ICCJ. Decizia nr. 717/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 717/2014
Dosar nr. 4765/1/2013
Şedinţa publică din 28 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, sub nr. 4765/1/2013, contestatorii M.V.I. şi P.R. au solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 6.965 pronunţată la data de 14 noiembrie 2012 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. 4488/2/2011 având ca obiect revendicare imobiliară şi rejudecarea recursului, în sensul admiterii acestuia, având în vedere incidenţa motivului de contestaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Prin contestaţia în anulare formulată, contestatorul arată următoarele:
Instanţa de apel cu prilejul rejudecării nu a respectat decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întrucât, în motivare, instanţa de apel nu a analizat motivele de apel invocate, preluând în mod automat argumentaţia instanţei de fond pe care a considerat-o corectă, fără a analiza motivele de apel invocate şi înscrisurile menţionate în cuprinsul acestor motive şi fără a expune considerentele pentru care respectivele motive au fost considerate neîntemeiate, deşi înscrisurile respective sunt lipsite de eficienţă juridică.
Hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal şi a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv ale art. 480 C. civ. şi ale Cărţii III Titlul I C. civ. anterior, din materia succesiunilor; instanţa de apel, preluând raţionamentul instanţei de fond, a recunoscut în considerentele hotărârii calitatea de moştenitori legali în privinţa fratelui şi nepoţilor de soră dar a reţinut, în mod eronat şi neîntemeiat, că aceştia ar fi fost înlăturaţi de la moştenire de soţia defunctului, S.L., care ar fi avut calitatea de moştenitoare testamentară.
În mod nelegal a considerat instanţa de apel că certificatul emis de Tribunalul Ilfov, prin care S.M.M. acceptă sub beneficiu de inventar calitatea de legatară universală a soţului său M.M., provine de la o instanţă judecătorească.
De asemenea, în mod nelegal s-a apreciat de către instanţa de apel că certificatul amintit anterior este un înscris autentic emis de o instanţă judecătorească din moment ce documentul la care se face referire este în realitate o simplă transcriere a certificatului de grefă nr. 3990 din 1 februarie (1924 - anul este ilizibil) eliberat de grefa Tribunalului Ilfov, Secţia ICC care atestă declaraţia dlui. Avocat C.A.P., dată în numele S.L., de acceptare sub beneficiu de inventar a calităţii de legatar universal al defunctului M.I.M.
În lipsa pretinsului testament şi în lipsa chiar şi a pretinsului mandat acordat dlui avocat P. prin Procura nr. 193 din 24 noiembrie 1923, concluzia instanţei de apel privind calitatea S.L. de legatar universal al lui M.I.M. este nelegală.
Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1169 C. civ. întrucât pârâta Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice trebuia să depună la dosar fie testamentul lăsat în favoarea S.L., fie un certificat de moştenitor emis în favoarea acesteia.
Instanţa de fond şi instanţa de apel şi-au însuşit în mod nelegal şi susţinerea pârâtei potrivit căreia calitatea de moştenitor a S.L. ar fi fost recunoscută de către autorităţile române în momentul în care a soluţionat cererea acesteia de rectificare formulată în legătură cu exproprierea.
Instanţa de recurs omite a cerceta încălcarea de către instanţele inferioare a unor dispoziţii legale incidente în cauză.
Potrivit legii române, calitatea de soţ a S.L., nu era opozabilă în România, în lipsa recunoaşterii actului de căsătorie, S.L. nu beneficia de drepturile recunoscute soţului supravieţuitor potrivit legii române (dreptul de uzufruct).
În lipsa transcrierii actului de căsătorie, devin aplicabile dispoziţiile art. 176 C. civ., care stabilesc că nimeni nu poate reclama titlul de soţ şi efectele civile ale căsătoriei dacă nu prezintă un act de celebraţiune a căsătoriei, înscris în registrul stării civile.
În lipsa transcrierii actului de căsătorie, devin aplicabile dispoziţiile art. 176 C. civ., care stabilesc că nimeni nu poate reclama titlul de soţ şi efectele civile ale căsătoriei dacă nu prezintă un act de celebraţiune a căsătoriei, înscris în registrul stării civile.
În consecinţă, hotărârea instanţei de apel încalcă aceste dispoziţii legale.
Învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare, la termenul din 28 februarie 2014, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare, părţile prezente având poziţia exprimată în practicaua prezentei decizii.
Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:
Prin Decizia nr. 6.965 din 14 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respins recursul declarat de reclamanta M.V.I. şi de intervenientul P.R. împotriva Deciziei civile nr. 773 din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta M.V.I. şi de intervenientul P.R. împotriva Sentinţei civile nr. 1.855 din 9 decembrie 2009 a Tribunalului Ialomiţa, prin care au fost respinse acţiunea şi cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantei, ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă.
Prin urmare, Decizia nr. 6.965 din 14 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, ca hotărâre irevocabilă, nu cuprinde dispoziţii care pot fi aduse la îndeplinire pe cale de executare silită.
Conform art. 319 alin. (2) C. proc. civ., "Contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă".
Textul citat face distincţie între hotărârile judecătoreşti după modul în care sunt supuse sau nu executării silite, în raport de această distincţie fiind stabilite termene diferite de formulare a contestaţiei în anulare.
În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, adică acele hotărâri judecătoreşti care nu cuprind în dispozitivul lor dispoziţii susceptibile a fi puse în executare, legiuitorul stabileşte un termen obiectiv şi altul subiectiv, în raport de care calculează termenul de formulare a contestaţiei în anulare.
Termenul subiectiv este cel de 15 zile şi se aplică atunci când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, iar cel obiectiv este cel de un an şi devine incident atunci când nu se poate stabili data la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărârea judecătorească.
În prezenta cauză există dovada că avocatul contestatoarei şi al intervenientului (potrivit delegaţiei avocaţiale seria B 820395 din 2012) a luat cunoştinţă despre decizia contestată prin solicitarea făcută instanţei la data de 10 septembrie 2013, prin împuternicit M.T., aspect care determină incidenţa termenului de 15 zile pentru formularea contestaţiei în anulare, termen care s-a împlinit la data de 26 septembrie 2013, fiind calculat pe zile libere în temeiul art. 101 alin. (1) C. proc. civ.
Întrucât contestaţia în anulare de faţă a fost formulată la data de 30 septembrie 2013, a fost depăşit termenul de formulare a contestaţiei în anulare, ceea ce atrage sancţiunea prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care "Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei".
Deoarece nu a fost invocată o astfel de împrejurare, iar termenul legal pentru declararea căii de atac extraordinare de retractare a contestaţiei în anulare a fost depăşit, în temeiul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.V.I. şi P.R. împotriva Deciziei nr. 6.965 din 14 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 714/2014. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 720/2014. Civil. Divorţ. Recurs → |
|---|
