ICCJ. Decizia nr. 767/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 767/2014
Dosar nr. 4163/192/2008
Şedinţa publică din 6 martie 2014
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată de reclamanta SC E.T. SRL, înregistrată pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale la data de 03 iunie 2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul C.Ş., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul denumit "Ferma de Lapte" Clejani, compus din teren şi construcţii, situat în com. Clejani, judeţul Giurgiu, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 3.180 din 16 decembrie 2010, Judecătoria Bolintin Vale a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe ridicată de către reclamanta SC E.T. SRL şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, reţinând că prezenta cauză civilă are ca obiect revendicarea unui bun imobil a cărui valoare depăşeşte 500.000 RON, ceea ce atrage competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia civilă.
Prin Sentinţa civilă nr. 52 din 25 mai 2012, Tribunalul Giurgiu a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în revendicare formulată de reclamantă, reţinând, în esenţă, că reclamanta a cumpărat imobilul în litigiu la licitaţie în cadrul procedurii executării silite privind pe debitorul SC U.I.E. SRL şi creditoarea E.T.
Executarea silită a făcut obiectul dosarului de executare nr. 121/E/2004 şi a fost încuviinţată prin Încheierea din 19 septembrie 2004 a Judecătoriei Bolintin Vale, iar această încheiere a fost desfiinţată prin Decizia nr. 3 din 16 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 100/COM/2005, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Bolintin Vale, această decizie rămânând definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2.601 din 19 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin desfiinţarea încheierii de executare silită, toate actele de executare efectuate în baza acesteia, în dosarul de executare nr. 153/2004, sunt anulabile în condiţiile art. 404 C. proc. civ.
În cauză există şi o contestaţie la executare cu privire la actele de executare efectuate în dosarul nr. 121/E/2004 ce face obiectul dosarului nr. 0833/192/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti, prin strămutare de la Judecătoria Bolintin Vale, dosarul fiind suspendat în prezent.
Atâta vreme cât încuviinţarea executării silite care s-a finalizat prin actul de adjudecare a fost desfiinţată prin hotărâre judecătorească, tribunalul nu a putut lua în considerare acest act de adjudecare ca temei legal pentru acţiunea în revendicare a reclamantei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 112 A din 17 aprilie 2013, în majoritate, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă SC E.T. SRL; a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei imobilul în litigiu, ce formează obiectul actului de adjudecare nr. 153 din 17 august 2008 identificat potrivit rapoartelor topo şi construcţii din dosarul de fond, a obligat intimatul-pârât la plata sumei totale de 9.753,9 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară în apel şi onorariu expert, reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 5.072 din 09 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, având ca obiect somaţie de plată, SC E.A.T.E.E. SA a obţinut somarea debitorului SC U.I.E. SRL la plata sumei de 100.000 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea unui împrumut nerestituit.
Prin Încheierea din 10 septembrie 2004, Judecătoria Bolintin Vale a încuviinţat executarea silită a Sentinţei civile nr. 5.072/2002, formându-se dosarul de executare nr. 153/2004.
În cadrul acestui dosar de executare a avut loc vânzarea la licitaţie publică a imobilului "Fabrica de Lapte Clejani", proprietatea debitoarei SC U.I.E. SRL, prin actul de adjudecare nr. 153 din 17 august 2005, în favoarea cumpărătoarei reclamante SC E.T. SRL, care deşi a plătit integral preţul nu a intrat în posesia imobilului.
Împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite a Sentinţei civile nr. 5.072 din 10 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat apel debitoarea SC U.I.E. SRL la data de 19 mai 2005, iar, prin Decizia nr. 3 din 16 noiembrie 2005, Tribunalul Giurgiu a admis apelul debitoarei SC U.I.E. SRL împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite din data de 10 septembrie 2004 a Judecătoriei Bolintin Vale, a desfiinţat încheierea şi a trimis dosarul spre rejudecare la aceeaşi instanţă, decizie ce a intrat în puterea lucrului judecat, rămânând definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2.601 din 19 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti.
Modificarea C. proc. civ. prin Legea nr. 459 din 06 decembrie 2006, ulterior pronunţării Deciziei nr. 2.601/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, nu produce efecte juridice în cauză cu privire la actele de executare săvârşite până în momentul modificării C. proc. civ., întrucât legea civilă nu retroactivează, aceasta producând efecte doar pentru viitor.
Ca atare, Curtea a analizat care este soarta Ordonanţei de adjudecare nr. 153/2005 emisă în perioada anterioară modificării C. proc. civ. în situaţia în care acest act de executare nu a fost desfiinţat prin Decizia nr. 3 din 16 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, şi nici nu există vreun text de lege care să prevadă sancţiunea nulităţii actelor de executare efectuate între momentul încuviinţării executării prin încheierea instanţei şi momentul desfiinţării acesteia în calea de atac.
În lipsa unei reglementări legale în acest sens, Curtea a apreciat, ca şi instanţa de fond, că, atâta timp cât încheierea de încuviinţare a executării silite a fost desfiinţată, pe cale de consecinţă, executarea ce a avut loc în baza acestei încheieri este supusă anulării.
Această sancţiune, nefiind prevăzută expres de vreun text de lege, nu poate opera de drept, ci ea trebuie cerută de părţile interesate (respectiv debitoarea SC U.I.E. SRL) prin acţiune în instanţă.
Doar instanţa de judecată poate dispune anularea actului de adjudecare nr. 153/2005, iar în lipsa unei hotărâri judecătoreşti în acest sens, actul de adjudecare este un act juridic valabil care produce efecte juridice, respectiv care consfinţeşte existenţa în patrimoniul reclamantei-adjudecatare a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Din sentinţele judecătoreşti depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâtul C.Ş. a formulat, în cadrul dosarului nr. 53/192/2006 al Judecătoriei Bolintin Vale, o cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare şi a procesului-verbal de licitaţie din 28 iulie 2005. Această cerere reconvenţională a fost respinsă (pentru lipsa calităţii procesuale active şi a interesului) prin Sentinţa civilă nr. 2.613 din 23 noiembrie 2007 a Judecătoriei Bolintin Vale, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 175 din 02 aprilie 2008 a Tribunalului Giurgiu, ca urmare a respingerii recursului.
Curtea a reţinut şi faptul că debitoarea SC U.I.E. SRL, în prezent persoană juridică dizolvată prin hotărârea judecătorească pronunţată la data de 16 octombrie 2009 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, rămasă irevocabilă, a solicitat, la data de 12 august 2005, pe calea contestaţiei la executare, anularea actului de adjudecare nr. 153/2005 cu motivarea că încheierea de încuviinţare a executării silite a fost desfiinţată prin Decizia nr. 3/2005 a Tribunalului Giurgiu, şi că adjudecarea s-a făcut după ce prin Sentinţa civilă nr. 765/2005 a Judecătoriei Bolintin Vale se dispusese suspendarea executării silite pornite în baza titlului executoriu - Sentinţa civilă nr. 5.072/2002 a Tribunalului Bucureşti.
Această cauză, care, prin strămutare, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti, sub nr. 6.920/2010, a fost soluţionată prin admiterea excepţiei de perimare, contestaţia la executare fiind constatată perimată, iar hotărârea pronunţată a rămas irevocabilă prin nerecurare.
S-a concluzionat, că, în acest moment, nu există nicio hotărâre judecătorească prin care să se fi constatat nulitatea actului de adjudecare, astfel că acesta este un act juridic valabil prin care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat.
Dispoziţiile art. 404 C. proc. civ., reţinute de instanţa de fond, nu sunt aplicabile în cauză, atâta vreme cât contestaţia la executare a fost respinsă prin admiterea excepţiei perimării.
Constatând că reclamanta-apelantă este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, pe care nu-l are în posesie, şi că pârâtul-intimat C.Ş., în posesia căruia se află imobilul, nu are niciun drept asupra acestui imobil, care înainte de adjudecare a aparţinut în proprietate debitoarei SC U.I.E. SRL, instanţa de apel, în baza art. 480 C. civ., a admis acţiunea în revendicare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C.Ş. care, indicând art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că nicio executare nu poate începe fără încuviinţarea instanţei competente că, în cauză, a fost anulată încuviinţarea de executare, iar actele efectuate au devenit nule, întrucât nicio instanţă nu poate să pună în aplicare un act "căzut" în nulitate absolută; că prin Decizia nr. 3 din 16 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, s-a admis apelul, s-a desfiinţat încheierea de încuviinţare a executării silite şi cauza a fost trimisă spre rejudecare Judecătoriei Bolintin Vale, hotărâre ce a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de creditoarea E.A.T.E.E., prin Decizia nr. 2.601 din 19 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti; că "motivele de apel" sunt nelegale, deoarece Legea nr. 459 din 6 decembrie 2006 este aplicabilă din 13 decembrie 2006, iar anularea încuviinţării de executare s-a definitivat la 19 octombrie 2006, "partea" fiind obligată de la această dată să repună pe rolul instanţei competente noua sa cerere, însă nu a făcut-o, căci i s-a cerut să depună contractul de creditare şi Sentinţa nr. 5.072/2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, fără acoperire şi inventate, în total dezacord cu probele dosarului.
În susţinerea acestei din urmă critici, s-a arătat că din sentinţele judecătoreşti depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâtul C.Ş. a formulat în cadrul dosarului nr. 53/192/2006 al Judecătoriei Bolintin Vale o cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare şi a procesului-verbal de licitaţie din 28 iulie 2005, cerere ce a fost respinsă (pentru lipsa calităţii procesuale active şi a interesului) prin Sentinţa civilă nr. 2.613 din 23 noiembrie 2007 a Judecătoriei Bolintin Vale, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 175 din 02 aprilie 2008 a Tribunalului Giurgiu, însă "acţiunea în dosar" s-a născut la cererea societăţii SC E.T. SRL, care a cerut să se dispună obligarea executorului judecătoresc B.C. la continuarea executării silite ce face obiectul dosarului nr. 153/2004, pârâtul nefiind parte în acest dosar.
Mai mult, instanţa de apel a reţinut faptul că debitoarea SC U.I.E. SRL (în prezent persoană juridică dizolvată prin hotărârea judecătorească pronunţată la data de 16 octombrie 2009 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, rămasă irevocabilă), a solicitat, la data de 12 august 2005, pe calea contestaţiei la executare, anularea actului de adjudecare nr. 153/2005 invocând desfiinţarea încheierii de încuviinţare a executării silite, prin Decizia nr. 3/2005 a Tribunalului Giurgiu, şi că această cauză, care prin strămutare s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti sub nr. 6920/2010, a fost soluţionată prin admiterea excepţiei de perimare, hotărârea pronunţată rămânând irevocabilă prin nerecurare, ceea ce este fals şi neadevărat, întrucât conform citaţiei anexate cauza este în recurs la Tribunalul Piteşti şi a avut termen la 10 septembrie 2013, când s-a amânat pentru 1 octombrie 2013.
De asemenea, s-a arătat că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, faţă de opinia separată şi motivele invocate şi probate de reclamant, şi că, faţă de toate textele legale cuprinse în C. proc. civ., practicile organelor execuţionale naţionale şi internaţionale, decizia pronunţată este lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea legii.
Examinând decizia în limita criticilor formulate de recurentul-pârât ce permit încadrarea în art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Indicând art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâtul a susţinut că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, fără acoperire şi inventate, în total în dezacord cu probele dosarului.
În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că pârâtul a invocat ambele ipoteze reglementate de aceste dispoziţii legale, respectiv, atât lipsa motivelor pe care se sprijină decizia recurată, cât şi faptul că aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Aceste critici sunt nefondate, deoarece decizia recurată cuprinde considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora instanţa de apel şi-a format convingerea, cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce permite efectuarea controlului judiciar asupra acesteia pe calea prezentului recurs.
În ceea ce priveşte cea de doua ipoteză reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căreia decizia este nelegală când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, se constată că, deşi a invocat şi această ipoteză, pârâtul nu a arătat în ce constă contradictorialitatea motivelor pe care s-a întemeiat soluţia dată prin decizia recurată şi care sunt considerentele străine de natura pricinii, ci a făcut trimiterea la modul de apreciere a probatoriului administrat în cauză de către instanţa de apel, susţinând că motivele "sunt fără acoperire şi inventate", în total dezacord cu probele dosarului, ceea ce tinde la devoluarea fondului de către instanţă în calea extraordinară de atac a recursului, însă aceste critici nu vor fi analizate, faţă de prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., întrucât controlul judiciar în recurs vizează numai nelegalitatea deciziei recurate.
De precizat, că, deşi pârâtul a indicat ca temei legal al motivelor de recurs şi art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, faţă de "opinia separată şi motivele invocate şi probate de reclamant."
Prin urmare, se constată că pârâtul, deşi nu a arătat care este actul juridic interpretat greşit şi în ce constă schimbarea naturii şi înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, a susţinut implicit nelegalitatea soluţiei pronunţate în majoritate, ca fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 311 (2) C. proc. civ., în temeiul cărora s-a pronunţat opinia separată, critică ce se circumscrie art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că aceasta va fi analizată în cadrul acestui motiv de recurs.
În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate formulate de recurentul pârât întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că sunt nefondate pentru cele ce succed.
Critica de nelegalitate formulată de recurentul pârât potrivit căreia decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 311 C. proc. civ., în sensul că anularea încheierii de încuviinţare a executării silite sancţionează cu nulitatea absolută şi actele de executare realizate în baza acestei încheieri, se constată că este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 311 (1) C. proc. civ. "Hotărârea casată nu are nici o putere" şi (2) "Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desfiinţate de drept, dacă instanţa de recurs nu dispune altfel".
Din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă că sancţiunea desfiinţării de drept a actelor de executare sau de asigurare operează în cazul în care titlul executoriu, ce constă într-o hotărâre judecătorească definitivă, este casat, respectiv, desfiinţat, nu şi în situaţia în care actele de executare sunt desfiinţate.
De aceea, desfiinţarea actelor de executare, respectiv, a actului de adjudecare nr. 153 din 17 august 2005 ce constituie titlu reclamantei asupra imobilului în litigiu, în situaţia în care încheierea de încuviinţare a executării silite, în baza căreia s-a realizat acest act, a fost desfiinţată, nu operează de drept, potrivit art. 311(2) C. proc. civ., ci trebuie cerută de părţile interesate prin acţiune în justiţie.
În speţă, actul de adjudecare ce constituie titlu reclamantei nu a fost desfiinţat, deoarece cererea reconvenţională formulată de executorul judecătoresc în dosarul nr. 53/192/2006 al Judecătoriei Bolintin Vale, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare şi a procesului-verbal de licitaţie din 28 iulie 2005, a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active şi a interesului, prin Sentinţa civilă nr. 2.613/2007 a acestei instanţe, irevocabilă, prin respingerea recursului, iar contestaţia la executare formulată de debitoarea SC U.I.E. SRL şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale, în prezent dizolvată prin hotărâre judecătorească, prin care a solicitat anularea actelor abuzive prin care pârâta SC E.A.T.E.E. SA Bucureşti împiedică contestatoarea să îşi exercite dreptul de proprietate asupra imobilului "Fabrica de lapte" situat în com. Clejani, judeţul Giurgiu, compus din teren în suprafaţă de 431,15 mp, şi construcţie în suprafaţă de 314,45 mp, cauza fiind strămutată la Judecătoria Piteşti, a fost soluţionată pe excepţia perimării prin Sentinţa civilă nr. 2.258 din 7 martie 2013, pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2.098 din 1 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş.
În ceea ce îl priveşte pe recurentul pârât, se constată că acesta nu a fost parte în litigiul finalizat cu pronunţarea titlului executoriu, astfel că acestuia hotărârea judecătorească ce constituie titlul executoriu îi este opozabilă ca înscris constatator al unei situaţii juridice statuate cu putere de lucru judecat.
Titlul executoriu opunându-i-se pârâtului recurent ca simplu înscris probator, în procedura contestaţiei la executare, acesta l-ar fi putut combate prin contraprobă, caz în care contestaţia la executare formulată de pârât ar fi declanşat o acţiune reală imobiliară petitorie, ce impunea compararea titlurilor de proprietate, însă pârâtul nu a uzat de această procedură şi nu a făcut dovada că deţine imobilul în litigiu în baza unui titlul valabil.
Or, câtă vreme titlul reclamantei, ce conferă acesteia dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, nu a fost desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească, iar pârâtul deţine bunul fără niciun drept, se constată că instanţa de apel legal a admis acţiunea în revendicare promovată de reclamantă împotriva pârâtului, în condiţiile art. 480 C. civil.
Critica formulată de pârât potrivit căreia, nelegal, a reţinut instanţa de apel că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 459/2006, de modificare şi completare a C. proc. civ., este, de asemenea, nefondată, deoarece acest act normativ a intrat în vigoare ulterior pronunţării Deciziei civile nr. 2.601/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, în recurs, situaţie în care dispoziţiile sale nu produc efecte juridice asupra actelor de executare săvârşite până la acel moment, întrucât legea civilă produce efecte numai pe viitor, aşa cum legal a reţinut şi instanţa de apel.
Celelalte critici formulate de pârât, expuse mai sus, nu vor fi primite şi analizate, pentru că este inadmisibil ca în cadrul prezentului litigiu să se formuleze critici şi, respectiv, ca acestea să fie analizate, împotriva unei hotărâri pronunţate într-un alt proces şi care nu face obiectul controlului judiciar pe calea prezentului recurs, cu referire la litigiul soluţionat irevocabil prin Decizia civilă nr. 2.601/2006 a Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C.Ş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C.Ş. împotriva Deciziei nr. 112 A din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 763/2014. Civil. Conflict de competenţă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 769/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
