P.I. şi P.L., a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 425.620 euro, echivalentul în lei la data plăţi cu titlu de despăgubiri pentru suprafaţa de 5.038 mp + 1.510 mp, astfel cum a fost identificată, delimitată de expertul B.M.D., prin suplimentul la raportul de expertiză, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a respins, ca nefondat, apelul pârâtului.
Răspunzând criticilor formulate, instanţa de apel a constatat următoarele:
Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 8 februarie 2000, reclamanţii au achiziţionat mai multe parcele de teren, rezultând o suprafaţă compactă de 5, 67 ha.
În baza H.G. nr. 444/2007 s-a dispus aprobarea indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivul de investiţii - Varianta de ocolire a Municipiului Iaşi etapa I, Varianta Sud, judeţul Iaşi.
Prin H.G. nr. 1115 din 11 octombrie 2010, s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „ Varianta de ocolire a municipiului Iaşi - Etapa I - Varianta Sud” Obiect 1. Varianta trafic greu, sector Km 0 +000 (D.N. 28) - Km. 13 +905 (D.J. 248).
În urma evaluărilor cadastrale realizate de expropriator, terenul proprietatea reclamanţilor a fost identificat ca fiind afectat de trecerea coridorului de expropriere, iniţial pentru o suprafaţă de 5.038 mp, compusă din mai multe numere cadastrale.
După realizarea documentaţiilor cadastral juridice prin care au fost identificate suprafeţele afectate, la data de 19 noiembrie 2008, proprietarii au fost notificaţi la adresa de domiciliu cu care figurează înregistraţi în actele de stare civilă, respectiv Bucureşti.
La data de 11 decembrie 2010, prin expertiza tehnică de specialitate realizată de expert tehnic autorizat S.S., s-au evaluat parcelele supuse exproprierii.
Potrivit Hotărârii nr. 8/2010 a SC C.N.A.D.N.R. SA s-a stabilit că au fost expropriaţi reclamanţii cu o suprafaţă de 5.038 mp. În data de 17 decembrie 2010 s-a consemnat la C.E.C. la dispoziţia acestora suma rezultată conform Hotărârii nr. 8/2010 ( 38.491 lei + 349.996 lei +133.282 lei).
Hotărârea din 14 decembrie 2010 împreună cu recipisele de consemnare a despăgubirilor au fost comunicate apelanţilor - reclamanţi la adresa de domiciliu.
In cauză se pun în discuţie suprafaţa expropriată, cuantumul despăgubirilor pentru teren, precum şi acoperirea prejudiciului cauzat ca urmare a imposibilităţii demarării afacerii pe care o aveau în vedere reclamanţii pentru acel teren, a necesităţii amenajării a două căi de acces şi împrejmuire teren.
Procedura exproprierii a demarat sub imperiul Legii nr. 198/2004, Lege specială ce reglementează unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţii de drumuri de interes naţional, judeţean şi local şi Legea nr. 33/1994 - dreptul comun în materie de expropriere pentru cauză de utilitate publică.
Legea nr. 198/2004 a fost abrogată şi înlocuită de Legea nr. 255/2010, intrată în vigoare la 23 decembrie 2010 (potrivit art. 78 din Constituţie).
Conform art. 32 al ultimei legi, în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile acesteia. De asemenea, potrivit art. 22, alin. (1) şi art. 34, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, iar condiţiile de stabilire a despăgubirilor de către instanţă sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Curtea de apel a reţinut că nu este fondat motivul de apel al pârâtului vizând lipsa calităţii sale procesuale pasive, din analiza dispoziţiilor art. 2 pct. 2 şi art. 3 lit. a) din Legea nr. 255/2010.
Astfel, în acest articol de lege se prevede că „ expropriatorul este Statul Român pentru drumurile de interes naţional şi că acesta este reprezentat de SC C.N.A.D.N.R. SA”.
Pe cale de consecinţă calitatea procesuală pasivă pentru această parte este conferită de dispoziţiile exprese ale legii în acest sens, întrucât legea nu distinge în ceea ce priveşte beneficiarul fiecărei etape a unei proceduri de expropriere şi, implicit, nu stabileşte că această calitate procesuală pasivă se raportează la beneficiarul fiecărei etape ci precizează expres că pentru întreaga procedură de expropriere are calitatea de expropriator Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA.
Cu privire la întinderea terenului afectat de procesul de expropriere şi pretenţia reclamanţilor că trebuie acordate despăgubiri şi pentru zona de protecţie prevăzută de O.G. nr. 43/1997, instanţa de apel, având în vedere că limitările mai sus enunţate intră în sfera obligaţiilor pe care le are orice proprietar faţă de proprietatea învecinată, a apreciat că în speţă nu s-a făcut dovada cauzării vreunui prejudiciu prin aceste limitări, prejudiciu care ar fi determinat acordarea de despăgubiri.
Cu privire la critica reclamanţilor privind cuantumul despăgubirilor, Curtea a reţinut că, deşi s-au efectuat expertize judiciare în conformitate cu Legea nr. 255/2010 (un expert desemnat de instanţă şi câte un expert din partea fiecărei părţi), deşi aceştia au avut în vedere şi metoda comparaţiei directe (metodă prin care preţurile şi acele informaţii referitoare la loturi similare, sunt autorizate, comparate şi corectate funcţie de asemănări sau diferenţieri) instanţa de fond în mod nelegal a actualizat preţul de achiziţie al terenului din 2000, element de referinţă neprevăzut în Legea nr. 255/2010.
În urma analizării punctelor de vedere exprimate pe această problemă, experţii s-au pus de acord cu valoarea reţinută de expertul desemnat de instanţă de 80,70 euro (cu o abatere de 3 euro din partea expertului S.F.) pentru decembrie 2010.
Cu toate acestea, data pe care instanţa trebuia să o aibă în vedere potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 (data efectuării expertizei) este decembrie 2011.
Astfel, singura valoare ce are corespondent în evoluţia pieţei, fiind binecunoscută criza ce s-a accentuat în perioada 2010 - 2011 şi în ofertele anexate la raportul de expertiză, este cea a expertului B.I., de 65 euro/mp. Experta S.F. nici nu a făcut vreo referire la această dată, iar expertul N.I. a apreciat că preţul a crescut din 2010 în 2011 de la 80,70 euro/mp la 85,50 euro/mp.
Faţă de această valoarea, Curtea a constatat că suma ce se cuvine reclamanţilor cu titlu de despăgubire pentru suprafaţa de 5.038 mp +1.510 mp expropriată este de 425.620 euro.
Al treilea motiv de apel al reclamanţilor vizând data ce trebuie luată în calcul în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor nu a fost primit pentru că Legea nr. 255/2010 prevede expres că în cazul în care partea nu este mulţumită de suma ce s-a consemnat în condiţiile art. 19 din lege, ( sumă ce este calculată în funcţie de expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici - expertiză ce are în vedere valoarea tranzacţiilor de la acea dată) poate acţiona în justiţie, iar în acest caz partea urmează să primească valoarea stabilită în funcţie de data efectuării expertizei (art. 26 din Legea nr. 33/1994), neputându-se coborî sub valoarea consemnată.
Nici al patrulea motiv de apel al reclamanţilor nu a fost găsit fondat pentru că sunt prea puţine elemente în dosar care să permită să se facă legătura între achiziţionarea utilajelor şi intenţia de a construi pe terenul de la Iaşi o fabrică, în condiţiile în care la data formulării acţiunii nici nu s-a pretins o astfel de despăgubire, iar parcursul firesc al concretizării unei astfel de intenţii este de întreprindere a formalităţilor scriptice, apoi de a se ridica construcţiile şi, abia în final, de achiziţionare a utilajelor. Lipsa acestor elemente nu permite instanţei de apel să constate existenţa vreunui prejudiciu cauzat de expropriere pentru nefinalizarea acelei fabrici.
Nici cererea de avansare a cheltuielilor ce urmează să le suporte pentru a construi căi de acces către cele două loturi ce s-au format precum şi pentru împrejmuirea proprietăţilor pe ambele laturi ale şoselei conform normelor de protecţie a mediului nu a fost găsită fondată. (motivul 5 de apel).
Potrivit schiţelor de la dosar şi constatărilor experţilor, la data exproprierii nu exista vreun drum pe terenul reclamanţilor ( terenul avea ieşire la D.N. 28) şi nu era împrejmuit cu nici un gard. Şi după expropriere reclamanţii au ieşire la D.N. 28.
Totodată, reclamanţi nu au indicat vreun act normativ potrivit căruia ca urmare a exproprierii ar trebui să-şi împrejmuiască proprietatea pentru protecţia mediului.
Curtea nu a primit ultima critică a reclamanţilor.
Aceştia au avut o suprafaţă de 56.700 mp teren, exproprierea a afectat o suprafaţă de 5.038 mp + 1.510 mp, pe cale de consecinţă exproprierea a determinat formarea a două loturi de teren cu o suprafaţă considerabilă şi nicidecum o fărâmiţare excesivă ce ar determina o scădere considerabilă a acestor loturi de teren.
Cu privirea la al doilea motiv de apel al pârâtului, celelalte fiind deja analizate, instanţa de apel nu a găsit fondată critica.
Părerile exprimate de experţi cu privire la întinderea suprafeţei de teren afectate de expropriere a fost argumentată ştiinţific, toţi folosind aceleaşi procedee dar au ajuns la valori diferite.
În condiţiile în care s-a opinat pentru valoarea de mijloc, Curtea a apreciat că soluţia instanţei de fond este echitabilă sub acest aspect.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel au formulat recurs reclamanţii şi pârâtul.
Reclamanţii P.I. şi P.L. au invocat ca motiv de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1 . O primă critică vizează faptul că instanţa de apel, fără niciun temei legal, a statuat că nu au dreptul la despăgubiri pentru zona de protecţie prevăzută de O.G. nr. 43/199, reţinând că nu au făcut dovada cauzării vreunui prejudiciu prin aceste limitări care ar fi determinat acordarea de despăgubiri.
În cauză a fost efectuată o expertiză evaluatorie cu privire la lipsa de folosinţă a zonei de protecţie, în ideea de a se stabili contravaloarea acesteia şi de i se acoperi prejudiciul conform Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, expertiză care a fost asumată unanim de către toţi experţii.
Potrivit acestei expertize evaluatorii efectuate de către expertul desemnat de către instanţă, N.I., s-a constatat că valoarea anuală a lipsei de folosinţă a terenului situat în comuna Miroslava, judeţul Iaşi, format din zona de protecţie a şoselei reprezentând varianta de ocolire a municipiului Iaşi la D.N. 28, începând cu anul 2007, este de 272,400 euro/an. Ceea ce înseamnă ca până în anul 2013, lipsa de folosinţă a terenului format din zona de protecţie, este de 272,400 euro x 6 ani, de unde rezultă o valoare totală a lipsei de folosinţa pentru zona de protecţie în cuantum de 1.634.400 euro conform concluziilor raportului de expertiză asumat de către toţi experţii.
În susţinerea cererii de acordare a despăgubirilor pentru zona de protecţie, arată că au invocat dispoziţiile art. 27 - 57 din Legea nr. 33/1994 coroborate cu dispoziţiile act. 17 din O.G. nr. 43/1997, din care rezultă că zona de protecţie care ar rămâne în proprietatea lor, le incumbă o serie de obligaţii ce le limitează dreptul de folosinţa.
Aceasta situaţie îi îndreptăţeşte să obţină despăgubiri în sensul dispoziţiilor Legii nr. 33/1994, întrucât orice lipsă de folosinţă generează un prejudiciu care poate fi echivalat cu contravaloarea chiriei imobilului.
În pofida probatoriului administrat în cauză (raportul de expertiză) din care rezultă că în urma exproprierii au fost prejudiciaţi şi cu lipsa de folosinţă a zonei de protecţie şi în pofida dispoziţiilor legale privind exproprierea, din care rezultă că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului (în cazul de faţă lipsa de folosinţă a zonei protejate), instanţa de apel, fără a menţiona vreun temei legal care să răstoarne raţionamentul juridic mai sus-menţionat, a apreciat, că reclamanţii nu au făcut dovada cauzării vreunui prejudiciu prin aceste limitări.
Argumentul instanţei, potrivit căruia limitările arătate intră în sfera obligaţiilor pe care le are orice proprietar faţă de proprietatea învecinată nu poate fi reţinută, întrucât limitările constând în lipsa de folosinţă a zonei de protecţie a fost generată de exproprierea realizată pe terenul subsemnaţilor pentru realizarea şoselei reprezentând varianta de ocolire a municipiului Iaşi la D.N. 28.
Solicită admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru zona de protecţie în cuantum total de 1.634.400 euro, reprezentând 272,400 euro/an x 6 ani, potrivit concluziilor raportului de expertiză.
2. O altă critică vizează data care trebuie luată în calcul pentru stabilirea despăgubirilor.
Astfel, prima instanţă, în mod greşit a pus în aplicare dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 din care rezultă că „despăgubirea” se compune, pe de o parte, din valoarea reala a imobilului care se stabileşte în raport de preţul cu care se vând, în mod obişnuit imobilele la data întocmirii raportului de expertiză şi, pe de altă parte, din prejudiciul (daunele) cauzate proprietarului.
Prin urmare, legiuitorul a folosit ca punct de referinţă, pentru stabilirea valorii reale a imobilului, preţul de la data întocmirii raportului de expertiză cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele, celelalte daune stabilindu-se în funcţie de dovezile prezentate.
Instanţa a interpretat, în mod eronat, că „despăgubirea” formată din valoarea reală a imobilului şi din daunele aduse proprietarului se stabileşte în funcţie de data efectuării expertizei.
În realitate, ceea ce s-a reglementat este modalitatea de stabilire a valorii reale a imobilului în raport de preţul de la data efectuării raportului de expertiză.
Susţin că au învederat instanţelor că potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, au fost lipsiţi de dreptul de proprietate asupra terenului expropriat de la momentul emiterii deciziei de expropriere, transferul dreptului de proprietate către expropriator operând de la momentul emiterii deciziei de expropriere.
Contestarea despăgubirilor acordate, nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a despăgubirilor, respectiv transferul dreptului de proprietate.
Prin urmare, în contextul arătat, în acord cu dispoziţiile Legii nr. 33/1994 nu este suficientă stabilirea despăgubirii numai în raport de valoarea reală a imobilului calculată în raport de preţul de la momentul efectuării raportului de expertiză, ci se impune ca despăgubirea să vizeze inclusiv daunele cauzate proprietarilor, ca urmare a pierderii dreptului de proprietate de la momentul emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor.
3. Au criticat şi faptul că instanţele de fond nu au reţinut existenţa unui prejudiciu cauzat de expropriere pentru situaţia în care, în urma exproprierii, reclamanţii sunt în imposibilitatea realizării investiţiei -fabrica de combustibil ecologic, investiţie nerealizată care se include în sfera prejudiciului suferit.
Contrar celor reţinute de instanţe, reclamanţii au depus la dosar dovezi că au scos terenul din circuitul agricol şi au obţinut autorizaţiile necesare pentru efectuarea construcţiilor necesare proiectului propus şi au achiziţionat utilaje în valoare de 900.000 euro.
Prin urmare, este eronată concluzia instanţei potrivit căreia nu am dovedit intenţia de a construi pe acel teren fabrica de combustibil ecologic.
Dacă ar fi ştiut că pe terenul care, ulterior, a fost afectat de expropriere, nu se poate construi fabrica de combustibil ecologic, nu ar fi blocat banii în utilaje pentru construirea acelei fabrici.
4. Critică şi faptul că nu le-au fost acordate despăgubiri constând în contravaloarea cheltuielilor suportate pentru a construi căi de acces către cele doua loturi, întrucât aceasta situaţie a fost generată de însăşi exproprierea terenului.
În realitate, necesitatea efectuării a doua cai de acces către DN 28, precum şi împrejmuirea proprietăţii pe ambele laturi ale şoselei, conform normelor de protecţie a mediului, a rezultat în urma realizării exproprierii fiind impuse de către normele legale în materie.
Potrivit raportului de expertiză administrat în cauză, valoarea necesara realizării împrejmuirilor şi a celor două căi de acces este de 208363,30 euro (echivalentul în lei la data plăţii).
5. O altă critică se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece instanţa a ignorat susţinerea potrivit căreia terenul şi-a pierdut din valoare prin divizarea proprietăţii în două corpuri imobiliare mai mici, ce nu mai pot fi valorificate.
În pofida faptului că instanţa a apreciat că este necesară administrarea probei cu expertiza evaluatorie pentru a se identifica valoarea prejudiciului, expertiză din care a rezultat, fără niciun echivoc, ca s-a creat un prejudiciu în cuantum de 574.207 euro, după administrarea expertizei evaluatorii, instanţa a ignorat-o, pronunţând o soluţie potrivit unei convingeri personale, respectiv că terenul este destul de mare, iar exproprierea şi parcelarea acestuia nu a determinat o scădere a valorii lui.
Această chestiune nu ţine de greşita interpretare a probatoriilor, ci este o problemă de încălcare a dispoziţiilor legale privind administrarea acestora, întrucât deşi instanţa şi-a asumat că este necesar, pertinent şi concludent să administreze proba cu expertiza evaluatorie, ulterior, după administrarea probei care confirma, fără echivoc, prejudiciul reclamanţilor, instanţa a ignorat această probă pronunţând o soluţie bazată pe o convingere personală care nu este susţinută de nicio proba din dosar.
În concluzie, au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii în totalitate a apelului formulat de către reclamanţi, şi, pe cale de consecinţă, admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, obligarea pârâtului la plata sumei totale de 4,149,780.30 euro echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri constituită din:
A)- 2.S15380, 30 euro (despăgubiri solicitate şi stabilite conform rapoartelor de expertiza administrate în prima fază procesuală), după cum urmează:
a) 1,732.810 euro - valoarea pretenţiilor în raport de suprafaţa efectiv ocupate (10.193 mp) pentru realizarea Variantei de ocolire Iaşi.
b) 574.207 euro - valoarea pretenţiilor in raport de pierderea din valoarea terenului cauzata de expropriere ca urmare a împărţirii terenului in doua corpuri imobiliare, mai mici şi fără posibilităţi de construire a unei fabrici.
c) 208363,30 euro - valoarea necesară realizării împrejmuirilor şi a celor două căi de acces.
B)- şi din 1.634.400 euro- valoarea lipsei de folosinţă a zonei de protecţie de 3.832 mp, începând cu anul 2007 până în prezent (anul 2013) conform suplimentului 1a raportul de expertiză evaluatorie administrat în faza procesuală a apelului.
Pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA a criticat decizia din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că au fost încălcate dispoziţiile procedurale referitoare la calitatea sa procesual-pasivă şi ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
A susţinut că nu poate fi răspunzător pentru pretinsa suprafaţă ocupată suplimentar, de 1.510 mp, din terenul expropriat şi că instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că Statul Român are calitate procesuală pasivă doar pentru stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat.
Cea de a doua critică vizează aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică.
Astfel, instanţa a avut în vedere raportul de expertiză realizat de expertul B.I., care - deşi cel mai favorabil expropriatorului - este totuşi incorect realizat având în vedere faptul ca la întocmirea lui nu au fost avute în vedere preţuri efectiv tranzacţionate, ci doar oferte vehiculate pe piaţa imobiliară, fără a avea un caracter cert.
Aceasta face ca raportul de expertiză să fie unul abstract, fără aplicare concretă în piaţă, fapt ce contravine interpretării art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei, admiterea excepţiei privind lipsa calităţii procesual-pasive a Statului Român pentru suprafaţa ocupată în plus, şi respingerea cererii privind majorarea despăgubirilor acordate.
Analiza instanţei de recurs.
Recursul formulat de reclamanţi este nefondat.
Prima critică referitoare la faptul că instanţa de apel în mod greşit nu a acordat despăgubiri pentru zona de protecţie nu poate fi reţinută.
Potrivit art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997, zonele de protecţie sunt suprafeţele de teren situate de o parte şi de alta a zonelor de siguranţă, necesare protecţiei şi dezvoltării viitoare a drumului, iar potrivit alin. (2) zonele de protecţie rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligaţia ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranţă a traficului, impunându-li-se proprietarilor acestui teren restricţiile enumerate în text, lit. a) - d).
Prin urmare, aceste restricţii impuse de textul legal se circumscriu sferei obligaţiilor pe care le are orice proprietar.
În acest context al analizei, acordarea de despăgubiri pretinsă de reclamanţi pentru zona de protecţie nu numai că nu este posibilă dar nici legală, întrucât aceştia au rămas proprietari ai suprafeţei de teren situată adiacent zonelor de siguranţă.
Nici cea de a doua critică nu poate fi primită.
Legea cadru în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut in vedere de comisia de experţi numită de instanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Lege, în sensul ca evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preturile de tranzacţionare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii.
Se reţine că sintagma „data întocmirii raportului de expertiză” presupune raportarea la data efectuării expertizei în cursul judecăţii, şi nu la data exproprierii, cu atât mai mult cu cât legiuitorul foloseşte o terminologie diferită pentru conturarea celor două etape, respectiv „raport de expertiză”, pentru etapa jurisdicţională şi „raport de evaluare”, pentru faza administrativă, neavând-o în vedere, pe aceasta din urmă, ca reper al momentului de calculare a despăgubirilor.
În sistemul Legii nr. 33/1994 legiuitorul a legat cele două momente - al transferului dreptului de proprietate din proprietate privată a expropriatului în proprietatea publică a statului şi cel al plăţii despăgubirii efective - de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauza având ca obiect expropriere, cu respectarea imperativului constituţional consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituţie potrivit căruia „ Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.
Nu în ultimul rând, Legea nr. 255/2010, abrogând Legea nr. 198/2004, a reluat în esenţă acelaşi mecanism de efectuare a exproprierii, anume prin decizie de expropriere emisă de expropriator, aceleaşi dispoziţii legale referitoare la momentul transferului de proprietate şi modul de consemnare al sumelor aferente despăgubirii şi a reluat identic în art. 22 alin. (3) aceleaşi dispoziţii din art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, respectiv acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii
Referitor la data în raport de care se stabileşte valoarea despăgubirilor, în criticile formulate de pârâtul recurent acesta se referă la momentul exproprierii, apreciind că experţii trebuiau să aibă în vedere preţurile practicate pe piaţa imobiliară de la acea dată. Susţinerea nu poate fi primită întrucât valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcţie de preţurile practicate pe piaţa imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, legiuitorul având în vedere valoarea despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită la un moment cât mai apropriat de data pronunţării hotărârii judecătoreşti.
Critica cu privire la neacordarea contravalorii prejudiciului cauzat de imposibilitatea realizării investiţiei - fabrica de combustibil ecologic, nu poate fi primită întrucât vizează aspecte ce ţin de aprecierea probelor.
Or, aprecierea probelor, fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond ca urmare a abrogării dispoziţiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ., nu mai poate fi cenzurată în recurs.
Neîntemeiat este şi motivul de recurs referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 în sensul că nu le-au fost acordate despăgubiri constând în contravaloarea cheltuielilor suportate pentru a construi două căi de acces din D.N. 28 către cele doua loturi, căi care erau necesare pentru a putea folosi proprietatea rămasă, precum şi îngrădirea loturilor rămase.
Această chestiune a fost analizată de către instanţele de fond care au stabilit că, în fapt, reclamanţii nu au dovedit că au construit căile de acces, împrejmuirile, utilitatea lor şi/sau cuantumul cheltuielilor ocazionate de o astfel de lucrare.
De altfel, nici în recurs reclamanţii nu au depus dovezi în susţinerea acestei pretenţii.
În acest context al analizei, este de reţinut că recurenţii-reclamanţi nu au argumentat, în raport de considerentele deciziei atacate pe aspectul în discuţie, în ce constă nelegalitatea deciziei care a stabilit ca împrejurare de fapt că din constatările experţilor a rezultat că terenul reclamanţilor avea ieşire la drumul public D.N. 28 şi nu era împrejmuit de gard şi că nu a fost identificat vreun alt drum pe terenul acestora.
Nici ultima critică cu privire la neacordarea prejudiciului rezultat din diminuarea proprietăţii nu poate fi reţinută.
În stabilirea despăgubirilor ce se cuvin reclamanţilor expertiza efectuată şi omologată de instanţa de apel a avut în vedere acest aspect.
Aşa cum a reţinut instanţa de apel, ca împrejurare de fapt ce nu mai poate fi reconfigurată în recurs (în raport de actuala structură a art. 304 C. proc. civ. ce nu mai permite analiza în recurs a motivelor de netemeinicie, cum s-a arătat anterior), reclamanţii au avut în proprietate o suprafaţă totală de 56.700 mp iar prin expropriere a 5.038 mp + 1.510 mp s-au format două loturi de teren cu o suprafaţă considerabilă şi nicidecum o fărâmiţate ce ar determina scăderea valorică a proprietăţii raportat la suprafaţa totală.
Recursul pârâtului nu este fondat.
Contrar susţinerilor pârâtului, potrivit dispoz. art. 2 pct. 2 şi art. 3 lit. a) din Legea nr. 255/2010, expropriator pentru obiectivele de interes naţional este statul român, judeţele pentru obiectivele de interes judeţean, iar municipiile, oraşele şi comunele pentru obiectivele de interes local.
Statul roman este reprezentat potrivit art. 3 lit. a) de D.P.I.I.S., prin SC C.N.A.D.N.R. SA, respectiv Ministerul Transporturilor, după caz, direct sau prin SC C.N.A.D.N.R. SA pentru lucrările de construcţie de drumuri de interes naţional.
În acest context al analizei pârâtul se legitimează procesual pasiv pentru întreaga suprafaţă de teren expropriată, inclusiv pentru cea suplimentară, întrucât legea nu distinge cu privire la beneficiarul fiecărei etape de expropriere, calitatea procesuală pasivă a pârâtului fiind atrasă pentru toate fazele exproprierii în raport de unitatea obiectului cererii.
Or, este de principiu că acolo unde legea nu dispune nici interpretul nu trebuie să o facă (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus), astfel încât critica nu va fi primită.
Nici cea de a doua critică a pârâtului nu este fondată.
Instanţa de apel a apreciat că singura valoare ce are corespondent în evoluţia pieţei imobiliare este cea apreciată de expertul B.I. în raportul său - fila 22 dosar Tribunalul Galaţi, vol. II, de 65 euro/mp.
Recurentul-pârât, deşi admite că raportul de expertiză realizat de expertul B.I. îi este cel mai favorabil, îl contestă, totuşi, susţinând că nu respectă criteriile legale, pentru că nu a avut în vedere preţuri de tranzacţionare efective.
Într-adevăr, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…).”
În spiritul dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză se poate dovedi, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice de vânzare-cumpărare, care exprimă cel mai convingător preţul rezultat în urma întâlnirii cererii cu oferta.
Însă, în lipsa unor astfel de dovezi, nimic nu împiedică o evaluare care să aibă în vedere alte criterii, precum: ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de mică publicitate pentru imobile de acelaşi fel, metoda comparaţiei în raport de diferitele preţuri de tranzacţionare, caracteristicile fizice ale terenului, localizare, acces, alte elemente caracteristice ale proprietăţii, criteriu care a fost avut în vedere la efectuarea expertizei de evaluare din prezenta cauză.
Aşa cum a reţinut curtea de apel, în determinarea valorii de despăgubire a imobilului expertul B.I. a realizat o analiză de piaţă pe baza ofertelor supuse tranzacţionării, efectuându-se corecţiile de rigoare, prin metoda comparaţiei directe.
În acest context al analizei, se reţine că lipsa tranzacţiilor pe piaţa imobiliară nu poate determina amânarea efectuării expertizei până la data încheierii unor astfel de acte juridice.
Dacă s-ar limita posibilitatea experţilor de a evalua imobilul numai în raport de tranzacţiile deja efectuate la data întocmirii raportului, pe lângă posibilitatea ca la acel moment să nu se fi încheiat asemenea acte juridice, s-ar limita nejustificat posibilitatea lor de apreciere şi s-ar lipsi de conţinut însuşi scopul pentru care legea a dispus întocmirea unui raport de către o comisie formată din trei experţi, propuşi de instanţă şi de părţile aflate în conflict, fiind suficientă depunerea unui număr oarecare de acte juridice încheiate pentru terenuri asemănătoare, ceea ce legea nu consideră că este suficient.
În această situaţie, este firesc ca expertiza să se realizeze în raport şi de alte criterii privind valoarea imobilului (oferte de vânzare, de exemplu, dar şi situarea imobilului, apropierea de anumite utilităţi, raportul cerere-ofertă ş.a.).
Pe de altă parte, potrivit regulii exprimate în adagiul „probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat”, recurentul-pârât avea sarcina de a proba ceea ce afirmă, dovezi ce nu s-au produs.
Procesul civil, în general, este un proces al intereselor private şi, ca atare, revine în sarcina celui care face o afirmaţie să probeze pretenţiile sale, conform art. 1169 C. civ.-1865, instanţa neputând suplini acesta obligaţie în virtutea rolului său activ consacrat de dispoz.art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Prin urmare, în absenţa oricăror probe din care să rezulte că preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel este mai mic sau mai mare decât cel stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză, susţinerile privind o evaluare greşită a despăgubirilor acordate sunt neîntemeiate.
Cum evaluarea făcută prin expertiza însuşită de instanţă respectă criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, această critică formulată de pârât nu poate fi reţinută.
Faţă de toate considerentele reţinute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate şi că, astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ambele recursuri fiind nefondate şi urmând a fi respinse ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii P. (P.), P.L. şi de pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 21/A din 09 mai 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 452/2014. Civil. încuviinţare executare... | ICCJ. Decizia nr. 480/2014. Civil. Rectificare carte funciară.... → |
|---|
