ICCJ. Decizia nr. 1711/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1711/2015
Dosar nr. 12863/3/2014/a2
Şedinţa din camera de consiliu de la 19 iunie 2015
După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a lll-a civilă, la data de 14 aprilie 2014, sub nr. 12863/3/2014, reclamanta B.O. a formulat, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., contestaţie împotriva Deciziei de compensare nr. 177 din 23 ianuarie 2014, solicitând majorarea celor 7.297 puncte acordate pentru terenul în suprafaţă de 4,13, situat în comuna Covăsinţ, jud. Arad sau restituirea în natură a acestui lot.
Prin sentinţa nr. 159 din 5 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 12863/3/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a IIl-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a decimat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Pentru a dispune astfel, această instanţă a reţinut ea decizia contestată a fost emisă în baza procedurii prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, pentru care legiuitorul a stabilit o competenţă teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială se află terenul solicitat în natură de către reclamantă, care este situat în localitatea Covăsinţ, jud. Arad. Această reglementare a fost apreciată de către instanţă ca fiind firească, pentru o mai eficientă administrare a dovezilor necesare soluţionării notificării, verificării şi stabilirii situaţiei de fapt.
Instanţa a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi art. 34 din acest act normativ pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Analizând dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 165/2013, tribunalul a apreciat ea acest text de lege nu tranşează cu claritate noţiunea de „entitate" în raport de care se stabileşte competenţa de soluţionare a cererii. Această noţiune este definită de art. 3 pct. 4 din actul normativ menţionat, ca fiind unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale mai sus menţionate, instanţa a apreciat că secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite cu soluţionarea cererii, în speţă Tribunalul Arad, este competent să soluţioneze contestaţiile formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I.
În opinia instanţei, această jurisdicţie este cea mai în măsură să analizeze contestaţia, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul acesteia constă în evaluarea terenului şi în cererea de restituire în natură a acestuia, administrarea de probatorii fiind, din această perspectivă, mai facilă.
Sediul C.N.C.I. constituie, după aprecierea Tribunalului, un element mai puţin important, care nu este în măsură să atragă competenţa, această instituţie având atribuţii exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel după cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor au tranşat aspectele esenţiale în acest scop.
Prin urmare, Tribunalul Bucureşti a apreciat că nu poate fi competent din punct de vedere teritorial să reanalizeze o situaţie de fapt şi de drept care a făcut obiectul unei proceduri derulate în raza de competenţă a unei alte instanţe din ţară, chiar dacă unitatea ce a emis această decizie are sediul în Bucureşti, cu atât mai mult cu cât se va repune în discuţie îndreptăţirea reclamantei de a benefica de măsurile reparatorii deja analizate şi stabilite.
Prin sentinţa nr. 247 din 16 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 12863/3/2014, Tribunalul Arad, secţia I civilă, a constatat necompetenţa sa teritorială în soluţionarea contestaţiei deduse judecăţii şi a stabilit competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, această instanţă, verificând decizia contestată, a reţinut că este emisă de pârâta C.N.C.I. în temeiul Legii nr. 165/2013, care, la art. 35 stipulează că aceste decizii pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii. Această competenţă teritorială exclusivă a fost stabilită de legiuitor în termeni extrem de precişi, nelăsând focul unei interpretări contrare.
Dimpotrivă, legiuitorul a prevăzut la alin. (1) al aceluiaşi articol, că aceeaşi instanţă soluţionează şi refuzul entităţii de a emite decizia, iar la alin. (3) că aceasta are competenţa de a se pronunţa inclusiv asupra cererii de restituire în natură a bunului. Mai mult, legiuitorul a înţeles să expliciteze la art. 3 semnificaţia unor termeni şi expresii utilizate în lege, în speţă prezentând interes definiţiile de la pct. 4 lit. g) şi pct. 5, ce se referă la „entitatea învestită de lege" C.N.C.I. şi la „decizia" acesteia, delimitată clar de „entitatea învestită eu soluţionarea notificării", „unitatea deţinătoare" ori „comisiile de fond funciar". Prin urmare, decizia contestată fiind emisă de pârâtă în temeiul atribuţiilor sale prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 165/2013, poate fi contestată strict în condiţiile reglementate de art. 35 alin. (1) din acest act normativ.
Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauza, competenţa soluţionării pricinii revine Tribunalului Bucureşti, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IIl-a civilă, la data de 14 aprilie 2014, sub nr. 12863/3/2014, reclamanta B.O. a formulat, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., contestaţie împotriva Deciziei de compensare nr. 177 din 23 ianuarie 2014, prin care a solicitat majorarea ceior 7.297 puncte acordate pentru terenul în suprafaţă de 4,13, situat în com. Covăsinţ, jud. Arad sau restituirea în natură a acestui lot.
Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se considera îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul, entităţii, in termen de 30 de zile de la data comunicării.
Aceste prevederi legale instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce atribuie tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entităţii, competenţa de soluţionare a contestaţiilor emise de aceasta cu respectarea dispoziţiilor art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013.
Referitor la semnificaţia sintagmei „entitate învestită de lege", în art. 3 alin. (1) pct. 4 din actul normativ mai sus indicai sunt enumerate structurile cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, printre acestea, la lit. g) fiind menţionată şi C.N.C.I., care este, de altfel, şi emitenta deciziei contestate de reclamantă.
Coroborând prevederile legale mai sus evocate, în cauză, determinarea instanţei competente să soluţioneze litigiului dedus judecăţii nu poate fi stabilită prin raportare la instanţa în a cărei rază teritorială este situat imobilul, aşa după cum a apreciat prima instanţă învestită, întrucât, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv contestaţie împotriva Deciziei de compensare nr. 177 din 23 martie 2014 emisă de pârâta C.N.C.I., competenţa teritorială aparţine instanţei în a cărei circumscripţie se atlă sediul acesteia.
Prin urmare, în raport de considerentele mai sus expuse şi de dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte reţine ca entitatea învestită de lege, în cauză, nu poate fi decât cea care a emis decizia atacată, motiv pentru care competenţa de soluţionare a litigiului revine, potrivit normelor legale menţionate, tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acesteia.
Cum pârâta C.N.C.I. are sediul în Bucureşti, sector 1, competenţa de a judeca pricina urmează a fi stabilită în favoarea secţiei civile a Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1689/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1712/2015. Civil → |
|---|
