ICCJ. Decizia nr. 778/2014. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 778/2014
Dosar nr. 463/1/2014
Şedinţa camerei de consiliu din data de 6 martie 2014
S-a luat în examinare cererea formulată de petenţii M.R. şi G.G. privind strămutarea Dosarului nr. 2574/288/2011 al Curţii de Apei Piteşti.
La apelul nominal efectuat în cauză au lipsit petenţii M.R. şi G.G., precum şi intimaţii B.S.G., S.D.I. şi SC D.C. SRL Râmnicu Vâlcea.
Ministerul Public este reprezentat de procuror S.Ş., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Magistratul asistent face referatul cauzei şi arată că dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu intimatul S.D.I. a fost restituită cu menţiunea „destinatar mutat de la adresă, proprietarul nu permite afişarea".
Se mai referă că, din verificările efectuate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, a rezultat că intimata SC D.C. SRL Râmnicu Vâlcea a fost radiată la data de 12 ianuarie 2011.
Magistratul asistent mai arată că cererea de strămutare este legal timbrată, că a fost comunicată intimaţilor şi că, la data de 3 martie 2014 intimatul B.S.G. a depus întâmpinare note de şedinţă.
Totodată, mai referă că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la data de 11 martie 2014.
Faţă de aspectele învederate cu privire la menţiunile cuprinse pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu S.D.I., Înalta Curte face aplicarea dispoziţiilor art. 98 C. proc. civ. şi a sancţiunii neluării în seamă a schimbării domiciliului intimatului, prevăzută de textul legal menţionat, având în vedere că aceasta nu a fost comunicată în timpul judecăţii.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenţii petenţii M.R. şi G.G. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 2574/288/2011 al Curţii de Apel Piteşti.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2014.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 776/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 781/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
---|