ICCJ. Decizia nr. 1802/2015. Civil

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 1802/2015

Dosar nr. 7741/99/2010

Şedinţa publică din 16 septembrie 2015

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului a constatat următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1529 din 13 decembrie 2013 Tribunalul laşi a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei SC „B.C.E.M.B.” SRL în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere constând în plata de daune în sumă de 4.500.000 lei rezultând din neexecutarea sau executarea defectuoasa a unor clauze ale contractului de parteneriat x/22 februarie 2005, invocată de pârâta-reclamantă;

- a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru sumele rezultând din facturile emise la data 15 noiembrie 2007 şi până la 05 octombrie 2007, excepţie invocată de reclamanta - pârâtă prin întâmpinarea la cererea reconvenţională;

- a constatat prescris dreptul la acţiune al „SC R.R. SRL” pentru sumele rezultând din facturile aferente perioadei 15 noiembrie 2007-05 octombrie 2007;

- a respins ca nefondată acţiunea formulata de SC „B.C.E.M.B.” SRL prin reprezentant legal T.B., în contradictoriu cu SC „SC R.R. SRL” SA;

- a respins cererea reconvenţională formulata de SC „SC R.R. SRL” SA în contradictoriu cu SC „B.C.E.M.B.” SRL şi a compensat cheltuielile de judecată efectuate.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că:

Tribunalul a respins excepţia prescripţiei dreptul la acţiune în cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 4.500.000,00 lei cu titlu de prejudiciu, reţinându-se că suma solicitată de reclamantă ca prejudiciu se întemeiază pe neexecutarea şi/sau executarea defectuoasă a clauzelor contractului de parteneriat nr. x/2005.

Instanţa a apreciat că prin contestaţia formulată în cadrul dosarului de insolvenţă a intervenit întreruperea termenului de prescripţie, din 2010, data respingerii cererii de declanşare a procedurii insolvenţei, începând să curgă un termen care nu era împlinit la data introducerii prezentei acţiuni în instanţă.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile întemeiate pe facturile emise din 15 noiembrie 2007 şi până la 05 octombrie 2007, excepţie invocată de reclamantă, raportat la termenul general de prescripţie de 3 ani, la data formulării şi depunerii cererii reconvenţionale, instanţa a apreciat-o ca întemeiată.

Pe fondul litigiului, tribunalul a reţinut că, la data de 01 octombrie 2002 s-a încheiat între SC R.R. SA şi SC B.C.E.M.B. SRL contractul nr. Z denumit „Contract de furnizare servicii dedicate internet şi acces la reţeaua SC R.R. SRL având obiect activităţile menţionate în art. 1 prevăzându-se durata de un an de zile, cu posibilitatea prelungirii.

Ulterior, au mai fost încheiate două contracte, cel de-al doilea la data de 22 septembrie 2004 cu nr. Y - intitulat Contract de furnizare de servicii de telefonie, cu referire la pct. 1 la obiectul acestuia, respectiv furnizarea următoarelor servicii de telefonie (voce) fixă: asigurarea accesului la serviciile de voce şi mesaje facsimile locale, interjudeţene şi internaţionale în reţeaua SC R.R. SRL, precum şi în alte reţele publice de telefonie fixă sau mobile în care SC R.R. SRL are contracte de interconectare în vigoare, denumit serviciu de telefonie - şi cel de-al treilea contract la data de 2 februarie 2005 cu nr. x/2005, contractul de parteneriat având ca obiect conform art. 1: „utilizarea în comun a infrastructurilor de telecomunicaţii, precum şi desfăşurarea împreună a tuturor activităţilor si investiţiilor necesare în vederea furnizării către abonaţii E.M.B. a serviciilor de telefonie fixa în toate reţelele E.M.B. care au capabilităţile tehnice necesare.”

Contractul s-a încheiat pe o perioada de 5 ani cu prelungire automată pe aceeaşi perioadă, dacă nici una dintre părţi nu notifică celeilalte părţi încetarea contractului cu cel puţin 60 zile înainte de expirarea termenului iniţial.

Tribunalul a avut în vedere ansamblul drepturilor şi obligaţiilor părţilor identificate şi indicate clar în contract şi a constatat, contrar susţinerilor reclamantei, că obiectul contractului x/2005 a vizat constituirea unei asocieri în înţelesul definit de Legea societăţilor comerciale, în vigoare la acea dată, să realizeze investiţii în executarea clauzelor contractuale, fie pentru aducerea reţelelor la parametrii tehnici necesari pentru a se putea furniza serviciile ce au făcut obiectul contractului, în condiţii de calitate tehnica avansată (art. 3.1 pct. 11 din contract), fie pentru asigurarea programelor soft şi Know-how (art. 3.2, pct. 4), iar prin acest act serviciul de telefonie SC R.R. SRL se adaugă serviciilor de televiziune prin cablu şi internet asigurate de E.M.B., formând un serviciu complex, definit serviciu Triple-pay, care era posibil a fi furnizat printr-un singur cablu coaxial, fapt care avea ca finalitate dorită fidelizarea şi stabilizarea abonaţilor proprii reclamantei, abonaţi existenţi la data încheierii contractului dar şi dezvoltarea bazei de abonaţi prin furnizarea unui serviciu cat mai complex.

Tribunalul a constatat că, pârâtei nu i se pot imputa sumele pretinse de reclamantă, în condiţiile în care aceasta şi-a respectat clauzele contractuale prevăzute în contractul de parteneriat, regula general fiind că toate contractele se încheiau la sediul E.M.B., iar abonaţii anteriori ce solicitau telefonie SC R.R. SRL trebuiau redirecţionaţi către sediile reclamantei.

S-a apreciat că, invocarea nerespectării acestei reguli nu a fost însă dovedită, după cum nedovedită este şi susţinerea reclamantei privind existenţa unui exod al abonaţilor de la reclamantă către pârâtă.

Raportul de expertiză efectuat în cauză face referire la un număr de x clienţi care au trecut din reţeaua E.M.B. în reţeaua SC R.R. SRL.

Cu privire la acest aspect, instanţa de fond a înlăturat o serie de elemente care au determinat în cele din urmă înlăturarea concluziilor raportului de expertiză, raportându-se şi la dificultatea obiectivă de analiză a concluziilor expertului, atât timp cât clienţii sunt identificaţi doar după nume şi cod client, alocat în cadrul evidenţei reclamantei.

Prin urmare, raportat la elementele indicate, au existat serioase îndoieli cu privire la situaţia de fapt existentă, respectiv a stabilirii trecerii a x clienţi din reţeaua reclamantei în reţeaua pârâtei.

Faptul că pârâta are propria ei reţea de televiziune prin cablu nu a implicat în mod automat nerespectarea clauzelor contractului de parteneriat încheiat, aceasta cu atât mai mult cu cât scopul acestuia viza doar furnizarea serviciilor de telefonie fixă. Pe de altă parte, conform răspunsului la obiecţiuni al expertului, din cei x clienţi doar 1448 erau beneficiari ai serviciilor de telefonie şi internet, în vreme ce 4644 clienţi ai reclamantei-pârâte beneficiau exclusiv de servicii de televiziune prin cablu.

Raportat la aceste aspecte, tribunalul a apreciat că nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor necesare şi suficiente pentru a se putea aprecia că s-a realizat o deturnare a clientelei reclamantei, plecarea unora dintre clienţi de la reclamantă către pârâtă fiind rezultatul politicii adoptate de cele două societăţi, în cadrul economiei de piaţă, separat de contractul de parteneriat încheiat, fiind o orientare spontană generată de aprecierea calităţilor firmei.

Tribunalul a considerat că, reclamanta nu a făcut dovada deturnării clientele şi efectuarea unor practici care au avut drept scop scăderea valorii de piaţa a reclamantei, tribunalul a apreciat că scăderea veniturilor invocată de SC E.M.B. SRL şi, de aici, momentele de instabilitate financiară ce au făcut imposibilă amortizarea investiţiilor, nu sunt imputabile pârâtei, raportat la contractul de parteneriat încheiat.

Instanţa de fond a subliniat şi faptul că, potrivit răspunsului la obiecţiuni al expertului, în anul 2007 reclamanta-pârâtă a vândut către SC U.P.C.R. SRL un număr de 30.200 clienţi, fapt care face ca „exodul de clienţi” la care se face referire, chiar raportat la cei x indicaţi de expert ( suma analizata de instanţă), să fie necesar a fi privit prin prisma acestei cifre.

Pe de altă parte, raportul de expertiză, analizând evoluţia încasărilor reclamantei stabileşte, fără îndoiala pe ani ( din 2005 până în 2008) s-a înregistrat o creştere substanţială a încasărilor, în primul şi al doilea an de după încheierea contractului nr. 6/2005, şi o creştere mare în cel de-al treilea an, astfel că, raportat la aceste elemente, a tins să creadă că raportul de parteneriat a adus mai degrabă beneficii părţilor decât pierderi.

Din analiza desfăşurătoarele aferente serviciilor de telefonie, mail-urile anexate, dovedesc expedierea lor cel mai târziu la 12 martie 2008, astfel că SC E.M.B. SRL avea posibilitatea reală de a factura către foştii clienţi serviciile prestate.

Facturarea întregii sume, susţine reclamanta, s-a realizat după 6 luni, după ce clienţii au migrat către cealaltă societate, fără a se explica alegerea de către reclamantă a acestui interval.

Prin urmare, raportat la cele reţinute, instanţa nu a putut reţine nici încălcarea acestui articol de către pârâta-reclamantă.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu s-a dovedit săvârşirea unor acte şi fapte de concurenţă neloială, a respins în totalitate acţiunea reclamantei pârâte.

Instanţa a respins şi cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă având în vedere următoarele:

În primul rând, facturile indicate în motivarea cererii reconvenţionale sunt documente întocmite în mod unilateral de către pârâtă, neîndeplinind condiţiile impuse de art. 43 C. com., în vigoare la acea dată, nefiind acceptate de pretinsul utilizator.

Pe de alta parte, o serie de facturi vizând pretenţii în sumă de 469.510,96 lei au la bază culpa societăţii pârâte-reclamante, care a emis iniţial facturi lunare doar la nivelul abonamentului, pentru ca apoi să se refactureze şi alte sume de bani, la valoarea apreciată a încasărilor.

Suma de bani rezultând din desfăşurarea relaţiilor contractuale între părţi în baza contractual nr. 7321000203 din 01 octombrie 2002 nu poate fi acordată întrucât serviciile de bandă pentru acces internet nu au mai fost furnizate de pârâtă SC R.R. SRL pentru unele locaţii din iunie 2007, pentru altele din 01 decembrie 2007 sau 01 mai 2008.

Unele facturi solicitate au fost refuzate la plata iar altele nu au fost deloc primite, astfel că solicitarea de plată a acestora apare ca nefondată.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, tribunalul, în temeiul art. 276 C. proc. civ., a dispus compensarea lor.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC B.C.E.M.B. SRL, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În ce priveşte cererea de clarificare a sumelor facturate cu încălcarea clauzelor contractului de parteneriat nr. x din 22 februarie 2005, apelanta a apreciat că instanţa s-a pronunţat implicit asupra acesteia, considerând că tribunalul trebuia să menţioneze în dispozitiv cel puţin soluţia de admitere în parte a acţiunii.

Apelanta - reclamantă a criticat soluţia de respingere a cererii având ca obiect acordarea de daune în cuantum de 4.500.000 lei, susţinând că instanţa a apreciat greşit probatoriul administrat în cauză şi a denaturat atât clauzele convenţiei încheiate de părţi cât şi concluziile raportului de expertiză.

A precizat apelanta că reclamanta a fost nevoită să dezvolte întreaga infrastructură de telecomunicaţii, să asigure:

- dreptul de utilizare a reţelei sale metropolitane de cablu pentru toate localităţile în care acesta a devenit operant;

- accesul abonaţilor E.M.B. la infrastructura de comunicaţii SC R.R. SRL;

- obţinerea în parte a autorizaţiilor, avizelor, licenţelor, acordurilor necesare desfăşurării obiectului contractului de parteneriat; spaţiile necesare;

- cadrul logistic de contractare şi semnare a contractelor tripartite între SC R.R. SRL - E.M.B. şi beneficiarul serviciilor de telefonie;

- personal pentru contractare, relaţii cu clienţii, service conectare şi deranjamente, facturare şi încasare, etc. şi nu în ultimul rând să asigure terminalele de comunicaţii, concomitent cu obligaţia de a aduce reţelele puse la dispoziţia parteneriatului în parametrii tehnici necesari pentru furnizarea serviciilor de telefonie în condiţii de calitate adecvată.

Toate aceste obligaţii asumate de reclamanta - apelantă au fost respectate întocmai, motiv pentru care efortul financiar şi gradul de îndatorare al acesteia faţă de unităţile bancare a fost unul la limita subzistenţei, cu toate acestea investiţia a fost însuşită şi asumată de reclamanta - apelantă cu precădere pentru primii doi ani de derulare a contractului de parteneriat, perioadă în care au fost finalizate lucrările de modernizare a infrastructurii de telecomunicaţii, concomitent cu o creştere semnificativă a numărului de abonaţi care să poată acoperi atât plata partenerului SC R.R. SRL”, cât şi plata creditelor contractate în acest scop.

Perioada de amortizare accelerată acceptată şi însuşită de reclamanta-apelantă la data semnării contractului de parteneriat a fost de minim 5 ani, perioadă care a stat la baza negocierii şi acceptării de către părţi a termenului de valabilitate a convenţiei părţilor şi care a creat convingerea reclamantei-apelante că în toată această perioadă îşi va putea respecta angajamentele financiare contractate.

Mai mult, nici la data încheierii contractului de parteneriat şi nici în perioada imediat următoare, reclamanta - apelantă nu putea anticipa comportamentul duplicitar al societăţii partenere „SC R.R. SRL”, care după ce a realizat potenţialul portofoliului de abonaţi E.M.B., deţinuţi de aceasta din urmă pe raza Municipiului laşi, prin semnarea contractelor tripartite, a procedat la dublarea infrastructurii de telecomunicaţii cu cea a reclamantei - apelante în cartierele Dacia şi Alexandru şi implicit la deturnarea abonaţilor acesteia.

Deturnarea portofoliului de clienţi, având ca efect imediat şi ireversibil scăderea valorii de piaţă a firmei E.M.B. SRL, a fost confirmată şi prin concluziilor raportului de expertiză admis şi administrat în cauză, realizat pe segmentul de clienţi deţinuţi de reclamanta-apelantă pe raza municipiul laşi, în cartierele Dacia şi Alexandru, prin care s-a demonstrat faptul că, prin uzanţe comerciale necinstite şi prin încălcarea obligaţiilor asumate contractual, pârâta SC R.R. SRL a reuşit într-o perioadă relativ scurtă să deturneze un număr de x de abonaţi E.M.B.

Acelaşi raport de expertiză a determinat o valoare medie a unui abonat pe piaţa serviciilor de telecomunicaţii la nivelul anului 2007 ca fiind în cuantum de 447 euro/ abonat, creându-se astfel un prejudiciu estimat - la momentul sesizării instanţei de judecata cu cererea ce face obiectul prezentei cauze - de aproximativ 2.700.000 euro, nu mai puţin de 11.700.000,00 lei - la cursul de schimb euro/ rol.

În timpul derulării şi executării contractului de parteneriat nr. X/2005 pârâta-reclamantă SC R.R. SRL SA a edificat în municipiul laşi reţele de telecomunicaţii electronice paralele cu cele ale reclamantei M.B., aspect ce dovedeşte interesul pârâtei reclamante de a avea acces direct la utilizatorii serviciilor de telecomunicaţii aflaţi în portofoliul de clienţi ai reclamantei M.B. Pârâta-reclamanta SC R.R. SRL a încălcat astfel clauzele contractului de parteneriat, iar evaluarea concretă a prejudiciului cauzat prin aceasta deturnare de clienţi a fost făcută prin raportul de expertiză din cauză.

În mod evident cei x de abonaţi au fost determinaţi să contracteze direct cu pârâta reclamantă toate serviciile de comunicaţii electronice, nu numai cele de telefonie şi internet, iar prin aceasta contractare directă se dovedeşte încălcarea contractului de parteneriat de către pârâta reclamantă, care a „folosit” acest contract cu scopul clar şi precis de deturnare a clientelei M.B.

Valoarea prejudiciului determinat de deturnarea clientelei rezultă din concluziile raportului de expertiză ca fiind în cuantum de 2.723.124 euro.

Prejudiciul înregistrat de reclamanta este determinat şi de sumele facturate de pârâta reclamantă cu încălcarea clauzelor contractului de parteneriat, sume pentru care s-au emis notificările de refuz la plată şi în acelaşi timp s-a solicitat efectuarea demersurilor pentru clarificarea şi corectarea acestora.

Mai precizează faptul că înregistrarea pe suport CD şi schimbul de adrese pe e-mail de la data de 12 martie 2008 depuse de pârâta reclamantă, dovedesc pe deplin faptul că aceasta a deţinut baza de date a abonaţilor, precum şi consumurile adiţionale de telefonie în perioada octombrie 2007 - februarie 2008, bază de date pe care a transmis-o către reclamantă prin e-mail abia la data de 12 martie 2008 ca urmare a notificării de încetare a contractului de parteneriat, transmisă de reclamantă din 28 februarie 2008, prin care se invocă încălcarea totală a prevederilor art. 3.3 si art. 4.3 din contractul de parteneriat nr. X/2005, precum şi a prevederilor de la lit. B şi e) din anexa nr. 1 la acelaşi contract.

Apelanta a învederat componenţa prejudiciului determinat de achiziţionarea de materiale în vederea executării contractului de parteneriat nr. X/2005 dintre cele două societăţi, respectiv achiziţionarea de echipamente de retransmisie „modem-uri” puse la dispoziţia reclamantei de însăşi partenerul SC R.R. SRL, care, după încetarea contractului de parteneriat, s-au constituit în stocuri de materiale în patrimoniul E.M.B. SRL, ce nu au mai putut fi valorificate, în condiţiile încălcării contractului de parteneriat de către SC R.R. SRL.

Între concluziile raportului de expertiză contabilă şi cele reţinute de instanţa de fond există o reală contradicţie, în condiţiile în care instanţa de fond nu s-a pronunţat în sensul anulării acestora şi nici expertul parte numit de pârâta „SC R.R. SRL” nu a formulat opinie separată, fiind în total consens cu concluziile expertului desemnat.

Concluziile instanţei de fond cu privire la prejudiciul cauzat de pârâta SC R.R. SRL reclamantei E.M.B. sunt netemeinice şi nelegale, fiind întemeiate pe aprecieri nesusţinute de probele concludente ale dosarului cauzei, fac abstracţie de concluziile raportului de expertiză contabilă de specialitate administrată în cauză şi sunt în total dezacord cu obligaţiile asumate contractual de părţile litigante.

Apelanta apreciază ca eronate constatările instanţei de fond cu privire numărul deloc neglijabil, de abonaţi E.M.B., respectiv x abonaţi, determinaţi prin uzanţe comerciale necinstite şi prin încălcarea obligaţiilor asumate contractual de pârâta SC R.R. SRL, să contracteze servicii de telecomunicaţii direct cu aceasta din urmă.

Astfel, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că există neconcordanţe între concluziile raportului de expertiză şi centralizatorul în format CD prezentat de expertul ataşat în susţinerea acestora, prezentând un număr de trei până la cinci situaţii izolate, pe care Ie-a apreciat ca fiind suficiente pentru înlăturarea rezultatului raportului de expertiză, în condiţiile în care pârâta „SC R.R. SRL” a refuzat în mod sistematic să pună la dispoziţia expertului desemnat baza sa de date cu privire la abonaţii contractaţi în perioada martie - iulie 2007 în cartierele Dacia şi Alexandru din municipiul laşi.

Şi în condiţiile în care aceste cazuri izolate ar fi reale, ele ar reprezenta o eroare de apreciere de 0.1%, eroare nesemnificativă şi nerelevantă pentru a înlătura concluziile unei expertize de specialitate.

Nu lipsit de importanţă este şi faptul că, în motivarea hotărârii, instanţa de fond s-a limitat în a prezenta apărările pârâtei „SC R.R. SRL” ca fiind concluzii sale, înlăturând astfel în mod nejustificat atât convenţia părţilor cu privire la obligaţiile asumate prin contractul de parteneriat cât şi concluziile unui raport de expertiză de specialitate prin care s-au clarificat însăşi obiectivele propuse de pârâta „SC R.R. SRL”.

Greşit a reţinut instanţa de fond ca fiind irelevant pentru soluţionarea cauzei faptul că reclamanta E.M.B., respectând clauzele contractului de parteneriat, a acţionat cu bună credinţă şi a dus la îndeplinire toate obligaţiile asumate, făcând investiţii în infrastructură şi în echipamente de retransmise în cuantum de peste 2.700.000 euro şi ignorând total atitudinea premeditată a partenerul „SC R.R. SRL” de a diminua valoarea de piaţă a societăţii reclamante. Aceste aspecte rezultă din : nerespectarea clauzelor contractului de parteneriat de către pârâta „SC R.R. SRL”; deturnarea a aproximativ 6000 de abonaţi E.M.B.; faptul că, în urma încetării contractului de parteneriat la aproximativ jumătatea perioadei pentru care a fost încheiat, reclamanta rămâne cu stocuri impresionante de echipamente, vândute de însăşi pârâta „SC R.R. SRL” şi care nu puteau fi folosite decât pentru comercializarea serviciilor de telefonie SC R.R. SRL; îndatorarea excesivă a reclamantei E.M.B. prin facturarea unor servicii neprestate, emiterea de facturi peste termenii de valabilitate a relaţiilor contractuale, emiterea de facturi pentru serviciile adiţionale de telefonie cu o întârziere de peste şapte luni; determinarea reclamantei E.M.B. să înstrăineze reţelele sale din Mun. laşi, vânzarea fiind realizată sub presiunea devalorizării valorii de piaţă al acestei prin pierderea portofoliului de clienţi; contractarea de împrumuturi bancare de către reclamanta E.M.B. pentru a face posibilă derularea contractului de parteneriat; poziţia inferioară a reclamantei E.M.B. pe piaţa relevantă a serviciilor de telecomunicaţii la nivel naţional (aproximativ 32.000 de abonaţi) în raport cu poziţia de piaţă deţinută de pârâta SC R.R. SRL, la acea dată (aproximativ 2.000.000 de abonaţi).

Prin întâmpinare, intimata SC R.R. SRL a solicitat respingerea apelului formulat de reclamanta SC „B.C.E.M.B.” SRL ca neîntemeiat, conform considerentelor expuse pe larg în întâmpinare.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat apel şi pârâta-reclamantă SC R.R. SRL, prin care a criticat soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru facturile emise la 15 noiembrie 2007 până la 5 octombrie 2007 precum şi soluţia de respingere a cererii reconvenţionale.

Pârâta a arătat că facturile respective au fost emise în data de 15 noiembrie 2007, data scadenţei fiind însă 25 noiembrie 2007. Conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, „prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul de acţiune sau dreptul de a cere executarea silită”. Prin urmare, prescripţia a început să curgă, în ceea ce priveşte facturile enumerate anterior (cu referire în mod evident la termenul general de prescripţie de 3 ani precizat în art. 3 din acelaşi act normativ), de la data de 26 noiembrie 2007, fiind împlinită în data de 26 noiembrie 2010.

Apelanta - pârâtă a formulat şi expediat către Tribunalul laşi întâmpinarea şi cererea reconvenţională în data de 15 noiembrie 2007. Deşi instanţa de fond a reţinut la fila 4 din cuprinsul sentinţei faptul că „la termenul din 18 noiembrie 2010 pârâta depune la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională”, această susţinere este greşită, întâmpinarea fiind depusă în interiorul termenului de prescripţie de 3 ani, calculat astfel cum a arătat anterior (începând de la data imediat următoare scadenţei facturilor respective).

Mai mult, nici nu a existat un termen de judecată în data de 18 noiembrie 2010, primul termen acordat în acest dosar fiind 04 ianuarie 2011 (aspect confirmat de informaţiile publicate pe portal.just.ro ). De asemenea, chiar daca s-ar fi depus/expediat reconvenţională în data de 18 noiembrie 2010, nu s-ar fi impus admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, deoarece în calcularea termenului de 3 ani nu are relevanţă data emiterii facturilor (15 noiembrie 2010) ci data scadenţei acestora (25 noiembrie 2007).

Pentru motivele expuse, pârâta a solicitat instanţei de apel să constate că în ceea ce priveşte facturile emise în data de 15 noiembrie 2007, indicate punctual la fila 1 din apel, nu s-a împlinit termenul de prescripţie, cu obligarea reclamantei SC B.C.E.M.B. SRL la plata sumelor aferente facturilor indicate, conform precizărilor făcute, (unele dintre facturi fiind achitate parţial de către intimata-reclamantă).

Apelanta - pârâtă SC R.R. SRL a susţinut că este greşit raţionamentul instanţei de fond conform căruia facturile indicate în motivarea cererii reconvenţionale sunt documente întocmite în mod unilateral de către pârâtă, neîndeplinind condiţiile impuse de art. 43 C. com., în vigoare la acea dată, nefiind acceptate de pretinsul utilizator, pentru următoarele motive:

Facturile reprezintă acte unilaterale şi se întocmesc, în mod firesc, în mod unilateral; ele reprezintă, conform prevederilor art. 46 C. com. şi art. 6 din Legea nr. 82/1991 (Legea contabilităţii), simple documente justificative şi nu acte juridice, nefiind necesar să îndeplinească cerinţele art. 948 (respectiv „consimţământul valabil al părţii care se obligă”); în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1017 din 27 martie 2009;

Conform art. 46 C. com., proba obligaţiilor comerciale se poate face „prin orice alte mijloace de proba admise de legea civilă”; ori, în prezenta cauză, a fost întocmit un raport de expertiză contabilă, în cuprinsul căruia sunt evidenţiate în mod detaliat facturile înregistrate şi achitate parţial, precum şi facturile refuzate la plata ori cele neînregistrate de către intimata-reclamantă; de exemplu, filele 8-9 din raportul de expertiză contabilă arată în mod clar facturile refuzate total la plată (tabel nr. 1, fila 8 raport expertiză), facturile înregistrate parţial (tabel nr. 2, fila 8/9 raport expertiză) şi facturile neînregistrate (tabel nr. 3, fila 9 raport expertiză); tot în cuprinsul raportului de expertiză contabilă, la fila nr. 12, se indică faptul că în intervalul 2005-2008 intimata.

Reclamantă a înregistrat facturi în valoare de 5.071.379,95 lei şi a achitat facturi în valoare de 4.256.304,81 lei, rămânând neachitate facturi înregistrate în valoare de 815.075,14 lei; prin urmare, instanţa de fond avea la dispoziţie instrumentele necesare, respectiv „orice alte mijloace de proba admise de legea civilă”, pentru a stabili în mod temeinic motivat care sunt obligaţiile de plată aflate în sarcina intimatei-reclamante, urmând a o obliga pe aceasta la plata către SC R.R. SA a respectivelor sume.

Referitor la susţinerea conform căreia facturile vizând pretenţii în sumă de 469.510,96 lei au la bază culpa societăţii pârâte-reclamante care a emis iniţial facturi lunare doar la nivelul abonamentului pentru ca apoi să se refactureze şi alte sume de bani, apelanta a arătat că în mod neîntemeiat intimata-reclamantă a înregistrat parţial acele facturi, înregistrarea parţială fiind făcută chiar sub nivelul valorii abonamentului lunar, ceea ce este în mod vădit incorect. Practic, fiecare factură avea doua componente: abonament + convorbiri efectuate. Intimata-reclamantă a înregistrat în contabilitate, conform raportului de expertiza contabilă, valori care sunt mai mici decât valoarea abonamentului lunar (valoare care era fixă şi care nu putea fi „redusă” sub nici un motiv de către intimata-reclamantă).

Prin tabelul înserat în cuprinsul notelor de şedinţa, a detaliat situaţia fiecărei facturi înregistrată parţial, indicând componenţa „abonament” precum şi valoarea înregistrată de către intimata-reclamantă, valoare ce este în mod total nejustificat mai mică decât valoarea abonamentului. Astfel, valoarea totală a componentei „abonament” din cuprinsul acestor facturi este de 333.063,43 lei (suma ce reprezintă valoare minima ce ar fi trebuit înregistrată în contabilitate), iar intimata-reclamantă a înregistrat doar valoarea de 216.444,31 lei. în acest mod, SC R.R. SRL a fost prejudiciată cu suma totala de 116.619,12 lei, sumă ce nu a fost înregistrată în contabilitate.

De asemenea, apelanta a considerat că este criticabilă şi inconsecvenţa instanţei de fond. Astfel, deşi la fila 11 din sentinţa pronunţată instanţa arată că intimata-reclamantă avea posibilitatea reală, legală şi contractuală de a factura şi încasa contravaloarea convorbirilor efectuate de către clienţi, la fila 12 aceasta respinge pretenţiile pârâtei, motivat de modul pretins eronat de emitere a facturilor. Apelanta a considerat că emiterea facturilor doar pentru contravaloarea abonamentelor (deşi acele facturi în valoare de 469.510,96 lei aveau două componente abonament + convorbiri, şi nu au fost emise „doar la nivelul abonamentului”, cum greşit susţine instanţa de fond) nu reprezintă un motiv întemeiat pentru ca instanţa să respingă pretenţiile.

În consecinţă, această apelantă a solicitat obligarea reclamantei inclusiv la plata sumei de 116.619,12 lei reprezentând diferenţa neînregistrată, deoarece neînregistrarea acestor sume s-a datorat culpei exclusive a acesteia.

Referitor la susţinerea conform căreia suma de bani având la bază contractul nr. 7321000203/01 octombrie 2002 nu poate fi acordată întrucât serviciile de bandă pentru acces internet nu au mai fost furnizate de pârâta SC R.R. SRL pentru unele locaţii din iunie 2007, pentru altele din 01 decembrie 2007 sau 01 mai 2008, apelanta a susţinut că sunt neîntemeiate, nefiind adusă nici o dovadă în acest sens.

Instanţa de fond a preluat susţinerile intimatei-reclamante, fără a analiza aspecte precum temeinicia refuzului la plată. Considera că, prin neanalizarea împrejurării dacă refuzul de a înregistra o serie de facturi în contabilitate a fost justificat, instanţa nu putea decide în mod corect respingerea pretenţiilor SC R.R. SRL în ceea ce priveşte plata acestora. Ori, în cuprinsul considerentelor, nu exista nici o trimitere cu privire la temeinicia acestui refuz, nici un argument al instanţei în ceea ce priveşte atitudinea pretins corectă a intimatei-reclamante de a refuza la plată respectivele facturi.

În ceea ce priveşte susţinerea că unele facturi nu ar fi fost primite, arătă că in conformitate cu contractele pentru furnizarea serviciilor de telefonie şi internet, beneficiarul (respectiv, intimata-reclamantă) nu este exonerat de plata pentru motivul că nu a primit factura. Obligaţia de plata a serviciilor furnizate subzistă, iar beneficiarul poate obţine fotocopii ale facturilor. O alta soluţie (refuzul la plată pe motiv de netransmitere a facturilor) ar conduce la situaţia unei îmbogăţiri fără justă cauză de care ar profita aceasta, iar o atare situaţie nu poate fi acceptată sau chiar girată de către instanţa de judecată. Ori, prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond nu a făcut decât să gireze atitudinea intimatei-reclamante, acordând astfel îmbogăţirii fără justă cauză un pretins şi nejustificat caracter legal.

Apelanta pârâtă SC „B.C.E.M.B.” SRL a formulat întâmpinare, invocând excepţia nulităţii absolute a cererii reconvenţionale şi a cererii de apel formulată de SC R.R. SRL şi solicitând respingerea apelului pârâtei - reclamante.

în motivarea excepţiei, a arătat că nici pe cererea reconvenţională şi nici pe cererea de apel nu s-a aplicat, în original, semnătura reprezentantului legal al societăţii pârâte şi nici sigiliul acesteia, ceea ce atrage nulitatea cererilor.

În ce priveşte calculul termenelor de prescripţie pentru sumele solicitate în temeiul facturilor emise în noiembrie 2007, a susţinut că instanţa a aplicat corect prevederile art. 3 şi 7 din Decretul 167/1958 privind prescripţia extinctivă raportat la data emiterii facturilor şi la data înregistrării cererii reconvenţionale.

Pârâta a arătat că în mod corect a fost respinsă cererea reconvenţională, facturile fiind întocmite în mod unilateral, nefiind acceptate la plată.

Apelanta - pârâtă a refuzat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă şi a încălcat obligaţiile contractuale în special cu privire la facturarea serviciilor, astfel că nu se poate prevala de propria culpă şi nu poate solicita contravaloarea acestor facturi.

Aspectele legate de facturile expres menţionate şi sumele pretinse de apelanta SC R.R. SRL sunt relevate şi în raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, astfel încât în mod corect a apreciat instanţa de fond asupra netemeiniciei integrale a pretenţiilor acestei apelante.

De asemenea, în mod corect a apreciat instanţa de fond asupra netemeiniciei sumelor ce au fost facturate pentru serviciile de furnizare bandă pentru acces internet, care ar fi fost efectiv prestate, când aceste servicii de internet nu au mai fost furnizate de către SC R.R. SRL pentru locaţiile din laşi şi Tulcea începând cu luna iunie 2007 - pentru că M.BIT a vândut reţelele din acele localităţi, iar SC R.R. SRL nu a înţeles să valorifice dreptul său de preemţiune la cumpărarea acestor reţele, iar pentru locaţiile din Târgu Frumos (jud. laşi) servicii de internet nu au mai fost furnizate începând cu 01 decembrie 2007, respectiv pentru Paşcani (jud. laşi) şi Rădăuţi şi Fălticeni (jud. Suceava) începând cu 01 mai 2008 şi rezultă din probele dosarului în mod indubitabil aceste aspecte, încetând Contractul nr. X din 01 octombrie 2002 la datele specificate anterior, astfel încât în mod nelegal şi netemeinic, în afara oricărui contract pârâta a continuat facturarea începând cu luna mai 2008.

La dosarul cauzei au fost depuse împuternicirea dată de SC R.R. SA consilierului juridic G.C.C. (fila 47 dosar), extrasul pentru informaţii emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi împuternicirea avocaţială către avocatul M.T. dată de SC R.R. SRL (fila 51 dosar).

La data de 12 mai 2014 apelanta-intimată SC R.R. SA a depus la dosar completări la motivele de apel, care au fost comunicate părţii adverse.

În şedinţa publică din 22 mai 2014 instanţa a admis solicitarea ambelor părţi de efectuare a unui supliment la expertiza tehnică a expertului A.M.

Prin decizia nr. 14 din 8 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia civilă, au fost respinse excepţiile nulităţii absolute a cererii reconvenţionale şi a cererii de apel formulate de SC R.R. SRL, invocate de SC „B.C.E.M.B.” SRL., a fost respins apelul declarat de apelanta reclamantă SC „B.C.E.M.B.” SRL împotriva sentinţei nr. 1529 din 13 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul laşi, secţia a II-a civilă contencios administrativ.

Prin aceeaşi decizie, a fost admis apelul declarat de apelanta - pârâtă SC R.R. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte şi în consecinţă:

A fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al pârâtei - reclamante cu privire la pretenţiile întemeiate pe facturile emise la data de 15 noiembrie 2007.

Totodată a fost admisă, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă SC R.R. SRL.

A obligat pe reclamanta - pârâtă SC „B.C.E.M.B.” SRL să plătească pârâtei SC R.R. SRL suma de 763.344,01 lei cu titlu de pretenţii.

Au fost păstrate restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

De asemenea, au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părţi.

Curtea de apel pentru a pronunţa această decizie a constatat următoarele:

Analizând, excepţia nulităţii cererii reconvenţionale şi a cererii de apel formulate de SC R.R. SRL, invocată de reclamanta - pârâtă SC „B.C.E.M.B.” SRL, instanţa a constatat că este neîntemeiată, în considerarea faptului că, ambele cereri sunt semnate de consilierul juridic Gheorghiu Constantin Cristian, împuternicit de societatea pârâtă, prin administrator B.I., să o reprezinte atât la tribunal (fila 72 dosar fond) şi la curtea de apel (fila 47 dosar apel).

În ce priveşte apelul declarat de reclamanta-pârâtă SC B.C.E.M.B. SRL, instanţa de apel l-a respins pentru următoarele considerente:

S-a reţinut că, soluţia de respingere a cererii având ca obiect acordarea de daune în cuantum de 4.500.000 lei este corectă.

Instanţa de apel a reţinut că, temeiul acordării acestor daune îl reprezintă deturnarea clientelei reclamantei şi scăderea valorii de piaţă a societăţii, îndatorarea reclamantei prin contractarea de împrumuturi bancare pentru a face posibilă derularea contractului de parteneriat, respectiv achiziţionarea de echipamente de retransmisie care, după încetarea contractului de parteneriat, s-au constituit în stocuri de materiale, ce nu au mai putut fi valorificate.

Raportat la probatoriul administrat în cauză (înscrisuri şi raportul de expertiză tehnică) curtea a constatat că, în mod judicios, tribunalul a reţinut ca nefiind dovedită încălcarea clauzelor contractului de parteneriat sau executarea defectuoasă a unor clauze de către pârâtă, sub aspectele arătate mai sus.

Potrivit art. 1 din contract şi la obligaţiile părţilor contractante, enumerate la art. 3.1 şi 3.2 din contract (în special la obligaţia reclamantei de a asigura dreptul de utilizare a reţelei sale metropolitane de cablu, terminalele de comunicaţii, personalul şi spaţiile necesare desfăşurării parteneriatului, de a administra reţelele puse la dispoziţia parteneriatului la parametri tehnici necesari furnizării serviciilor în condiţii de calitate tehnică adecvată, şi la obligaţiile pârâtei: de a asigura resursele de numerotaţie şi facilităţile la care SC R.R. SRL are acces; de a asigura accesul la reţeaua pe care o deţine sau operează; de a asigura transmiterea apelurilor către abonaţii SC R.R. SRL; de a asigura programele soft şi know-how-ul necesare, etc.) curtea a constatat că obiectul acordului încheiat de părţi nu l-a reprezentat doar realizarea investiţiilor necesare dezvoltării reţelelor de comunicaţii, astfel cum a susţinut apelanta, ci constituirea unei asocieri în vederea furnizării de servicii de telefonie fixă în toate reţelele E.M.B.

Dealtfel, prin cererea introductivă, reclamanta apelantă a arătat în mod expres faptul că serviciul de telefonie SC R.R. SRL se adaugă serviciilor asigurate de E.M.B., formând un serviciu complex (serviciu „triple-play”), posibil a fi furnizat printr-un singur cablu coaxial.

Faptul că părţile s-au obligat să aducă reţelele la parametrii tehnici necesari pentru a se putea furniza serviciile în condiţii de calitate tehnică adecvată, să asigure terminalele de comunicaţii, spaţiile şi personalul necesar desfăşurării activităţii (obligaţii asumate de reclamantă), respectiv să asigure resursele de numerotaţie şi facilităţile necesare, programele de soft şi know-how-ul, transmiterea apelurilor către abonaţii SC R.R. SRL din reţeaua E.M.B. (obligaţii asumate de pârâtă la pct. 9.2 din contract) dar şi prevederile cuprinse în anexa 1 la contract, potrivit cu care: „fiecare parte îşi asumă riscul de profit/pierderi pentru serviciile oferite în comun şi toate cheltuielile corespunzătoare obligaţiilor asumate”, conduce la concluzia că scopul încheierii contractului nu a fost doar acela al realizării unor investiţii în infrastructură, ci de asociere în vederea furnizării serviciilor de telefonie fixă.

Aşa fiind, instanţa a respins critica apelantei, potrivit cu care investiţiile efectuate pentru dezvoltarea reţelei de telecomunicaţii, respectiv îndatorarea societăţii prin contractarea de credite, reprezintă un prejudiciu imputabil pârâtei, aceste investiţii realizându-se în exercitarea clauzelor contractuale.

În ce priveşte critica referitoare la deturnarea portofoliului de clienţi, având ca efect scăderea valorii de piaţă a firmei E.M.B., instanţa a respins-o ca nefondată având în vedere lipsa dovezilor relevante în acest sens, dar şi susţinerile expertului, care a constatat o creştere substanţială a încasărilor reclamantei în primii doi ani după încheierea contractului şi o creştere mare în cel de-al treilea an, elemente ce l-au condus la concluzia că raportul de parteneriat a adus părţilor mai degrabă beneficii decât pierderi.

Instanţa a avut în vedere şi împrejurarea că în Anexa 1 a contractului se prevedea obligativitatea redirecţionării către reclamantă doar a abonaţilor acestei societăţi care solicitau şi conectarea la SC R.R. SRL - şi care privea doar clienţi deţinuţi de reclamantă în portofoliu la momentul semnării contractului - dar şi lipsa unei clauze de neconcurenţă în acordurile încheiate de părţi.

Curtea a înlăturat ca neîntemeiate susţinerile apelantei - reclamante potrivit cu care raportul de expertiză dovedeşte deturnarea de către pârâtă a portofoliului de clienţi şi crearea unui prejudiciu reclamantei în valoare de 2.723.124 euro, atât prin deturnarea clienţilor cât şi prin facturarea sumelor de către pârâtă cu încălcarea clauzelor de parteneriat.

Astfel, instanţa de apel a statuat că, prin constatările punctuale făcute de expertul contabil, nu sunt de natură a dovedi existenţa unor practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite, respectiv deturnarea clientului reclamantei, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 11 din 29 ianuarie 1991 actualizată.

A confirmat împrejurarea reţinută de către instanţa anterioară, în sensul că există neconcordanţe în privinţa numărului clienţilor care au trecut în reţeaua SC R.R. SRL din reţeaua E.M.B.

Suplimentul de expertiză efectuat în apel a relevat faptul că s-a constatat migrarea clienţilor doar pentru cei menţionaţi în anexa 1 (918 clienţi), fiind incertă situaţia a 39 clienţi, iar numărul clienţilor care au contractat direct cu RCS & SC R.R. SRL fiind de 3912.

Curtea a apreciat ca irelevant faptul că un client care a contractat de la reclamanta-pârâtă doar serviciul de internet a contractat ulterior de la pârâtă serviciul de telefonie, individual sau ca parte dintr-un pachet complet de servicii (telefonie fixă, internet şi televiziune).

Instanţa a constatat că, raportat la prevederile contractului de parteneriat, care fac referire la existenţa unei infrastructuri proprii a pârâtei şi care nu limitează adoptarea unei politici comerciale proprii, la lipsa altor elemente probatorii, de natură a susţine atragerea clientelei prin uzanţe necinstite, criticile apelantei referitoare la deturnarea clientelei şi la dovedirea prejudiciului produs ca efect al acestei deturnări sunt nefondate fiind respinse ca atare.

Instanţa a respins ca nefondate şi criticile formulate de apelanta SC „B.C.E.M.B.” SRL privind respingerea cererii având ca obiect clarificarea şi corectarea sumelor facturate în temeiul contractului de parteneriat, nefiind dovedită, în concret, cu privire la fiecare dintre facturile enumerate în acţiune, încălcarea clauzelor acestui contract.

Astfel, instanţa a reţinut că, deşi prin adresa din 2 aprilie 2008, invocată prin cerere, aflată la fila 41 dosar, reclamanta contestă modul de întocmire, de transmitere, precum şi parţial, sumele înscrise în cele 11 facturi enumerate, nu precizează care sunt prevederile contractuale încălcate, sumele acceptate la plată, respectiv sumele contestate, pentru a putea fi verificate susţinerile acesteia. Mai mult, deşi o parte din sume au fost recunoscute, reclamanta nu a făcut dovada plăţii nici pentru sumele necontestate, astfel că nu poate invoca excepţia neexecutării contractului.

Instanţa de apel a înlăturat şi susţinerea apelantei potrivit căreia, admiţând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi respingând cererea reconvenţională, instanţa de fond s-a pronunţat implicit în sensul admiterii în parte a cererii sale având ca obiect clarificarea şi corectarea sumelor facturate în temeiul contractului de parteneriat, întrucât fiecare cerere, respectiv apărare are temeiuri diferite, cum diferite sunt (cel puţin în parte) şi facturile invocate de părţi. Mai mult, instanţa de fond a reţinut corect ca nefiind dovedită facturarea necorespunzătoare sau nefacturarea de către pârâta-reclamantă a serviciilor ce fac obiectul contractului de parteneriat, pe care se întemeiază cererea reclamantei, precum şi împrejurarea că apelanta putea refactura serviciile prestate către clienţii săi.

Referitor la apelul declarat de apelanta - pârâtă SC R.R. SRL Bucureşti.

S-a constatat ca fiind fondată critica referitoare la greşita admitere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru facturile emise la 15 noiembrie 2007 şi 5 octombrie 2007.

Astfel, Curtea a constatat că, prin cererea reconvenţională expediată prin corespondenţă la 15 noiembrie 2010 (fila 68 dosar fond) pârâta-reclamantă a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 1.204.138,80 lei (precizată ulterior ca fiind de 1.280.392, 87 lei fila 79 dosar fond) ce include contravaloarea facturilor emise la data de 15 noiembrie 2007, scadente la 25 noiembrie 2007.

Raportat la data expedierii cererii - 15 noiembrie 2010 şi la data scadenţei facturilor emise la 15 noiembrie 2007, necontestată în cauză, curtea a constatat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 era îndeplinit la data formulării cererii reconvenţionale.

Prin urmare, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru facturile întocmite la data de 15 noiembrie 2007, invocată în cererea reconvenţională şi în cererea precizatoare aflată fila 79 dosar fond, urmând a verifica în fond susţinerile părţilor referitoare la obligaţia de plată a acestor facturi.

Instanţa a constatat că, potrivit raportului de expertiză efectuat în apel, au fost înregistrate în contabilitatea SC „B.C.E.M.B.” SRL Paşcani, pentru serviciile prestate, facturile enumerate în anexă, soldul neachitat fiind, la data efectuării expertizei, de 815.075,14 lei.

De asemenea, instanţa a reţinut că expertul a identificat atât situaţii în care reclamanta-pârâtă SC „B.C.E.M.B.” SRL a plătit parţial facturile înregistrate în contabilitate, cât şi facturile refuzate la plată şi neînregistrate (fila 108 dosar).

Având în vedere precizările făcute de expert cu privire la facturile înregistrate în contabilitatea reclamantei şi neachitate, precum şi constatările anterioare referitoare la formularea în termen a cererii în pretenţii privind facturile emise la 15 noiembrie 2007, în valoare de 488471,14 lei, instanţa a constatat că apelanta SC B.C.E.M.B. SRL datorează apelantei SC R.R. SRL atât contravaloarea acestor facturi, cât şi contravaloarea facturilor din 5 iunie 2008, din 7 iulie 2008, din 6 august 2008, din 2 septembrie 2008, fiecare în valoare de câte 27,25 lei, contravaloarea facturii din 6 ianuarie 2011 de 29 lei, suma de 58.290,56 lei rămasă neachitată din factura din 6 martie 2008 (totalizând 546.899,70 lei) precum şi suma de 216.444,31 lei reprezentând contravaloarea facturilor enumerate în tabelul nr. 2 (fila 109 dosar), înregistrate parţial în contabilitatea E.M.B. SRL Paşcani, în total suma de 763.344,01 lei.

În ce priveşte factura din 6 martie 2008 în valoare totală de 59.989,94 lei, instanţa a avut în vedere că, potrivit răspunsului expertului la obiecţiuni, a fost achitată de către reclamanta - pârâtă la data de 4 ianuarie 2008, doar diferenţa neachitată în sumă de 58.290,96 lei fiind inclusă în pretenţiile acordate.

Instanţa a mai reţinut contrar susţinerilor reclamantei, că a fost dovedită în cauză prestarea serviciilor de către pârâta-reclamantă, înregistrarea în contabilitatea reclamantei-pârâte a acestor facturi şi plata parţială a facturilor enumerate în suplimentul raportului de expertiză efectuat în apel.

De asemenea, a respins excepţia de neexecutare a contractului invocată de apelantă în contextul în care s-a dovedit executarea obligaţiilor de prestare a serviciilor contractate precum şi neplata de către apelanta-intimată a contravalorii acestor servicii.

Având în vedere faptul că, prin adresa nr. 235 din 28 februarie 2008, reclamanta-pârâtă a notificat pârâtei-reclamante încetarea contractului, instanţa a admis în parte cererea formulată prin cererea reconvenţională, respectiv în limita sumei de 763.344,01 lei arătată mai sus, sumele cuprinse în facturile refuzate la plată ca urmare a încetării relaţiilor contractuale nefiind datorate.

În ce priveşte completările aduse motivelor de apel de către apelanta SC R.R. SRL la data de 12 mai 2014 (filele 52-55 dosar) prin care s-a criticat şi soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material al reclamantei la acţiune având ca obiect plata prejudiciului de 4.500.000 lei, instanţa a constatat că au fost făcute peste termenul de apel de 15 zile de lege, care a expirat la 2 aprilie 2014 (comunicarea hotărârii către apelantă fiind făcută la 17 martie 2014) motiv pentru care nu le poate analiza.

Pentru considerentele arătate mai sus, instanţa de apel a constatat întemeiat apelul formulat de SC R.R. SA, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 276 C. proc. civ. a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi.

Împotriva deciziei pronunţată în apel, reclamanta şi pârâta au declarat recurs.

1. Recursul declarat de reclamantă.

Prin recursul declarat reclamanta solicită în principal, casarea ambelor hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, în ipoteza în care se apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea decizie atacate, în sensul admiterii apelului declarat de împotriva sentinţei civile nr. 1529 din 13 decembrie 2014 pronunţata de Tribunalul laşi, secţia a II-a civilă contencios administrativ, în sensul schimbării în parte a acesteia, prin obligarea SC R.R. SRL de a corecta sumele facturate cu încălcarea clauzelor contractului de parteneriat nr. x din 22 februarie 2005 pentru perioada 15 noiembrie 2007 - 18 septembrie 2008 şi de a achita reclamantei suma de 4.500.000 lei cu titlu de prejudiciu cauzat prin neexecutarea şi executarea defectuoasă a contractului de parteneriat nr. x din 22 februarie 2005, a anexelor şi actelor adiţionale, cu consecinţa respingerii apelului declarat de pârâtă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta - reclamantă invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, reclamanta critică soluţia pronunţată în apel, în temeiul motivelor de nelegalitate invocate, incluzând apărările dezvoltate pe larg din perspectiva criticilor expuse în cererea de recurs, cu privire la faptul că:

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 29 septembrie 2010, înainte de adoptarea Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea soluţionării proceselor (M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010), situaţie în raport cu care este incident art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010, adică art. 297 alin. (1) C. proc. civ. în forma anterioară prevederilor art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010.

Cauza s-a judecat la prima instanţa „fără cercetarea fondului” în ceea ce priveşte primul capăt de cerere formulat de reclamantă (pentru care în considerente nu există nici o evocare şi nici o motivare, situaţie recunoscută de pârâtă SC R.R. SRL în întâmpinarea formulată în apel pentru termenul din 12 mai 2014, la pag. 4, alin. (1) - (3) şi în ceea ce priveşte cererea reconvenţională examinată, în parte, exclusiv din perspectiva excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Astfel, în considerarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. în forma anterioară prevederilor art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010, se impune respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie la judecata cauzei în fond, în vigoare în legislaţia anterioară Legii nr. 202/2010.

Cum instanţa de apel a constatat că prima instanţa nu a cercetat pe fond primul capăt de cerere din cererea principala şi că soluţionarea cererii reconvenționale pe cale de excepţie a fost greşită, recurenta - reclamantă susţine că, se impune admiterea apelului cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

2. Motivele de nelegalitate formulate de recurenta - reclamantă.

2.1. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Prin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta - reclamantă solicită înlăturarea concluziilor expertizelor efectuate la instanţele de fond, întrucât decizia atacată nu este motivată corespunzător exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de recurs, reclamanta susţine că, mecanismul prin care partenerul contractual în persoana reclamantei a deturnat clientele reclamantei este nestabilit, sentinţa tribunalului ignorând deliberat împrejurarea că pârâta a refuzat să pună la dispoziţia expertului desemnat baza de date pentru verificări.

Contrar acestei situaţii procesuale, sentinţa înlătură expertiza nemotivat prin argumente ce nu corespund standardelor logico - juridice care exclud reducerea situaţiei indubitabile relative la x clienţi prin referire la 3 clienţi expres nominalizaţi - pagina 9, alin. (1)0 a sentinţei tribunalului - cu argumente străine de fondul problemei. Prezumţia judiciară reflectată în concluzia sentinţei tribunalului „raportat la elementele indicate, există serioase îndoieli a stabilirii trecerii a 6.092 clienţi din reţeaua reclamantei în reţeaua pârâtei „ - pagina 10, alin. (1) a sentinţei tribunalului - concluzia reţinută de tribunal nu face decât să facă nelămurită situaţia de fapt privitoare la „ migraţia „ clientele reclamantei către pârâtă; în acest sens, reclamanta susţine că mecanismul prin care partenerul contractual SC R.R. SRL a deturnat clientele reclamantei, a fost declarat nestabilit, iar considerentele sentinţei tribunalului sunt contradictorii, aşa încât motivarea înlăturării expertizei este echivocă şi insuficientă.

Reclamanta susţine că, în aceeaşi manieră a motivat şi instanţa de apel, sub aspectul arătat.

Cu privire la suplimentul de expertiză dispus în apel, a reţinut că: „deturnarea de către pârâtă a portofoliului de clienţi şi crearea unui prejudiciu reclamantei în valoare de 2.723.124 euro, iar reclamanta critică motivarea deciziei referitoare la înlăturarea concluziilor suplimentului de expertiză, respectiv” există neconcordanţe în privinţa numărului clienţilor care au trecut în reţeaua R.R. din reţeaua E.M.B. „ - pagina 15 alin. (1) din decizie - „fiind incertă situaţia a 39 de clienţi” astfel că, deturnarea clientele reclamantei nu a fost judiciar stabilită, fiind utilă pentru verificarea şi stabilirea situaţiei de fapt dedusă judecăţii.

2.2. Reclamanta susţine că, au fost stabilite în mod contradictoriu scopul, obiectul, raţiunea contractului de parteneriat încheiat de părţile litigante, concomitent cu subzistenţa unui raport de concurenţă pe aceeaşi piaţă de servicii între doi parteneri contractuali.

În argumentarea acestei susţineri, reclamanta arată că, în primul rând ce a reţinut tribunalul sub acest aspect - nedovedirea săvârşirii unor acte şi fapte de concurenţă neloială şi plecarea unora dintre clienţi de la reclamantă la pârâtă este rezultatul politicii adoptate de cele două societăţi, în cadrul economiei de piaţă separate de contractul de parteneriat încheiat fiind o orientare spontană generată de aprecierea calităţilor firmei - şi, în al doilea rând, că decizia atacată menţine dezlegările sentinţei reţinând expres existenţa între părţile litigante a unui contract de asociere în vederea furnizării serviciilor de telefonie fixă este vădit contradictorie cu concluzia care permite practica alegerii clientele unui partener de către celălalt partener, cu ignorarea totală a regulilor şi principiilor loialităţii şi bunei - credinţe în raporturile contractuale.

2.3. Nu s-a examinat şi nu s-a motivat respingerea apărării reclamantei bazată pe excepţia de neexecutare a contractului opusă pretenţiei de plată a facturilor, dedusă judecăţii prin cererea reconvenţională.

Cu privire la aceste critici, reclamanta arată că, sentinţa tribunalului nu a examinat capătul 1 din cererea principal, iar în apel, decizia atacată a redus excepţia exclusiv la obligaţia de plată a preţului serviciilor facturate, fără examinarea art. 4.3. din contract. în opinia reclamantei există neconcordanţă între prestaţia promisă şi prestaţia efectiv executată, astfel că s-a făcut o interpretare incorectă şi o calificare defectuoasă a clauzelor contractuale ce au determinat o greşită identificare a măsurii executării obligaţiilor. Or, potrivit art. 254 alin. (2) C.com., reclamanta trebuia să primească lunar de la pârâtă socoteala cu privire la rezultatul cooperării, concretizat într-un proces - verbal subscrisă de părţi pe baza căruia se factura global, lunar prestaţia reclamantei. Aşa fiind, operează prezumţia de neexecutare şi prezumţia de culpă a debitorului R.R. ceea ce justifică apărarea reclamantei bazată pe excepţia de neexecutare a contractului opusă atât facturării care stă la baza cererii reconvenţională, dar dedusă judecăţii şi prin primul capăt de cerere din cererea principal, formulat înainte de introducerea cererii reconvenţionale.

În opinia recurentei, neexecutarea corectă a contractului lipseşte de cauză obligaţia corelativă a celeilalte părţi, iar partea care nu-şi îndeplineşte obligaţia contractuală şi se sustrage intenţionat executării întocmai a contractului nu poate invoca excepţia de neexecutare. R.R. nu şi-a îndeplinit obligaţia de comportare loială faţă de partenerul contractual conform art. 969 -970 din vechiul C. civ.

3. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. cu referire la contractul de parteneriat care a fost denaturat, prin interpretare.

3.1. Prealabil, recurenta - reclamantă arată că, pretenţiile sale reprezintă daune în cuantum de 4.500.000 lei, întemeiată pe responsabilitatea ce revine pârâtei, care a procedat, contrar legii şi uzanţelor cinstite în comerţ, la denaturarea clientele reclamantei şi, în consecinţă, a determinat scăderea valorii de plată a fondului de comerţ al acesteia. Recurenta învederează privind acest motiv de recurs că, faptele ilicite s-au săvârşit în condiţiile în care pârâta se afla în contract de parteneriat cu reclamanta, o asociere creată pentru furnizarea de servicii de telefonie fixă de către pârâtă în toate reţelele de transmisiune prin cablu ale E.M.B.

În acelaşi context, reclamanta învederează prejudicierea ei, deoarece pentru realizarea scopului asocierii s-a expus la contractarea de împrumuturi bancare şi achiziţionarea de echipamente de retransmisie destinate a fi predate unor viitori abonaţi, pe baza contractului de parteneriat încheiat cu partea adversă.

3.2. Reclamanta susţine că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 977 - 985 din vechiul C. civ. şi ale art. 251 - 255 C.com.

În acest sens, recurenta - reclamantă arată în esenţă, că decizia recurată şi sentinţa au interpretat contractul de parteneriat nr. x/2005 greşit clauzele sale, deşi acestea nu sunt obscure, confuze sau contradictorii, invocând dispoziţiile art. 977 din vechiul C. civ., expunând următoarele argumente, după cum urmează:

S-au aplicat incorect prevederile art. 982 C. civ., care postulează indivizibilitatea contractului, astfel prin sentinţa şi decizia recurată a redus examinarea contractului pentru identificarea mecanismului contractual şi a drepturilor şi obligaţiilor de la clauzele prevăzute la art. 3.1. şi art. 3.2, iar anexa 1 la contract a fost redusă la pct. B).

S-au absolutizat prevederile enumerate la pag. 10, alin. (3) din sentinţa pentru a se concluziona că SC R.R. SRL are o existenţă proprie. independentă de contractul de parteneriat. care îi permite adoptarea propriei politici comerciale: campanii promoţionale, acordarea perioadelor mari de gratuitate, acordarea de cadouri celor ce contractau (numai) cu SC R.R. SRL, lansarea serviciului nou de telefonie „Conect 0” (pag. 10, alin. (3) - 4).

Decizia recurată a reprodus întocmai art. 1 din contractul de parteneriat (pag. 14, alin. (1)), art. 9.2 din contract (pag. 14 alin. (4)), dar a interpretat voinţa reala a părţilor litigante şi efectele contractului, exclusiv prin prisma inexistenţei unei clauze de neconcurenţă în acordurile încheiate între părţi (pag. 14, alin. (7)).

S-a ignorat total mecanismul contractual prevăzut la art. 4.3 din contract şi anexa nr. 1 la contract, Cap. B. litera e) cu privire la obligaţia de comunicare a unei facturi explicative cu detalii de către SC R.R. SRL către E.M.B. pentru a se putea înlătura apărarea invocată de pârâta reconvenţională privind excepţia de neexecutare a plăţii pentru lipsa îndeplinirii întocmai a obligaţiilor de desocotire şi facturare, potrivit contractului.

Această recurentă reproşează instanţelor anterioare că au calificat contractul de parteneriat nr. 6/2005, ca un contract de constituire a unei asocieri, judecata raportându-se la obiectul contractului, în esenţă, la obligaţiile asumate de părţii exclusiv prin art. 3.1 şi art. 3.2 din contract (reproduse la pag. 14, alin. (2), decizie), precum şi faptul că, motivarea deciziei reduc incorect cercul persoanelor care trebuiau redirecţionate de SC R.R. SRL către reclamantă pentru încheierea contractelor tripartite potrivit procedeelor de lucru convenite în anexa la contract. în acest context, recurenta expune, pe larg, clauzele contractuale convenite de părţi şi ceea ce a statuat în decizia recurată, contrar cele consfinţite de părţi.

În opinia acestei recurente, dezlegarea dată de decizia recurată este identică cu teza pârâtei (întâmpinarea depusă la tribunal) care este incorectă.

Prevederile pct. B) din Anexa la contract se coroborează cu art. 1 din contract, care prevede expres că obiectul contractului se referă la furnizarea. serviciilor de telefonie fixă în toate reţelele E.M.B. care au capabilităţile tehnice necesare. Este vorba şi despre clienţii abonaţi ai reclamantei, cât şi de potenţialii solicitanţi de abonamente, domiciliaţi în zonele în care exista amplasamente de reţea ale E.M.B., identificate ca atare în toate contractele derulate între părţi concomitent cu contractul de parteneriat, sub condiţia ca reţeaua să aibă capacitatea tehnică necesară.

Regulile interpretării sistematice şi coroborate a contractelor din 1 octombrie 2002, cu 48 de acte adiţionale, din 22 septembrie 2004, cu 9 acte adiţionale, cu contractul de parteneriat nr. x/2005 şi anexa la acesta impun concluzia că există clauze exprese care prevăd că încheierea, evidenţa şi gestionarea contractelor tripartite încheiate în baza contractului de asociere, revin exclusiv în sarcina reclamantei, care a alocat spaţii şi personal în acest sens.

Interpretarea tuturor clauzelor anexei la contract impune concluzia că procedura de promovare şi comercializare a serviciilor, care fac obiectul contractului este în responsabilitatea reclamantei, care are obligaţia de a promova pe site-ul său serviciul de telefonie fixă „R. Tel.” cu redirecţionarea subscrierilor către site-ul/ sediul E.M.B., numai prin „oferta comună”, sub brand-urile „R. Link”, „R. Tel”şi „E.M.B.I.T.”.

În condiţiile în care, potrivit art. 1 din contract, se acţionează „în comun”, iar la pag. 14, alin. (3), decizie (pag. 8, alin. (3), sentinţa) se reţine că „asocierea s-a făcut în vederea furnizării de telefonie fixă în toate reţelele E.M.B., se denaturează prin interpretare relaţia contractuală dintre părţi, când se reţine că „obligaţia de redirecţionare exista numai pentru clienţii pe care reclamanta îi deţinea în portofoliu la momentul încheierii contractului” (pag. 9, alin. (5), sentinţa; motivare menţinută de decizia recurată).

O astfel de interpretare exclude raţiunea prevederilor contractuale, care stipulează expres obligaţia promovării de părţi a unor „oferte comune”. pentru potenţiali clienţi, sub un brand comun.

Interpretarea contrazice logica juridică a prevederilor art. 5.1 din contract, care stipulează „dreptul fiecărei părţi” şi garantează „păstrarea în deplinătate. a drepturilor” deţinute de fiecare parte la data semnării contractului, pe întreaga perioada de 5 ani de derulare a contractului.

Este vorba şi despre dreptul la conservarea şi dezvoltarea numărului de abonaţi ai reţelei pe care o deţine E.M.B.

S-a denaturat prin interpretare prevederea expresă de la art. 1 din contract: „utilizarea în comun a infrastructurii de telecomunicaţii şi desfăşurarea împreuna a tuturor activităţilor şi investiţiilor necesare pentru furnizarea de telefonie fixă în” reţelele E.M.B.

Este evident lipsită de relevanţă deducţia potrivit căreia, la momentul încheierii contractului, fiecare parte avea o infrastructură de telecomunicaţii proprie, care, în consecinţă, ar fi putut fi dezvoltată separat, cu ignorarea obligaţiilor din contract.

Recurenta expune dispoziţiile art. 3.1 şi art. 5.4 din contract.

Deciziile instanţelor de fond contrazic prin interpretare clauzele contractuale exprese, care impun concluzia că, regulile contractuale se aplica pentru toţi abonaţii existenţi sau potenţialii abonaţi proveniţi din zonele teritoriale desemnate în raporturile contractuale dintre părţi prin sintagma „reţelele E.M.B.” sau prin sintagma „amplasamente de reţea” (folosită în contractele din 1 octombrie 2002 şi 22 septembrie 2004, în curs de derulare concomitent cu contractul de parteneriat).

Este vorba în special de „obligaţia de redirecţionare” a oricărui solicitant de servicii de telefonie fixa „SC R.R. SRL. Tel.” din zonele în care există reţea E.M.B. cu capacitate tehnică de conectare la acest tip şi serviciu de comunicaţii electronice.

O astfel de obligaţie exclude dreptul la deturnarea clientelei E.M.B. către SC R.R. SRL ori tratarea raporturilor dintre partenerii contractuali în regim de concurenţă pe aceeaşi piaţă.

Interpretarea incorectă a contractului de reflecta şi în ignorarea totală de către instanţa a aplicării art. 4.3. din contract corelativ obligaţiei SC R.R. SRL de a contoriza serviciile de telefonie fixă, furnizate potrivit contractului şi dreptului acesteia de a obţine, global, de al E.M.B., 90% din contravaloarea serviciilor facturate; urma ca E.M.B. să refactureze propriilor clienţi.

Interpretarea clauzelor contractuale exclude necesitatea verificării existentei unei „clauze de neconcurenţă” stabilită prin acelaşi contract, deoarece absenţa unui astfel de clauze s-a absolutizat incorect, prezumţiile de la pag. 10, alin. (3) şi (4), sentinţa ori considerentul derizoriu de la pag. 10, alin. (5) din sentinţă, au denaturat prin interpretare contractul şi s-a concluzionat că prevederile contractuale ar permite concurenţa între parteneri şi deturnarea clientelei reclamantei de către pârâta.

Este semnificativ considerentul de la pag. 10, alin. (5), sentinţa, care, prin interpretarea contractului, concluzionează ca pârâta care are o existenţă comercială proprie, separată de contract, poate determina „migrarea clienţilor”, calificată drept o „orientare spontana, generata de aprecierea calităţilor firmei”.

În aceste condiţii este greu de conceput ca sentinţa, păstrată în apel, concluzionează prin interpretarea unui contract de asociere, că este posibilă şi permisă legal concurenţa realizată de SC R.R. SRL prin campanii promoţionale, acordarea perioadelor mari de gratuitate, acordarea de cadouri (telefoane fixe şi mobile, calculatoare, televizoare), dar şi lansarea serviciului de telefonie „Conect 0”, în zonele teritoriale în care există reţeaua E.M.B. şi către clienţii E.M.B., cu efectul deturnării clienţilor partenerului.

Interpretarea incorecta a contractului şi ignorarea clauzei de la art. 4.3 din contract a permis şi desocotirea incorectă în cererea reconvenţională, deoarece, deşi contractul prevedea desocotirea lunara a prestaţiilor de servicii de telefonie, SC R.R. SRL a facturat distinct costul abonamentului pentru fiecare lună şi, apoi, global, la 17 noiembrie 2007, toate convorbirile adiţionale interne şi externe după ce a deturnat cel puţin abonaţii menţionaţi în rapoartele de expertiză care se refera numai la 2 cartiere din Municipiul laşi.

Vătămarea creată reclamantei nu se poate remedia decât prin rejudecarea pe fond a cauzei, cu respectarea regulilor legale de interpretare a contractului fără denaturare. Reclamanta a dedus judecaţii pretenţia de daune în cuantum de 4.500.000 lei.

Au fost incorect interpretate prevederile exprese ale anexei nr. 1 la contract, potrivit căreia „fiecare parte îşi asuma riscul de profit/pierdere pentru serviciile oferite în comun conform clauzelor contractuale”.

Contractul prevede ca E.M.B. îşi va reconfigura oferta de servicii internet, va promova pachetul de servicii acces internet + telefonie sub mărcile SC R.R. SRL şi va configura un pachet de servicii de acces internet + telefonie, pe care le va vinde sub un brand comun, care va menţiona serviciul „R. Tel” (art. A „Aspecte financiare” literele a) - c) din contract).

Părţile au avut în vedere atât stabilirea obligaţiilor ce cad în sarcina lor, cât şi riscurile asumate individual, pe care le-au prevăzut expres (punctele 3.1/3.2) ca fiind subordonate profitului ce urma a fi realizat de către fiecare parte contractantă.

Obligaţiile şi riscurile contractuale au fost asumate în condiţii de executare cu buna credinţa a contractului de către ambele părţi contractante. Ambele instanţe de fond au concluzionat că între părţi s-a încheiat un contract de asociere.

Instituţia juridică ce corespunde acestei calificări este asocierea în participaţiune, contract numit, reglementat de art. 251 - 256 C.com., regimul sau juridic fiind completat de art. 1531 C. civ. din 1864 privind contractul de societate civilă.

În raporturile juridice dintre asociaţi guvernează clauzele contractului de asociere.

În speţă, singurul partener care are dreptul de a încheia, a evidenţia şi a gestiona contractele de furnizare de servicii de telecomunicaţii către abonaţii de reţea este E.M.B., pentru toţi clienţii abonaţi sau clienţii potenţiali situaţi în arealul geografic în care se afla amplasamentul reţelelor E.M.B., apte tehnic să preia solicitanţii serviciilor furnizate triple-play, vizate de contractul de asociere.

Mecanismul prevăzut în procedura de lucru din anexa nr. 1 la contract se bazează pe obligaţia de redirecţionare exclusiv către E.M.B. a tuturor solicitărilor de telefonie „R.T.” în locaţiile din zonele reţelei E.M.B.

Nu ultimul rând mai arată recurenta - reclamantă că, art. 969 C. civ. reglementează consfinţeala părţilor, contractul reprezentând legea părţilor, precum şi semnificaţia dispoziţiilor înserate în art. 255 C.com. şi art. 254 din acelaşi cod. raportat la datele speţei de faţă, adică art. 3.1, art. 3.2 şi art. 4.3 din contractul de parteneriat nr. 6/2005, cu consecinţa efectelor contractului de asociere încheiat între părţi. în argumentarea acestor critici, reclamanta reclamă interpretarea contrară a clauzelor contractuale din perspectiva dispoziţiilor art. 4.3 din contract şi a dispoziţiilor art. 254 - 255 C.com., împrejurări calificate de către reclamantă ca prezumţii judiciare.

S-a ajuns la situaţia în care, contrar prevederilor art. 970 C. civ. de la 1864, s-a statuat că în timpul executării contractului, una dintre părţi (SC R.R. SRL) poate să încalce „toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dau obligaţiei contractate, după natura sa.”

S-a acceptat ca unul dintre partenerii unui contract de asociere, în lipsa unei clauze de neconcurenţă expres stipulată în înscrisul constatator al contractului, poate exercita activităţi de concurenţă concretizate în atragerea „prin deturnare” a clientelei partenerului contractual.

Principiul general al dreptului civil, buna-credința, este încălcat cu evidenţă, în condiţiile în care s-a dovedit ca SC R.R. SRL a înşelat încrederea pe care i-a acordat-o reclamanta la momentul contractării şi contrar obligaţiei de loialitate pe parcursul executării contractului, a avut un comportament dublu, contrar executării eficiente a contractului, care a periclitat direct şi efectiv interesele patrimoniale ale reclamantei.

Respectarea obligaţiei „de abţinere” cu privire la atragerea clientelei unui asociat este de esenţa conduitei prevăzute de art. 970 C. civ. şi de art. 2 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, prevederi legale incorect aplicate în speţă.

În argumentarea acestui motiv de recurs, reclamanta precizează că, interpretarea făcută de instanţă denaturează sensul literal al clauzelor contractului de parteneriat şi nu identifică corect voinţa reală a părţilor. în esenţă, reclamanta susţine că motivarea deciziei atacate reduc incorect cercul persoanelor care trebuiau redirecţionate de R.R. către ea pentru încheierea unor contracte tripartite, potrivit proceselor de lucru convenite în anexa la contract, contrar conţinutului neîndoielnic al clauzelor contractuale exprese. Dezlegarea instanţei de apel este identică cu teza pârâtei invocată prin întâmpinare, în cauză interpretarea corectă - fără a mai expune considerentele deciziei în acest sens invocate de recurenta - reclamantă în dezvoltarea acestui motiv de recurs - a contractului de parteneriat se face în sensul că operează pentru toate zonele în care există amplasamente de reţea E.M.B. Aşa încât regulile interpretării sistematice coroborate a contractelor din 01 octombrie 2022, cu 48 de acte adiţionale, din 22 septembrie 2004, cu 9 acte adiţionale, cu contractul de parteneriat nr. X/2005 şi anexa la acesta, impun concluzia că există clauze exprese care prevăd ca încheierea, evidenţa şi gestionarea contractelor tripartite încheiate în baza contractului de asociere, revin exclusiv în sarcina reclamantei, care a alocat spaţii şi personal în acest sens.

Reclamanta învederează că, s-a denaturat prin interpretarea expresă de la art. 1 din contract relaţia contractuală dintre părţi, interpretare care exclude raţiunea prevederilor contractuale, care stipulează expres obligaţia promovării de părţi a unei oferte comune pentru potenţialii clienţi, sub un brand comun.

De asemenea, recurenta - reclamantă a mai invocat şi greşita aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma anterioară prevederilor art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010.

4. Privitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 oct. 9 C. proc. civ. 1865.

În legătură cu acest motiv de recurs, recurenta - reclamantă susţine greşita aplicare a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 977 - 985 C. civ. de la 1865 şi ale art. 251 - 255 C. com., în argumentarea cărora învederează, în esenţă, că ambele instanţe au ignorat voinţa reală a părţilor din contractul încheiat, precum şi dispoziţiile art. 978 - 979 C. civ. şi art. 982 în plus faţă de încălcarea prevederilor legale cu privire la interpretarea judiciară a regulilor impuse de lege pentru descifrarea corectă a prevederilor contractuale, a dispoziţiilor ce guvernează materia contractului de asociere în participaţiune.

Susţine argumentele din memoriul de recurs privind aplicarea incorectă a regulilor şi principiilor legale din materia sarcinii probei în cazul executării/ neexecutării obligaţiilor contractuale.

Deturnarea clientelei, ca operaţiune de concurenţă neloială aptă să dezorganizeze activitatea comercială a întreprinderii unui concurent, dobândeşte o particularitate în cazul în care efectul dezorganizării se produce pe parcursul executării unui contract în favoarea unei părţi şi în defavoarea cocontractantului.

Examinarea şi interpretarea contractului de parteneriat s-au făcut şi în scopul identificării voinţei reale a părţilor.

Obligaţiile asumate sunt obligaţii de rezultat.

Regulile de probaţiune a îndeplinirii lor întocmai impun debitorului obligaţiei sarcina probei.

Instanţele de fond au deplasat problema exclusiv pe tărâmul răspunderii civile delictuale, cu ignorarea împrejurării ca debitorul obligaţiei de comportare loială de natură contractuală - SC R.R. SRL - avea obligaţia să pună la dispoziţie spre examinare experţilor evidente, situaţii, care să excludă imposibilitatea lămuririi depline a instanţei, pretext sub care s-au înlăturat probele de specialitate.

Greşeala de judecată excede „aprecierii probelor” şi ţine de domeniul „regulilor şi principiilor legale privind sarcina probaţiunii” ;

Situaţia este identică pentru verificarea excepţiei de neexecutare opusă de reclamanta obligaţiei de plată a facturilor emise incorect şi contrar contractului de către SC R.R. SRL, contestate pe baze temeinic justificate, situaţie în care se impune casarea hotărârilor recurate.

S-au aplicat greşit dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. şi ale Legii nr. 11/1991 pentru argumentele dezvoltate în memoriul de recurs.

A concluzionat că plecarea unora dintre clienţi de la reclamantă către pârâtă este rezultatul politicii adoptate de cele două societăţi, în cadrul economiei de piaţă, separat de contractul de parteneriat încheiat, fiind o orientare spontană (a clienţilor) generată de aprecierea calităţilor firmei” (pag. 10, alin. (5), sentinţa). Astfel, rezultă clar că un număr substanţial de clienţi au fost deturnaţi. în acest sens, această recurentă explică, pe larg, în ce constă fapta ilicită a pârâtei SC R.R. SRL referitoare la efectuarea unor acte şi fapte de concurenţă neloială, raportându-se explicit şi în detaliu concluziile raportului de expertiză, indicând expres constatările expertului, pe parcursul soluţionării pricinii, în dovedirea existenţei unei răspunderi civile delictuale în raporturile dintre partenerii contractuali.

Nerespectarea clauzelor contractului de parteneriat de pârâta SC R.R. SRL echivalează cu folosirea unor practici comerciale contrare uzanţelor cinstite. Este contrară legii deturnarea într-o perioadă de trei până la patru luni a aproximativ 6.000 de abonaţi E.M.B. de către SC R.R. SRL, determinaţi să contracteze direct nu numai serviciul de telefonie fixă al SC R.R. SRL în zonele în care acţiona contractul tripartit realizat în baza acordului de asociere (E.M.B. - SC R.R. SRL - abonat) încheiat între părţi, ci să părăsească reţeaua E.M.B.

În circumstanţele concrete în care conduita de rea-credinţă a SC R.R. SRL a determinat încetarea din culpa pârâtei a contractului de parteneriat, la aproximativ jumătatea perioadei de valabilitate pentru care a fost încheiat, a determinat realizarea de stocuri impresionante de echipamente, vândute de parata SC R.R. SRL către E.M.B. în baza contractului de parteneriat (modem-uri SC R.R. SRL) si care nu pot fi folosite decât pentru comercializarea serviciilor de telefonie SC R.R. SRL, pentru care au fost concepute.

S-a produs îndatorarea excesivă a reclamantei-recurente E.M.B. prin facturarea unor servicii neprestate, emiterea de facturi peste termenul de valabilitate a relaţiilor contractuale, emiterea de facturi pentru serviciile adiţionale de telefonie cu o întârziere de peste şapte luni (contravaloarea convorbirilor telefonice care au depăşit limitele abonamentului lunar, facturat anterior). Reclamanta a fost pusă în imposibilitate de a mai refactura serviciile de telefonie către utilizatorii finali (abonaţi) şi de a încasa aceste sume într-un termen rezonabil.

S-a produs îndatorarea reclamantei prin împrumuturile bancare contractate de E.M.B. pentru a face posibilă derularea contractului de parteneriat, care nu au mai putut fi rambursate din resursele financiare generate de aplicaţia contractului de parteneriat.

S-a ajuns în situaţia în care partenerul contractual a solicitat intrarea în faliment a cocontractantului.

Regulile legale şi principiile incidente în materia responsabilităţii pentru concurenţa neloială (art. 1, art. 3, art. 4 si art. 6 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 298/2001) au fost greşit interpretate.

Regulile şi principiile prevăzute de art. 970 C. civ. exclud interpretarea şi aplicarea legii, în sensul că, în cazul unui contract de asociere, în lipsa unei clauze de neconcurenţă, este admisibilă o conduită contrară uzanţelor cinstite în activitatea comercială prin practici prin care se urmăreşte atragerea şi captarea prin mijloace neoneste a clientelei partenerului contractual.

Fundamentul relaţiilor dintre părţile unui contract exclude distorsionarea raporturilor contractuale, care reclamă conlucrare onestă în caz de parteneriat, prin suprapunerea unui raport de concurenţă prin care se afectează păstrarea şi dezvoltarea propriului fond de comerţ al fiecărui partener.

Decizia recurată a aplicat incorect regulile din materia răspunderii civile pentru concurenţa neloială, potrivit cărora informaţiile la care au acces reciproc partenerii unui contract, în limitele obiectului contractului, nu pot fi folosite de unul dintre cocontractanți pentru migrarea clientelei prin contractarea de servicii cu clienţii partenerului, cu consecinţa reducerii clientelei cocontractantului inocent.

Conduita pârâtei, care a profitat de poziţia sa economică şi a atras clientela reclamantei prin politici comerciale neprevăzute în contract şi imposibil de previzionat rezonabil că pot fi îndreptate de un partener în direcţia dezorganizării celuilalt partener este contrată art. 1 alin. (1) din Legea nr. 11/1991.

Decizia recurată a aplicat incorect aceasta dispoziţie legală în cazul în care riscul racolării clientelei de un concurent de piaţă, prin mijloace neoneste, este anticipativ minimalizat printr-un contract de parteneriat.

Toate aceste reguli au fost incorect aplicate, cu consecinţa denaturării interpretării şi aplicării greşite a art. 998 - 999 C. civ.

S-au aplicat incorect regulile care consacră excepţia de neexecutare a unui contract sinalagmatic, încălcându-se dispoziţiile art. 969 - 970 C. civ. la soluţionarea capătului de cerere privind „clarificarea sumelor facturate cu încălcarea clauzelor contractului de parteneriat din 22 februarie 2005 în perioada 15 noiembrie 2007 - 18 septembrie 2008.”

S-au interpretat incorect prevederile legale care configurează funcţia probatorie a facturii ca document fiscal, necesar pentru înregistrări contabile potrivit art. 6 din Legea nr. 82/1991.

Obiectul şi scopul contractului de parteneriat a fost vânzarea serviciilor de telefonie de pârâta SC R.R. SRL în directă corelare cu creşterea numărului de abonaţi pentru recurenta E.M.B. pe rețelele pe care aceasta din urmă distribuia servicii de televiziune şi internet, în aria geografică în care erau amplasate cablurile ce constituiau reţeaua de distribuţie.

În realitate, părţile au convenit încheierea contractelor tripartite E.M.B. - SC R.R. SRL - abonaţi.

Reclamanta E.M.B. s-a obligat contractual să factureze şi să colecteze către/de la abonaţi contravaloarea serviciilor de telefonie prestate de SC R.R. SRL.

Sunt incidente clauzele privitoare la procedurile agreate de părţii de la punctul 4, „facturarea serviciilor - plăţi între parteneri”, subpunctele 4.1; 4.2 si 4.3 şi de dispoziţiile anexei 1, punctul B, litera e).

Refuzul la plată a facturilor de către reclamantă s-a datorat faptului că pârâta a emis lunar facturi pentru serviciile de telefonie la nivelul costului abonamentului lunar (11 lei/lună), dar a refuzat încheierea procesului verbal de evidenţiere a rezultatelor parteneriatului, precum şi furnizarea datelor privind consumurile adiţionale ale abonaţilor semnatari ai contractelor tripartite.

În aceste condiţii reclamanta - recurentă E.M.B. a fost pusă în imposibilitatea de a refactura lunar către clienţii săi contravaloarea serviciilor de telefonie.

Dispoziţia de obligare a reclamantei - recurente la plata sumei de 763.344,01 lei se bazează exclusiv pe aprecierea şi interpretarea greşită a contractului de parteneriat din 22 februarie 2005 intervenit între părţile litigante, cu încălcarea art. 969 - 970 C. civ.

Decizia recurată a validat expertiza în partea relativă la facturile înregistrate în contabilitatea reclamantei şi neachitate (pag. 16,1-5).

Dezlegarea de la pag. 16, alin. 6 din decizia recurată cu privire la excepţia de neexecutare opusă de reclamantă este incorectă.

Excepţia a vizat nerespectarea de către pârâtă a mecanismului contractual prevăzut la art. 4.3 din contract şi anexa nr. 1 la contract. Cap. B, litera e) cu privire la obligaţia de comunicare a unei facturi explicative cu detalii de către SC R.R. SRL către E.M.B.

Decizia recurată a restrâns nepermis verificarea excepţiei numai cu privire la executarea obligaţiilor de prestare a serviciilor contractate.

S-au golit de conţinut obligaţiile contractuale care au consacrat formalităţile de conlucrare (încheierea unui proces - verbal de desocotire lunară între părţi) stabilite contractual, procedeu contrar legii.

S-a dovedit că numai la 12 martie 2008 SC R.R. SRL a comunicat prin e-mail desfăşurătorul consumului adiţional de convorbiri telefonice efectuate de abonaţii reclamantei în cadrul contractului de parteneriat nr. X/2005.

Comunicarea așa-zisei „dovezi de prestare a serviciilor” a intervenit după ce reclamanta a transmis pârâtei notificarea nr. 235 din 28 februarie 2008, prin care s-a reiterat denunţarea unilaterala a contractului, comunicată prin notificările anterioare.

Din corespondenţa părţilor rezultă că din octombrie 2007 şi până la 12 martie 2008, SC R.R. SRL nu a comunicat reclamantei rezultatul contorizărilor convorbirilor telefonice furnizate în beneficiul E.M.B., în condiţiile în care încă din 2006 a intervenit „deturnarea” clientelei reclamantei către pârâta SC R.R. SRL.

Consecvenţa în conduita contrară contractului de parteneriat din 2005, pârâta a refuzat să pună la dispoziţia experţilor baza sa de date privind abonaţii pentru a se verifica de specialişti situaţia rezultatului contorizărilor convorbirilor telefonice furnizate în beneficiul E.M.B., pentru facturile contestate (obiect al capătului de cerere nr. 1 din cererea principala).

În condiţiile în care s-a dovedit că, într-un interval de 3 - 4 luni de zile, au fost deturnaţi x abonaţi ai reclamantei (expertiza tribunal) sau cel mult 4830 abonaţi (supliment expertiză apel), numai din cartierele Dacia şi Alexandru cel Bun din laşi, s-a dovedit existenţa unui fapt conex cert care, unit cu refuzul respectării art. 4.3 din contract, a creat rezonabil justificarea, opunerii excepţiei de neexecutare a obligaţiei de plată.

Reclamanta a dovedit că a înregistrat parţial şi a achitat parţial sumele pentru care a reuşit să facă verificări care atestă justificarea plăţilor pretinse.

Practic, invocarea tacită a excepţiei de neexecutare prin plata parţială a facturilor, a fost însoţită de notificări succesive, prin care pârâta a fost somată să se conformeze contractului şi să înceteze deturnarea abonaţilor reclamantei.

SC R.R. SRL şi instanţele de fond nu neagă deturnarea clientelei de către un partener contractual.

Se impunea ca fondul disputei să fie clarificat prin admiterea excepţiei de neexecutare a contractului, iar pentru lămurirea deplină a situaţiei de fapt, se impunea ca SC R.R. SRL să pună la dispoziţia experţilor situaţia contorizării serviciilor facturate pentru clienţii deturnaţi, în raport de datele la care a încetat calitatea acestora de abonaţi ai reclamantei.

Coloanele nr. 4 şi 5 din tabelul anexă la suplimentul de expertiză administrat în apel indică suprapuneri între perioadele în care s-au înregistrat cereri ale abonaţilor reclamantei de a se conecta la reţeaua SC R.R. SRL şi data de la care aceştia au contracte subscrise cu SC R.R. SRL.

Chiar daca în întâmpinarea depusă de SC R.R. SRL la 19 mai 2014 în apel, se reiterează teza „irelevanţei” fenomenului de deturnare a clientelei de la reclamantă spre pârâtă, în soluţionarea cererii principale, soluţionarea excepţiei de neexecutare a obligaţiei de plată a serviciilor facturate cu întârziere şi a pretenţiilor din cererea reconvenţională reclamă, pe fond, astfel de verificări.

Deşi decizia recurată explică aparent, la pag. 16, alin. (3), compunerea sumei de 763.344,01 lei inclusă în dispozitivul deciziei, soluţia care reduce analiza chestiunii în litigiu la „soldul debitor” identificat în contabilitatea reclamantei nu satisface cerinţele legii. Noţiunea tehnică de „sold debitor”, raportată la noţiunea de „facturi înregistrate” are un conţinut strict contabil. Concluzia că există o creanţă certă, bazată exclusiv pe înregistrările contabile, este incorectă.

În lipsa „procesului-verbal” convenit a fi fost încheiat de părţi şi care să stea la baza emiterii facturilor, realitatea furnizării serviciilor facturate exclusiv pentru abonaţi ai reclamantei în perioada la care se referă facturile este lipsită de suport probatoriu.

Prezumţia judiciara (pag. 16, alin. (5), decizia recurată) este inaptă să fie eficientă, dacă operaţiunile consemnate în facturi au fost efectiv contestate.

Revenea SC R.R. SRL obligaţia de a dovedi realitatea operaţiunilor facturate.

În condiţiile în care toate notificările transmise de reclamantă pârâtei (ataşate cererii principale) invocă şi comunică excepţia de neexecutare a contractului începând din 17 noiembrie 2006, deoarece, potrivit art. 3.2. pct. 5 din contract numai R.R. asigură contorizarea serviciilor de telefonie fixă, clarificarea şi corectarea facturilor emise în perioada la care se referă capătul 1 din cererea principală se impunea.

Sentinţa a omis să examineze acest capăt de cerere, care valorifica activ şi preventiv excepţia de neexecutare. La pag. 4 alin. (2) din întâmpinarea depusă de R.R. în apel, la 12 mai 2014, se recunoaşte această împrejurare.

Sentinţa reţine însă (pag. 11, alin. (8)) ca foştii clienţi ai reclamantei” puteau fi refacturaţi, chiar dacă numai la 12 martie 2008 s-a comunicat reclamantei desfăşurătorului serviciilor de telefonie.

Concluzia este lipsită de fundament logic: dacă între timp abonaţii s-au conectat la R.R. şi au devenit abonaţi ai acesteia, era rezonabil să li se trimită facturi suplimentare pentru convorbirile adiţionale după 7 luni de zile de la facturarea costului abonamentului lunar pentru perioada în care aceştia erau abonaţi ai E.M.B.

Este cert că expertiza de la prima instanţa (pag. 17) confirmă nerespectarea contractului de pârâtă.

La aceste dovezi se adaugă împrejurarea constatată la obiectivul 10 din raportul de expertiză depus la tribunal ca, în septembrie 2007 s-a finalizat vânzarea reţelelor de telecomunicaţii ale reclamantei, ca începând din iunie 2007 s-a solicitat expres sistarea furnizării de servicii de „banda pentru acces internet” pentru abonaţii din Tulcea, Târgu - Frumos, Paşcani, Rădăuţi, Fălticeni, laşi.

Orice facturare a unor astfel de servicii cu ignorarea acestor comunicări, nu poate conduce la obligarea la plata serviciilor de către reclamantă, în condiţiile în care cererea reconvenţională este fundamentată expres pe conţinutul contractelor încheiate între aceleaşi parți la 1 octombrie 2002 (având ca obiect furnizarea de servicii dedicate de internet şi banda acces servicii internet) şi apoi la 22 septembrie 2004 (având ca obiect furnizarea de servicii de telefonie fixă, în toate locaţiile reţelei de telecomunicaţii E.M.B., mai puţin locaţia din Fălticeni), care prevăd obligaţia reclamantei de a deconta serviciile furnizate de R.R.

Dezlegările şi interpretările date regulilor legale privind obligaţiilor comerciale prin facturi, privind excepţia de neexecutare a contractelor sinalagmatice sunt incorecte şi au determinat stabilirea incompletă a situaţiei de fapt.

II. Recursul declarat de pârâtă SC R.R. SRL Bucureşti.

Recurenta pârâtă precizează că, decizia atacată este doar parţial legală, invocând trei motive de nelegalitate care se circumscriu art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

1. Prin primul motiv de recurs, pârâta critică soluţia din apel cu privire la greşita reţinere a instanţei de apel, respectiv: „în ceea ce priveşte completările aduse motivelor de apel de către apelanta SC R.R. SRL Bucureşti la data de 12 mai 2014 - filele 52 - 55 dosar apel -, prin care s-a criticat şi soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material al reclamantei la acţiune având ca obiect plata prejudiciului de 4.500.000 lei, instanţa constată că au fost făcute peste termenul de apel de 15 zile, prevăzut de lege, care a expirat la 02 aprilie 2014 - comunicarea hotărârii către apelanta - pârâtă a fost făcută la data de 17 martie 2014 - motiv pentru care nu le poate analiza.”

Această rezolvare, în opinia recurentei - pârâte este nelegală din două cauze:

- pentru că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor aspectul important al existenţei sau inexistenţei vreunui impediment legal pentru rezolvarea motivelor de apel pe care SC R.R. SRL Bucureşti Ie-a invocate în scris la data de 12 mai 2014 şi a încălcat prevederile art. 287 alin. (2) C. proc. civ., în dauna sa.

Procedând în acest mod, i s-a încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, care impun obligaţia instanţei de judecată de a pune în discuţia părţilor orice situaţie de pat şi toate actele de procedură, cu atât mai mult aspecte care ar putea conduce la lăsarea nesoluţionată a unor motive de apel.

În acelaşi context, pârâta susţine încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ. şi invocă faptul că prin grija C.S.M - ului a fost indicat pentru justiţiabili termenul de motivare a apelului - până la prima zi de înfăţişare - atât pe pagina web a C.S.M., pe portalul instanţelor de judecată şi în conţinutul pliantelor puse la dispoziţia justițiabililor în incinta instanţelor judecătoreşti, momentul până la care putea fi motivate apelul, în conformitate cu prevederile art. 287 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., era prima zi de înfăţişare, nicidecum data împlinirii termenului de declarare a apelului, prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

Nu poate fi acceptată interpretarea art. 287 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că motivele de apel pot fi depuse cel mai târziu la prima zi de înfăţişare doar în cazul în care cererea de apel nu a fost deloc motivate, întrucât s-ar crea o discriminare esenţială nejustificată între apelantul care nu a motivate deloc apelul în cererea de apel şi apelantul care a motivate parţial apelul în cererea de apel.

2. Recurenta - pârâtă mai critica decizia atacată sub aspectul că, instanţa de apel a redus „chiar sub această valoare obligaţia stabilită prin dispozitiv pentru reclamanta - pârâtă, iar explicaţiile privind facturile valorificate sunt greşite ori incomplete, astfel că nu a putut identifica întrutotul modul în care instanţa a ajuns la valoarea de 763.344,01 lei a obligaţiei reclamantei - pârâte”.

În continuare, pârâta reproşează instanţei de apel că, trebuia să observe totalul neachitat din aceste facturi care este în cuantum de 549.014,98 lei - conform tabelului nr. 4 din suplimentul la raportul de expertiză depus la Curtea de Apel laşi pentru termenul din 09 octombrie 2014 - în considerarea reţinerii instanţei de apel a obligaţiei reclamantei în sarcina sa de achitare a sumelor neachitate din facturile emise de SC R.R. SRL Bucureşti la data de 15 noiembrie 2007. Referitor la suma de 58.290,56 lei din factura din tabel - recurenta - pârâtă susţine că nu a fost achitată de către partea adversă, aşa încât se impune însumată la valorile din celelalte 9 facturi emise de SC R.R. SRL Bucureşti la data de 15 noiembrie 2007, aspect ce rezultă din răspunsul la obiecţiunea nr. 4 din suplimentul la expertiză.

Referitor la facturile emise de SC R.R. SRL Bucureşti la data de 06 martie 2008, redate în tabelul nr. 2, recurenta susţine că, trebuiau avute în vedere la stabilirea obligaţiei valoarea înregistrată de SC B.C.E.M.B. SRL din facturile emise de ea şi suma valorii abonamentelor neînregistrate, conform facturilor prezentate la fila 4, tabelul nr. 2 din suplimentul la raportul de expertiză depus la Curtea de Apel laşi pentru termenul din 09 octombrie 2014, plus contravaloarea convorbirilor telefonice, conform facturilor prezentate la fila 4, tabelul nr. 2 din suplimentul la raportul de expertiză depus la Curtea de Apel laşi pentru termenul din 09 octombrie 2014.

În ceea ce priveşte sumele arătate la alineatele anterioare, pârâta are în vedere că, desfăşurătoarele privind serviciile contractate au fost transmise prin e-mail la data de 12 martie 2008, iar înregistrarea parţială s-a efectuat conform notei contabile 31 martie 2008, precum şi concluziile primei instanţe, respectiv: „incorectă este afirmaţia - reclamantei pârâte - privind lipsa posibilităţii de refacturare a sumelor ulterioare - drept temei al refuzului de a înregistra contravaloarea convorbirilor, respectiv suma de 136.447,53 lei -, întrucât clienţii au migrat către reţeaua pârâtei ” şi sublinierea acesteia privind „posibilitatea legală şi contractuală a reclamantei - pârâte de a recupera sumele facturate în baza unui contract legal încheiat”, fila 11 din sentinţa tribunalului.

Concluzionează pârâta, că suma datorată de partea adversă este de 1.018.525,94 lei, doar de 663.344,01 lei conform deciziei recurate.

Pârâta precizează că, greşeala instanţei anterioare a fost cauzată inclusiv de neobservarea prevederilor pct. 2 - durata - din contractul de parteneriat din 22 februarie 2005, potrivit cărora: „rezilierea se poate face în mod unilateral, însă numai cu notificarea prealabilă de 6 luni, faţă de data la care urmează să înceteze contractual.”

Interpretarea acestei clauze ca o clauză de denunţare unilaterală a contractului, denotă faptul că notificarea privind încetarea contractului, pe care reclamanta - pârâtă a făcut-o prin adresa nr. 235 din 28 februarie 2008, conform reţinerilor instanţei de apel, fila a 16 - a din decizia atacată, nu a condus la încetarea efectelor contractului imediat, ci numai după şase luni de la comunicarea notificării privind denunţarea contractului, astfel încât serviciile prestate şi facturate de către SC R.R. SRL Bucureşti, în temeiul contractului de parteneriat din 22 februarie 2005, în următoarele 6 luni de la denunţarea contractului de către reclamantă SC B.C.E.M.B. SRL prin adresa nr. 235 din 28 februarie 2008 trebuiau plătite de beneficiar şi cum acesta nu a făcut-o, era necesar să fie incluse în cuantumul obligaţiei stabilite prin hotărârea judecătorească în sarcina reclamantei - pârâte.

3. Nu există temei legal şi motive justificate pentru compensarea cheltuielilor de judecată, întrucât apelul reclamantei a fost respins, fiind menţinută soluţia de respingere a acţiunii sale, iar apelul său a fost admis, fiind modificată hotărârea primei instanţe de fond cu privire la soluţia de respingere a cererii reconvenţionale.

În atare situaţie, susţine pârâta, în aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., instanţa de apel era obligate să oblige partea care cade în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată.

În considerarea dispoziţiilor art. 276 din vechiul C. proc. civ., compensarea cheltuielilor de judecată poate fi dispusă doar dacă pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate, fără ca această măsură să fie obligatorie.

per a contrario, compensarea cheltuielilor de judecată nu poate fi făcută atunci când instanţa admite doar pretenţiile uneia dintre părţi, precum a procedat instanţa de apel în cazul de faţă.

Recurenta conchide, în atare condiţii, reclamanta trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de ea la ambele instanţe de fond şi apel.

Recursurile sunt fondate conform considerentelor ce se vor expune mai jos:

Prin dispoziţiile art. I pct. 27 din Legea nr. 202 din 25 octombrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor (publicată în M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 şi intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, potrivit art. XXVIII din lege), au fost modificate prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că: „în cazul în care s-a constatat că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. De asemenea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, iar partea a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, ca şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.”

În redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 202/2010, dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. prevedeau că: „în cazul în care s-a constatat că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe”.

Prin decizia nr. 2 din 18 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii declarat de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (publicată în M. Of. nr. 313 din 30 mai 2013) s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010, dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010, nu se aplică proceselor în care prima instanţă a fost învestită înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.

Curtea a constatat că instanţa de apel a făcut în mod greşit aplicarea în cauză a prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., nemodificate, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, 26 septembrie 2010 şi nici nu impunea condiţia ca cel puţin una dintre părţi să fi solicitat luarea respectivei măsuri prin cererea de apel sau întâmpinare.

Cum procesul dedus judecăţii a fost înregistrat pe rolul primei instanţe la data de 26 septembrie 2010, prin urmare, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, 25 noiembrie 2010, instanţa de apel a făcut în mod greşit aplicarea în cauză a prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acestea au fost modificate prin legea menţionată, iar nu în redactarea anterioară respectivei modificări - care nu limita numărul desfiinţărilor cu trimitere spre rejudecare şi nici nu impunea condiţia ca cel puţin una dintre părţi să fi solicitat luarea respectivei măsuri prin cererea de apel sau întâmpinare.

În acelaşi timp, în baza rolului activ pe care trebuia să-l manifeste raportat la situaţia dedusă judecăţii, instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile anterior invocate, în ipoteza în care instanţa de apel constata că nu s-a intrat în cercetarea fondului, aceasta era obligată să trimită cauza spre rejudecare în primă instanţă, conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma anterioară prevederile art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 - această lege intrând în vigoare începând cu data de 25 noiembrie 2010 - deoarece prezentul litigiu a fost iniţiat la data de 26 septembrie 2010, când erau incidente textele de lege menţionate.

Faţă de motivul ce a determinat casarea cu trimitere, celelalte critici formulate de ambele părţi, nu pot fi examinate în recurs, acestea urmând să fie examinate în judecarea fondului pricinii în primă instanţă.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate de reclamanta SC B.C.E.M.B. SRL Paşcani şi pârâta SC R.R. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 14 din 8 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a sentinţei civile nr. 1529 din 13 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul laşi, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, şi trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal, prilej cu care instanţa de fond va soluţiona toate criticile formulate de ambele părţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de reclamanta SC B.C.E.M.B. SRL Paşcani şi pârâta SC R.R. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 14 din 8 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia civilă.

Casează decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 1529 din 13 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul laşi, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 2003/2015. Civil		ICCJ. Decizia nr. 2785/2015. Civil →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță