Obligare plată sumă de bani reprezentând preţul achitat, actualizat conform raportului de expertiză
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 248/2014
Dosar nr. 13822/301/2008
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2014
Prin Decizia civilă nr. 71 din 1 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta - reclamantă SC T.I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 302 din 10 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât B.G., schimbându-se în parte sentinţa civilă apelată în sensul obligării intimatului B.G. la plata sumei de 1.489.161,60 lei reprezentând preţul achitat, actualizat conform raportului de expertiză efectuat, către apelanta SC T.I. SRL; a fost menţinută în rest sentinţa; a obligat intimatul la plata sumei de 18.324 lei cheltuieli de judecată, din care 1.000 lei onorariu de avocat redus conform art. 276 C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
La data de 23 iunie 2002, numitei S.L. i s-a eliberat adeverinţa nr. 1618 emisă de Comisia Locală Cernica pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991, prin care se atestă că acesteia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 4 ha prevăzută în anexa 3 la poziţia 187.
La data de 23 august 1992, numitei S.L. i s-au eliberat două procese - verbale de punere în posesie pentru aceeaşi suprafaţă de teren, situată în, sector 3.
Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat la 16 octombrie 1992 de notariatul de Stat al Sectorului 3, numita S.L. a înstrăinat pârâtului B.G. terenul situat în intravilanul comunei Cernica, sola cadastrală nr. 3, parcela cadastrală nr. 1342, lotul nr. 2, în suprafaţă de 40.000 mp, în schimbul preţului de 400.000 leil.
La data de 2 iunie 1993 a fost emis titlul de proprietate de Comisia Judeţeană S.A.I. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, în favoarea lui S.L., în calitate de moştenitoare a defunctei I.Ş. pentru terenul în suprafaţă de 4 ha situat pe teritoriul comunei Cernica, sat Bălăceanca, sola 3, parcela 1342.
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea, pârâtul B.G., a înstrăinat reclamantei SC T.I. SRL terenul situat în intravilanul comunei Cernica, sola cadastrală nr. 3, parcela cadastrală nr. 1342, lotul nr. 2, în suprafaţă de 40.000 mp, în schimbul preţului de 70.000.000 lei.
La data de 11 ianuarie 1994, părţile au încheiat un act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare din 22 decembrie 1992, autentificat de Notariatul S.A.I., prin care s-a rectificat contractul de vânzare-cumpărare, în sensul că terenul ce constituie obiectul convenţiei se află amplasat pe teritoriul sectorului 3 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 814 din 5 noiembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC T.I. SRL împotriva pârâţilor B.G., SC I.E. SA şi S.L. şi au fost obligaţi pârâţii să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul situat în Bucureşti, sector 3, în suprafaţă de 40.000 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de experţii M.I.M. şi C.C.
Prin Decizia civilă nr. 212/A din 8 aprilie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă, a fost admis apelul formulat de pârâta SC I. SA (fostă SC I.C.M.E. E. SA) împotriva sentinţei civile nr. 814 din 15 noiembrie 2001 şi a fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea restrânsă şi a fost obligată pârâta SC I. SA să lase reclamantei SC T.I. SRL în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 32.024 mp delimitată de pct. 13, 14, 15, 16, 17, 18, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64 şi de pct. 51, 52, 11, 12, 13 stabilite în raportul de expertiză întocmit de experţii M.Ş., D.l. şi C.S. şi identificate pe planul de situaţie, fiind menţinute celelajte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva Deciziei civile nr. 212/A din 8 aprilie 2003 a formulat recurs pârâta SC I. SA, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. 14456/1/2003, ulterior cauza fiind scoasă de pe rol şi trimisă la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea recursului.
Prin sentinţa civilă nr. 4423 din 18 mai 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în Dosarul nr. 19545/301/2005 s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate din 2 iunie 1993 emis pe numele lui S.L., a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 16 octombrie 1992 de Notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea.
Această sentinţă a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1535/R din 19 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, SECŢIA a IV-a civilă, în Dosarul nr. 19545/301/2005, prin care au fost respinse recursurile declarate de pârâţii SC T.I. SRL, B.G. şi S.L.
Prin Decizia civilă nr. 1913 din 1 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 14456/1/2003 a fost admis recursul formulat de SC I. SA împotriva Deciziei civile nr. 212/A/2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă, a fost modificată în tot decizia recurată, a fost admis apelul şi a fost schimbată în tot sentinţa primei instanţe, în sensul că a fost respinsă acţiunea restrânsă a reclamantei SC T.I. SRL pentru lipsa calităţii procesuale active.
Prin cererea de chemare în judecată formulată iniţial reclamanta a formulat mai multe capete de cerere, solicitând restituirea preţului actualizat achitat, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea, având în vedere că actul juridic a fost declarat nul, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. De asemenea, s-a solicitat şi cheltuielile de judecată aferente vânzării (taxele notariale), cheltuielile de judecată aferente dosarelor de revendicare, daune - interese reprezentând diferenţa dintre preţul de vânzare şi sporul de valoare, precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului.
Curtea constată că, deşi apelanta-reclamantă şi-a intitulat acţiunea promovată, ca fiind o acţiune în garanţie contra evicţiunii, în realitate, temeiul de drept, respectiv art. 1337 C. civ. din 1864 a fost invocat numai pentru capătul de cerere constând în obligarea intimatului-pârât la plata daune - interese reprezentând diferenţa dintre preţul de vânzare şi sporul de valoare.
În ceea ce priveşte capetele de cerere privind restituirea preţului actualizat achitat, în baza contractului de vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente vânzării (taxele notariale), apelanta-reclamantă a invocat sentinţa civilă nr. 4423 din 18 mai 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în Dosarul nr. 19545/301/2005, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea.
În funcţie de situaţia de fapt expusă, calificată juridic, Curtea constată că apelanta-reclamantă SC T.I. SRL a solicitat restituirea preţului actualizat, ca efect al constatării nulităţii absolute a contractului de vanzare-cumpărare.
Deşi apelanta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 1337 C. civ. din 1864, în realitate, acest temei legal se referea numai la capătul de cerere privind daunele - interese reprezentând diferenţa dintre preţul de vânzare şi sporul de valoare. Pentru celelalte capete de cerere, chiar dacă nu a fost invocat niciun temei legal, instanţa de judecată, în raport de motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, califică juridic situaţia de fapt.
Astfel, capetele de cerere privind restituirea preţului actualizat achitat, în baza contractului de vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea şi cheltuielile de judecată aferente vânzării (taxele notariale) se întemeiază pe efectele nulităţii.
Având în vedere considerentele menţionate, Curtea reţine că apelanta-reclamantă a solicitat restituirea preţului actualizat achitat, în baza contractului de vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea, ca efect al nulităţii contractului de vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea.
Ţinând cont de faptul că apelanta, prin cererea depusă la termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2012 a renunţat la capetele de cerere 3 şi 4, prima instanţă a rămas învestită numai cu soluţionarea capetelor de cerere 1 şi 2, întemeiate pe principiile şi efectele nulităţii actului de vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea.
În raport de situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel învederează că contractul de vanzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea a fost desfiinţat, fiind constatat nul absolut prin sentinţa civilă nr. 4423 din 18 mai 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în Dosarul nr. 19545/301/2005. Această sentinţă a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1535/R din 19 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 19545/301/2005, prin care au fost respinse recursurile declarate de pârâţii SC T.I. SRL, B.G. şi S.L.
Obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea a fost înstrăinarea terenului situat în intravilanul comunei Cernica, sola cadastrală nr. 3, parcela cadastrală nr. 1342, lotul nr. 2, în suprafaţă de 40.000 mp, în schimbul preţului de 70.000.000 lei.
Curtea învederează că efectele anulării sau constatării nulităţii contractului se răsfrâng asupra părţilor în cauză, care şi-au asumat obligaţii şi au dobândit drepturi prin actul juridic încheiat. Restabilirea situaţiei anterioare este consecinţa logică a nulităţii, deoarece tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părţile să aibă o situaţie identică cu cea dinainte de încheierea contractului.
De aceea, repunerea în situaţia anterioară nu poate opera decât între părţi şi nu poate fi cerută decât de acestea, pentru că numai părţile sunt în situaţia de a cere restituirea a ceea ce au prestat cu titlu de obligaţie contractuală.
Principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară - restitutio in integrum - este o consecinţă a principiului retroactivităţii efectelor rezoluţiunii ori nulităţii şi un mijloc de asigurare a eficienţei practice a acestor sancţiuni de drept substanţial şi constă în acea regulă de drept potrivit căreia tot ceea ce s-a executat în baza actului desfiinţat, trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care actul nu ar fi fost încheiat.
Temeiul juridic al restituirii prestaţiilor între părţi îl constituie tocmai desfiinţarea actului juridic, deoarece astfel dispare fundamentul executării acestora.
Din punct de vedere procesual, acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic declarat nul absolut nu se confundă cu acţiunea în nulitate şi poate fi exercitată, în termenul general de prescripţie, după ce actul juridic a fost desfiinţat.
În cauza de faţă, ne aflăm în această ipoteză, în care, după constatarea nulităţii absolute a actului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 1992 de Notariatul de Stat Local S.A.I. - Buftea, s-a exercitat acţiunea în restituirea prestaţiilor executate în temeiul unui act juridic desfiinţat, ca efect al constatării nulităţii absolute.
Instanţa de apel constată că preţul de cumpărare a fost de 70.000.000 lei, conform contractului.
La Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a fost încuviinţat şi administrat raportul de expertiză contabilă, având ca obiect actualizarea preţului de vânzare de 70.000.000 lei, la data de 19 septembrie 2006.
Din cuprinsul acestui raport de expertiză contabilă reiese că preţul actualizat cu rata inflaţiei pe perioada noiembrie 1992-19 septembrie 2006 a fost stabilit la suma de 1.489.161,60 lei.
Împotriva raportului de expertiză contabilă nu au fost formulate obiecţiuni în faţa primei instanţe şi nici nu s-a solicitat refacerea sau completarea acestuia în faţa instanţei de apel.
În ceea ce priveşte actualizarea preţului de cumpărare cu rata inflaţiei, instanţa de apel învederează că acordarea actualizării urmăreşte menţinerea valorii economice a sumei datorate. Preţul de cumpărare reprezintă, dincolo de valoarea nominală a banilor ce îl compun, o valoare economică, reflectând cantitatea de produse şi servicii pe care o poate achiziţiona o persoană. Inflaţia reprezintă o consecinţă a devalorizării monedei naţionale pe perioada de timp de la data plăţii şi până la data restituirii sumei, ca efect al principiului nulităţii. Având în vedere că efectul nulităţii constă în repunerea părţii în situaţia anterioară încheierii contractului lovit de nulitate absolută, este nu numai legalo, dar şi echitabil ca valoarea restituită să fie actualizată cu rata inflaţiei.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare al capătului 2 de cerere privind cheltuielile de judecată aferente vânzării şi cheltuielile de judecată aferente dosarelor de revendicare, instanţa de apel va menţine soluţia primei instanţe de respingere, având în vedere că nu s-au administrat probe din care să rezulte cuantumul sumelor achitate.
Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că sunt fondate criticile apelantei - reclamante cu privire la modalitatea de soluţionare a primului capăt de cerere, motiv pentru care în conformitate cu dispoziţiile art. 295-297 C. proc. civ., a admis apelul declarat, a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a obligat pe intimatul B.G. la plata sumei de 1.489.161,60 lei, reprezentând preţul achitat, actualizat conform raportului de expertiză efectuat, către apelanta SC T.I. SRL De asemenea, a menţinut în rest sentinţa civilă apelată.
Având în vedere că apelanta-reclamantă a achitat taxa de timbru în cuantum de 8.324 lei, aferentă căii de atac a apelului exercitat cu privire la primul capăt de cerere şi că pretenţiile au fost admise de către instanţa de apel, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pe intimat la plata sumei de 8.324 lei, reprezentând taxă de timbru şi la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus, conform art. 276 C. proc. civ., având în vedere gradul de complexitate al cauzei şi faptul că au fost acordate numai 3 termene de judecată.
Împotriva Deciziei civile nr. 71 din 1 martie 2013 formulează recurs intimatul - pârât B.G., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta SC T.I. SRL şi, pe cale de consecinţă, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei nr. 302 din 10 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:
1. Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, apelantul arată că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală în raport de principiile care guvernează procesul civil, respectiv principiile disponibilităţii, contradictorialităţii dezbaterilor, inclusiv principiul respectării dreptului la apărare.
Se arată că instanţa de apel califică juridic acţiunea introductivă ca fiind o acţiune întemeiată pe efectele nulităţii contractului de vânzare -cumpărare, în ciuda temeiului juridic invocat de reclamantă - art. 1337 C. civ., a materialului probator administrat şi a încălcării principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii şi a principiului respectării dreptului la apărare.
Motivarea instanţei de apel conform căreia, temeiul de drept al primului capăt de cerere ar fi fost cel ca efect al constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare iar pentru capătul de cerere constând în obligarea intimatului - pârât la plata de daune -interese reprezentând diferenţa dintre preţul de vânzare şi sporul de valoare temeiul de drept ar fi fost art. 1337 C. civ. şi următoarele, deci răspunderea civilă contractuală, este în totală contradicţie cu consemnările din încheierea de şedinţă din 27 ianuarie 2012 din faţa instanţei de fond, privind concluziile orale puse de către reclamantă când aceasta a justificat admiterea acţiunii pe motivul că vânzătorul este obligat să-l apere pe cumpărător de evictiune, fiind evident că temeiul de drept este art. 1337 C. civ. şi următoarele.
Chiar şi la ultimul termen de judecată, arată apelantul, prin cererea depusă la data de 27 ianuarie 2012, reclamanta îşi menţine temeiul de drept al acţiunii introductive, renunţând doar la capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor - interese reprezentând diferenţa dintre preţul de vânzare şi sporul de valoare dobândit de teren între momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare şi data producerii evicţiunii şi a daunelor - interese constând în lipsa de folosinţă a terenului începând cu anul 1992 şi până la data pronunţării hotărârii.
Apelantul învederează că instanţa de apel nu mai putea da o altă calificare juridică acţiunii introductive în faza apelului, fiind ţinută şi de dispoziţiile art. 294 C. proc. civ. potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se admit cereri noi.
Se invocă şi faptul că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor noua calificare juridică pe care a dat-o, încălcând astfel şi dreptul la apărare al recurentei.
2. Prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) și art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, se arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 294 C. proc. civ. în sensul că nu a pus în discuţia părţilor noua calificare juridică, deşi era obligată să procedeze astfel.
3. Hotărârea nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, se apreciază că prin recalificarea juridică a acţiunii introductive, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre greşit motivată în drept cât timp reclamanta îşi precizase foarte clar temeiul de drept al acţiunii, conducând astfel la încălcarea principiului disponibilităţii şi pronunţarea unei soluţii total greşită în raport de limitele cu care fusese învestită instanţa de fond.
Recurentul a formulat cerere de ajutor public judiciar prin care a solicitat, în principal, scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, iar în subsidiar, reducerea sau eşalonarea acesteia potrivit O.U.G. nr. 51/2008, prin încheierea pronunţată la data de 15 ianuarie 2014 Înalta Curte admiţând cererea, a dispus scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru.
Prin întâmpinarea depusă, intimata SC T.I. SRL solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Intimata - reclamantă, prin cererea de chemare în judecată iniţială înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3, a solicitat obligarea recurentului - pârât la plata sumei de 70.000.000 lei cu titlu de preţ efectiv plătit, plata cheltuielilor aferente vânzării şi a cheltuielilor de judecată generate de procesele anterioare, la plata de daune - interese reprezentând diferenţa dintre preţul de vânzare şi sporul de valoare dobândit de teren între momentul încheierii contractului de vânzare -cumpărare şi data producerii evicţiunii, precum şi la plata de daune - interese reprezentând lipsa de folosinţă.
Temeiul de drept indicat de către intimata - reclamantă este art. 1337 şi următoarele C. civ., mai mult, şi-a intitulat cererea ca fiind o acţiune în garanţie pentru evicţiune.
În faţa instanţei de fond intimatul - reclamant formulează cerere de renunţare la capetele de cerere privind daunele - interese, instanţa luând act de această precizare şi analizând cererea în raport de temeiul juridic indicat - art. 1337 C. civ., reţinând că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile evicţiunii.
Prin motivele de apel reclamanta nu a contestat niciodată faptul că temeiul invocat chiar de către aceasta a fost art. 1337 C. civ., faptul că solicită restituirea preţului urmare a evicţiunii produse, însă susţine, cu totul nelegal, că era obligaţia instanţei să califice juridic acţiunea sa pornind de la obiectul cererii sale: restituirea preţului vânzării, actualizat, urmare a constatării rezoluţiunii contractului de vânzare - cumpărare şi repunerii în situaţia anterioară printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunţată anterior.
Fără a ţine seama de temeiul juridic indicat în cererea de chemare în judecată şi necontestat prin motivele de apel depuse, instanţa de apel schimbă calificarea juridică a acţiunii concluzionând că temeiul juridic al restituirii prestaţiilor între părţi îl constituie desfiinţarea actului juridic, activarea principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară.
Cu alte cuvinte, reclamanta consideră că atâta vreme cât contractul de vânzare - cumpărare încheiat de părţi a fost desfiinţat, reclamanta, în calitate de cumpărătoare, trebuie să îşi recupereze preţul pe care l-a plătit, printr-o simplă cerere adresată instanţelor, întrucât temeiul de drept invocat oricum nu contează, fiind obligaţia instanţei să facă o încadrare juridică, indiferent de calificarea juridică dată de părţi.
Este adevărat că potrivit art. 129 C. proc. civ. judecătorul este obligat să exercite rol activ în desfăşurarea procesului, însă cu limitările impuse de lege.
Astfel, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ. nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
În speţă, încălcând dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de fond a schimbat cauza cererii de chemare în judecată, dând o nouă calificare juridică în apel, deşi pe tot parcursul desfăşurării procesului în faţa instanţei de fond în mod explicit şi permanent reclamanta a susţinut că este vorba despre o acţiune în garanţie pentru evicţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1337 şi următoarele C. civ., această calificare fiind neîndoielnică şi asupra căreia instanţa de fond s-a pronunţat.
Nu pot fi reţinute susţinerile intimatei - reclamante în sensul că este obligaţia instanţei de a da calificarea juridică a acţiunii pornind de la situaţia de fapt invocată, având în vedere că acelaşi art. 129 C. proc. civ. care stabileşte în sarcina judecătorului obligaţia de a exercita rol activ, stabileşte şi în sarcina părţilor obligaţia de a îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform art. 723 alin. (1), să-şi probeze pretenţiile şi apărările.
Instanţa de apel era obligată să soluţioneze cererea potrivit temeiului juridic indicat în mod expres şi neîndoielnic de către reclamantă, având în vedere că cele două acţiuni - acţiunea în garanţie pentru evicţiune şi acţiunea privind repunerea în situaţia anterioară urmare a desfiinţării actului juridic presupune condiţii juridice de exercitare diferite, reclamantul fiind cel care are dreptul să aleagă modalitatea de realizare a dreptului pretins în baza principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.
Având în vedere că toate cele trei motive de recurs invocate vizează în realitate aceleaşi critici: încălcarea principiului contradictorialităţii, al rolului activ şi al dreptului la apărare, Înalta Curte apreciază că toate acestea pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să admită recursul, să caseze decizia atacată şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul B.G. împotriva Deciziei civile nr. 71/A din 1 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel. Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 ianuarie 2014.
| ← Plată drepturi băneşti cuvenite după retragerea din societate | Pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic... → |
|---|
