ICCJ. Decizia nr. 1775/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1775/2015
Dosar nr. 3230/300/2015
Şedinţa de la 25 iunie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 17 aprilie 2014 sub nr. 2701/2/2014 reclamanta BIT SA în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Activitatea de Trezorerie şi contabilitate Publică a formulat acţiunea în contencios administrativ împotriva refuzului nejustificat al pârâtei, de plata direct către reclamantă a sumelor solicitate prin cererea formulată, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa a se dispune:
Anularea actului administrativ emis cu nr. 11167 din 31 ianuarie 2014 comunicat reclamantei la data de 07 februarie 2014, ca fiind nelegal:
Obligarea instituţiei la emiterea unei dispoziţii de plată direct către reclamantă asupra sumei rămase de achitat conform titlului executoriu deţinut de societatea B. SA împotriva Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti - Activitatea de Trezorerie şi contabilitate Publică Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 2768 din 17 octombrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a trimis dosarul spre competentă soluţionare la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, reţinând, în esenţă, că adresele de corespondenţă emise de autorităţi nu reprezintă acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi a apreciat că litigiul este de executare silită, raportat la art. 713 alin. (2) din Noul C. proc. civ.
Judecătoria sectorului 2 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 4904 din 04 mai 2015, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
În argumentarea acestei sentinţe, s-a reţinut, în esenţă, că adresa atacată nu este un act de executare şi a fost calificat de reclamantă ca fiind un act administrativ iar faţă de această calificare, a solicitat aplicarea criteriilor prevăzute de Legea nr. 554/2004 şi pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligată instituţia la emiterea unei dispoziţii de plată direct către reclamantă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.
Competenţa materială este reglementată de norme de ordine publică, de la care părţile nu pot deroga, având caracter absolut.
Normele de competenţă materială, sunt stabilite sub aspect procesual după obiectul, valoarea sau natura cererii, determinând astfel categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o anumită categorie de instanţe judecătoreşti.
În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a stabilit obiectul acţiunii ca fiind anularea adresei din 31 ianuarie 2014 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică Bucureşti.
Prin adresa contestată pârâta a informat petenta că, în calitate de terţ poprit, nu refuză executarea debitului solicitat, dar că respectă prevederile Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 2336/2011 sens în care efectuează plăţi către executorii judecătoreşti în funcţie de sumele comunicate de debitor şi că informaţiile legate de dosarele de executare se transmit birourilor de executori judecătoreşti implicate.
Astfel, se constată că în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal, pricina a fost înregistrată ca fiind una având natura de contencios administrativ, respectiv „anulare act administrativ'^ contestatoarea solicitând aplicarea criteriilor prevăzute de Legea nr. 554/2004 şi pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligată instituţia la emiterea unei dispoziţii de plată direct către reclamantă.
În respectarea principiului disponibilităţii, în virtutea căruia reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual, inclusiv temeiul cererii sale, instanţa de judecată trebuie să respecte limitele învestirii sale.
Astfel fiind, cum reclamanta a calificat adresa din 31 ianuarie 2014 ca având natura unui act administrativ şi şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 11, art. 2 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa în soluţionarea cauzei revine instanţei de contencios administrativ.
Faţă de considerentele anterior expuse Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1943/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1035/2015. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
