ICCJ. Decizia nr. 1775/2014. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 1775/2014
Dosar nr. 5156/1/2012/a1
Şedinţa din camera de consiliu de la 5 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 23 aprilie 2013, petenţii Societatea Agricolă I., D.M. şi N.D. au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia nr. 729 din 14 februarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. 5156/1/2012.
În motivarea cererii, petenţii au arătat că au fost omise datele de identificare juridică, fiscală, bancară ale Societăţii Agricole I. şi că procedura de citare a fost nelegal îndeplinită cu părţile.
Petenţii au mai arătat că magistratul asistent a făcut un referat eronat, că au existat erori referitoare la reprezentarea şi calitatea procesuală a părţilor, precum şi referitoare la identificarea imobilelor în litigiu.
De asemenea, au susţinut că argumentele reţinute de instanţă sunt greşite, că cererea de intervenţie în interes propriu a fost respinsă în mod nelegal, că în cauză sunt aplicabile alte dispoziţii legale decât cele reţinute de instanţă şi că nu s-a procedat la verificarea din oficiu a competenţei instanţei de judecată.
Au mai arătat petenţii că s-au folosit înscrisuri false, că excepţia de inadmisibilitate invocată de instanţa de recurs nu a fost pusă în discuţie şi că din eroare s-au invocat dispoziţiile art. 299 şi art. 377 C. proc. civ.
Cererea va fi respinsă, pentru următoarele considerente:
Petenţii solicită să fie îndreptate erorile materiale strecurate în decizia civilă nr. 729 din 14 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iar, conform art. 281 alin. (1) C. proc. civ., pot fi îndreptate erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri.
Or, motivele invocate de petenţi nu se referă la erori materiale sau omisiuni, ci vizează nemulţumiri legate de modul de soluţionare a cauzei.
Ca atare, se constată că pretinsele greşeli de judecată privind fondul litigiului, la care se referă petenţii, nu pot face obiect al procedurii de îndreptare a erorilor materiale.
De asemenea, prin cererea formulată, petenţii tind la o modificare a soluţiei dată de instanţă, care nu poate fi realizată pe această cale.
Prin urmare, având în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., pot fi îndreptate numai omisiunile sau erorile materiale strecurate într-o hotărâre, iar nu şi eventuale greşeli de judecată, care pot fi înlăturate numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, se va respinge cererea formulată de petenţi.
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizia nr. 729 din 14 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de petenţii Societatea Agricolă I., D.M. şi N.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 1736/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1786/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
---|