ICCJ. Decizia nr. 2010/2014. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 2010/2014
Dosar nr. 845/1/2014
Şedinţa din camera de consiliu din 24 iunie 2014
Asupra cererii de faţă, constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. k) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, cererile de strămutare se taxează cu 4 RON, iar conform O.G. nr. 32/1995, timbrul judiciar ce se plăteşte pentru aceste cereri este de 0,3 RON.
Deoarece la cererea de strămutare nu au fost anexate înscrisuri care să ateste plata taxelor judiciare de timbru, pentru primul termen de judecată s-a dispus citarea petentei cu menţiunea de a plăti suma de 4 RON taxa judiciară de timbru şi de a depune timbru judiciar de 0,3 RON.
La data de 6 mai 2014, petenta a formulat cerere prin care a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar. Prin încheierea de şedinţă din 27 mai 2014 s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, iar prin încheierea din 23 iunie 2014 s-a respins cererea de reexaminare formulată de petentă împotriva încheierii din 27 mai 2014.
Deşi legal citat, petentul nu s-a prezentat în instanţă şi nu a depus la dosar înscrisuri care să ateste îndeplinirea obligaţiei legale privind achitarea taxei judiciare de timbru.
Prin urmare, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit căruia neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii şi a art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, care dispune că cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite şi înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar în cazul nerespectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru, instanţa va anula cererea de strămutare ca netimbrată.
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Anulează cererea formulată de petenta Asociaţia pentru cinstirea memoriei eroilor prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 3308/3/2014 al Tribunalului Bucureşti.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2009/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2011/2014. Civil → |
---|