ICCJ. Decizia nr. 481/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 481/2014
Dosar nr. 11998/3/2008
Şedinţa publică din 13 februarie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2007 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul Ş.I.P. a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA Bucureşti, solicitând instanţei obligarea pârâtei la despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de 667 m.p. situată în oraşul Slănic, ocupată de către Oficiul Poştal şi palatul SC R. SA Bucureşti, precum şi despăgubiri băneşti compensatorii pentru Vila B., compusă din 44 camere, rechiziţionată la ordinul M.A.I. în anul 1948 şi demolată în anul 1980.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, deşi a formulat notificare în sensul Legii nr. 10/2001 cât priveşte imobilul de mai sus şi a depus documentaţia aferentă, nu a primit niciun răspuns până la data înregistrării cererii pendinte.
Prin sentinţa civilă nr. 1559/ D din 07 noiembrie 2007, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 25 martie 2008, sub nr. 11998/3/2008.
Reclamantul a învederat că obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie soluţionarea pe fond a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Ulterior, în şedinţa publică din data de 22 mai 2008, reclamantul a depus o cerere precizatoare, solicitând: 1) în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Primăriei Slănic Moldova, prin Primar; 2) în raport de decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată de Î.C.C.J., să se dispună restituirea în natură a imobilului, ori, în măsura în care nu este posibil, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, fie sub forma de bunuri în compensare, fie sub forma despăgubirilor prevăzute de lege conform modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005.
Pârâta SC R. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii cererii modificatoare, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la capătul de cerere vizând acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţia demolată; a solicitat disjungerea cererii şi trimiterea capătului de cerere privind restituirea construcţiei demolate Tribunalului Bacău, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
La rândul său, pârâta Primăria Slănic Moldova a susţinut aceleaşi excepţii.
În şedinţa publică de la 22 aprilie 2010, tribunalul a admis excepţia tardivităţii cererii modificatoare şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Slănic Moldova, ca rămasă fără obiect.
Prin sentinţa civilă nr. 707 din 03 mai 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R. SA raportat la solicitarea privind Vila B., a respins cererea în ceea ce priveşte Vila B. pentru lipsa calităţii procesuale a pârâtei, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta să emită decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru terenul de 667 m.p., situat în Slănic Moldova, str. Vasile Alecsandri nr. 26, jud. Bacău, ocupat de pârâtă, descris în procesul verbal din 12 aprilie 1948 privind rechiziţionarea şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a formulat o notificare, înregistrată iniţial la Primăria Slănic Moldova sub nr. 47 din 11 iulie 2001, privind restituirea Vilei B. şi a terenului aferent de 667 m.p., înaintată de persoana notificată către SC R. SA pentru că terenul aferent vilei este ocupat în întregime de această instituţie, la care nu i s-a răspuns.
Conform procesului - verbal de rechiziţie din 12 aprilie 1948, s-a rechiziţionat din proprietatea lui I.P.Ş. - Vila B., cu întregul ei inventar, din comuna Băile Slănic, str. Vasile Alecsandri. Din procesul verbal anexat reiese că a făcut obiectul rechiziţionării şi suprafaţa de 667 m.p. teren, aferentă imobilului construcţie, descrierea completă a imobilului, compus din teren şi construcţie, fiind reliefată de acest înscris.
Potrivit adresei nr. 80177 din 25 octombrie 1990, din cercetarea arhivei Primăriei Slănic Moldova pentru anii 1946-1948 s-a constatat că Ş.P.I. deţinea în Slănic Moldova un imobil compus din 44 camere (Vila B.).
Adresa nr. 11976 din 26 august 2008 emisă de Primăria Slănic Moldova relevă situaţia juridică a terenului ce face obiectul notificării - imobilul Vila B. şi terenul aferent de 667 m.p. a fost preluat prin procesul verbal de rechiziţionare din 12 aprilie 1948, naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950. În prezent, terenul aferent Vilei B. este ocupat în întregime de către SC R. SA, actualul deţinător. Potrivit adresei nr. 1198/2003, Vila B. a fost demolată şi pe amplasamentul ei de află astăzi clădirea SC R. SA.
Din preambulul Deciziei Comitetului Executiv al Consiliului Popular al judeţului Bacău nr. 869/18 noiembrie 1971 rezultă că imobilul vilă şi teren aferent a fost transmis în proprietatea Direcţiei Judeţene de Poştă şi Telecomunicaţii Bacău prin Decretul nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului, moment din care în acest imobil funcţionează Oficiul P.T.T.R. Slănic Moldova, care a fost extins în anul 1971, potrivit autorizaţiei de construire din 27 mai 1993; în prezent, terenul aferent Vilei B. este ocupat în întregime de către SC R. SA, actualul deţinător.
De asemenea, instanţa a constatat că reclamantul este fiul fostului proprietar Ş.I., astfel cum reiese din certificatul de naştere depus, având, aşadar, calitatea de persoană îndreptăţită în sensul prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nefiind necesară în acest sens depunerea unui certificat de moştenitor.
În raport de dovada dreptului de proprietate al autorului reclamantului şi faţă de actele de preluare a imobilului în litigiu, compus din construcţie şi teren, mai sus analizate, prima instanţă a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R. SA cât priveşte solicitarea Vilei B., tribunalul a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situaţia imobilelor - construcţii demolate, notificarea formulată de persoana îndreptăţită se soluţionează conform art. 10 sau 11, prin dispoziţia motivată a primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti. În cauză, competentă a se pronunţa în ceea ce priveşte construcţia este Primăria Slănic Moldova, care nu are însă calitatea de pârâtă în proces, ca urmare a admiterii excepţiei tardivităţii cererii modificatoare formulate de către reclamant.
În drept, instanţa de fond a reţinut incidenţa prevederilor art. 25 alin. (1) şi 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce priveşte imobilul teren, dar şi considerentele deciziei Î.C.C.J. nr. 20/2007.
Prin apelul declarat, reclamantul Ş.P. a solicitat, cu privire la încheierea din 22 aprilie 2010, să fie schimbată acea parte prin care a fost admisă excepţia tardivităţii cererii precizatoare şi, respectiv, prin care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria SIănic Moldova ca fiind rămasă fără obiect şi, pe cale de consecinţă, să se dispună respingerea excepţiei tardivităţii cererii precizatoare, cu consecinţa menţinerii în proces a pârâtei Primăria SIănic Moldova, dar numai în raport de cererea referitoare la despăgubirile pentru Vila B., admiterea, în parte, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Slănic Moldova, respectiv numai în ceea ce priveşte solicitarea reclamantului privind despăgubirile pentru teren şi menţinerea soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Slănic Moldova, însă nu integral, ci numai în ceea ce priveşte solicitarea privind despăgubirile pentru Vila B., şi nu ca fiind lipsită de obiect, ci ca neîntemeiată.
Referitor la sentinţa civilă nr. 707 din 03 mai 2010, reclamantul a solicitat schimbarea acelei părţi din sentinţă prin care a fost obligată pârâta SC R. SA să emită decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru teren şi, pe fond, să se dispună direct acordarea de despăgubiri băneşti pentru teren, anularea acelei părţi din sentinţă prin care a fost respinsă cererea reclamantului referitoare la despăgubirile pentru Vila B. pentru lipsa calităţii procesuale a pârâtei SC R. SA, ca fiind pronunţată de o instanţă necompetentă, şi, pe fond, disjungerea cererii referitoare la despăgubirile pentru Vila B. şi trimiterea la Tribunalul Bacău spre competentă judecare, în contradictoriu cu pârâta Primăria SIănic Moldova, menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei.
Apelantul a precizat că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că prima zi de înfăţişare a fost la termenul din data de 24 aprilie 2008, dată la care acesta a arătat că nu poate pune concluzii, în accepţiunea art. 134 C. proc. civ., deoarece, chiar cu acel prilej, solicitase instanţei amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător, cerere admisă. Astfel, prima zi de înfăţişare a fost la termenul următor, din 22 mai 2008.
A mai susţinut că prima instanţă nu a observat cronologia prescrisă de art. 132 alin. (1) C. proc. civ. pentru modificarea acţiunii, că, deşi pârâta SC R. SA a fost prezentă în şedinţa la care s-a depus cererea precizatoare, aceasta nu a invocat tardivitatea chiar la acel termen (22 mai 2008), ci la termenul următor (19 iunie 2008) şi că nu a observat că înscrisul numit „cerere precizatoare” conţine de fapt mai multe acte procedurale: o cerere explicită de introducere în cauză a altei persoane, dar şi o cerere referitoare la obiectul cauzei, cu termene diferite de introducere.
În legătură cu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Slănic Moldova, respinsă ca rămasă fără obiect, reclamantul a arătat că este neîndoielnic că, în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, SC R. SA era entitatea competentă să îi soluţioneze acea parte din notificare referitoare la teren, în vreme ce, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Primăria Slănic Moldova era entitatea învestită să îi soluţioneze acea parte din notificare referitoare la vilă.
Cât priveşte modul de soluţionare de către prima instanţă a cererii referitoare la despăgubirile pentru teren, a susţinut că acea parte din acţiune trebuia judecată în contradictoriu cu SC R. SA de către instanţa competentă de la sediul acesteia, respectiv de către Tribunalul Bucureşti.
Pe fond, reclamantul a învederat că, deşi l-a considerat îndreptăţit a primi despăgubiri pentru teren şi, în consecinţă, a admis cererea sa, instanţa nu a procedat mai departe în mod corect. Astfel, în loc să acorde chiar ea despăgubirile, a obligat-o pe pârâtă să emită decizie prin care să propună acordarea lor. Motivele ce au fundamentat decizia Î.C.C.J. nr. XX din 19 martie 2007 se regăsesc în tot şi în cazul în care obiectul judecăţii nu îl formează refuzul de soluţionare a unei notificări de restituire în natură, ci şi refuzul de soluţionare a unei notificări de despăgubire.
Cu referire la modul de soluţionare de către prima instanţă a cererii privind despăgubirile pentru Vila B., a arătat că acea parte din acţiune trebuia judecată în contradictoriu cu Primăria SIănic Moldova de către Tribunalul Bacău.
În speţă, mai întâi a greşit acest tribunal, atunci când s-a desesizat fără temei de judecarea cererii şi a declinat-o în favoarea Tribunalului Bucureşti, împreună cu cealaltă cerere referitoare la despăgubirile pentru teren. Tribunalul Bacău nu a manifestat rol activ şi nu a solicitat din oficiu introducerea în cauză a Primăriei SIănic Moldova, în raport de cererea referitoare la despăgubirile pentru vilă. Nici Tribunalul Bucureşti nu a sesizat la primul termen de judecată că nu era competent cu judecarea cererii de mai sus, nu a manifestat iniţiativă şi nu a pus în discuţie introducerea în cauză a Primăriei Slănic Moldova.
În plus, Tribunalul Bucureşti, în loc să disjungă acest capăt de cerere şi să-l trimită la Tribunalul Bacău spre competentă soluţionare în contradictoriu cu pârâta Primăria SIănic Moldova, l-a soluţionat, deşi nu avea absolut nicio competenţă în acest sens.
Prin apelul declarat, pârâta a arătat, referitor la calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, că, astfel cum stipulează dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt considerate persoane îndreptăţite şi beneficiază de masuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001 moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Or, reclamant nu s-a conformat dispoziţiilor imperative ale instanţei, la dosarul cauzei neexistând niciun certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor pe numele lui S.I.P.
Mai mult decât atât, din înscrisurile depuse, respectiv certificatul din 07 octombrie 2009 emis de Camera Notarilor Publici Bucureşti, rezultă că procedura succesorală de pe urma defunctului S.P.I., autorul reclamantului, a fost deschisă la Biroul Notarului Public „D.I.”, însă aceasta a fost suspendată la 13 martie 2009, ca urmare a lipsei moştenitorilor de la termenul fixat pentru dezbaterea succesiunii.
Aşadar, atâta vreme cât procedura succesorală de pe urma autorului reclamantului este suspendată, din vina moştenitorilor, deci şi a reclamantului, nu se poate pune problema existenţei unui certificat de moştenitor care să conducă la aplicabilitatea prevederilor art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a reţinut în mod greşit instanţa de fond.
Referitor la suprapunerea suprafeţei de teren notificate de către reclamant peste suprafaţa de teren deţinută de pârâtă, aceasta din urmă a solicitat ca instanţa să observe faptul că deţine în proprietate în Slănic Moldova 500 m.p. teren, conform certificatului de atestare din 17 august 1998 emis de Ministerul Comunicaţiilor.
Decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular al judeţului Bacău din 18 noiembrie 1971, în art. 1, nu prevede decât faptul că „se transmit din administrarea operativă directă a comitetelor executive ale unor consilii populare şi unităţi subordonate în administrarea operativă a Direcţiei judeţene de poştă şi telecomunicaţii următoarele suprafeţe de terenuri: suprafaţa de 500 m.p. teren de construcţie situat în oraşul Slănic Moldova str. Vasile Alecsandri din administrarea Comitetului executiv al oraşului Slănic Moldova (…)”, iar autorizaţia de construire din 27 mai 1993, că „se autorizează executarea lucrărilor <Extindere oficiu telefonic Slănic Moldova cu spaţii de deservire şi intervenţie> pe terenul situat în Slănic Moldova, str. Vasile Alecsandri”.
Or, reclamant a formulat notificare şi, ulterior, acţiune în justiţie pentru imobilul teren situat în Slănic Moldova, str. Vasile Alecsandri, judeţul Bacău, astfel cum este descris în procesul verbal din 12 aprilie 1948 privind rechiziţionarea.
Aşadar, din probele administrate nu a reieşit că suprafaţa notificată s-ar suprapune peste terenul deţinut de societatea apelantă în Slănic Moldova, astfel că soluţia de obligare la emiterea deciziei de propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent este netemeinică şi nelegală.
A precizat pârâta că, în măsura în care din probele noi administrate în apel va rezulta identitatea imobilul notificat, iar reclamantul îşi va dovedi calitatea de persoana îndreptăţită la restituire, va emite o decizie prin care va propune acordarea de măsuri reparatorii, despăgubirile urmând a fi achitate de Fondul Proprietatea, conform procedurilor speciale de evaluare instituite prin Legea nr. 247/2005. Restituirea nu se poate face decât prin echivalent, întreaga suprafaţă fiind afectată de construcţii, reţele şi echipamente de comunicaţii electronice, căi de acces, etc.
Prin întâmpinare, pârâtă a solicitat respingerea apelului declarat de reclamant, ca nefondat. În esenţă, a arătat că în mod corect instanţa de fond a reţinut ca primă zi de înfăţişare data de 24 aprilie 2010. A invocat excepţia lipsei de interes cu privire la cererea de schimbare în parte a sentinţei de fond prin care pârâta a fost obligată să emită decizie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. A învederat că decizia Î.C.C.J. face referire la două situaţii distincte, şi anume: contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care se solicită restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, pe de o parte, şi contestaţia formulată împotriva refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificare, pe de altă parte. În litigiul dedus judecaţii este aplicabilă cea de-a doua ipoteză.
Pârâta a mai solicitat ca instanţa de apel să respingă ca nefondată excepţia necompetenţei teritorială a Tribunalului Bucureşti de a se pronunţa cu privire la lipsa calităţii sale procesuale pasive referitor la cererea de acordare a despăgubirilor pentru construcţia demolată. În speţă, unitatea învestită cu soluţionarea notificării ce includea solicitarea de despăgubiri şi pentru Vila B. este SC R. SA De altfel, reclamantul, prin însăşi cererea de chemare în judecată, a înţeles să se judece cu SC R. SA şi cu privire la acest capăt de cerere.
La rândul său, reclamantul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de pârâtă, ca nefondat.
Cu privire la primul motiv de apel, a arătat că instanţa nu i-a pus în vedere să facă dovada calităţii de moştenitor. De altfel, în accepţiunea legii speciale, obligatorie este nu acceptarea în general a succesiunii după fostul proprietar, ci acceptarea succesiunii acestuia în ceea ce priveşte bunurile ce fac obiectul legii, acceptare care se materializează numai prin introducerea notificării.
Referitor la cel de-al al doilea motiv de apel, a precizat că singurul argument al pârâtei în susţinerea criticii sale constă în inadvertenţa între numărul factorial (poştal) la care au adresa în prezent Complexul SC R. SA şi terenul aferent acestuia, deţinute de SC R. SA în Slănic Moldova, şi numărul factorial (poştal) la care aveau adresa în trecut vila şi terenul aferent acesteia, deţinute la tatăl său. Complexul SC R. SA este menţionat în 1993 ca fiind situat pe str. Vasile Alecsandri, în vreme ce Vila B. este menţionată în 1948 ca fiind situată pe str. Vasile Alecsandri.
Or, potrivit adresei nr. 16121 din 03 februarie 2010 a Primăriei Slănic Moldova (pct. 1), „numerele poştale/ factoriale ale imobilelor situate pe str. Vasile Alecsandri din SIănic Moldova s-au modificat odată cu renumerotarea imobilelor, efectuată cu ocazia recensământului acestora, conform dispoziţiilor legale în vigoare; nu există în arhiva Primăriei Slănic Moldova o situaţie clară a numerelor factoriale ale terenurilor/imobilelor rechiziţionate în anul 1948”. Pe scurt, numerele poştale din 1948 nu mai corespund cu cele din prezent. Acest fapt nu contrazice în niciun fel faptul că terenul pe care s-a găsit vila este unul şi acelaşi cu cel ocupat în prezent de Complexul SC R. SA.
Identitatea dintre cele două terenuri este dovedită cu probele din dosar: adresele din 11 martie 2003, din 05 decembrie 2007, din 26 august 2008, din 26 august 20089 şi din 03 februarie 2010, declaraţiile explicite ale lui T.I. şi C.V.G., autentificate din 20 aprilie 201010, vecinătăţile terenului pe care se găsea vila B., în raport de vecinătăţile terenului pe care se află Complexul SC R. SA, de componenţa parcelelor care îl compun şi de sursa achiziţionării acestora de către SC R. SA.
A formulat întâmpinare şi Primăria Slănic Moldova, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelantul reclamant.
În apel s-a administrat proba cu înscrisuri şi expertiză.
Prin decizia civilă nr. 85/ A din 28 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile formulate de apelantul reclamant Ş.I.P., şi de apelanta pârâtă SC R. SA, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta SC R. SA să propună măsuri reparatorii pentru terenul identificat prin punctele de contur A - B - C - D potrivit anexei 1 la ultimul supliment al raportului de expertiză, astfel cum a fost completată de instanţă, mai puţin suprafaţa de teren delimitată prin punctele A - 1 - 2- 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - D - A conform aceloraşi completări, a direcţionat notificarea reclamantului către Primăria Slănic Moldova pentru clădirea aflată pe terenul în litigiu şi demolată şi pentru suprafaţa de teren delimitată de punctele de A - 1 - 2- 3 - 4 - 5 - 6 - 7- 8 - D - A, potrivit completării realizate de instanţă, a înlăturat dispoziţia referitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei pentru Vila B. şi de respingere a acţiunii pe acest considerent.
În considerentele hotărârii, Curtea a reţinut, referitor la apelul declarat de apelantul reclamant, că prima zi de înfăţişare a fost la termenul din 7 noiembrie 2007, când Tribunalul Bacău a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială, pe care ulterior a admis-o. De aceea, nu prezintă relevanţă care a fost termenul de la Tribunalul Bucureşti când părţile, legal citate, au putut pune concluzii.
La 24 aprilie 2008, în faţa Tribunalului Bucureşti, reclamantul a făcut mai întâi o precizare în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată şi a pus concluzii asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC R. SA şi abia ulterior a solicitat amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător. Prin punerea de concluzii de către părţile legal citate au fost îndeplinite cel mai târziu la acel moment condiţiile cerute de art. 134 C. proc. civ.
Pe de altă parte, aşa cum rezultă din prevederile art. 108 alin. (3) C. proc. civ., pârâta care avea în cauză dreptul de a se opune la modificarea tardivă a cadrului procesual subiectiv pasiv nu era SC R. SA, ci Primăria Slănic Moldova, care urma să ia procedura într-un stadiu mai avansat; or, tardivitatea opunerii acesteia la lărgirea cadrului procesual prin chemarea sa în judecată nu a fost invocată la următorul termen de judecată care a urmat depunerii întâmpinării sale la data de 03 septembrie 2008, respectiv cel din 11 septembrie 2008. În plus, reclamantul nu a susţinut la termenul imediat următor (19 iunie 2008) nici decăderea SC R. SA din dreptul de a invoca tardivitatea modificării obiectului cererii, fapt realizat prin întâmpinarea depusă la 17 iunie 2008.
Cum cererea de chemare în judecată a Primăriei Slănic Moldova a fost tardiv formulată, Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte ca rămasă fără obiect.
În legătură cu motivul de apel fundamentat pe critica soluţiei instanţei de obligare a unităţii deţinătoare la emiterea unei dispoziţii, în loc să propună ea însăşi măsuri reparatorii, Curtea a avut în vedere că posibilitatea reclamantului de a se adresa instanţei de judecată în cazul omisiunii autorităţilor abilitate de a soluţiona notificarea a fost recunoscută cu putere obligatorie prin mai multe decizii în interesul legii, în care Î.C.C.J. s-a referit la situaţia refuzului nejustificat al persoanei notificate de a răspunde la notificare: decizia nr. IX din 20 martie 2006 şi decizia nr. XX din 19 martie 2007. În aceste condiţii, tribunalul era competent să analizeze pe fond notificarea formulată de către reclamant.
Subsecvent, Curtea a reţinut că soluţionarea pe fond implică luarea măsurilor prevăzute de lege direct de către instanţă, pentru ca astfel procedura administrativă, care se finalizează prin emiterea unei decizii sau dispoziţii, să nu fie reluată.
Odată cu substituirea în atribuţiile entităţii în discuţie, instanţa judecătorească preia şi îndatoririle acesteia, inclusiv stabilirea tuturor împrejurărilor de natură să producă efecte juridice.
Această soluţie trebuie aplicată indiferent de natura măsurilor reparatorii stabilite de Legea nr. 10/2001, respectiv restituire în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent.
Pornind de la aceeaşi premisă că soluţionarea pe fond a notificării presupune că instanţa judecătorească preia şi îndatoririle acesteia, inclusiv stabilirea tuturor împrejurărilor de natură să producă efecte juridice, Curtea s-a raportat la dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data depunerii cererii de chemare în judecată: „În situaţia imobilelor-construcţii demolate, notificarea formulată de persoana îndreptăţită se soluţionează potrivit art. 10 sau 11 prin dispoziţia motivată a primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti”.
Instanţa de apel a reţinut din probele administrate că Vila B. a fost demolată, în locul ei fiind construită clădirea SC R. SA. Ca atare, conform art. 27.1 din H.G. nr. 250/2007, a direcţionat notificarea în ceea ce priveşte clădirea care s-a aflat pe terenul în litigiu Primăriei Slănic Moldova, în calitate de entitate competentă să soluţioneze notificarea.
În legătură cu chestiunea competenţei Tribunalul Bucureşti de a soluţiona cererea reclamantului având ca obiect despăgubirile pentru clădirea demolată, Curtea a reţinut, raportat la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că elementul necesar şi suficient care atrage competenţa unei instanţe de a soluţia contestaţia/refuzul nejustificat de a răspunde la notificare este sediul unităţii deţinătoare, obiectul cererii neavând relevanţă. De aceea, faptul că pârâta SC R. SA îşi are sediul în Bucureşti, conduce în mod univoc la constatarea competenţei instanţelor din municipiul Bucureşti de a soluţiona cererea. Competente fiind să examineze pe fond notificarea formulată în parte în contradictoriu cu o altă persoană juridică decât cea care avea obligaţia să o soluţioneze pe fond, instanţele din Bucureşti au avut de rezolvat subsecvent şi această chestiune, prima instanţă procedând în mod greşit la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtei SC R. SA, deşi aceasta avea legitimare procesuală în virtutea învestirii sale cu soluţionarea notificării (una din soluţiile posibile fiind chiar constatarea necompetenţei sale la a proceda la o analiză pe fond), în loc să procedeze la direcţionarea ei către entitatea competentă.
Cu privire la apelul declarat de pârâtă, referitor la calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la obţinerea unor măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, Curtea a avut în vedere că imobilul în litigiu a aparţinut lui Ş.I., care l-a dobândit în temeiul contractului de vânzare cumpărare încheiat la 11 noiembrie 1933 cu Epitropia Generală a Spitalelor şi Ospiciilor Sf. Spiridon. De la acesta a fost rechiziţionat în folosul Prefecturii Judeţului Bacău în baza unui proces verbal din 12 aprilie 1948, emis în baza unui ordin al Ministerului Afacerilor Interne neprecizat.
Reclamant a făcut, cu certificatul de naştere din 23 mai 1959 eliberat de fostul Sfat Popular al Oraşului Slănic, dovada că este descendent de gradul I al lui Ş.I., având astfel calitatea de moştenitor legal în temeiul art. 659 C. civ.
Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, fiind singurul moştenitor care a depus notificare, reclamant profită şi de cotele eventualilor moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III din acest act normativ.
Instanţa a mai reţinut că textul de lege invocat de apelanta pârâtă - art. 4.2 din H.G. nr. 250/2007 - nu numai că nu exclude, dar şi prevede expres actele de stare civilă în categoria înscrisurilor cu care se poate face dovada calităţii de moştenitor a notificatorului.
Referitor la calitatea pârâtei de unitate deţinătoare a terenului în litigiu, Curtea a reţinut, pe de o parte, că imobilul dobândit de autorul reclamantului prin contractul de mai sus a fost identificat ca fiind lotul nr. 95 de pe plan. La dosar a fost depus şi un extras plan cadastral al Episcopiei „Sf. Spiridon” din anul 1929, în care apare şi lotul nr. 95.
În procesul verbal din 12 aprilie 1948 s-a făcut referire la Vila B., situată în comuna Băile Slănic, str. Vasile Alecsandri, menţionându-se că terenul este „în formă de trapez regulat cu baza mică 27 m. şi baza mare de 31 m. iar înălţimea de 23 m. însumând în total 667 m.p. fără nici un fel de împrejmuire”.
Pornind de la dimensiunile acestui trapez şi de la extrasul din planul cadastral al Episcopiei „Sf. Spiridon” din anul 1929 (pentru stabilirea amplasamentului), titlul de proprietate neconţinând niciun element suplimentar, expertul M.C.M. a poziţionat imobilul în suprafaţă de 667 m.p. ţinând seama de distanţa de la prima proprietate aflată la intersecţia străzilor Alecsandri şi Bălcescu, identificând astfel terenul notificat prin punctele de contur A - B - C - D potrivit anexei 1 la ultimul supliment al raportului de expertiză, astfel cum a fost completată de instanţă.
Pe de altă parte, a constatat că la identificarea imobilului deţinut în proprietate de pârâtă, pentru care implicit aceasta are calitatea de unitate deţinătoare, s-a pornit de la Decizia nr. 869 din 16 noiembrie 1970 emisă de fostul Consiliul Popular al Judeţului Bacău - Comitetul Executiv, prin care, în temeiul Decretului nr. 409/1955, s-a transmis în administrarea operativă directă Direcţiei de poştă şi telecomunicaţii, între altele, suprafaţa de 500 m.p. teren de construcţii situat în oraşul Slănic Moldova, str. Vasile Alecsandri.
În documentaţia de transmitere întocmită la 29 noiembrie 1971, cuprinzând o schiţă şi tabelul recapitulativ cu terenul ce urmează a se transmite şi trece în administrarea operativă a D.J.P.T. Bacău, este reprezentat grafic perimetrul acestuia şi sunt indicate suprafaţa, de 530 m.p. de această dată, nu şi dimensiunile laturilor.
Curtea a apreciat că nu se poate stabili dacă această neconcordanţă se explică prin aceea că la momentul adoptării deciziei s-a hotărât transmiterea de la Consiliul Popular al oraşului Slănic Moldova a unei suprafeţe mai mici decât cea din documentaţie, rămânând neclar care parte din teren ar fi rămas în administrarea autorităţii teritoriale, sau dacă este vorba de o simplă eroare materială. Cert este însă că nu s-au efectuat măsurători exacte - expertul învederând că scara planului 1 : 200 nu permite măsurarea grafică a conturului deoarece a fost xeroxată şi micşorată, astfel încât măsurând dimensiunile laturilor (comparate cu distanţele înscrise) şi transpunându-le peste detaliile din teren rezultă o suprafaţă mai mică - şi, pe cale de consecinţă, suprafaţa indicată în aceste documente nu poate fi luată ca atare.
Reţinând astfel că persoana care a dobândit un imobil cu anumite linii despărţitoare în spaţiu este proprietară (sau titulară a unui alt drept real) a întregului teren situat în acest perimetru, independent de corectitudinea parametrilor menţionaţi în cuprinsul actului de transmitere referitor la suprafaţa sa, instanţa de apel a considerat că este necesar să se stabilească care a fost în fapt suprafaţa ocupată de autoarea pârâtei în urma actului de transmitere.
Or, în condiţiile în care nici certificatele de atestare a drepturilor de proprietate, care atestă în cauză dobândirea de către Societatea Naţională de Telecomunicaţii „SC R. SA” S.A., înfiinţată prin H.G. nr. 673/1997, a dreptului de proprietate dobândit în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, nu au la bază măsurători precise, s-a constatat că primele şi singurele informaţii cu privire la perimetrul terenului în fapt şi implicit în drept deţinut de pârâtă sunt cele din documentaţia cadastrală, cel mai important înscris fiind schiţa terenurilor amplasate la punctul „Oficiul poştal - Primărie” (str. Vasile Alecsandri, intravilan oraş Slănic Moldova), care constituie anexa 1 la ultimul supliment al raportului de expertiză.
Curtea a mai reţinut că documentaţia cadastrală a terenurilor amplasate la punctul „Oficiul Poştal - Primărie” (str. Vasile Alecsandri, intravilan oraş Slănic Moldova) priveşte numerele cadastrale alipite 628-1085-672, din fişa corpului de proprietate care constituie anexa 2b la suplimentul la raportul de expertiză depus la 19 aprilie 2012, rezultând că este vorba de o suprafaţă totală de teren de 3.990,68 m.p., dobândit în temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 17 septembrie 1998, contractului de schimb imobiliar din 14 noiembrie 2004, contractului de vânzare cumpărare din 17 octombrie 2003 şi contractului de vânzare cumpărare din 15 iunie 1995. Din memoriul justificativ având denumirea „alipire şi actualizare teren şi construcţii intravilan Bacău” a rezultat că terenul astfel identificat este delimitat cu garduri şi ţăruşi, iar din conţinutul ultimului supliment la raportul de expertiză că nr. cad. 628 a avut documentaţia iniţială întocmită pe numele Bejan Traian/Anghelescu Silvana, nr. cad. 1085 a avut iniţial documentaţia cadastrală întocmită pe numele R.N.P. - Ocolul Silvic Târgu Ocna, ulterior apărând o documentaţie cadastrală de alipire, actualizare pentru numerele cad. 628-1085-672, care iniţial nu au fost alăturate (însă prin actualizare vor ocupa un amplasament ce se suprapune cu cel actualmente ocupat de SC R. SA).
Aşadar, chiar dacă nu se mai poate stabili care a fost suprafaţa de teren transmisă prin Decizia nr. 869/16 noiembrie 1970 emisă de fostul Consiliul Popular al Judeţului Bacău - Comitetul Executiv (cea ocupată în fapt de-a lungul timpului strict în baza acestui act juridic), dobândită ulterior de pârâtă în temeiul Legii nr. 15/1990 şi inclusă, potrivit suplimentului la raportul de expertiză din 13 septembrie 2012 în perimetrul nr. cad. 628-1085-672, la momentul actual aceasta deţine (şi, deci, este unitate deţinătoare) în proprietate întregul teren cu numărul cadastral indicat.
Pe de altă parte, din schiţa terenurilor amplasate la punctul „Oficiul poştal - Primărie” (str. Vasile Alecsandri, intravilan oraş Slănic Moldova), care constituie anexa 1 la ultimul supliment al raportului de expertiză, a rezultat că terenul notificat (delimitat prin punctele A - B - C – D) nu se suprapune în totalitate cu cel având nr. cad. 628-1085-672, întrucât colţul dinspre sud vest este pe terenul proprietatea SC A. SRL, iar între terenurile aparţinând SC A. SRL şi SC R. SA este o alee, care permite accesul dinspre terenul Ocolului Silvic către str. Vasile Alecsandri. Este vorba de suprafaţa de teren delimitată de punctele de A-1-2-3-4-5-6-7-8-D-A, potrivit anexei 1 la ultimul supliment al raportului de expertiză, astfel cum a fost completată de instanţă.
Drept consecinţă, conform art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 27.1 din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 250/2007, Curtea a direcţionat notificarea reclamantului către Primăria Slănic Moldova pentru clădirea aflată pe terenul în litigiu şi demolată şi pentru suprafaţa de teren delimitată de punctele de A-1-2-3-4-5-6-7-8-D-A, potrivit completării realizate de instanţă.
Ulterior, prin încheierea din camera de consiliu din 13 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis, în parte, cererea reclamantului, a dispus lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 85/ A din 28 martie 2013, în sensul că, instanţa a constatat ea însăşi faptul că acest apelant este persoana îndreptăţită la obţinerea de măsuri reparatorii prin echivalent (nefiind impusă o obligaţie de a emite o dispoziţie în sarcina pârâtei), iar măsurile reparatorii prin echivalent sunt cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că reclamantul a cerut clarificarea dispozitivului hotărârii asupra suprafeţei de teren pentru care s-a reţinut şi calitatea sa de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform legii speciale, precum şi lămurirea obligaţiei stabilite în sarcina pârâtei SC R. SA
În ceea ce priveşte primul aspect, Curtea a apreciat că, în condiţiile în care s-a administrat proba cu expertiză topografică pentru identificarea terenului, ceea ce s-a şi întâmplat, nu se mai justifică cererea reclamantului.
Astfel, faţă de conţinutul anexei ultimului supliment efectuat la raportul de expertiză astfel completat de instanţă, rezultă că terenul deţinut de autorul reclamantului se suprapune parţial cu cel deţinut de pârâta SC R. SA, în limita perimetrului determinat de punctele de contur A-B-C-D, în timp ce suprafaţa A-1-2-3-4-5-6-7-8-D aparţine Primăriei Slănic Moldova.
Sub cel de-al doilea aspect, instanţa de apel a reţinut că organul judiciar a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fără ca prin aceasta să se stabilească practic o obligaţie în sarcina pârâtei SC R. SA de a emite o dispoziţie în acest sens.
Faţă de această constatare, criticile legate de natura obligaţiei stabilite în sarcina pârâtei, de natura măsurilor reparatorii, precum şi de modalitatea prin care pârâta trebuia să propună şi către cine să le propună nu mai prezintă relevanţă, urmând a se avea în vedere dispoziţiile legale în vigoare de la data pronunţării hotărârii, conform cărora măsurile reparatorii constau în despăgubiri băneşti şi/sau acţiunilor la Fondul Proprietatea, în funcţie de distincţiile făcute de lege.
În termen legal, a declarat recurs pârâta SC R. SA, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 4, 6, 7 şi 9 C. proc. civ. A solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de apel în vederea administrării de noi probe şi reanalizării apelurilor, iar, în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate, respingerea apelului declarat de reclamant, ca nefondat, admiterea apelului formulat de pârâtă, iar, pe fond, respingerea acţiunii.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile privitoare la depăşirea atribuţiilor judecătoreşti.
Astfel, atât în considerente, cât şi în dispozitivului deciziei recurate s-a avut în vedere ultimul supliment al raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul judiciar M.C.M., anexa 1 ataşată.
Deşi în cauza s-au acordat nenumărate termene de judecată în vederea efectuării unui raport de expertiză corect şi complet, expertul desemnat nu a reuşit să depună concluzii valide complete, apte să stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă dimensiunile laturilor şi suprapunerea terenurilor, respectiv o schiţă corectă care să conţină delimitările grafice identificate prin puncte.
Cu toate acestea, instanţa de apel şi-a permis să modifice schiţa raportului de expertiză de la sine putere, depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti, încălcând chiar principiul disponibilităţii procesuale, făcând menţiuni olografe pe actul întocmit de expert şi alterând astfel o probă esenţială, a cărei utilitate a fost dispusă în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut şi, totodată, nu a indicat motivele pe care şi-a sprijinit hotărârea. Niciuna dintre solicitările părţilor nu a fost admisă astfel cum a fost formulată prin cererea de apel, motiv pentru care dispozitivul atacat încalcă principiul disponibilităţii procesului civil.
Cât priveşte apelul declarat de reclamant, se observă că acesta a solicitat modificarea încheierii de şedinţă din data de 22 aprilie 2010, respingerea excepţiei tardivităţii cererii precizatoare, cu consecinţa menţinerii în proces a Primăriei Slănic Moldova în raport de cererea referitoare la despăgubiri pentru Vila B. Or, instanţa de apel, deşi a dispus admiterea apelului acestei părţi, a respins criticile aduse sentinţei de fond pe aspectele semnalate ca neîntemeiate.
Referitor la al doilea motiv de apel formulat de reclamant, prin care acesta a solicitat ca pe fondul acţiunii să se dispună direct acordarea de despăgubiri băneşti pentru teren, aceeaşi instanţă de apel nu a dispus conform principiului disponibilităţii procesului civil, sens în care a hotărât obligarea pârâtei la a propune măsuri reparatorii pentru terenul identificat prin punctele de contur ale anexei 1 la ultimul supliment al raportului de expertiza. Or, decizia atacată nu cuprinde motivele care au determinat Curtea să admită apelul formulat de reclamant într-o altă formă decât cea cerută prin cererea de apel.
În plus, deşi reclamantul a solicitat admiterea apelului în sensul anulării acelei părţi din sentinţă prin care a fost respinsă cererea referitoare la despăgubiri pentru Vila B. pentru lipsa calităţii procesuale a pârâtei, motivat de faptul că instanţa ar fi fost necompetentă să se pronunţe pe aceasta cerere, instanţa de apel a admis apelul, astfel cum reiese din dispozitiv, însă în considerente a reţinut că elementul necesar şi suficient care atrage competenţa unei instanţe de a soluţiona contestaţia/refuzul nejustificat de a răspunde la notificare este sediul unităţii deţinătoare, obiectul cererii neavând relevanţă. Practic, argumentele instanţei sunt în contradicţie cu dispozitivul deciziei civile recurate, aşa încât nu se pot determina motivele legale pe baza cărora s-a pronunţat hotărârea.
Pe de altă parte, nici dispozitivul hotărârii şi nici considerentele sale nu indică în ce fel au fost admise criticile şi modificată sentinţa apelată conform argumentelor aduse de pârâtă, câtă vreme aceasta a fost obligată în continuare la propunerea de măsuri reparatorii, raportat la păstrarea soluţiei de la fond cu privire la calitatea de persoana îndreptăţită a reclamantului de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001.
Recurenta a solicitat ca argumentele de mai sus să fie analizate şi din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în măsura în care acestea nu se reţin a fi subsumate criticilor deja dezvoltate (art. 304 pct. 4, 6 şi 7 C. proc. civ.).
În continuare, recurenta a arătat că instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile deciziei I.C.C.J. nr. XX din 19 noiembrie 2007, în sensul că a propus direct măsuri reparatorii pentru terenul identificat ca fiind suprapus peste terenul intimatului şi a direcţionat notificarea către Primăria Slănic Moldova, soluţia putând fi, în ipoteza în care se constata că sunt întrunite condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, de obligare a societăţii în cauză la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii şi la direcţionarea notificării, împreună cu tot dosarul administrativ, Primăriei Slănic Moldova în vederea soluţionării celorlalte pretenţii.
O astfel de soluţie propusă în niciun caz nu echivalează cu reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ci, dimpotrivă, respectă dreptul la apărare al persoanei îndreptăţite de a beneficia de toate etapele şi mijloacele de apărare prevăzute de procedura specială cuprinsă în Legile nr. 10/2001 şi nr. 247/2005 - Titlul VII. De altfel, cele două acte normative menţionate prevăd în mod expres o entitate specială competentă în acest domeniu, precum şi o metodologie specială ce trebuie urmată şi respectată de către toate părţile implicate - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Nu în ultimul rând, trebuie observat că direcţionarea notificării către Primăria Slănic Moldova se poate face legal doar după ce se lămuresc aspectele privitoare la calitatea de persoana îndreptăţită a intimatului pentru imobilul teren aferent construcţiei demolate; după lămurirea acestor aspecte, se va înainta şi decizia de soluţionare, respectiv întregul dosar administrativ în vederea soluţionării restului de notificare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 27.1 din Normele metodologice.
Recurenta a mai precizat că instanţa de apel a greşit când a înţeles să înlăture dispoziţia referitoare Ia admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive faţă de restituirea în natura/acordarea despăgubirilor pentru Vila B.
În cauză, reclamantul a solicitat despăgubiri băneşti pentru imobilul rechiziţionat în anul 1948 şi, totodată, a înţeles să învestească instanţa de judecată în sensul pronunţării unei hotărâri în contradictoriu cu SC R. SA, prin care să fie soluţionată pe fond notificarea.
Faţă de această cerere, Curtea a greşit când a procedat în sensul de mai sus, întrucât Tribunalul Bucureşti a fost învestit să soluţioneze diferendul dintre părţi doar în limitele stabilite de părţi.
Or, în condiţiile în care pârâta a înţeles să invoce excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, raportat la dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanţa de fond trebuia să se pronunţe potrivit cerinţei părţilor.
În plus, recurenta a susţinut că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare adoptă o poziţie procesuală doar în raport de contestaţia formulată de persoana îndreptăţită împotriva deciziei/dispoziţiei motivate sau refuzului de a răspunde, iar chemarea pârâtei în judecată s-a făcut şi în scopul soluţionării notificării cu privire la imobilul clădire, demolat, şi asupra căruia nu se poate dispune decât prin dispoziţia motivată a primarului unităţii administrativ-teritoriale.
Referitor la apelul pe care l-a formulat, recurenta a arătat că există contrarietate între considerentele şi dispozitivul deciziei atacate, în sensul că în timp ce instanţa de apel constată calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului pentru o parte din terenul deţinut de autorul acestuia, suprapus peste terenul pârâtei, dispune admiterea apelului, deşi criticile vizau tocmai nedovedirea calităţii de persoană îndreptăţită în sensul legii speciale.
În cauză, instanţa de apel a greşit când a reţinut dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent. Astfel, normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 (prima teza a alin. (3) al art. 4 din lege) prevăd că „succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi”, dispoziţie de strictă interpretare ce vizează numai ipoteza în care cu privire la succesiunea fostului proprietar al imobilului solicitat în procedura administrativa a avut loc o dezbatere succesorală finalizată printr-un certificat de moştenitor. Or, în litigiul dedus judecaţii nu a avut loc o astfel de dezbatere care să fie încheiată printr-un certificat de moştenitor. Câtă vreme procedura succesorală de pe urma autorului intimatului este suspendată, din vina moştenitorilor, nu se poate pune problema existenţei unui certificat de moştenitor care să conducă la aplicabilitatea prevederilor art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001.
Cât priveşte suprapunerea suprafeţei de teren notificate de către reclamant peste suprafaţa de teren deţinută de pârâtă, SC R. SA a precizat că până la acest moment din probele administrate nu se poate reţine acest aspect, câtă vreme raportul de expertiză tehnică judiciară induce dubii cu privire la amplasarea terenului în litigiu, menţionând că lipsesc schiţele cu dimensiunile laturilor, acestea fiind deduse, că există inadvertenţe între fotografii şi detalii tehnice. Prin urmare, soluţia de obligare a pârâtei Ia propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent este nelegală.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, în parte ca fiind lipsit de interes, în ceea ce priveşte atacarea părţilor din dispozitivul deciziei recurate ce nu o privesc pe pârâtă, respectiv cele prin care a fost „direcţionată notificarea reclamantului către Primăria Slănic Moldova pentru clădirea aflată pe terenul în litigiu şi demolată”, precum şi cele prin care a fost „înlăturată dispoziţia referitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R. SA pentru Vila B. şi de respingere a acţiunii pe acest considerent”, în parte ca fiind nefondat, cu referire la atacarea celorlalte părţi din dispozitiv, ce o privesc pe recurentă şi pentru recurarea cărora aceasta are interes, cu cheltuielile de judecată.
În esenţă, a arătat că: pentru vilă, dispoziţia instanţei nu este aptă a o afecta în niciun fel pe recurentă, pentru simplul motiv că nu o priveşte pe ea, ci pe Primăria Slănic Moldova; pentru a se putea dispune direcţionarea notificării în cauză, instanţa de apel a constatat şi că pârâta a avut şi are calitate procesuală pasivă, întrucât fusese învestită cu soluţionarea inclusiv a acestei părţi de notificare; nu a fost modificată lucrarea expertului, ci doar au fost alocate cifre şi litere pentru punctele trasate de expert, pentru identificarea imobilului în vederea pronunţării deciziei; verificarea concordanţei solicitărilor din apel cu dezlegările date acestora de către instanţa de apel se apreciază în raport de dispoziţiile legale, iar nu de conţinutul concret al apelului; absolut toate cele decise de instanţa de apel îşi găsesc motivarea în cuprinsul deciziei recurate; instanţa de apel nu a stabilit ca recurenta să dea vreo măsură reparatorie, ci a obligat-o să propună asemenea măsuri, în acord cu decizia dată în interesul legii de instanţa supremă în chestiunea soluţionării pe fond a notificării, aspect, de altfel, lămurit potrivit încheierii din data de 13 iunie 2013; recurenta a confundat calitatea sa procesuală cu competenţa sa de soluţionare a notificării (faptul că nu era competentă să soluţioneze pe fond notificarea pentru vilă nu înseamnă că nu era competentă să dea o soluţie în acest sens); instanţa de apel a răspuns categoric, atunci când a argumentat invocând temeiurile legale ce stabilesc dovedirea calităţii de moştenitor şi cu alte mijloace de probă decât certificatul succesoral, mijloace de care partea s-a folosit, care sunt la dosar şi la care instanţele au făcut referire, în cele două hotărâri din fond şi apel; citatul dat de recurentă nu este din ultimul supliment la raportul de expertiză, ci din primul supliment, deci, dintr-un document care, pe de o parte, a fost modificat ulterior, pe de alta, nu a fost avut în vedere la stabilirea soluţiei finale de către expert şi, astfel, la pronunţarea deciziei recurate.
Examinând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte observă că se reproşează instanţei de apel depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti prin operaţiunea de consemnare pe schiţa plan anexă la suplimentul raportului de expertiză a unor numere de identificare a perimetrelor de teren deţinute de părţile în litigiu.
Or, pentru a atrage incidenţa acestui motiv de casare, instanţa de apel ar fi trebuit să săvârşească un exces de putere, în sensul substituirii în domeniul altor puteri constituite, în dauna ordinii constituţionale şi a interesului public, ceea ce nu s-a întâmplat; în speţă, Curtea nu a făcut decât să aplice legea la o cauză concretă.
Privită prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceeaşi critică nu poate fi cenzurată de Înalta Curte, întrucât lipsa de temei legal ori încălcarea sau aplicarea greşită a legii nu implică analiza unei dovezi administrate în faza procesuală a apelului, chiar şi în măsura în care instanţa de apel ar fi procedat în acest sens (nu se reţine însă o astfel de situaţie în apel, Curtea definind doar punctele trasate de expert prin alocarea de cifre şi litere).
Înalta Curte reţine, pe de altă parte, că, deşi s-a susţinut şi încălcarea principiului disponibilităţii prin neadministrarea tuturor probelor solicitate, instanţa de apel a cercetat toate criticile ce au făcut obiectul apelului şi a analizat temeinicia pretenţiilor reclamantului din perspectiva temeiului de drept invocat de acesta. Prin urmare, nu a fost soluţionată o altă acţiune, cu încălcarea principiului invocat, ci cererea pendinte.
În legătură cu solicitarea de modificare a hotărârii recurate din perspectiva art. 304 pct. 6 şi 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se invocă încălcarea principiului „tantum devolutum quantum apellatum”, în condiţiile în care efectul devolutiv al apelului nu poate viza decât limitele stabilite prin cererile formulate.
Astfel, se susţine că instanţa de apel a respins criticile intimatului privind respingerea excepţiei tardivităţii cererii precizatoare şi menţinerea în cauză a pârâtei Primăria Slănic Moldova, deşi a admis apelul acestei părţi.
De asemenea, se arată că instanţa de apel a hotărât obligarea pârâtei la a propune măsuri reparatorii pentru terenul identificat în anexa la raportul de expertiză supliment, cu toate că nu s-a solicitat decât acordarea efectivă de despăgubiri băneşti pentru imobilul preluat, dar şi că aceeaşi instanţă a respins criticile reclamantului ce vizau greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R. SA asupra capătului de cerere referitor la despăgubirile solicitate pentru construcţia demolată, în situaţia în care partea interesată a urmărit doar înlăturarea din dispozitivul hotărârii apelate a acestei soluţii asupra excepţiei menţionate, analizată din perspectiva competenţei teritoriale a instanţei de judecată astfel învestită.
Totodată, se invocă şi faptul că nu se indică de către Curte care au fost argumentele pentru care s-a procedat la admiterea apelului pârâtei, deşi soluţia legată de calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001 a fost păstrată.
Verificând cele sesizate, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a admis apelurile declarate în cauză doar în raport de unele din argumentele dezvoltate, fără a schimba în tot soluţia primei instanţe, ci doar parţial.
Curtea a găsit ca întemeiate criticile legate de analiza pe fond a notificării formulate de reclamant, în raport de decizia nr. 20/2007 pronunţată de Î.C.C.J., ceea ce implica luarea măsurilor prevăzute de legea specială direct de către instanţă, cele referitoare la substituirea organului judiciar în atribuţiile unităţii deţinătoare şi, din această perspectivă, în ceea ce priveşte competenţa instituţiilor chemate să soluţioneze notificarea faţă de pretenţiile reclamantului - conform art. 26 alin. (3) şi 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum şi cele ce vizau identificarea imobilului obiect al notificării, susţinute de pârâta SC R. SA
Drept consecinţă, potrivit celor arătate în considerentele deciziei recurate, ce nu se impun a fi reluate, Înalta Curte nu poate reţine o încălcare a prevederilor art. 295 C. proc. civ., respectiv a principiului disponibilităţii în procesul civil, prin urmare incidenţa art. 304 pct. 5 sau 9 C. proc. civ.
De asemenea, nici faptul că hotărârea atacată nu este motivată ori cuprinde motive contradictorii, cu trimitere la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea în cauză cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de apel, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor).
În speţă, Curtea a dat ce s-a cerut, chiar şi atunci când a respins cererea de declinare a competenţei în privinţa solicitării pentru vila demolată, din moment ce, în schimb, a direcţionat-o către entitatea competentă în vederea soluţionării. Tot aşa şi atunci când a admis cererea de înlăturare a părţii din dispozitivul sentinţei prin care se respinsese la fond cererea reclamantului pentru vilă, dar nu pentru argumentele şi temeiurile arătate în cererea de apel, ci pentru altele şi urmând un alt fir al consecinţelor juridice.
În al doilea rând, absolut toate cele decise de instanţa de apel îşi găsesc motivarea în cuprinsul deciziei recurate. Simpla lecturare a acesteia conduce la această concluzie, aşa că nu rezultă de unde a tras recurenta concluzia contrară, cum că cele dispuse sunt nemotivate sau în contradicţie cu motivarea.
În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază şi că acesta nu poate fi invocat decât în situaţia în care instanţa de apel, găsind apelurile întemeiate, a schimbat soluţia primei instanţe şi a acordat mai mult decât ceea ce a constituit obiectul cererii deduse judecăţii.
Or, în speţă, acţiunea reclamantului a fost analizată în fond în apel în limitele învestirii instanţei de judecată, în acord cu dispoziţiile art. 3307 C. proc. civ. şi ale legilor speciale în materie.
În legătură cu motivul de recurs invocat prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Referitor la măsura de obligare a recurentei la a propune măsuri reparatorii pentru terenul deţinut şi care a aparţinut autorului intimatului, Înalta Curte observă că instanţa de judecată, în apel, nu a determinat, în concret, o valoare a despăgubirilor solicitate de intimat, ci, în acord cu decizia în interesul legii, citată mai sus, a apreciat ca fiind aplicabile prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. De altfel, această chestiune a fost pe deplin expusă şi prin încheierea din 13 iunie 2013, ce a lămurit dispozitivul hotărârii recurate (şi care nu a fost contestată de recurenta de faţă).
Ca atare, subzistă în sarcina recurentei obligaţia de a propune măsuri reparatorii în procedura legii speciale, cu consecinţa direcţionării notificării către Primăria Slănic Moldova pentru soluţionarea cererii ce vizează construcţia demolată şi terenul ce este deţinut de această unitate administrativ teritorială, conform art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Asupra modalităţii în care s-a dispus cu referire la calitatea procesuală pasivă a recurentei pentru cererea de acordare măsuri reparatorii pentru construcţia demolată, Înalta Curte constată că legitimarea procesuală a acestei părţi a fost apreciată în mod corect în considerarea obiectului cu care instanţa de judecată a fost învestită, cel ce priveşte soluţionarea pe fond a notificării, în acord cu prevederile art. 26 alin. (3), art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 27.1 din H.G. nr. 250/2007, iar nu strict în raport de dispoziţiile invocate în susţinerea excepţiei - art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În privinţa excepţiei contestate, recurenta a confundat calitatea sa procesuală cu competenţa sa de soluţionare a notificării. Astfel, nu a înţeles că legitimitatea sa procesuală se stabileşte în considerarea faptului că, odată învestită cu soluţionarea notificării, inclusiv pentru vila demolată, era obligată să emită o soluţie, fie ea şi de dezinvestire în favoarea entităţii cu adevărat competente, către care ar fi trebuit să direcţioneze partea de cerere legată de vilă (pentru că nu a procedat aşa, instanţa de apel a direcţionat ea respectiva parte de notificare în locul pârâtei).
Fiind formulată o singură notificare în privinţa întregului imobil (teren şi construcţie), se impune soluţionarea ei de unităţile deţinătoare învestite cu analiza cererilor reclamantului, cu atât mai mult cu cât, în speţă, notificarea înregistrată iniţial la Primăria Slănic Moldova a fost înaintată spre soluţionare recurentei de faţă, în considerarea faptului că aceasta deţine integral imobilul, iar cererea de atragere în proces a Primăriei Slănic Moldova a fost respinsă.
Cu referire la nedovedirea calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi.
În speţă, reclamantul şi-a valorificat vocaţia la restituire prin formularea notificării, fără ca în speţă să fie necesar a prezenta dovada dezbaterii succesorale cu privire la patrimoniul autorului său.
Atunci când legiuitorul a conturat aria persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii a ţinut seama de împrejurarea că titularii preluărilor abuzive nu mai supravieţuiesc la data reparaţiei şi că se impune recunoaşterea vocaţiei succesorilor de a succede în drepturile şi obligaţiile acestora.
Repunerea succesibililor în termenul de acceptare a succesiunii a vizat tocmai lipsa din patrimoniul foştilor proprietari, la data deschiderii succesiunii, a bunurilor ce fac obiectul legilor speciale de reparaţie, aspect ce nu l-a motivat nici pe reclamantul din cauză să finalizeze procedura succesorală.
Pentru succesibilii neacceptaţi, noul termen de acceptare pentru care a operat repunerea de drept este cel rezultat în urma prelungirii termenelor iniţiale din lege, deci până la 14 februarie 2002, în speţă reclamantul probând depunerea notificării în termenul indicat.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că accesul moştenitorilor persoanei îndreptăţite la beneficiul legii implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de solicitanţi, respectiv acte de stare civilă, certificate de moştenitori, dacă acestea există.
Or, în cazul de faţă, instanţa de apel a analizat înscrisurile prezentate - actele de stare civilă ale reclamantului - şi a concluzionat în mod legal, cu aplicarea corectă a prevederilor citate anterior, că s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001.
Înalta Curte mai observă că instanţa de apel a argumentat, invocând temeiurile legale ce stabilesc dovedirea calităţii de succesor şi cu alte mijloace decât certificatul de moştenitor, astfel încât, din această perspectivă, nu va reţine aplicarea prevederilor art. 304 pct. 7 ori 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte critica legată de neidentificarea fără dubii a imobilului în litigiu, Înalta Curte constată că recurenta se raportează în susţinerile sale la conţinutul probelor administrate (în special, la proba cu expertiză tehnică judiciară), în acest sens fiind dezvoltate motive de netemeinicie ale hotărârii recurate, aspect incompatibil cu structura actuală a recursului.
Referitor la excepţia lipsei de interes a recurentei în exercitarea recursului asupra unor aspecte dezlegate de instanţa de apel, susţinută prin întâmpinare, Înalta Curte consideră că, dat fiind obiectul unic al recursului, hotărârea atacată, o analiză a aspectelor semnalate de intimat a fost făcută în cadrul prezentei căii de atac exercitate, ceea ce implică pronunţarea unei soluţii unitare, de respingere în cazul de faţă.
Pentru toate aceste considerente, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Întrucât recurenta este cea căzută în pretenţii în urma respingerii recursului declarat, Înalta Curte o va obliga la plata sumei de 2.000 lei către intimat, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu de avocat, conform dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 85/ A din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta la plata sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul reclamant Ş.I.P.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 454/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 485/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
