ICCJ. Decizia nr. 1291/2014. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 1291/2014
Dosar nr. 1103/1/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 6 mai 2014
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta I.S.J.
La apelul nominal lipsesc petenta I.S.J. şi intimata SC C.M. SRL.
Ministerul Public este reprezentat de procuror Ş.S. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea a fost legal timbrată.
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 22960/213/2012 al Tribunalului comercial Cluj, a cărui strămutare se solicită prin cererea iniţială a fost soluţionat la data de 25 martie 2014.
Totodată, se referă că prin precizarea înregistrată la data de 17 aprilie 2014 petenta a arătat că înţelege să solicite, de fapt, strămutarea Dosarului nr. 932/1285/2013 al Tribunalului comercial Cluj şi nu a dosarului indicat iniţial, precizarea fiind comunicată părţii adverse. A ataşat înscrisuri în dovedire.
Din verificările efectuate în programul de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 932/1285/2013 al Tribunalului comercial Cluj, a cărui strămutare se solicită prin precizarea formulată, a fost soluţionat la data de 31 martie 2014.
Se mai referă că intimata SC C.M. SRL a depus la data de 5 mai 2014, întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de strămutare.
Înalta Curte ia act de precizarea depusă de petenta I.S.J., în sensul că solicită strămutarea Dosarului nr. 932/1285/2013 al Tribunalului comercial Cluj.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect, având în vedere că dosarul de fond a fost soluţionat.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenta I.S.J. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 932/1285/2013 al Tribunalului comercial Cluj.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2014.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 1290/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1272/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
---|