ICCJ. Decizia nr. 1943/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1943/2015
Dosar nr. 4444/90/2014
Şedinţa din camera de consiliu din 29 septembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 18 decembrie 2014, reclamanţii V.M.L., M.M., T.M., D.M., S.A.A., M.M.I., L.A.M., D.A., B.D., S.D., M.D.I., N.A., R.A., P.L. şi B.S. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi M.F.P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor Ia acordarea diferenţei de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01 ianuarie 2011 şi în continuare până la includerea acestuia în salariu, reactualizai în funcţie de indicele inflaţiei la data plăţii efective, obligarea pârâţilor la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01 ianuarie 2011, potrivit O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală, precum si obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Public sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
Prin Sentinţa nr. 482 din 16 aprilie 2015, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apei Ploieşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut ca prezentul litigiu este unul de muncă, fiindu-i aplicabile, din punct de vedere al competenţei, dispoziţiile an. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.
Având în vedere că reclamanţii au domiciliul şi locul de muncă în judeţul Prahova, instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Prahova, iar nu Tribunalul Vâlcea.
Sub aspectul competenţei, dispoziţiile art. 127 Cod de procedură civilă nu îşi găsesc aplicarea în prezenta cauza, întrucât reclamanţii nu au calitatea de judecători, asistenţi judiciari sau grefieri la instanţa în competenţa căreia intră soluţionarea prezentei cauze, respectiv la Tribunalul Prahova sau calitatea de procurori la parchetul de pe lângă instanţa m competenţa căreia intră soluţionarea prezentei cauze, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova» ci, aşa cum rezultă din conţinutul cererii de chemare în judecată, au calitatea de personal auxiliar, de specialitate şi contractual în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Investit fiind cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Prahova, la termenul de judecată din data de 1 iulie 2015, în baza art. 248 alin. (1), coroborat cu art. 129 şi 127 alin. (3) C. proc. civ. a invocat din oficiu şi a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei în soluţionarea acţiunii formulate de reclamanţii V.M.L., M.M., T.M., D.M., S.A.A., M.M.H. şi L.A.M., dispunând disjungerea acţiunii formulate de reclamanţii N.A., R.A., P.L., M.D.I., D.A., B.D., S.D. şi B.S., în legătură cu care a considerat că este competent general, material şi teritorial să o soluţioneze, conform art. 95 şi 127 C. proc. civ. coroborate cu art. 269 C. muncii, măsura disjungerii fiind considerată oportună în contextul necesităţii de a nu se tergiversa nejustificat judecarea pretenţiei formulate de aceşti din urmă reclamanţi.
Prin Sentinţa nr. 1845 din 1 iulie 2015, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a-l soluţiona.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că prin dispoziţiile aii. 127 alin. (1) cu aplicarea alin. (3) C. proc. civ. s-a instituit o competenţă de ordine publică, aplicabila numai cererilor formulate de către judecătorii, procurorii, asistenţii judiciari şi grefierii care îşi desfăşoară activitatea la instanţa (sau parchetul corespunzător) competentă să judece respectiva cerere sau la instanţa ierarhic superioară care soluţionează calea de atac împotriva hotărârii pronunţate la fond (ori la parchetul corespunzător).
Fiind o normă de competenţă specială, este de strictă interpretare şi se aplică numai personalului - magistraţi, grefieri şi asistenţi judiciari - care îşi desfăşoară efectiv activitatea ia instanţa competentă să soluţioneze cauza în prima instanţă, în apel sau recurs.
Or, în cauza de faţă, aşa cum rezultă din acţiunea introductivă, ce se coroborează cu întâmpinarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, precum şi cu Decizia nr. 1 din 04 ianuarie 2011 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti (filele 102-103), reclamanţii V.M.L., J.M., T.M., D.M., S.A.A., M.M.I. şi L.A.M. sunt încadraţi ca grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, astfel că, în mod indubitabil, le sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Tocmai de aceea, în exercitarea dreptului de opţiune conferit prin prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., aceşti reclamanţi au sesizat Tribunalul Vâlcea, aflat în raza Curţii de Apel Piteşti care se învecinează cu Curtea de Apei Ploieşti, instanţa sesizată dezinvestindu-se cu nesocotirea textului legal arătat.
Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Vâlcea, în privinţa reclamanţilor relativ la care a intervenit conflictul, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea., va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, iar alin. (3) prevede că „Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.”
Din interpretarea teleologică a prevederilor alin. (3) al art. 127 C. proc. civ. rezultă că înţelesul noţiunii de „grefieri ” nu poate avea sensul strict de grefieri care-şi desfăşoară activitatea în cadrul instanţelor judecătoreşti, fiind evident, că, în raport şi de dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate ai instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea (…), textul de lege se aplică şi în situaţia grefierilor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti, în cadrul acestor parchete desfăşurându-şi activitatea, de altfel, şi procurorii, pe care, aceeaşi normă legală îi menţionează expres.
Pentru temeiurile arătate, în speţă, reclamanţii cu privire Ia care s-a ivit conflictul având calitatea de grefieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova operează prorogarea legală a competenţei teritoriale statuată prin art. 127 C. proc. civ., astfel că instanţa competentă să soluţioneze raportul juridic dedus judecăţii este Tribunalul Vâlcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Definitivă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 97/2015. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1775/2015. Civil → |
|---|
