ICCJ. Decizia nr. 714/2014. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 714/2014
Dosar nr. 2820/3/2012
Şedinţa publică din 28 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă apelată, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC L.F.B.V. SRL, cu sediul în sector 1, Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii SC D.P. SRL, cu sediul în Sebeş, Judeţ Alba şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci,cu sediul în sector 3, Bucureşti, şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC A. SRL.
A anulat marca naţională MN 107368 - brânca ursului depusă la înregistrare la OSIM la data de 14 august 2009 pentru protecţia claselor de produse 5, 32 şi 33 şi a dispus radierea acestei mărci din Registrul Naţional al Mărcilor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut următoarele: Iniţial, pârâta SC D.P. SRL a obţinut protecţie pentru marca verbală Brânca ursului pentru clasa 30 potrivit clasificării de la Nisa (Cafea, ceai, cacao şi înlocuitori de cafea, orez, tapioca, sago, faină şi preparate făcute din cereale, pâine, produse de patiserie şi cofetărie, îngheţată comestibilă; zahăr, miere, sirop de melasă; drojdie, praf de copt; sare, muştar; oţet, sosuri (condimente); mirodenii; gheaţă) - certificate de înregistrare nr. 68262 din 31 decembrie 2004. La acel moment, OSIM a apreciat că nu poate fi acordată protecţie acestei mărci pentru clasa 5, însă în 2010, reţinându-se că marca a dobândit distinctivitate, marca a fost înregistrată. Astfel, potrivit certificatului de înregistrare a mărcii nr. 107368, la solicitarea pârâtei SC D.P. SRL a fost acordată protecţie mărcii verbale Brânca Ursului începând de la data de 14 august 2009, pentru clasele de produse din Clasificarea de la Nisa: 5 (produs farmaceutic, în special supliment alimentar; produse igienice pentru medicină; substanţe dietetice de uz medical, alimente pentru sugari; plasturi şi materiale pentru pansamente; materiale pentru plombarea dinţilor şi pentru mulaje dentare; dezinfectante; produse pentru distrugerea animalelor dăunătoare; fungicide, ierbicide) 32 (suplimente alimentare sub formă de băutură; bere; ape minerale şi gazoase şi alte băuturi nealcoolice; băuturi din fructe şi sucuri din fructe) 33 (băuturi alcoolice, cu excepţia berii) menţionându-se că "marca a fost înregistrată, conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, cu dovada distinctivităţii dobândite din utilizare înainte de înregistrare, dovadă depusă cu adresa nr. 1010897 din 23 aprilie 2010 şi 1008983 din 2 aprilie 2010".
De asemenea, la data de 9 decembrie 2011 (nr. depozit M2011/008626), pârâta SC D.P. SRL a solicitat protejarea mărcii şi pentru clasa 31 (produse agricole, horticole, forestiere şi cereale, necuprinse în alte clase; animale vii; fructe şi legume proaspete; seminţe, plante şi flori naturale; alimente pentru animale; malţ).
Tribunalul a reţinut că denumirea "brânca ursului" există pentru plantă mult înainte de data înregistrării mărcii şi sunt astfel incidente dispoziţiile art. 5 lit. d) din Legea nr. 84/1998 potrivit cărora: "sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacă sunt înregistrate, pentru următoarele motive absolute; d) mărcile care sunt compuse exclusiv din senine sau din indicaţii, putând servi în comerţ pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului ori prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora.".
Protecţia a fost acordată mărcii în considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. (2) potrivit cărora "dispoziţiile alin. (1) lit. b) - d) nu se aplică în cazul în care, înainte de data de depozit a cererii de înregistrare, marca a dobândit caracter distinctiv ca urmare a folosirii".
Astfel, pe de o parte, tribunalul a constatat că denumirea "brânca ursului" atribuită unei plante exista anterior (fiind astfel o denumire de specie în sensul art. 5 lit. d)), iar în perioada de relevanţă (ulterior anului 2004), folosirea de către pârâtă neexclusiv, concomitent cu alte societăţi comerciale nu poate asigura dobândirea distinctivităţii în sensul art. 5 alin. (2). În consecinţă, fără a mai aprecia necesară analiza dispoziţiilor art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998, tribunalul a admis atât cererea, cât şi cererea de intervenţie în interes propriu.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta SC D.P. SRL, în contradictoriu cu reclamanta SC L.F.B.V. SRL, şi cu intervenienta în nume propriu SC A. SRL, considerând-o nelegală şi netemeinică. A solicitat ca instanţa de judecată să dispună admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii reclamantei prin care a solicitat anularea mărcii "Brânca ursului"; a solicitat, de asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., să fie obligată intimata-reclamanta să îi plătească cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.
Analizând actele şi lucrările dosarului, conform art. 295 - 296 C. proc. civ., Curtea de apel a constatat că apelul declarat de apelanta-pârâtă SC D.P. SRL este nefondat, pentru următoarele considerente.
Acţiunea în anulare pentru motivul prevăzut la alin. (1) lit. c) al art. 47 din Legea nr. 84/1998 poate fi introdusă oricând în perioada de protecţie a mărcii.
Termenul în care poate fi cerută anularea înregistrării mărcii pentru motivele prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d) şi e) este de 5 ani şi curge de la data înregistrării mărcii.
Înregistrarea mărcii nu poate fi anulată pe motivul existenţei unui conflict cu o marcă anterioară, dacă aceasta din urmă nu îndeplineşte condiţiile de utilizare prevăzute la art. 46 alin. (1) - (3).
Dacă marca anterioară nu a fost folosită decât pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, înregistrarea mărcii poate fi anulată numai pentru acele produse sau servicii pentru care marca nu a fost folosită.
S-a reţinut că prima instanţă a relevat corect şi legal că, pentru a fi incidente prevederile art. 5 alin. (2) este necesar să se constate împrejurarea că denumirea înregistrată ca marcă verbală este asociată de majoritatea consumatorilor ţintă cu produsul comercializat de titularul mărcii.
A fost apreciată ca nefondată critica apelantei că soluţia primei instanţe ar depinde exclusiv de considerentul că simpla comercializare a produselor pe bază de brânca ursului nu este suficientă pentru obţinerea distinctivităţii. Prima instanţă s-a referit la aceasta în contextul în care a constatat pe baza probelor administrate că pârâta nu a dovedit promovarea produsele din clasele în litigiu, sub marca "Brânca Ursului" decât din anul 2007 şi, în consecinţă, pentru perioada anterioară acestui an a avut în vedere că pârâta dovedeşte doar comercializarea de produse, nu şi promovarea lor.
Motivul de apel formulat de apelanta-intervenientă SC A. SRL în sensul că prima instanţă nu s-ar fi pronunţat pe capătul de cerere având ca obiect cheltuielile de judecată ar fi trebuit să conducă la admiterea apelului său, deoarece acţiunea la prima instanţă s-a introdus după modificarea C. proc. civ prin Legea nr. 202/2010, la 30 ianuarie 2012.
Astfel, potrivit art. 2812a C. proc. civ. "îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 281 - 2812".
În consecinţă, acest apel a fost respins ca inadmisibil.
Împotriva Deciziei nr. 88A din 24 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declarat recurs intervenienta SC A. SRL care a susţinut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii recurate.
În fapt, instanţa de apel a reţinut greşit faptul că SC A. SRL ar fi cerut completarea Sentinţei civile nr. 2.304 din 18 decembrie 2012, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., fapt pentru care a respins apelul ca fiind inadmisibil.
În realitate, s-a solicitat prin calea de atac formulată modificarea sentinţei apelate, în sensul ca pârâtele să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată în fond, solicitând totodată şi plata cheltuielilor de judecată în apel.
Se menţionează de către recurenta intervenientă SC A. SRL că îşi însuşeşte în totalitate argumentele instanţei de apel referitoare la respingerea apelului formulat de apelanta - pârâtă SC D.P. SRL.
La dosarul cauzei societatea intervenientă SC A. SRL a depus o cerere de renunţare la recursul declarat împotriva Deciziei 88A din 24 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va lua act de renunţarea intervenientei la recursul declarat pentru considerentele ce succed.
Dispoziţiile art. 246 C. proc. civ. prevăd că reclamanţii pot să renunţe oricând la judecată, fie verbal în instanţă, fie prin cerere scrisă, această renunţare putând avea loc în tot cursul judecăţii, inclusiv în faţa instanţelor de recurs.
Manifestarea de voinţă în sensul renunţării la judecată este un act de dispoziţie, o desistare a recurentei, prin care aceasta achiesează la hotărârea instanţei de apel.
Această manifestare de dispoziţie este neîndoielnică şi neechivocă, astfel că, instanţa, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor şi exigenţelor art. 246 C. proc. civ. va lua act de acest act de dispoziţie al intervenientei SC A. SRL.
Pentru aceste considerente, se va lua act de declaraţia de renunţare la judecata recursului declarat de către intervenienta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 88A din 24 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de intervenienta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 88A din 24 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 712/2014. Civil. Brevete de invenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 717/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
