ICCJ. Decizia nr. 621/2014. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 621/2014

Dosar nr. 476/1/2014

Şedinţa din camera de consiliu de la 20 februarie 2014

Referitor la solicitarea petentului Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor privind acordarea cheltuielile de judecată, reţine:

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii, va fi obligată, la cerere, să plătească acestuia cheltuieli de judecată.

Cererea de strămutare este un incident procedural, pus de legiuitor la îndemâna părţii care are îndoieli asupra imparţialităţii instanţei pe rolul căreia se află litigiul.

Soluţia pronunţată de instanţă în cererea de strămutare nu semnifică "căderea în pretenţii" în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., deoarece, fiind un incident procedural, judecata acestuia nu vizează fondul pretenţiilor deduse judecăţii.

Pentru cele arătate, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de petentul Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea formulată de petentul Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor cu sediul în Oradea, str. M.E. nr. 11, judeţul Bihor, în contradictoriu cu intimaţii A.C.I. cu domiciliul în Oradea, str. K. nr. X, judeţul Bihor şi Colegiul Naţional "Iosif Vulcan" cu sediul în Oradea, str. J.C nr. 3, judeţul Bihor, privind strămutarea pricinii care face obiectul dosarului nr. 5054/111/2013 al Curţii de Apel Oradea.

Dispune strămutarea judecării cauzei de la Curtea de Apel Oradea, la Curtea de Apel Cluj.

Menţine actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2014.

Procesat de GGC - AM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 621/2014. Civil. Strămutare. Fond