ICCJ. Decizia nr. 626/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 626/2014
Dosar nr. 3350/2/2011
Şedinţa publică din 25 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Suceava la 23 ianuarie 2006, reclamantul B.M., prin mandatar B.M. a chemat în judecată pe pârâţii SNP P. SA Bucureşti - Sucursala PECO Suceava şi Municipiul Câmpulung Moldovenesc prin primar, solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a suprafeţei de 259 mp. din terenul în suprafaţă totală de 1.368 mp., situat în Municipiul Câmpulung Moldovenesc, fostă Str. 11 Iunie nr. 7 - 9, dobândit prin moştenire de la părinţii săi şi preluat abuziv în anul 1972.
Prin Sentinţa civilă nr. 1.708 din 30 octombrie 2006, Tribunalul Suceava a respins excepţia necompetenţei materiale şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Z.P. Suceava, a admis acţiunea reclamantului şi a constatat că acesta este îndreptăţit la restituirea în natură a suprafeţei de teren de 259 mp., identică cu parcela 1901/3 din CF 400 a Comisiei Cadastrale Câmpulung Moldovenesc, astfel cum a fost identificată prin planul de situaţie anexă la raportul de expertiză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel SC P. SA Bucureşti, susţinând că litigiul era de competenţa Tribunalului Bucureşti, întrucât sediul acesteia este în Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 16 din 1 februarie 2007, Curtea de Apel Suceava a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC P. SA Bucureşti, recurs ce a fost admis prin Decizia nr. 5.059 din 20 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin care s-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, reţinându-se aplicabilitatea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar nu a dispoziţiilor art. 13 C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 583 din 21 martie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, reţinând că pârâta este deţinătoarea terenului în litigiu.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, constatându-se că terenul ce se solicită a fi restituit este cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat pârâtei.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii B.M., M.M., B.A.S. şi B.M.L., în calitate de moştenitori ai defunctului B.M.
Prin Decizia civilă nr. 76 P din 1 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, analizându-se apelul nemotivat în condiţiile art. 297 C. proc. civ., a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamanţii, recurs ce a fost admis prin Decizia civilă nr. 1.784 din 1 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, fiind casată decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că decizia instanţei de apel este nelegală, întrucât nu s-a verificat, în cadrul procesual al litigiului, circumscris Legii nr. 10/2001, conform statuărilor din decizia de casare pronunţată la 20 iunie 2007, dacă terenul în discuţie este sau nu deţinut de intimata SC P. şi nici situaţia juridică a acestei societăţi.
Ca atare, s-a apreciat că se impune ca, pentru identificarea deţinătorului real al suprafeţei de teren în litigiu, să se administreze probe suplimentare, respectiv o expertiză tehnică judiciară, care să aibă în vedere şi celelalte suprafeţe din terenul iniţial ce a aparţinut autorului reclamantului şi pentru care s-au emis deja dispoziţii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Raportat la modalitatea de preluare a terenului în discuţie, s-a indicat să se stabilească, având în vedere şi momentul la care a fost privatizată societatea pârâtă, în eventualitatea în care se va constata că aceasta este deţinătoarea bunului şi că s-a solicitat restituirea în natură prin notificare conform Legii nr. 10/2001, dacă sunt sau nu incidente dispoziţiile art. 20 alin. (1) (art. 21 alin. (1)) din Legea nr. 10/2001.
În rejudecarea apelului, prin Încheierea din 27 octombrie 2011, având în vedere dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a încuviinţat efectuarea unei expertize topografice, având ca obiective identificarea terenului în litigiu, stabilirea afectării de utilităţi şi a posibilităţii restituirii în natură, indicarea deţinătorului actual şi a categoriei terenului, intravilan sau extravilan.
De asemenea, faţă de dispoziţiile deciziei de casare, curtea de apel a pus în vedere apelanţilor-reclamanţi să depună la dosar notificarea adresată intimatei pârâte în temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la restituirea terenului în litigiu în suprafaţă de 259 mp., acte din care să rezulte că pârâta a fost notificată în termen legal, dispoziţiile pe care le deţin cu privire la alte suprafeţe de teren din totalul de 1.368 mp., orice alte înscrisuri pe care le consideră relevante pentru efectuarea expertizei judiciare.
Apelanţii reclamanţi au fost citaţi cu menţiunea de a depune înscrisurile menţionate, precum şi dovada plăţii onorariului de expert în cuantum de 1.500 RON.
S-a dispus efectuarea expertizei prin comisie rogatorie, după depunerea la dosar a înscrisurilor solicitate apelanţilor reclamanţi şi a dovezii privind achitarea onorariului de expert.
Prin Încheierea din data de 17 noiembrie 2011, curtea de apel a dispus revenirea cu citarea apelanţilor reclamanţi ca în precedent, cu menţiunea aplicării sancţiunii suspendării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 1.551 C. proc. civ.
Prin Încheierea din 26 ianuarie 2012, având în vedere că apelanţii reclamanţi nu s-au conformat celor dispuse de instanţă şi constatând că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina acestora prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina lor, în cursul judecăţii, curtea de apel a dispus suspendarea judecăţii apelului conform art. 1.551 C. proc. civ.
La data de 26 aprilie 2013, intimata SC OMV P. SA a formulat o cerere de constatare a intervenirii perimării conform art. 248 alin. (1) şi art. 252 C. proc. civ., cauza fiind repusă pe rol în vederea discutării acestei excepţii.
Prin Decizia civilă nr. 201 A din 6 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă, a constatat perimat apelul declarat de reclamanţi, reţinând, în esenţă, că de la data de 26 ianuarie 2012, când s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 1551 C. proc. civ. a trecut mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de apel incumbă apelanţilor reclamanţi. S-a constatat că nu se poate reţine incidenţa vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, în sensul art. 249 - 251 C. proc. civ., astfel că s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cererea de continuare a judecăţii formulată de apelanta reclamantă B.M., curtea a constatat că aceasta nu poate fi avută în vedere, deoarece a fost depusă după reţinerea cauzei în pronunţare.
Pe de altă parte, s-a apreciat că motivele invocate (faptul că partea a fost plecată în străinătate pentru a o îngriji pe fiica sa şi a avut buletinul expirat, ceea ce a necesitat efectuarea unor formalităţi la consulat pentru eliberarea titlului de călătorie) nu reprezintă împrejurări mai presus de voinţa părţii din cauza cărora aceasta a fost împiedicată să stăruie în judecată, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 250 alin. (3) C. proc. civ.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta B.M. criticând-o ca nelegală pentru greşita perimare şi solicitând continuarea judecării apelului.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a arătat că a fost împiedicată să stăruie în judecată din cauza unor împrejurări mai presus de voinţa sa, în aceeaşi situaţie aflându-se şi fiii săi coreclamanţi, plecaţi să lucreze în Italia. S-a solicitat, astfel, să se constate incidenţa art. 250 alin. ultim C. proc. civ.
Recurenta a învederat că în anul 2012 a plecat în Italia pentru a o îngriji pe fiica sa, care suferă de o afecţiune psihică şi care se afla în imposibilitate de a supravieţui fără supraveghere permanentă şi tratament.
Recurenta a invocat în susţinerea motivului de recurs şi o altă împrejurare care a împiedicat-o să-şi îndeplinească obligaţiile procesuale, respectiv expirarea buletinului de identitate la 24 decembrie 2012, situaţie care a pus-o în imposibilitate să se întoarcă în ţară, până la eliberarea de către consulat a unui titlu de călătorie.
Recurenta a precizat în finalul motivelor de recurs că deţine înscrisurile solicitate, pe care se obligă să le depună la primul termen de judecată.
În dovedirea motivelor de recurs, reclamanta B.M. a depus la dosar acte medicale privind starea sănătăţii fiicei sale, B.A.S., precum şi titlul de călătorie eliberat pentru o singură călătorie, de la 21 mai 2013 la 21 iunie 2013.
Intimata SC O.P. S.A. a formulat întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului, care nu a fost motivat şi semnat, iar pe fond solicitând respingerea acestuia.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând cu prioritate excepţia de procedură a nulităţii recursului, conform art. 137 C. proc. civ., Curtea va constata că aceasta este nefondată. Conform art. 306 alin. ultim C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, fără a indica expres vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurenta a invocat greşita interpretare şi aplicare a art. 250 C. proc. civ., critică ce se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care recursul va fi examinat.
Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Conform art. 250 alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării este suspendat cât timp dăinuieşte suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 244 C. proc. civ., precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată.
De asemenea, conform art. 250 alin. (3) C. proc. civ., perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată să stăruie în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa.
Din modul de dezvoltare a criticilor aduse de recurentă deciziei recurate, rezultă că aceasta a înţeles să invoce existenţa unor împrejurări mai presus de voinţa sa, care ar fi împiedicat-o să stăruie în judecată, împrejurări ce se circumscriu ipotezei avute în vedere de dispoziţiile alin. (3) al art. 250 C. proc. civ.
Stabilirea naturii împiedicării de a stărui în judecată, respectiv dacă aceasta era sau nu susceptibilă să constituie un impediment care să suspende perimarea reprezintă o chestiune de fapt lăsată la aprecierea instanţei.
Având în vedere motivele invocate de reclamanta B.M., care ar fi împiedicat-o să stăruie în judecată, respectiv faptul că aceasta a fost plecată în străinătate pentru a o îngriji pe fiica sa şi a avut buletinul expirat, ceea ce a necesitat efectuarea unor formalităţi la consulat pentru eliberarea titlului de călătorie, instanţa de apel a apreciat că acestea nu reprezintă împrejurări mai presus de voinţa părţii, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 250 alin. (3) C. proc. civ.
Reaprecierea împrejurărilor menţionate în sensul că ar fi de natură să atragă suspendarea cursului perimării nu mai poate face obiect de analiză în recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.
De asemenea, Curtea va reţine că reclamanta recurentă B.M. nu poate invoca împiedicarea celorlalţi reclamanţi de a stărui în judecată (întrucât sunt plecaţi în străinătate), câtă vreme aceştia nu au exercitat calea de atac împotriva deciziei instanţei de apel.
Mai mult, Curtea va constata că, având în vedere temeiul care a condus la suspendarea cauzei, respectiv art. 1551 C. proc. civ., precum şi faptul că în cuprinsul Încheierii din 27 octombrie 2011 s-au stabilit obligaţiile a căror respectare incumbă reclamanţilor, reclamanta avea posibilitatea de a înainta prin poştă la dosar actele necesar a fi depuse, respectiv notificarea adresată intimatei pârâte în sensul Legii nr. 10/2001 cu privire la terenul în litigiu în suprafaţă de 259 mp, precum şi orice alte înscrisuri relevante pentru efectuarea expertizei judiciare, fără a fi necesară prezenţa sa în faţa instanţei.
De altfel, nici odată cu formularea cererii de repunere pe rol înaintate prin fax instanţei de apel şi nici în faza procesuală a recursului, reclamanta B.M. nu a depus actele solicitate, pe care a arătat că le deţine.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul reclamantei nu este fondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva Deciziei nr. 201/A din 06 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 622/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 629/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
