ICCJ. Decizia nr. 528/2014. Civil. Acţiune în constatare. Cerere necontencioasa, pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 528/2014
Dosar nr. 49678/3/2011
Şedinţa publică de la 13 februarie 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC P.S. SRL, Bucureşti, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, sub nr. 49678/3/2011, a chemat în judecată pe pârâta SC B.M.D.A.M. SRL prin administrator SC A.G. SRL şi a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa:
1. Să se constate că spaţiul S22B este parte integrantă a spaţiului S22 încă de la data semnării contractului, respectiv de la data de 17 august 2001;
2. Să se constate că sumele în cuantum de 71,388,00 euro (T.V.A. inclus) achitate cu titlu de chirie pentru spaţiul S22B nu sunt datorate pârâtei, reprezentând:
a) 25.692,00 euro (T.V.A. inclus) chirie achitată pentru spaţiul S22B în perioada de la 01 iunie 2010 până la 01 iunie 2011;
b) 45.696,00 euro (T.V.A. inclus) chirie achitată pentru spaţiul S22B în perioada de la 01 iunie 2008 până la 01 iunie 2010;
3. Să fie obligată pârâta să restituie suma în cuantum de 13.500 euro (T.V.A. inclus), reprezentând chiria suplimentară nedatorată pentru spaţiul S22B;
4. Să fie obligată pârâta să restituie suma de 66.196,97 euro (T.V.A. inclus), cu titlu de plată nedatorată, reprezentând diferenţa între chiria încasată de pârâtă şi chiria reală conform contractului, pentru perioada de la 01 iunie 2008 până la 01 iunie 2011.
La termenul din data de 20 decembrie 2011, reclamanta şi-a completat cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., cu următoarele capete de cerere:
1. Să se constate că indexarea anuală a chiriei aplicate pentru spaţiul S22 în conformitate cu indicele preţurilor de consum aplicabil dolari SUA, a fost calculată în mod eronat, având ca efect plata unor sume nedatorate de către reclamanta şi să fie obligata pârâta la restituirea acestora;
2. Să se constate că faţă de consimţământul la încheierea contractului raportat la obiectul acestuia sunt incidente dispoziţiile art. 953 C. civ. aplicabile în speţă în ceea ce priveşte eroarea şi dolul.
Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 8760 din 19 iunie 2012, a admis excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii, a respins ca inadmisibil capătul 1 din cererea principală si capătul 2 din cererea completatoare şi a respins capetele 2, 3 şi 4 din cererea principală şi capătul 1 din cererea completatoare, ca prematur formulate de reclamanta SC P.S. SRL, Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC B.M.D.A.M. SRL Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia prematurităţii capetelor 2, 3 şi 4 din cererea principală de chemare în judecată, s-a reţinut că nu a fost îndeplinită procedura concilierii directe cu pârâta, potrivit dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., aceasta fiind făcută cu SC A.G. SA, care nu are nici o legătură cu cauza, cele doua societăţi fiind persoane juridice distincte.
Şi în ceea ce priveşte capătul 1 din cererea completatoare prin care reclamanta a solicitat instanţei să constate că indexarea anuală a chiriei aplicate pentru spaţiul S22, în conformitate cu indicele preţurilor de consum aplicabil dolari SUA, a fost calculată în mod eronat, având ca efect plata unor sume nedatorate de către societatea sa şi să oblige pârâta la restituirea acestora, s-a apreciat că nu a fost efectuată deloc procedura concilierii directe.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii capetelor 1 din cererea principală şi 2 din cererea completatoare având ca obiect acţiunea în constatare, tribunalul a apreciat că acestea sunt inadmisibile faţă de prevederile art. 111 C. proc. civ., întrucât reclamanta avea la dispoziţie acţiunea în realizarea drepturilor pretinse.
Prin Decizia civilă nr. 538 din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC P.S. SRL împotriva sentinţei civile nr. 8760 din 19 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC B.M.D.A.M. SRL Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
A respins ca nefondate criticile reclamantei, în ceea ce priveşte excepţia prematurităţii capetelor 2, 3 şi 4 din cererea de chemare în judecată şi a capătului 1 din cererea completatoare la cererea de chemare în judecată, reţinând că, prima zi de înfăţişare potrivit dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ., este termenul la care părţile au fost legal citate şi pot pune concluzii şi că ea nu trebuie confundată cu primul termen de judecată.
Că în speţă, termenul de la 05 iunie 2012 a fost prima zi de înfăţişare, când părţile legal citate au putut pune concluzii, putându-se invoca şi excepţiile, întrucât la termenul din 20 decembrie 2011, reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecară, iar pârâta a depus întâmpinare, iar la 21 februarie 2012, s-a depus întâmpinare faţă de cererea precizată şi modificată, cauza amânându-se pentru ca reclamanta să evalueze primul capăt al cererii completatoare şi să achite taxa de timbru aferentă, ca la termenul acordat, respectiv 24 aprilie 2012, cauza să fie amânată din nou, punându-i-se în vedere reclamantei să precizeze valoarea pentru fiecare capăt de cerere şi să completeze taxa judiciară de timbru, sub sancţiunea anulării acesteia ca insuficient timbrată, acordându-se termen la data de 05 iunie 2012.
Instanţa a reţinut că în speţă, intimata pârâtă SC B.M.D.A.M. SRL a invocat corect la prima zi de înfăţişare, excepţia prematurităţii pe toate capetele de acţiune, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii principale şi completatoare, neinvocându-se de către reclamantă vreo neregularitate procedurală, pentru ca instanţa de fond să se pronunţe, după punerea ei în discuţie.
Totodată, a respins criticile reclamantei în ceea ce priveşte îndeplinirea procedurii prealabile, conform dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., reţinând că în mod corect instanţa de fond a apreciat că operează excepţia prematurităţii, întrucât reclamanta a urmat procedura concilierii directe cu SC A.G. SA, care nu are legătură cu prezenta cauză, iar în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat, „să se constate că indexarea anuală a chiriei aplicate pentru spaţiul S 22 în conformitate cu indicele preţurilor de consum aplicabil dolari SUA, a fost calculată eronat, având ca efect plata unor sume nedatorate de către reclamantă şi să fie obligată pârâta la restituirea acestora" nu a efectuat deloc procedura concilierii, neputându-i-se opune pârâtei o procedură a concilierii directe, urmată faţă de o altă persoană juridică.
Curtea a reţinut că reclamanta trebuia să convoace la concilierea directă partea împotriva căreia şi-a îndreptat pretenţiile, respectiv pârâta SC B.M.D.A.M. SRL Bucureşti cu care avea raporturi contractuale, fiind irelevant faptul că unul dintre cei 5 administratori ai pârâtei avea calitatea de administrator şi în cadrul SC A.G. SRL, faţă de care s-a efectuat procedura concilierii directe.
Faţă de această situaţie, s-a apreciat că aspectul vătămării nu poate fi analizat în cauză, avându-se în vedere lipsa procedurii concilierii directe, iar în ceea ce priveşte capetele de cerere privind capătul 1 din cererea principală şi capătul 2 din cererea completatoare, sunt nefondate, faţă de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept, cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Împotriva deciziei civile nr. 538 din 18 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta SC P.S. SRL Bucureşti, întemeiat pe art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În criticile formulate, după o prezentare a situaţiei de fapt, recurenta reclamantă a susţinut în esenţă următoarele:
- Că instanţa de apel, ca instanţă de control judiciar, era obligată în raport de dispoziţiile art. 109 alin. (3) C.pr.civ. să verifice dacă excepţia prematurităţii capetelor 2, 3 şi 4 din cererea sa de chemare în judecată, invocată de pârâtă pentru prima dată la al patrulea termen de judecată, respectiv la 5 iunie 2012, a fost invocată cu respectarea dispoziţiilor legale, în condiţiile în care întâmpinarea a fost depusă la 30 decembrie 2012, iar instanţa a trecut peste sancţiunea decăderii invocată de societatea sa, motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
- Sub aspectul aplicabilităţii dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., recurenta apreciază că procedura concilierii apare ca o fază prelitigioasă, ce precede introducerea cererii de chemare în judecată, situaţie în care finalitatea ei, scopul urmărit, constă în soluţionarea neînţelegerilor dintre părţi pe cale amiabilă, urmărindu-se degrevarea instanţelor, simplificarea procedurii soluţionării cauzelor, or în speţă, instanţa de apel nu a observat că societatea sa a efectuat procedura concilierii, respectiv corespondenţa purtată cu intimata anterior cât şi ulterior declanşării litigiului, cu referire expresă la primul termen de judecată când s-a cerut amânarea în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă şi la convocarea la conciliere a SC A.G. SA, unde din eroare s-a trecut în antet numele acesteia, în condiţiile în care din cuprinsul ei rezultă că a fost vizată pârâta SC B.M.D.A.M. SRL Bucureşti, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
- Decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, încălcând dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în analiza excepţiei inadmisibilităţii capătului 1 din cererea principală şi capătului 2 din cererea completatoare, aceasta mulţumindu-se cu o singură constatare, că incidenţa acesteia este justificată faţă de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., situaţie în care societatea sa este în imposibilitate să formuleze apărări, aspect ce nu permite un control judiciar sub acest aspect, motiv de recurs întemeiat pe art. art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 23 ianuarie 2014, pârâta SC B.M.D.A.M. SRL prin administrator SC A.G. SRL a cerut respingerea recursului ca nefondat pentru motivele formulate în scris.
Analizând Decizia civilă nr. 538 din 18 decembrie 2012, a Curţii de Apel Bucureşti, sectia a V-a civilă, ce face obiectul recursului declarat de reclamanta SC P.S. SRL Bucureşti, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Este de necontestat că reglementările art. 7201 din C. proc. civ. sunt de maximă actualitate, prin aceea că în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
De asemenea, este ştiut că raţiunea concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 din C. proc. civ. este aceea de a simplifica şi degreva judecăţile având ca obiect pretenţii de natură bănească ce pot fi soluţionate pe cale amiabilă şi într-un termen scurt.
În cauză, este de observat că s-a efectuat procedura concilierii, dovada făcând-o corespondenţa purtată cu intimata anterior, cât şi ulterior declanşării litigiului, adresele de convocare la conciliere aflate în dosarul de fond, chiar dacă în unele dintre acestea din eroare s-a trecut în antet numele SC A.G. SA, din cuprinsul acestora rezultă că au fost vizate raporturile contractuale cu pârâta SC B.M.D.A.M. SRL Bucureşti.
De altfel, chiar pârâta este aceea care evidenţiază existenţa unor notificări prin întâmpinare, în care se apreciază că în convocarea la conciliere a fost menţionat greşit numelui altei societăţi comerciale şi a administratorului acesteia, or o atare situaţie nu poate conduce la concluzia că aceasta lipseşte, în condiţiile în care aceasta nu a avut nici o intenţie de a stinge litigiul pe cale amiabilă, astfel că scopul textului de lege nu a fost atins.
Este reală împrejurarea că înscrisurile invocate de către recurentă nu îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. şi că nu a fost respectat termenul de 15 zile prevăzut de legiuitor, dar nerespectarea unora din prevederile art. 7201 C. proc. civ., în opinia instanţei supreme, nu atrage automat nulitatea concilierii, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a invocat şi nici nu a dovedit vreo vătămare în cauză.
Avându-se în vedere demersurile ambelor părţi şi relaţiile dintre ele, nu se poate reţine că nu s-a realizat concilierea prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., în sensul că pârâta nu a avut cunoştinţă de pretenţiile reclamantei, pentru a se promova acţiunea în faţa instanţelor judecătoreşti, câtă vreme nu a dorit să dea curs convocărilor adresate.
În raport de considerentele înfăţişate, constatând că instanţa de apel a interpretat eronat prevederile art. 7201 C. proc. civ. şi că în mod nelegal a fost admisă excepţia prematurităţii acţiunii, fiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de reclamanta SC P.S. SRL Bucureşti, să caseze Decizia civilă nr. 538 din 18 decembrie 2012, pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi să trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate încadrat în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. ce viza inadmisibilitatea capătului 1 din cererea principală şi capătului 2 din cererea completatoare, faţă de soluţia de admitere a motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind aplicabilitatea prevederilor art. 7201 C. proc. civ., analizat mai sus, acesta urmează a fi avut în vedere de instanţa de apel prin raportare la dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării apelului, instanţa în virtutea rolului său activ, potrivit art. 129 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., urmează a răspunde criticilor formulate cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC P.S. SRL Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 538 din 18 decembrie 2012, pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabila.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 527/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 529/2014. Civil → |
---|