ICCJ. Decizia nr. 893/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 893/2014
Dosar nr. 1455/59/2012
Şedinţa publică din 18 martie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1157 din 08 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 2376/115/2007** s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele P.S.P., P.A.O., P.M., în contradictoriu cu pârâţii T.G. şi SC O.A.G.I. SA Arad, în sensul obligării pârâtului T.G. să plătească reclamantei P.S.P. suma de 4.499 euro, echivalent în lei la cursul stabilit de B.N.R. la data plăţii, reprezentând cheltuieli de înmormântare, să plătească reclamantei P.A.O. suma de 4.846 euro, echivalent în lei la cursul stabilit de B.N.R. la data plăţii, reprezentând cheltuieli de întreţinere, să plătească celor trei reclamante câte 20.000 euro, echivalent în lei la cursul stabilit de B.N.R. la data plăţii, reprezentând daune morale, din care 70.000 lei în solidar cu pârâtul SC O.A.G.I. SA, respingând celelalte cereri ale reclamantelor.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că prin sentinţa Tribunalului municipal Kecskemet nr. 8.B.2202/2004/19, T.G. a fost condamnat la 200 (două sute) zile amendă şi interdicţia de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 1 an, reţinându-se în sarcina sa faptul că la data de 16 martie 2004, în timp ce conducea autovehiculul pe autostrada M5, a produs un accident de circulaţie, în urma căruia pasagerul din dreapta, P.I., a decedat.
Instanţa nu a rezolvat latura civilă a cauzei, astfel că reclamantele - soţia, fiica şi mama victimei - au formulat acţiune în pretenţii solicitând repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat ca urmare a decesului lui P.I., în temeiul dispoziţiilor art. 998-999 C. civ.
În cauza de faţă, existenţa faptei ilicite şi a vinovăţiei pârâtului T.G. sunt dovedite prin sentinţa Tribunalului municipal Kecskemet prin care s-a constatat culpa pârâtului în producerea accidentului de circulaţie.
Fapta ilicită a pârâtului, ce a provocat decesul lui P.I., a avut efecte negative faţă de cele trei reclamante, respectiv soţia, fiica şi mama acestuia, producând atât prejudicii materiale cât şi morale.
Cu privire la prejudiciul material, s-a reţinut că reclamanta P.S.P. a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de înmormântare reprezentând contravaloarea crucii de marmură, cheltuieli preot, cheltuieli pomeni şi transportul persoanei decedate din Ungaria în România.
Între evenimentul morţii şi efectuarea tuturor acestor cheltuieli există un raport cauzal, prejudiciul efectiv suferit cuprinzând şi cheltuielile pentru ridicarea unui monument funerar şi pentru comemorările tradiţionale ulterioare.
Din cele două expertize aspect recunoscut şi de apărătorul reclamatelor, rezultă că cheltuielile legate de funeralii, precum şi cheltuielile cu pomana din ziua înmormântării au fost achitate de Consiliul Local Băile Herculane şi de SC A. SA.
Crucea de marmură a costat 1.080 euro, conform chitanţei fiscale.
Referitor la cheltuielile legate de cele 4 comemorări se reţine că numărul total de persoane participante a fost de 445 iar suma cheltuită cu aceste ocazii a fost de 2.225 euro (5 euro/persoană), astfel cum rezultă din ambele expertize depuse la dosar).
Cu privire la cheltuielile legate de slujba de pomenire efectuată cu ocazia acestor comemorări, instanţa a avut în vedere suma reţinută de cei doi experţi în cuantum de 200 euro, suma solicitată de reclamantă de 2.000 de euro fiind exagerată faţă de tarifele practicate şi nedovedită.
Cheltuielile cu transportul persoanei decedate de la locul accidentului din Ungaria până la locul de domiciliu, au fost în sumă de 994 euro, fiind achitate de reclamanta P.S.. Deşi la data de 16 martie 2004 s-a emis Hotărârea Consiliului Local al Oraşului Băile Herculane nr. 25 privind aprobarea efectuării plăţilor necesare transportului din Ungaria, nu s-a făcut însă dovada achitării acestei sume către reclamantă.
Suma totală cheltuită de reclamanta P.S. cu titlu de cheltuieli de înmormântare este de 4.499 euro.
În ceea ce o priveşte pe reclamanta P.A.O., fiica defunctului, instanţa a reţinut că la data decesului tatălui său aceasta se afla în continuarea studiilor, având dreptul la pensie de întreţinere din partea acestuia. Pârâtul a fost obligat la plata despăgubirilor legate de întreţinerea fiicei defunctului pe perioada studiilor, având în vedere că prejudiciul suferit de aceasta constituie rezultatul încălcării unui drept subiectiv, respectiv dreptul la întreţinere. În ceea ce priveşte cuantumul acestor despăgubiri, instanţa a reţinut că este în sumă de 4.846 euro, deoarece de la data accidentului, 16 martie 2004, reclamanta s-a mai aflat în continuarea studiilor timp de 3 ani şi jumătate, perioadă în care a avut cheltuieli legate de taxa şcolară (1.312,5 euro), chirie, masă şi cheltuieli curente. În ceea ce priveşte chiria, instanţa nu a avut în vedere susţinerile reclamantei privind plata unei sume de 200 euro/lună cu acest titlu. Reclamata a depus la dosarul cauzei adeverinţa emisă de SC C.L. SRL în care se menţionează că a închiriat la data de 17 septembrie 2003 un apartament cu 2 camere cu suma de 200 euro/lună. Or, din nici unul din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că după decesul tatălui său a continuat să locuiască în acel apartament şi a plătit chiria de 200 euro/lună. În consecinţă, instanţa a avut în vedere o sumă de 50 lei/lună, acesta fiind tariful ce se plăteşte la căminul studenţesc. În ceea ce priveşte costul mesei zilnice şi cheltuielile curente lunare, instanţa a avut în vedere raportul de expertiză efectuat de expert asistent D.D., acordând o sumă rezonabilă de 5 euro/zi, respectiv 50 euro/lună.
Din suma totală de 9.692 euro, instanţa a obligat pârâtul doar la plata sumei de 4.846 euro, reprezentând jumătate din această sumă, cealaltă jumătate fiind în sarcina celuilalt părinte, respectiv a mamei reclamantei P.A.O., reclamanta P.S.
Referitor la cererea reclamantei P.A.O. privind obligarea pârâtului la plata unei rente lunare, motivat de faptul că nu are venituri, instanţa a respins-o ca neîntemeiată deoarece, reclamanta este majoră, iar după terminarea studiilor nu mai are un drept legal de întreţinere de la tatăl său. S-a mai arătat că din declaraţia martorei S.N.D. a rezultat că este căsătorită, fiind aplicabile dispoziţiile art. 89 lit. a) C. fam.
Referitor la cheltuielile de întreţinere solicitate de mama defunctului pe toată perioada vieţii, instanţa le-a respins faţă de dispoziţiile art. 86 alin. (2) C. fam., defunctul P.I. neavând obligaţia legală de a presta întreţinere mamei sale. Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi coroborate cu raportul de expertiză efectuat de expert asistent D.D., instanţa a reţinut că reclamanta P.M. are un venit din pensie în sumă de 903 lei, care depăşeşte salariul minim pe economie şi nu are persoane în întreţinere.
Faptul că fiul său îi cumpăra medicamente şi a făcut reparaţii la casă, astfel cum rezultă din declaraţiile martorelor V.S. şi S.N.D., nu poate duce la concluzia că îi presta efectiv întreţinere cu caracter permanent. Prejudiciul invocat de reclamantă nu este cert ci eventual, astfel că nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
În ceea ce priveşte prejudiciul solicitat de reclamanta P.S.P. (50.000 euro reprezentând diminuarea veniturilor familiale cu 200 euro/lună, venitul soţului său, iar 3.000 lei reprezentând rentă lunară, ca urmare a faptului că este şomeră), instanţa a reţinut că nu poate fi reparat decât un prejudiciu cert, atât în privinţa existenţei cât şi a posibilităţilor de evaluare. Or, în cauză nu sunt îndeplinite aceste condiţii. În plus, salariul persoanei decedate este bun propriu al acesteia, iar nu bun comun al celor doi soţi. Reclamanta nu a făcut dovada faptului că se află în incapacitate de muncă pentru a avea dreptul la rentă lunară.
În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de reclamante, instanţa a avut în vedere faptul că acestea au calitatea de soţie, fiică şi respectiv mamă a persoanei decedate. De asemenea, din declaraţiile martorelor V.S. şi S.N.D. rezultă existenţa unor puternice relaţii de afecţiune între P.I., victima accidentului de circulaţie, şi cele trei reclamante. În consecinţă, instanţa a reţinut că acestea au suferit un prejudiciu afectiv, constând în suferinţele cauzate ca urmare a lezării sentimentelor de afecţiune pe care le aveau faţă de persoana decedată, urmând a obliga pârâtul să plătească fiecăreia dintre cele trei reclamante câte 20.000 euro, echivalent în lei la cursul stabilit de B.N.R. la data plăţii, reprezentând daune morale, apreciind că suma de 1 milion de euro solicitată de acestea este exagerată.
Instanţa a avut în vedere şi faptul că în cauză coexistă răspunderea civilă delictuală bazată pe art. 998 C. civ. a pârâtului T.G., care prin fapta sa a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile reglementate de Legea nr. 136/1995. În consecinţă, instanţa a avut în vedere prevederile Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule şi autorizarea asigurătorilor care vor practica această asigurare în anul 2004, aprobate prin Ordinul nr. 3113/2003.
Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de reclamante şi de pârâţi, prin Decizia nr. 58 din 22 aprilie 2013 a respins apelurile declarate de reclamante şi de pârâtul SC O.V.I.G. SA; a admis apelul declarat de pârâtul T.G., a schimbat în parte hotărârea în sensul admiterii în parte a acţiunii. Drept urmare a fost obligată pârâta SC O.V.I.G. SA să plătească fiecărei reclamante câte 70.000 lei daune morale, pârâtul T.G. fiind obligat să plătească reclamantei P.S.P. suma de 4.499 euro, echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând cheltuieli de înmormântare şi reclamantei P.A.O. suma de 4.846 euro, echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând cheltuieli de întreţinere, cheltuielile de judecată fiind compensate.
Pentru a pronunţa decizia, instanţa de apel a avut în vedere cele ce urmează:
Raportat la daunele materiale solicitate de reclamante şi acordate de prima instanţă în urma unui probatoriu complex, constând în efectuarea de expertize, audierea de martori şi analizarea actelor doveditoare depuse de părţi s-a apreciat că acestea au fost corect stabilite de către prima instanţă şi că nu se impune modificarea acestora, nici în sensul reducerii, nici în cel al majorării, urmând ca pârâtul T.G. să fie obligat la plata acestor sume deoarece ele reprezintă consecinţa directă a faptei sale, chiar dacă această faptă ce a condus la decesul victimei P.I. a fost produsă din culpă, aşa cum rezultă din copia sentinţei penale a Tribunalului din Kecskemet.
În ce priveşte daunele morale, solicitate de către cele trei reclamante, Curtea a constatat că persoana care trebuie să plătească respectivele sume este societatea de asigurări, căci în speţă s-a dovedit că autoturismul ce a produs accidentul avea o asigurare valabil încheiată cu această societate.
Cu privire la cuantumul sumelor ce se vor acorda cu titlu de daune morale, acesta va fi de 70.000 lei pentru fiecare dintre cele trei reclamante, sumă care se încadrează în dispoziţiile legale invocate chiar de societatea de asigurări, respectiv Ordinul C.S.A. nr. 3113 din 03 decembrie 2003, potrivit căruia aşa cum recunoaşte chiar pârâta SC O.V.I.G. SA se pot acorda până la 700.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 3.500.000.000 lei indiferent de numărul persoanelor accidentate în caz de vătămare corporală sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.
La aprecierea acestor sume Curtea a avut în vedere aşa cum de altfel chiar pârâta societate de asigurări a invocat, faptul că în materia daunelor morale nu există criterii prestabilite referitoare la acordarea acestora.
Totodată, s-au avut în vedere interesele fiecărei părţi din proces, Curtea fiind chemată să aprecieze atât măsura în care viaţa celor trei reclamante a fost iremediabil afectată din punct de vedere al traumelor psihice încercate cu prilejul decesului lui P.I., cât şi interesele pârâtului T.G., posibilităţile reale ale acestuia de plată, precum şi faptul că accidentul s-a produs din culpă şi nu în ultimul rând de interesele pârâtei societate de asigurări.
De asemenea s-a avut în vedere faptul că fiecare dintre cele trei reclamante, deşi au suportat o pierdere imensă în plan afectiv nu se impune majorarea daunelor morale întrucât aceasta ar conduce la o îmbogăţire fără just temei pentru reclamante, raportat la nivelul socio-economic al României, sumele acordate putând satisface nevoile unui trai decent, pentru o perioadă îndelungată de timp, iar pe de altă parte, majorarea sumelor respective ar conduce la o împovărare excesivă a societăţii de asigurare care urmează să achite daunele morale.
Curtea a dispus de asemenea respingerea în rest a cererii reclamantelor, inclusiv a cererilor de acordare a unei rente lunare, deoarece fiecare dintre cele trei reclamante are posibilitatea să se întreţină, prin munca proprie sau din pensia pe care o primesc din partea statului, având în vedere că fiica şi soţia victimei accidentului sunt apte de muncă, iar mama decedatului este pensionară.
Din aceste considerente având în vedere criteriul echităţii singurul consolidat de practica instanţelor naţionale şi europene, în materia acordării daunelor morale, Curtea a apreciat că sumele arătate mai sus corespund acestui criteriu şi sunt menite să asigure o justă şi echitabilă reparaţie a prejudiciului moral şi material suferit de către cele trei reclamante.
În ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către părţi, Curtea a apreciat că se impune compensarea acestora, în raport de faptul că deşi apelul pârâtului T.G. a fost admis, hotărârea instanţei de fond a fost modificată în parte, dându-se astfel eficienţă şi apărărilor şi susţinerilor celorlalte părţi.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantele şi pârâta SC O.V.I.G. SA.
Reclamantele, prin motiovele de recurs întemeiate pr dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicită admiterea căii de atac, modificarea deciziei în sensul majorării despăgubirilor civile solicitate ca urmare a decesului lui P.I.
Criticile formulate privesc ambele hotărâri de fond, însă, faţă de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., vor fi analizate doar cele ce vizează decizia pronunţată de instanţa superioară de fond.
Astfel, se arată că ambele instanţe, cât priveşte daunele materiale nu au luat în considerare dovezile privind plata onorariului de avocat pentru T.B. - 750 euro, în care sunt incluse şi cheltuielile pentru deplasarea în Ungaria. Se apreciază că reclamantele sunt îndreptăţite şi la acordarea de daune moratorii. Se mai arată că la întocmirea rapoartelor de expertiză reclamantele au depus înscrisuri doveditoare cu privire la contravaloarea cheltuielilor de repatriere, funeralii, ritualuri, cheltuieli şi taxe de şcolarizare, de cazare, acte financiar-contabile privind venitul şi cheltuielile familiei anterior şi ulterior decesului, motiv pentru care este paradoxală diferenţa valorică dintre cele două rapoarte de expertiză.
Prima instanţă a respins expertiza M.T., fără să observe că expertiza D.D. se bazează doar pe supoziţii.
Diferenţa valorică este dată de valoarea drepturilor salariale ce ar fi putut fi realizate de P.I.. Acest prejudiciu este cert şi faţă de dispoziţiile C. civ., conform cărora veniturile din muncă sunt bunuri comune coroborate cu înscrisurile ce atestă studiile defunctului, vechimea în muncă, sondajele de opinie favorabile acestuia precum şi faptul că la data decesului P.I. era primar al oraşului Băile Herculane, membru permanent al Congresului puterilor locale europene şi la Consiliul Europei la Strasbourg. Se mai arată că în mod greşit nu s-a aplicat rata inflaţiei pentru perioada 2004-2012, respectiv 53,61%.
Reclamanta P.S.P., în calitatea sa de soţie a defunctului, are dreptul la asigurarea aceleiaşi situații materiale pe care ar fi avut-o dacă soţul său ar fi trăit.
Cu privire la daunele morale acordate se arată că reclamantele au dreptul la repararea prejudiciului conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, se arată că şi pârâtul T.G. are obligaţia de a acoperi daunele morale, motiv pentru care limita plafonului prevăzut de ordinul C.S.A. nr. 3113 din 3 decembrie 2003 poate fi depăşit, întrucât partea responsabilă de producerea evenimentului este ţinută să acopere diferenţa.
Se solicită majorarea cuantumului daunelor morale la un nivel decent în acord cu suferința reclamantelor şi prin raportare la practica judiciară din România.
În continuarea recursului sunt reiterate sumele pretinse în prezenta caută: 30.200 euro pentru înmormântare; 27.900 euro pentru întreţinerea reclamantei P.A.O.; 14.400 euro pentru întreţinerea reclamantei P.M.; 1.050.000 euro pentru prejudiciul suferit de reclamanta P.S.P., din care 50.000 euro diminuarea veniturilor familiei, iar 1.000.000 euro raportat la personalitatea defunctului.
Totodată sunt reiterate motivele de apel şi concluziile puse în faţa instanţei de apel cu privire la apelurile declarate de pârâţi.
Deasemena se solicită acordarea cheltuielilor de judecată neacordate de instanţa de apel.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reţine cele ce urmează:
-Recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 303 C. proc. civ., fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora nemotivarea căii de atac atrage sancţiunea nulităţii faţă de argumentele ce succed:
Înscrisul depus de recurentă în etapa procesuală a recursului, respectiv copia motivelor de recurs pretins a fi transmise prin fax la 4 martie 2013 Curţii de Apel Bucureşti, ce poartă înscrisă data de 4 martie 2013, menţiune făcută de reprezentantul societăţii, împrejurare de fapt necontestată, nu face dovada respectării dispoziţiilor art. 303 C. proc. civ. cu referire la art. 301 C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziţii termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, motivarea căii de atac trebuind a fi făcută prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Menţiunea făcută de reprezentantul recurentului nu are valoare de dată certă faţă de dispoziţiile art. 93 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecăţii şi art. 1091 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit acestor dispoziţii „actele de sesizare a instanţei (…) sosite prin fax” (cum se pretinde de către recurentă transmiterea motivelor de recurs) „se depun la registratură (…) unde, în aceeaşi zi primesc (…) dată certă”.
Or, din evidenţele instanţei nu rezultă depunerea motivelor de recurs în termenul prescris de lege. De precizat că motivele de recurs depuse la Înalta Curte nu schimbă soluţia ce se va adopta dată fiind depunerea lor cu încălcarea dispoziţiilor art. 303 C. proc. civ.
- Art. 304 alin. (1) C. proc. civ. accentuează caracterul de cale extraordinară de atac al recursului, caracterul său nondevolutiv, precum şi scopul esenţialmente de control al legalităţii hotărârii pronunţate de instanţa superioară de fond prin exercitarea recursului.
Invocarea în recurs a unor aspecte vizând netemeinicia pe fond a hotărârii atacate încalcă dispoziţiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.
Reclamantele-recurente redau, într-o manieră nepermisă procedural, faţă de faza procesuală în care se află, aspecte de probaţiune legate de întocmirea raportului de expertiză de către M.T. cu participarea şi a expertului D.D., a diferenţelor valorice dintre cele două opinii, a valorii probatorii a înscrisurilor depuse cu referire la cuantumul despăgubirilor materiale solicitate.
Or, sub acest aspect al elementelor de fapt ale pricinii, instanţele anterioare, evaluând probatoriul administrat, au stabilit cuantumul despăgubirilor materiale datorat de pârâtul T.G. reclamantelor.
Recurentele, în fapt, reiterează motivele de apel, fără critici specifice aduse argumentelor instanţei de apel, pentru a fi incidente, per a contrario, dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., în sensul că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite.
Recurentele invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii - cu referire însă la modalitatea de interpretare a probelor dată de instanţa de apel.
Cu alte cuvinte, nu se poate reţine incidenţa acestui motiv de modificare întrucât recurentele nu identifică punctual în care din ipotezele motivului de recurs se află şi, mai ales, nu arată care sunt argumentele contradictorii, ori străine pricinii folosite de instanţa de apel, ori care sunt, eventual, criticile invocate în apel şi neanalizate.
În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentele invocă conţinutul a varia chitanţe/adeverinţe/mesaje de susţinere,care nu sunt acte juridice în sensul pct. 8, de negotium iuris, ele având valoarea de probe, de înscrisuri sub semnătură privată, indiferent de emitentul lor.
Cu privire la cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. acesta este invocat, sub un prim aspect, în legătură cu neevaluarea daunelor morale în cuantumul pretins de reclamante.
Nu poate fi reţinută o asemenea critică întrucât cuantificarea în sine, a unui prejudiciu personal nepatrimonial, odată ce a fost recunoscut în condiţiile legii, nu este supusă unor criterii legale, ci reprezintă o problemă de apreciere a circumstanţelor de fapt cu raportare la valorile lezate prin faptul ilicit cauzator de prejudiciu.
Instanţa de apel, la stabilirea cuantumului daunelor morale, ce constau generic în atingerea adusă valorilor ce definesc personalitatea umană, se au în vedere consecinţele negative, suferite pe plan psihic, importanţa valorilor morale lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, precizează că a avut în vedere pierderea imensă în plan afectiv suferită de reclamante precum şi criteriul echităţii, singurul consolidat de practica instanţelor naţionale şi cuprins în aceste motive.
Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, căci recurentele reiterează probatoriile ce ar conduce la acordarea unor daune morale în cuantumul solicitat, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.
Instanţele de fond au recunoscut reclamantelor dreptul la repararea prejudiciului suferit prin acordarea de daune materiale şi morale şi prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi neasigurările în România.
Recurentele arată că răspunderea asiguratorului nu este una solidară cu a inculpatului ci o răspundere izvorâtă din lege solicitând ca diferenţa să fie suportată de autorul accidentului de circulaţie.
Cu privire la această chestiune de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia în interesul Legii nr. 1/2005, a stabilit că asiguratorul execută o obligaţie contractuală şi nu răspunde în solidar cu persoana care a cauzat prejudiciul sau cu asiguratul. Obligaţia asiguratorului are o natură contractuală şi nu una delictuală.
În aplicarea acestei decizii şi ale dispoziţiilor cap. III din Legea nr. 136/1996, care nu prevăd solidaritatea asiguratorului cu asiguratul ori persoana vinovată de producerea accidentului rutier, Curtea de Apel a înlăturat dispoziţia primei instanțe de obligare în solidar a pârâţilor la plata în solidar a sumei de 70.000 lei daune morale, cu motivarea că persoana care trebuie să plătească este societatea de asigurări, câtă vreme autoturismul avea o asigurare valabil încheiată cu pârâta SC O.V.I.G. SA.
Conform art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare.
Asigurarea este definită ca fiind operaţia financiară ce decurge dintr-un contract de asigurare, în temeiul căruia societatea comercială de asigurare îşi asumă obligaţia, în schimbul primelor încasate, de a prelua asupra sa efectele negative ale producerii unui anumit eveniment sau complex de evenimente.
În cauză, existenţa contractului de asigurare a determinat ca asiguratorul să fie cel obligat la plata daunelor morale în limita maximă permisă de lege, câte 70.000 lei pentru fiecare reclamantă.
Aşadar, faţă de dispoziţiile legale menţionate şi a criteriilor avute în vedere de instanţă la cuantificarea sumelor acordate reclamantelor cu titlu de daune morale, instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale în materie.
Şi critica referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată în apel este nefondată faţă de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, urmare a faptului că apelul reclamantelor a fost respins ca nefondat, intimaţii-pârâţi nu au căzut în pretenţii pentru a putea fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelantele-reclamante în această etapă procesuală.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7,8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul reclamantelor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele P.S.P., P.A.O. şi P.M. împotriva Deciziei nr. 58 din data de 22 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Constată nul recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3443/2014. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 895/2014. Civil. Reexaminare anulare cerere.... → |
|---|
