ICCJ. Decizia nr. 1719/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1719/2015
Dosar nr. 27411/3/2014
Şedinţa camerei de consiliu de la 22 iunie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 8 august 2014, reclamanţii Z.G.D., Z.P.F.M., A.R.M. şi C.C.I. au solicitat anularea Deciziei de invalidare nr. 1204 din 8 mai 2014 emisă de C.N.C.I., precum şi constatarea existenţei şi întinderii dreptului de proprietate al reclamanţilor şi acordarea măsurilor reparatorii conform Dispoziţiei din 13 iulie 2006 a primarului oraşului Băile Herculane.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 247 din 20 februarie 2015 a admis excepţia necompetenţei teritoriale. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş - Severin şi a înaintat dosarul respectivei instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a constatat, pornind de la prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 cu raportare la cele ale art. 33 şi 34 din lege, că textul de lege nu tranşează cu claritate noţiunea de „entitate”, faţă de care se stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, precum şi definiţia unităţii deţinătoare potrivit H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, s-a reţinut că aparţine Tribunalului Caraş - Severin competenţa soluţionării cererii, în raport de locul situării imobilului care facilitează administrarea probatoriilor.
S-a constatat totodată că sediul C.N.C.I. constituie un element mai puţin important care nu este în măsură a atrage competenţa, această instituţie având atribuţii exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, respectiv de verificare şi de validare a lucrărilor efectuate de entităţile arătate la lit. a) a pct. 4 din Legea nr. 165/2013.
A considerat că o interpretare diferită ar însemna ca totalitatea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 18/1991 la nivel naţional să fie soluţionate de secţiile civile ale Tribunalului Bucureşti, ceea ce ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, cu încălcarea principiului celerităţii judecării acestor cauze.
Tribunalul Caraş - Severin, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 1132 din 3 iunie 2015 a admis excepţia de necompetenţă teritorială. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a scos cauza de pe rol şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, în raport de prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, că prin entitate se înţelege unitatea emitentă a actului, respectiv a dispoziţiei a cărei anulare se solicită.
Cum sediul pârâtei C.N.C.I. este în Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în considerarea argumentelor ce succed:
Art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 stipulează că în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului - Ministru şi are în competenţă validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entităţile învestite de lege, care conţin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.
Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.
Se observă că instanţele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noţiunea de „entitate” folosită de legiuitor în conţinutul textului anterior citat.
Având însă în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de invalidare nr. 1204/2014 emisă de C.N.C.I., rezultă cu evidenţă că, în cazul de faţă, entitatea la care se referă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut şi calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiaşi norme legale, litigiul de faţă este de competenţa (teritorială şi materială) a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii emitente.
Cum sediul C.N.C.I. se află în Bucureşti, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1718/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1720/2015. Civil → |
|---|
