ICCJ. Decizia nr. 763/2014. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 763/2014
Dosar nr. 1185/98/2013
Şedinţa din camera de consiliu din 05 martie 2014
Deliberând asupra recursurilor de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa data de 23 aprilie 2013, sub nr. 1185/98/2013, reclamanta K.C. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa, Administraţia Finanţelor Publice Ialomiţa, Ş.A. şi L.G., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la plata, în solidar, a sumelor în cuantum de 611.644,49 RON şi 338.700 euro, reprezentând daune materiale şi a dobânzii aferente până la momentul plăţii efective, respectiv a sumei de 10.000 RON, reprezentând daune morale şi a dobânzii aferente până la momentul plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că D.G.F.P. Ialomiţa - Activitatea de Control Fiscal, în urma unui control efectuat la aceasta, a emis la data de 28 noiembrie 2007 Decizia de impunere nr. 403.438 pentru suma de 28.502 RON, iar la data de 26 noiembrie 2007 Procesul-verbal de contravenţie nr. 11.713 pentru suma de 1.000 RON; după parcurgerea fazei contestării acestora în procedura prealabilă, a formulat acţiune la Tribunalul Ialomiţa, acţiune care a fost soluţionată în mod irevocabil prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti în sensul că a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată şi a fost obligată pârâta D.G.F.P. Ialomiţa la plata sumei de 4.104,03 RON.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998, 999 şi 1000 C. civ. de la 1865 (1349 Noul C. civ. - coroborat cu art. 723 alin. (2) Noul C. proc. civ., art. 1357 Noul C. civ., art. 1373, art. 1382 şi art. 1385 Noul C. civ.), art. 60 şi urm. C. proc. civ., art. 112 C. proc. civ., art. 274 C. proc. civ., Legea nr. 29/1990 şi art. 35 din Decretul nr. 31/1954.
Dosarul a fost înregistrat iniţial la Complet 6 - contencios Administrativ, care prin Sentinţa civilă nr. 1849/F din 28 mai 2013, în baza art. 132 alin. (3) raportat la art. 136 alin. (4) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Completului 3 - Civil.
La rândul său, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 1.981/F din 13 iunie 2013 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului specializat în materie de contencios administrativ şi, în baza art. 136 alin. (4) C. proc. civ., constatând ivit conflictul negativ de competenţă, l-a înaintat spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă ivit între completul specializat în materie de contencios administrativ şi completul specializat în materie civilă ale Tribunalului Ialomiţa, prin Sentinţa nr. 58 F din 23 septembrie 2013, pronunţată în dosarul nr. 1185/98/2013, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă.
Împotriva Sentinţei nr. 58 F din 23 septembrie 2013, pronunţată în dosarul nr. 1185/98/2013 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice şi pârâtele Ş.A. şi L.G.
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul a fost înregistrat la data de 24 octombrie 2013.
După comunicarea motivelor recursurilor şi a întâmpinărilor la recursuri, instanţa a dispus, în temeiul art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, cu modificările şi completările ulterioare, întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
În raport s-a reţinut, faţă de dispoziţiile art. 135 alin. (4) coroborate cu art. 430 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., că hotărârea pronunţată în soluţionarea conflictului de competenţă este definitivă şi are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se dispune asupra admisibilităţii recursurilor declarate împotriva unei hotărâri care nu este supusă căii de atac a recursului.
Raportul a fost comunicat părţilor care, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., au formulat puncte de vedere asupra raportului.
Intimata-reclamantă SC K.C. SRL a susţinut că recursurile nu sunt admisibile, că hotărârea pronunţată în soluţionarea conflictului de competenţă este definitivă, în raport de dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ. şi că Sentinţa nr. 58F din 23 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti nu este supusă niciunei căi de atac; în temeiul art. 493 alin. (2) şi (5) C. proc. civ., a solicitat anularea acestora.
Recurentele-pârâte Ş.A. şi L.C. au susţinut că recursurile sunt admisibile şi că este eronată interpretarea conform căreia hotărârea pronunţată în condiţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. este "definitivă" în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod (hotărâre care nu este supusă nici apelului şi nici recursului), cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu a prevăzut explicit că o asemenea hotărâre "nu este supusă niciunei căi de atac", aşa cum este cazul spre exemplu, hotărârilor prevăzute de art. 132 alin. (3), art. 143 alin. (2) sau art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Au arătat aceste recurente că întrucât la art. 135 alin. (4) C. proc. civ. legiuitorul nu utilizează o asemenea exprimare iar, pe de alta parte, nici nu distinge (în sensul că hotărârea pe care o pronunţă completul învestit cu soluţionarea conflictului de competenta este "definitivă" fie de la data pronunţării ei, fie de la data expirării termenului de exercitare a căii de atac), hotărârea recurată se încadrează între cele prevăzute de dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind o hotărâre dată în primă instanţă, fără drept de apel, dar cu drept de recurs.
Recurentele au solicitat totodată sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., în măsura în care interpretarea lor ar fi în sensul că hotărârea supusă controlului judiciar este dată fără calea de atac a recursului deoarece încalcă prevederile art. 21 alin. (1) - (2) din Constituţia României, respectiv prevederile art. 6 pct. 1 teza I şi art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Prin Încheierea pronunţată la data de 05 martie 2014, Înalta Curte, constatând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, conform alin. (5) al aceluiaşi articol, a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., invocată de recurentele-pârâte Ş.A. şi L.C.
Analizând în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. recursurile formulate, Înalta Curte constată că sunt inadmisibile şi urmează, în consecinţă, să le respingă, pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă ivit între completul specializat în materie de contencios administrativ şi completul specializat în materie civilă ale Tribunalului Ialomiţa, prin Sentinţa nr. 58 F din 23 septembrie 2013, pronunţată în dosarul nr. 1185/98/2013, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă.
În dispozitivul sentinţei s-a menţionat "Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare".
Potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., "Instanţa competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o hotărâre definitivă".
Conform dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit alin. (2) "Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.".
Art. 634 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că: "Sunt hotărâri definitive: 1. Hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; (…)".
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., pot fi recurate hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, Sentinţa civilă nr. 58 F din 23 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, în dosarul nr. 1185/98/2013, împotriva căreia pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, Ş.A. şi L.G. au declarat recurs, nu este supusă căii de atac a recursului.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursurile, ca inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice şi de recurentele - pârâtele Ş.A. şi L.G. împotriva Sentinţei civile nr. 58 F din 23 septembrie 2013, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 1185/98/2013.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 martie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 720/2014. Civil. Divorţ. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 767/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
