ICCJ. Decizia nr. 599/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 599/2014
Dosar nr. 51525/301/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 19 februarie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 Bucureşti la data de 07 octombrie 2013 sub nr. 51525/301/2013, reclamanta Ş.R.G., a chemat în judecată pe pârâtul Ş.O.G., solicitând ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să fie suplinit consimţământul pârâtului cu privire la schimbarea locuinţei minorilor T.L.S. şi D.I.A. la reşedinţa mamei din Germania, oraşul L., str. S., nr. 6, suplinirea consimţământului scris cu privire la înscrierea minorilor în învăţământul şcolar german, suplinirea acordului scris cu privire la deplasarea minorilor în străinătate, în modalitatea autorizării reclamantei să poată realiza scoaterea şi intrarea copiilor din/în ţară fără acordul pârâtului, până la majoratul minorilor, suplinirea acordului pârâtului până la majoratul minorilor în vederea emiterii paşaportului simplu pentru minori, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 15.797 din 09 noiembrie 2011 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti s-a pronunţat desfacerea căsătoriei cu pârâtul, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti cu privire la minori, stabilindu-se locuinţa minorilor la mamă. Din dorinţa de a-şi asigura un trai mai bun alături de minori a obţinut un loc de muncă în Elveţia, iar din data de 05 august 2013 a fost angajată cu contract de muncă pentru o perioadă de probă de trei luni, cu posibilitatea de prelungire. La doar trei săptămâni de la angajare, contractul de muncă a fost prelungit pe perioadă nedeterminată. În Germania a închiriat pe durata nedeterminată o casă compusă din 6 camere şi dependinţe, complet mobilată şi utilată, fiecare copil având camera proprie. În prezent lucrează în Elveţia, la graniţa cu Germania, la 23 km de casă, având un program flexibil care poate fi adaptat în orice împrejurare, astfel încât minorii să poată beneficia de toată atenţia, urmând a fi sprijinită de bunica maternă, care urmează a locui împreună cu aceasta în Germania. Pe de altă parte, arată că şi în perioada anterioară, respectiv din 03 august 2013, minorii s-au aflat în îngrijirea bunicii materne, la domiciliul acesteia din Bucureşti, sector 3. Reclamanta a precizat că a încercat soluţionarea litigiului prin procedura medierii însă fără rezultat. Reclamanta a arătat că în prezent se află într-o situaţie dificilă, în sensul că refuzul pârâtului la solicitările sale îi afectează situaţia de la locul de muncă întrucât a fost nevoită să revină în ţară de cinci ori până în prezent, aspecte ce au repercusiuni şi asupra situaţiei financiare şi nu în ultimul rând afectează în mod direct minorii care sunt lipsiţi de îngrijirea şi afecţiunea mamei, de bunăstarea materială şi spirituală.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea 272/2004, art. 17 şi art. 47 din Legea nr. 248/2005, art. 996 - 1001 C. proc. civ.
Pârâtul a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care, în principal, a invocat excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei sector 3 Bucureşti, excepţia lipsei de interes cu privire la toate capetele de cerere, excepţia lipsei calităţii procesuale active cu privire la capătul de cerere referitor la înscrierea minorilor în învăţământul şcolar german, excepţia inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială, pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată, iar pe cale de reconvenţională a solicitat, în principal, stabilirea domiciliului minorilor la tată şi, în subsidiar, doar pentru eventualitatea respingerii primului capăt de cerere, stabilirea în favoarea sa şi cu privire la minori a unui program de vizitare, cu stabilirea în sarcina reclamantei a unei măsuri cu caracter asigurătoriu constând în amenda în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere pentru refuzul acesteia de a respecta programul de relaţii personale.
În motivarea apărărilor sale, pârâtul a arătat, în ceea ce priveşte necompetenţa teritorială că potrivit dispoziţiilor art. 107 raportat la art. 997 C. proc. civ. competentă teritorial în soluţionarea cauzei este Judecătoria Piteşti întrucât domiciliul său este în comuna B., judeţul Argeş.
Prin Sentinţa civilă nr. 14.234 din 27 noiembrie 2013 Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, instanţă în a cărei circumscripţie se află domiciliul în fapt al pârâtului, acesta fiind citat în procedura medierii la adresa din comuna B., Sat G., jud. A., chiar dacă pârâtul are domiciliul în drept în Bucureşti, sectorul 3, la o adresă la care nu locuieşte, astfel cum însăşi reclamanta a învederat în cererea de chemare în judecată, respectiv la adresa din str. P.G.R., care reprezintă fostul domiciliu comun, unde se află apartamentul ce aparţine mamei reclamantei, în practica instanţelor statuându-se că, în materia competenţei teritoriale ceea ce interesează este locuinţa în fapt a pârâtului, chiar dacă nu au fost efectuate menţiunile necesare de schimbare a domiciliului (sau de evidenţiere a reşedinţei) în actul de identitate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 04 decembrie 2013 sub nr. 51525/301/2013.
La termenul din 09 ianuarie 2014 reclamanta şi-a precizat şi completat acţiunea în privinţa participanţilor la proces şi a obiectului acţiunii, solicitând majorarea pensiei de întreţinere stabilită pentru minori şi a invocat, la rândul său, excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Piteşti, prin prisma art. 9 raportat la art. 204 şi 997 C. proc. civ. şi, respectiv, art. 265 şi 114 C. civ.
Prin Sentinţă civilă nr. 305 din 16 ianuarie 2014, Judecătoria Piteşti, la rândul său, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ. şi l-a înaintat, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a decide astfel, instanţa Judecătoriei Piteşti a reţinut următoarele:
Pe calea prezentei cereri reclamanta solicită, pe calea specială a ordonanţei preşedinţiale, suplinirea acordului pârâtului în ceea ce priveşte schimbarea locuinţei copiilor, înscrierea lor la şcoală în străinătate, deplasarea lor în Germania şi eliberarea paşaportului simplu pentru copii, precum şi obligarea pârâtului la pensie de întreţinere majorată pentru aceştia.
Potrivit art. 997 C. proc. civ., cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului, iar conform art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
În prezenta cauză, reclamanta a solicitat citarea pârâului atât la adresa din cartea de identitate, fostul domiciliu comun, apartamentul mamei reclamantei situat în Bucureşti, sectorul 3, cât şi la adresa din com. B., sat G., str. G., nr. 1, judeţul A., menţionând ca aceasta este adresa indicata de pârât cu ocazia procedurii medierii.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei s-a constatat că nu s-a dovedit în niciun fel faptul că pârâtul ar locui în chip statornic, în fapt, la adresa indicată ca fiind în comuna B., sat G., nr. 1, jud. A.
Din ancheta socială realizată la B. reiese că pârâtul vine la această locuinţă în "week-end-uri şi în timpul vacanţei copiilor, în timpul liber", aspect reliefat chiar de declaraţiile proprietarilor imobilului, respectiv sora şi cumnatul pârâtului, acesta locuind cu chirie în municipiul Piteşti.
Contractul de comodat depus la dosarul Judecătoriei Piteşti priveşte imobilul din comuna B., sat G., nr. 1, însă nu are nicio dată certă.
Este de necontestat faptul că practica judiciară a decis în mod constant că, în materia competenţei teritoriale, ceea ce interesează este locuinţa în fapt a pârâtului, adresa unde acesta poate fi găsit în cea mai mare parte a timpului, chiar dacă nu au fost efectuate menţiunile necesare de schimbare a domiciliului în actul său de identitate.
Instanţa Judecătoriei Piteşti, constatând că în cauză nu s-a făcut în niciun fel dovada locuinţei statornice a pârâtului în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Piteşti, a reţinut că în soluţionarea acţiunii sunt incidente regulile de drept comun privitoare la competenţa teritorială, respectiv, art. 107 C. proc. civ. şi şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată - 07 octombrie 2013, aceste dispoziţii sunt aplicabile în soluţionarea acţiunii pendinte.
Potrivit art. 106 alin. (1) şi art. art. 107 alin. (1) C. civ., "Ocrotirea minorului se realizează prin părinţi (...)" şi, respectiv "Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanţa de tutelă."
Art. 114 din noul C. proc. civ. dispune că "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".
Potrivit art. 76 din Legea nr. 76/2012, până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ. şi C. proc. civ.
Conform dispoziţiilor art. 400 alin. (1) C. civ. "în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic".
Potrivit art. 497 alin. (1) C. civ., "Dacă afectează exerciţiul autorităţii sau al unor drepturi părinteşti, schimbarea locuinţei copilului, împreună cu părintele la care locuieşte, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte" iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune "În caz de neînţelegere între părinţi, hotărăşte instanţa de tutelă potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile."
În speţă, acţiunea formulată de reclamantă are mai multe capete de cerere care privesc măsuri ce se cer a fi luate în legătură cu copiii săi minori, rezultaţi din căsătoria cu pârâtul, însă cauza acţiunii asupra căreia instanţa a fost chemată, în principal, să se pronunţe - prin cauza acţiunii înţelegându-se scopul spre care se îndreaptă voinţa celui care reclamă sau se apără, scop explicat prin împrejurările şi motivele speciale care au determinat partea să acţioneze -, este aceea ca instanţa să dispună, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să fie suplinit consimţământul pârâtului cu privire la schimbarea locuinţei minorilor stabilită la mamă (reclamanta din cauză), conform Sentinţei civile nr. 15.797 din 09 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti (prin care s-a pronunţat desfacerea căsătoriei reclamantei cu pârâtul), de la domiciliul din Bucureşti, sector 3, str. P.G.R. nr. X, bl. X, ap. X la reşedinţa acesteia din Germania, oraşul Langenau, ca urmare a încheierii de către reclamantă a unui contract de muncă, pe durată nedeterminată, în Elveţia.
În raport de textele legale menţionate, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 114 din noul C. proc. civ., care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, dispoziţie derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din noul C. proc. civ., care, prin alin. (1), reglementează o competenţă teritorială generală, conform căreia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel alin. (1)".
Mai mult, reclamanta a solicitat luarea măsurilor ce fac obiectul demersului judiciar pe care l-a iniţiat, pe cale de ordonanţă preşedinţială, întemeindu-şi în drept acţiunea pe dispoziţiile art. 996 şi urm. C. proc. civ.
Or, potrivit art. 997 C. proc. civ. "Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului", şi cum, în speţă, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a fost instanţa care s-a pronunţat asupra fondului dreptului - respectiv asupra cererii de divorţ şi cererilor accesorii, prin Sentinţa civilă nr. 15.797 din 09 noiembrie 2011, definitivă şi irevocabilă -, concluzia care se impune, cu evidenţă, în raport de considerentele expuse, este că acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 586/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 609/2014. Civil → |
|---|
