ICCJ. Decizia nr. 97/2015. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 97/2015
Dosar nr. 6253/86/2013
Şedinţa de la 16 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia civilă, la 23 mai 2013, reclamantul C.R. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin M.A.N. şi M.F.P., prin D.G.F.P. Suceava, solicitând, în temeiul Legii nr. 221/2009, obligarea acestora la plata de despăgubiri pentru perioada de un an şi jumătate în care a fost încarcerat ca urmare a politicii nedrepte şi abuzive a regimului comunist.
La 26 septembrie 2013, Liga Dreptăţii împotriva Corupţiei şi Abuzurilor din România - EU, Centrul Rădăuţi (în continuare, LD.I.C.A.R. - EU, Centrul Rădăuţi) a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantului.
Prin Sentinţa civilă nr. 1871 din 24 octombrie 2013, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a admis excepţia prescripţiei, a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamantul C.R. şi a respins ca nefondată cererea de intervenţie accesorie formulată de L.D.I.C.A.R. - EU, Centrul Rădăuţi.
Împotriva acestei sentinţe, C.R. a declarat apel care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 115 din 12 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
împotriva deciziei sus-menţionate, a declarat recurs C.R., întemeindu-şi în mod generic calea de atac pe prevederile art. 488 N.C.P.C.
În susţinere, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că nu i se poate opune excepţia tardivităţii, întrucât a intrat în posesia actelor solicitate de M.A.N. la mai mult de trei ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, din culpa autorităţilor, care nu i le-au transmis în timp util.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) N.C.P.C., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost comunicat părţilor.
La 12 noiembrie 2014, recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raport, prin care a indicat adresa sa valabilă şi a reiterat faptul că nu este reprezentat de avocat, întrucât veniturile realizate nu îi permit, arătând că anularea recursului pentru acest motiv constituie o gravă discriminare.
La 11 noiembrie 2014, M.A.N. a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat că se impune anularea recursului, în temeiul art. 493 alin. (3) N.C.P.C.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs prin avocat au fost declarate neconstituţionale, prin decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, aşa încât dispoziţiile art. 486 alin. (3) N.C.P.C. nu mai includ aceste menţiuni în categoria cerinţelor sancţionate cu nulitatea.
În acest context, trebuie subliniat că la pronunţarea prezentei decizii, instanţa supremă va avea în vedere cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia sus-menţionată, chiar dacă aceasta este ulterioară formulării cererii de recurs şi realizării procedurii de regularizare a acesteia.
Această concluzie se impune, pentru a da eficienţă deciziei de neconstituţionalitate, pentru că o soluţie contrară ar încălca forţa general obligatorie a acesteia.
Prin urmare, recursul îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) N.C.P.C.
În continuare, în baza art. 489 alin. (3) N.C.P.C., Înalta Curte, din oficiu, invocă motivele de casare de ordine publică prevăzute de art. 488 pct. 1 şi 5 din acelaşi Cod.
Astfel, luând în examinare, cu prioritate, motivele de recurs de ordine publică invocate din oficiu, înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 488 pct. 1 N.C.P.C., casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.
Iar conform art. 488 pct. 5 N.C.P.C., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
În speţă, prin sentinţa civilă nr. 1871 din 24.10.2013, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a admis excepţia prescripţiei şi a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamantul C.R. în temeiul Legii nr. 221/2009.
Conform prevederilor art. 457 alin. (1) N.C.P.C., „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."
Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile având ca obiect acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, sunt supuse recursului, care este de competenţa curţii de apel.
În raport de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că sentinţa civilă nr. 1871 din 24 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă, era supusă numai recursului, aşa încât în mod nelegal instanţa de control judiciar a soluţionat un apel, în compunerea prevăzută de lege pentru respectiva cale de atac.
Conform art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 apelurile se judecă în complet format din doi judecători, iar recursurile, în complet format din trei judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
Cum Decizia nr. 115 din 12 martie 2014 a fost pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în complet format din doi judecători, motivele de casare invocate din oficiu se dovedesc a fi fondate; aşa fiind, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant C.R., va casa decizia atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecare în completul prevăzut de lege pentru judecata recursurilor.
Cu ocazia rejudecării, această instanţă va avea în vedere şi celelalte critici expuse în memoriul de recurs, precum şi toate apărările invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant C.R. împotriva Deciziei civile nr. 115 din 12 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecare în completul prevăzut de lege pentru judecata recursurilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1021/2015. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1943/2015. Civil → |
|---|
