ICCJ. Decizia nr. 516/2014. Civil. Expropriere. Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizi nr. 516/2014

Dosar nr. 16379/86/2011

Şedinţa publică din 13 februarie 2014

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 14 decembrie 2011, reclamantul D.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Român - reprezentat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - prin CNADNR SA şi Comisia de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor comuna Şcheia, următoarele: anularea în parte a Hotărârii nr. 42 din 26 octombrie 2011 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor Comuna Şcheia, judeţul Suceava, cât priveşte cuantumul despăgubirilor acordate - 362 RON; anularea în parte a Hotărârii nr. 43 din 26 octombrie 2011 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor Comuna Şcheia, judeţul Suceava, cât priveşte cuantumul despăgubirilor acordate - 729 RON; obligarea pârâtului Statul Român să plătească în favoarea reclamantului valoarea reală a terenurilor expropriate, de 293 mp, respectiv 591 mp, în cuantum de 60 euro/mp; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 388 din 19 februarie 2013, Tribunalul Suceava, secţia civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamant, s-au desfiinţat în parte hotărârile contestate, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 33.300 euro (sau echivalentul în RON la cursul BNR la data plăţii) cu titlu de despăgubiri şi suma de 4520 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Conform titlului de proprietate nr. 3220 din 8 noiembrie 2007 emis în baza Legii nr. 18/1991, în favoarea reclamantului, acesta este proprietarul suprafeţei de 340 mp teren situată la locul „D.C.”, din care prin Hotărârea nr. 42 din 26 octombrie 2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate şi acordarea despăgubirilor, comuna Şcheia, judeţul Suceava a fost expropriată suprafaţa de 293 mp şi i s-au acordat reclamantului despăgubiri în sumă de 362 RON.

Conform titlului de proprietate nr. 2818 din 17 aprilie 2002 emis în baza Sentinţei civile nr. 1382 din 11 aprilie 2006 a Judecătoriei Suceava, definitivă şi irevocabilă, reclamantul este proprietarul suprafeţei de 900 mp teren situat la locul „D.C.”, din care prin Hotărârea nr. 43 din 26 octombrie 2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate şi acordarea despăgubirilor, comuna Şcheia, judeţul Suceava şi i s-au acordat reclamantului despăgubiri în sumă de 729 RON.

Art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 (legea-cadru generală în materie de expropriere) la care Legea specială nr. 255/2010 face trimitere, deci aplicabil în cauză, stabileşte criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse şi că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa de judecată, trebuie să ţină seama de preţul la care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile aduse de aceştia.

Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pentru terenul expropriat s-a stabilit o valoare de piaţă de 26,81 euro/mp, rezultând un total de 23.700 euro, concluziile expertizei fiind însuşite de toţi cei trei experţi care au format comisia de evaluare stabilită în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.

La acordarea despăgubirilor totale, instanţa a avut în vedere şi valoarea de piaţă a două suprafeţe de teren rămase neexpropriate care nu mai pot fi folosite în continuare conform categoriei de folosinţă, întrucât intră sub incidenţa restricţiilor de construire incluse în zona de protecţie, respectiv valoarea de 1.300 euro pentru suprafaţa de 47 mp şi valoarea de 8.300 euro pentru suprafaţa de 309 mp.

Instanţa nu a primit susţinerile reclamantului de acordare a sumei de 8.600 euro reprezentând câştigul nerealizat din punct de vedere al terenului privit ca investiţie, întrucât prejudiciul invocat în acest sens este unul viitor şi nesigur, iar pe de altă parte, reclamantului i s-au acordat despăgubiri pentru expropriere care echivalează cu o înstrăinare forţată, despăgubirile constând în preţul de piaţă al terenului, astfel că acordarea sumei solicitate ar echivala cu o dublă despăgubire.

Din aceleaşi considerente, tribunalul constată nefondată şi cererea de acordare a sumei de 4.500 euro contravaloarea daunelor provenite din câştigul nerealizat din obţinerea recoltei de pe terenul expropriat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel atât pârâtul Statul Român, reprezentat de CNADNR SA Bucureşti, cât şi reclamantul, iar prin Decizia civilă nr. 22 din 31 mai 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, ambele apeluri au fost respinse, ca nefondate.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Pârâtul apelant a criticat valoarea despăgubirii stabilită de instanţă pentru terenul expropriat apreciind că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 255/2010 şi a normelor metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 53/2011. Curtea a reţinut că, într-adevăr, în speţă sunt aplicabile prevederile acestei legi însă, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirii de către instanţă sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010.

În ce priveşte nerespectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la efectuarea raportului de expertiză, instanţa de apel a reţinut că, faptul că s-au folosit de către experţi oferte de vânzare, iar nu preţuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare, nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor legale. Textul de lege se referă la „preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel”, ceea ce nu însemnă că nu pot fi luate în considerare şi ofertele de vânzare în lipsa unor tranzacţii efective şi suficiente cu terenuri comparabile. Pe de altă parte, instanţa a reţinut că pârâtul nu a demonstrat că s-au pus la dispoziţia expertului contracte de vânzare-cumpărare de la data efectuării raportului de expertiză (septembrie 2012) având ca obiect terenuri din intravilanul comunei Şcheia, pe care experţii nu le-au avut în vedere. Astfel, pârâtul a depus o dată cu cererea de apel patru contracte de vânzare-cumpărare din perioada 2008 - 2009 ce nu pot fi luat în considerare faţă de data efectuării raportului de expertiză.

Instanţa a apreciat că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcţie de preţurile practicate pe piaţa imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În ceea ce priveşte suprafeţele de 47 de mp teren, respectiv 309 de mp, ce nu sunt incluse în cea expropriată, în mod corect s-au acordat despăgubiri reprezentând daune aduse proprietarului la care se referă art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât, în suplimentul la raportul de expertiză s-a menţionat că aceste suprafeţe de teren nu au în prezent nicio cale de acces, nu pot fi lucrate de proprietari, nu vor putea fi arendate. Faţă de categoria de folosinţă existentă la data exproprierii, cea de teren arabil, s-a procedat în mod corect la calculul câştigului nerealizat din obţinerea recoltei sau arendarea terenului.

Pârâtul apelant nu a formulat obiecţiuni la suplimentul la raportul de expertiză şi nici prin apelul formulat nu a criticat susţinerile experţilor că suprafeţele de teren neexpropriate sunt locuri înfundate care nu mai pot fi exploatate şi nici evaluarea câştigului nerealizat făcută de aceştia. Atât timp cât experţii au revenit asupra motivării iniţiale în sensul că cele două suprafeţe de teren sunt destinate construcţiilor, fiind situate în zona de protecţie a şoselei de centură, criticile din apel care vizează tocmai aceste susţineri iniţiale ale experţilor nu se mai impun a fi analizate. Într-adevăr, prima instanţă a reţinut în mod eronat în motivare că aceste terenuri se află în zona de protecţie, însă acordarea de despăgubiri se impune pentru considerentele arătate de experţi în suplimentul la raportul de expertiză expuse anterior.

Instanţa de apel nu a primit critica privind neaplicarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., având în vedere că nu s-a formulat o cerere reconvenţională de către pârât, fiind admisă doar cererea reclamantului.

Instanţa de apel a respins şi criticile reclamantului ce vizau câştigul nerealizat de pe terenul expropriat privit ca investiţie (8.500 de euro) sau din obţinerea recoltei (4.500 de euro).

S-a apreciat că, în noţiunea de daune aduse proprietarului la care se referă art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu intră şi beneficiul nerealizat din cultivarea terenului expropriat. Exproprierea este în fapt o vânzare forţată, proprietarul expropriat primind o despăgubire constând în preţul de piaţă a imobilului. De altfel, nici nu rezultă din raportul de expertiză pentru câţi ani după expropriere au calculat experţii daune rezultate din neexploatarea în viitor al terenului expropriat, fiind o perioadă nedeterminată, deci nu se poate susţine că este vorba de un prejudiciu cert şi evaluabil.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Statul Român, reprezentat de Compania NADNR SA Bucureşti, cât şi reclamantul.

În recursul său, pârâtul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că în mod greşit a fost înlăturată critica din memoriul de apel referitoare la procedura derogatorie specială de stabilire a despăgubirilor consacrată de dispoziţiile Legii nr. 255/2010 şi de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.

Susţine că instanţa de apel a considerat fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conţine dispoziţii derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate şi că în această privinţă sunt incidente dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Concluzia sus-menţionată este consecinţa greşitei interpretări a legii, deoarece, potrivit art. 11 alin. 7 şi 8 din Legea nr. 255/2010, înainte de data începerii activităţii comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate iar acest raport de evaluare se întocmeşte avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77¹ alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,

De asemenea, potrivit art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, prin hotărârea pentru aprobarea declanşării procedurii de expropriere, în cazul lucrărilor de investiţii, se aproba şi sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare.

Arată că, în cadrul procedurii administrative de expropriere despăgubirile se stabilesc prin raportul de evaluare întocmit în baza expertizelor întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, aceste reglementari având un caracter imperativ.

Pe de altă parte, s-a arătat că este real faptul că dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispoziţiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de evaluare şi de stabilire a despăgubirilor.

În raport de cele arătate, s-a conchis că, având în vedere faptul că prin raportul de evaluare, valoarea terenului expropriat a fost stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza comunei Şcheia, cu respectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (7) - (8) din Legea nr. 255/2010 şi ale art. 8 alin. (1) din Normele metodologice, cererea reclamantului de anulare a hotărârii de expropriere nu se justifica a fi admisă.

S-a mai arătat, că nu au fost respectate dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât, în mod greşit, instanţele au valorificat concluziile raportului de expertiză, în condiţiile în care acest raport nu reflectă preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, câtă vreme experţii nu au verificat şi identificat nici un fel de tranzacţii concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat.

O altă critică vizează greşita apreciere a datei în raport de care se calculează despăgubirile. Se susţine astfel că, în sistemul Legii nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate operează la momentul emiterii hotărârii de expropriere, astfel că aceasta era data la care trebuiau să se raporteze experţii şi instanţa la stabilirea despăgubirilor.

Se mai susţine că, în mod nelegal au fost incluse în cuantumul despăgubirilor sumele de 1.300 euro şi 8.300 euro. Arată că suprafeţele pentru care s-au acordat aceste sume nu au fost expropriate în fapt, ci au rămas în patrimoniul reclamantului, nefiind afectate de restricţii de utilizare.

În motivarea recursului, reclamantul a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând următoarele:

Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu greşita aplicare a principiului despăgubirii integrale şi juste a proprietarului expropriat, fiind încălcate dispoziţiile art. 44 din Constituţia României.

Apreciază că, pe lângă prejudiciul efectiv suferit, acordat de instanţa de fond, era îndreptăţit şi la beneficiul nerealizat, în cele două componente care au fost estimate prin raportul de expertiză.

Totodată, art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede expres că pentru calculul despăgubirii se vor lua în considerare preţul de piaţă al imobilului şi daunele provocate proprietarului, cuprinzând atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cesans).

Ca echivalent al beneficiului nerealizat, a solicitat daunele provenite din câştigul nerealizat, din punct de vedere al terenului privit ca investiţie (realizarea unei construcţii sau înstrăinarea terenului în scopul edificării unor construcţii), precum şi daunele provenite din câştigul nerealizat din obţinerea recoltei, calculat prin metoda capitalizării directe, pretenţii a căror existenţă şi întindere rezultă nemijlocit expertiză.

Pe de o parte, se arată că terenul rămas neexpropriat nu poate fi folosit în continuare conform categoriei de folosinţă teren intravilan pentru construcţii, existente la data exproprierii, datorită restricţiilor privind execuţia de construcţii impuse de suprapunerea pe zona de protecţie, deci acest teren nu dobândeşte vreun spor de valoare ca urmare a construirii şoselei de centură în imediata sa vecinătate.

Pe de altă parte, se subliniază că, având în vedere faptul că reclamantul intenţiona să procedeze la comasarea celor două parcele evaluate şi la solicitarea emiterii autorizaţiei de construire, iar acest lucru nu s-a mai realizat, se conturează un câştig nerealizat, din punct de vedere al terenului privit ca investiţie, prejudiciul efectiv calculat prin tehnica reziduală fiind în cuantum de 8.600 euro.

Totodată, faptul că utilizarea proprietăţii evaluate ca şi teren de construcţii este fezabilă financiar este atestată de faptul că reclamantul intenţiona să ridice o proprietate rezidenţială pe parcelele de teren expropriate, ceea ce a devenit imposibil în urma emiterii hotărârilor contestate.

Sub un alt aspect, din răspunsul la obiecţiunile încuviinţate rezultă că având în vedere categoria de folosinţă existentă la data exproprierii, cea de teren „arabil" aflat în intravilanul localităţii şi văzând situaţia drumului de acces la parcelele rămase neexpropriate, după începerea lucrărilor la şoseaua de centură, respectiv faptul că parcele rămase neexpropriate nu au, în prezent, nici o cale de acces, reclamantul se consideră îndreptăţit la daune reprezentând câştigul nerealizat. Din cauză că parcelele rămase neexpropriate nu au, în prezent, nici o cale de acces, acestea nu vor putea fi lucrate de proprietari, nici nu vor putea fi arendate, deoarece nici proprietarii, nici eventualii arendaşi nu vor putea intra pe proprietatea rămasă neexpropriată pentru că nu există nici o cale de acces la aceasta.

Astfel, raportul de expertiză întocmit reflectă şi un prejudiciu sub forma câştigului nerealizat din obţinerea recoltei sau din arendarea terenului, calculat prin metoda capitalizării directe a rentei funciare, în sumă de 4.500 euro/an.

Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele:

1. Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR SA

Este adevărat că Legea nr. 255/2010 are caracter special în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă cadrul normativ general în materia exproprierii.

Prin Legea nr. 255/2010, lege cu caracter special, se reglementează regimul juridic al terenurilor expropriate pentru efectuarea lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, iar prin dispoziţiile acestui act normativ, art. 22 alin. (3), s-a prevăzut că acţiunea promovată de expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii stabilit de către Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor, se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.

Prin urmare, în cadrul contestaţiei formulate împotriva Hotărârilor nr. 42 din 26 octombrie 2011 şi nr. 43 din 26 octombrie 2011 emise de Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor a comunei Scheia, stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se cuvine reclamantului pentru terenurile expropriate se face, în instanţă, în raport de dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, la care fac trimitere dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010.

Nu poate fi primită susţinerea recurentului-pârât în sensul că instanţele de judecată trebuiau să stabilească cuantumul despăgubirilor pentru terenurile expropriate în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora sumele ce i se cuvin reclamantului pentru terenurile expropriate se stabilesc printr-un raport de evaluare ce se realizează având în vedere expertizele întocmite de camerele notarilor publici, câtă vreme, pe de o parte, aceste dispoziţii legale reglementează evaluarea terenurilor anterior începerii activităţii comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, în cadrul procedurii prealabile emiterii acesteia, iar pe de altă parte, pentru că dispoziţiile art. 22 din acelaşi act normativ prevăd că acţiunea în instanţă formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor. Cu alte cuvinte, contestaţia formulată de expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii, stabilit prin hotărâre de expropriere, se soluţionează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

În ceea ce priveşte critica formulată de pârât potrivit căreia decizia recurată s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât, contrar celor reţinute de experţi şi de instanţă, există tranzacţii efective pe piaţa imobiliară la care experţii aveau obligaţia să se raporteze pentru stabilirea preţului de circulaţie a terenului în litigiu, se constată că este nefondată.

Textul de lege se referă la „preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel”, ceea ce nu înseamnă că nu pot fi luate în considerare şi ofertele de vânzare, în lipsa unor tranzacţii efective şi suficiente cu terenuri comparabile. Textul de lege se referă şi la preţurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să îşi înstrăineze bunul. Este real că, de regulă, în urma negocierilor dintre vânzător şi cumpărător preţul poate să scadă, dar diferenţa nu poate fi semnificativă, iar experţii au ţinut cont şi de acest aspect în efectuarea expertizei. Pe de altă parte, pârâtul nu a demonstrat că s-au pus la dispoziţia expertului contracte de vânzare-cumpărare de la data efectuării raportului de expertiză având ca obiect terenuri din extravilanul comunei Şcheia, pe care experţii nu le-au avut în vedere.

Astfel, instanţele de fond şi apel, legal, au omologat raportul de expertiză efectuat în primă instanţă, prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirii pentru terenurile expropriate raportându-se la ofertele de vânzare în lipsa tranzacţiilor concrete pentru terenuri similare sau comparabile, faţă de faptul că experţii au dovedit, prin sursele de informare aflate la dispoziţia lor, că la momentul efectuării raportului de expertiză, piaţa imobiliară era inactivă raportat la perioada anilor 2008 - 2010, iar puţinele tranzacţii efective nu sunt credibile datorită diferenţelor nejustificat de mari de preţuri de vânzare.

Mai mult, se constată că pârâtul a anexat cererii de apel contracte de vânzare cumpărare pentru terenuri similare, care însă nu s-au perfectat la data întocmirii raportului de expertiză ci anterior, astfel că legal instanţa de apel nu a primit susţinerea pârâtului potrivit căreia cuantumul despăgubirii ce i se cuvine reclamantului trebuia să se stabilească în raport de preţul de vânzare ce rezultă din aceste contracte.

În concluzie, susţinerea pârâtului potrivit căreia stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenurile expropriate trebuia să se facă ţinând cont de preţul de tranzacţionare, aşa cum rezultă din tranzacţiile efective realizate pe piaţa imobiliară anexate cererii de apel, este nefondată, faţă de cele reţinute de instanţele de fond şi apel, de pe o parte, iar pe de altă parte, faţă de faptul că pârâtul nu a probat existenţa unor tranzacţii efective pe piaţa imobiliară pentru terenuri similare la momentul efectuării raportului de expertiză în primă instanţă.

Critica recurentului în sensul că momentul în raport cu care se stabileşte valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat este data exproprierii, este nefondată.

Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a prevederilor art. 21 - 27 din aceeaşi lege, care reglementează procedura judiciară a exproprierii, rezultă fără dubiu că raportul de expertiză la care se referă art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cel efectuat prin intermediul instanţei de judecată.

Aşadar, Legea-cadru în materia exproprierilor nr. 33/1994 stabileşte un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de comisia de experţi, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preţurile de tranzacţionare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii.

În sistemul Legii nr. 33/1994 legiuitorul a legat cele două momente - ale transferului dreptului de proprietate din proprietatea privată a expropriatului în proprietatea publică a statului şi cel al plăţii despăgubirii efective - de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauza având ca obiect expropriere, cu respectarea imperativului constituţional consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituţie potrivit căruia „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 28 din Legea nr. 33/1994, „Transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului se produce îndată ce obligaţiile impuse lui prin hotărâre judecătorească au fost îndeplinite”, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi text de lege, „Hotărârea de expropriere va stabili despăgubirea ţinând seama, pentru drepturile reale prevăzute la alin. (3), de dispoziţiile art. 26”.

Din analiza normelor legale care reglementează procedura de expropriere reiese că efectul translativ de drept real al hotărârii de expropriere este afectat de o condiţie suspensivă, aceea ca expropriatorul să fi consemnat la dispoziţia expropriatului sumele aferente despăgubirii. Prin această modalitate de reglementare sunt respectate imperativele constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) din Constituţie, ca despăgubirea să fie prealabilă exproprierii.

Cu privire la condiţia ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărârea judecătorească instanţa este obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căruia „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”, precum şi în art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căreia „Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator (..)”.

Astfel, aşa cum rezultă din însăşi reglementarea legală a exproprierii, o condiţie necesară a acesteia este existenta unei despăgubiri drepte şi prealabile, care să compenseze prejudiciul suferit de proprietar sau de ceilalţi titulari de drepturi reale cu privire la bunul expropriat.

Despăgubirea este dreaptă, atunci când este de natură să acopere întreaga pierdere cauzată persoanelor afectate de măsura exproprierii, şi este prealabilă, întrucât constituie o garanţie acordată persoanelor îndreptăţite, în ceea ce priveşte păstrarea aceleiaşi valori a obiectului patrimonial, prin care se înlocuieşte dreptul real pierdut în urma exproprierii, cu o sumă certă. În acest sens, numai în ipoteza în care plata echivalentului în RON a sumei stabilite în euro se face la data plăţii efective, sunt întrunite cerinţele legale ale despăgubirii ce trebuie să însoţească aplicarea măsurii exproprierii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, prin actele normative adoptate în materie de expropriere pentru cauză de utilitate publică, a fost stabilit ca moment al despăgubirii, data efectuării raportului de expertiză.

Nici critica referitoare la includerea în cuantumul total al despăgubirilor a sumelor de 1.300 euro şi 3.800 euro, aferente terenurilor expropriate, nu poate fi primită.

În suplimentul la raportul de expertiză s-a menţionat că suprafeţele de teren neexpropriate (47 mp şi 309 mp) nu au în prezent nicio cale de acces, nu pot fi lucrate de proprietari, nu vor putea fi arendate, deci nu mai pot fi exploatate conform categoriei de folosinţă existentă la data exproprierii.

La suplimentul la raportul de expertiză, pârâtul nu a formulat obiecţiuni şi nici prin apel nu a criticat susţinerile experţilor în sensul că suprafeţele de teren neexpropriate sunt locuri înfundate care nu mai pot fi exploatate, nefiind criticată nici evaluarea câştigului nerealizat făcută de aceştia.

Mai mult, Înalta Curte observă că prin aceste susţineri se critică modul de stabilire, pe baza probelor administrate, a situaţiei de fapt în prezenta pricină. Or, asemenea critici nu se încadrează în niciunul din cazurile de modificare sau casare prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăreşte în realitate recurentul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

De aceea, susţinerile formulate pe aspectul situaţiei de fapt nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate.

Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât va fi respins ca nefondat.

2. Recursul formulat de reclamant

Reclamantul a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanţele au aplicat greşit dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte prejudiciul cauzat reclamantului prin exproprierea celor două suprafeţe de teren.

A arătat că a solicitat daunele provenite din câştigul nerealizat, din punct de vedere al terenului privit ca investiţie (realizarea unei construcţii sau înstrăinarea terenului în scopul edificării unor construcţii), precum şi daunele provenite din câştigul nerealizat din obţinerea recoltei.

Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".

Stabilirea acestui preţ de piaţă presupune administrarea de către părţile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei.

În speţă, însă, recurentul nu critică nelegalitatea criteriilor folosite pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, ci susţine că instanţa nu i-a acordat daunele provocate proprietarului în sensul dorit de acesta.

Or, în considerentele instanţei de fond, menţinute şi de instanţa de apel, s-a reţinut că nu pot fi primite susţinerile reclamantului de acordare a sumei de 8.600 euro cu titlu de prejudiciu nerealizat din punct de vedere al terenului privit ca investiţie şi a sumei de 4.500 euro cu titlu de daune provenite din câştigul nerealizat din obţinerea recoltei de pe terenul expropriat, întrucât, pe de o parte, acest prejudiciu este unul viitor şi nesigur, reprezentând o intenţie, iar pe de altă parte, despăgubirile constând în preţul de piaţă al terenurilor expropriate cuprinde şi daunele aduse proprietarului, astfel că s-ar ajunge la o dublă despăgubire.

Simpla intenţie de comasare a terenurilor şi de a efectua, în viitor, o construcţie, respectiv solicitarea de despăgubiri pentru neexploatarea unui teren care a trecut deja în proprietatea unui terţ nu echivalează cu existenţa unui prejudiciu cert şi evaluabil, fiind lipsite de temei juridic.

În ce priveşte prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, invocate de reclamant, Curtea Europeană a observat că necesitatea despăgubirii proprietarului pentru privarea de proprietate nu este însă prevăzută de reglementarea mai sus menţionată, dar a fost impusă de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat că „o privare de proprietate pentru cauză de utilitate publică nu se justifică fără plata unei indemnizări, sub rezerva unor circumstanţe excepţionale“ - Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunţată în Cauza Sporrong şi Lonnroth contra Suediei - deoarece, în absenţa indemnizării, protecţia asigurată de art. 1 din Primul Protocol adiţional la convenţie ar fi iluzorie şi ineficace. Indemnizarea trebuie să fie rezonabilă, dar Convenţia „nu garantează, în toate cazurile, dreptul la o compensare integrală a pierderii suferite“, deoarece „obiective legitime, de utilitate publică, cum ar fi realizarea unor reforme economice sau de justiţie socială, pot milita pentru o indemnizare (rambursare) inferioară valorii de piaţă a imobilului“ - Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii contra Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei; Hotărârea din 9 octombrie 2003, pronunţată în Cauza Biozokat A.E. c. Grecia.

În sensul că nu se poate aplica principiul restituirii în întregime a valorii bunului expropriat statuează Curtea Europeană în jurisprudenţa sa şi în cauzele Papamichalopoulos et autres c. Grèce din 31 octombrie1995, cauza Scordino c. Italie nr. 36813/97, § 249, Kozacioglu c. Turquie [GC], nr. 2334/03 din 19 februarie 2009.

De altfel, faptul că instanţa nu a acordat daunele solicitate de reclamant în sensul dorit de acesta, nu echivalează cu încălcarea textelor legale invocate, întrucât numai nerespectarea criteriilor impuse de lege poate face obiectul unei critici de nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Aprecierea judecătorului de fond, respectiv a celui de apel, cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii stabilită în concordanţă cu criteriile impuse de lege, constituie, de altfel, o problemă de temeinicie a hotărârii ce nu poate fi supusă controlului instanţei de recurs.

Reţinând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge şi recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Statul Român prin CNADNR SA şi de reclamantul D.N. împotriva Deciziei civile nr. 22 din 31 mai 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2014.

Procesat de GGC - LM

← ICCJ. Decizia nr. 515/2014. Civil		ICCJ. Decizia nr. 529/2014. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 515/2014. Civil