ICCJ. Decizia nr. 976/2014. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 976/2014
Dosar nr. 926/1/2014
Şedinţa din camera de consiliu din 25 martie 2014
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta P.A. prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 11644/101/2013 al Tribunalului Mehedinţi.
La apelul nominal a răspuns petenta P.A. prin mandatar B.M.P., consilier juridic în cadrul Asociaţiei Social Creştină pentru Drepturile Omului şi Anticorupţie - Motru, cu procură aflată în dosar la fila 5, lipsă fiind intimaţii Unitatea Administrativ-Teritorială Gruia, Primăria Gruia, Consiliul Local Gruia şi C.V.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluţionat la data de 20 februarie 2014 şi că, prin serviciul registratură, la data de 25 martie 2014, intimata C.V. a depus note scrise.
Mandatarul B.P., pentru petenta, având cuvântul asupra cererii de strămutare, menţionează că, faţă de soluţionarea dosarului a cărui strămutare se solicită, lasă la aprecierea instanţei.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenta P.A. prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 11644/101/2013 al Tribunalului Mehedinţi.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2014.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 975/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 977/2014. Civil → |
---|