ICCJ. Decizia nr. 551/2014. Civil. Conflict de competenţă. Despăgubire, obligaţie de a face. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 551/2014
Dosar nr. 38917/3/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 14 februarie 2014
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 27 octombrie 2011, reclamanta SC O.P. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul O.N., obligarea acestuia la restituirea sumei de 2.303 RON, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, sumă reprezentând drepturi băneşti încasate cu titlu de prime de Paşte şi de Crăciun.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin Sentinţa nr. 1725/2008, pronunţată de Tribunalul Prahova, pârâtul a obţinut drepturile salariale cu titlu de prime de Paşte şi de Crăciun, în sumă brută de 8.800 RON. Ulterior, prin Decizia nr. 2156 din 24 octombrie 2008, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul reclamantei şi a dispus reducerea sumei acordate la 5.781 RON. Reclamanta a arătat că a pus în executare voluntară sentinţa tribunalului şi că, la data de 20 august 2008, a achitat pârâtului suma de 6.937 RON, deşi suma cuvenită acestuia, ca urmare a deciziei instanţei de recurs, era de 5.781 RON.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 4042 alin. (3) C. proc. civ.
La termenul din 20 martie 2012, reclamanta a precizat că temeiul de drept al acţiunii îl reprezintă dispoziţiile art. 256 alin. (1) C. muncii.
Prin Sentinţa civilă nr. 1892 din 20 martie 2012, Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reţinând că în speţă este aplicabilă Decizia nr. 5/2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, potrivit căreia, instanţa judecătorească competentă material să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria şi cum sediul societăţii debitoare se află în Bucureşti, sector 1, instanţa competentă teritorial este Judecătoria Sector 1 Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 14112 din 14 august 2012, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat, la rându-i, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că întrucât temeiul de drept al acţiunii, astfel cum a fost precizat, este art. 256 alin. (1) C. muncii, respectiv plata nedatorată şi priveşte o cerere privind raporturile de muncă dintre parteneri sociali, stabilite potrivit C. muncii, instanţa competentă să soluţioneze cauza este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. raportat la art. 269 C. muncii, tribunalul de la sediul reclamantei.
Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa civilă nr. 7022 din 13 septembrie 2012, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, cu motivarea că prin acţiune reclamanta urmăreşte întoarcerea executării silite realizate în baza unui titlu executoriu pe considerentul că acesta a fost desfiinţat, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 5/2012 pronunţate de Înalta Curte în recurs în interesul legii prin care s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria.
Ivindu-se conflict negativ de competenţă, conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., dosarul a fost trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte stabileşte competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru considerentele care urmează:
În speţa dedusă judecăţii, analizând şi calificând obiectul cererii de chemare în judecată şi, în consecinţă, natura litigiului, Înalta Curte reţine că suma de bani pe care reclamanta SC O.P. SA solicită a fi restituită de către pârât a fost plătită de aceasta în executarea unei hotărâri judecătoreşti, astfel că suntem în prezenţa unei cereri de întoarcere a executării silite, întemeiată pe dispoziţiile art. 4042 alin. (3) C. proc. civ.
Instituţia întoarcerii executării este reglementată în C. proc. civ., cartea a V-a "Despre executarea silită", Cap. I "Dispoziţii generale", Secţiunea a VI1-a "Întoarcerea executării", ce constituie, deci, sediul materiei.
Este de observat că, prin art. 3791 C. proc. civ., se prevede expres şi imperativ că "în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept. Dispoziţiile art. 4041 - 4043 sunt aplicabile".
În consecinţă, din însăşi reglementarea instituţiei întoarcerii executării, constând în repunerea părţilor în situaţia anterioară, în cadrul executării silite, rezultă, fără echivoc, că legiuitorul a avut în vedere ca acestei instituţii juridice, ce reprezintă de fapt o situaţie "simetric inversă executării săvârşite", să îi fie incidente reglementările statuate în privinţa contestaţiei la executare.
Că este aşa rezultă chiar din dispoziţiile art. 4041 alin. (1) C. proc. civ.: "în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia."
Or, întoarcerea executării şi repunerea părţilor în situaţia anterioară este chiar obiectul cererii de chemare în judecată cu care reclamanta a învestit instanţa în prezentul litigiu, textul invocat prevăzând posibilitatea unei astfel de acţiuni "în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu".
În acest context, Înalta Curte apreciază că în cauza dedusă judecăţii este pe deplin aplicabilă Decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 251 din 13.04.2012, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., instanţa judecătorească, competentă, potrivit legii, să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria, această decizie fiind obligatorie pentru instanţe conform dispoziţiilor art. 3307 alin. (4) C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., prin raportare la Decizia nr. 5/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, instanţa competentă teritorial să judece pricina este Judecătoria Sector 1 Bucureşti, căreia i se va trimite dosarul spre soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 528/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 552/2014. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
