ICCJ. Decizia nr. 195/2015. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 195/2015
Dosar nr. 1008/96/2013
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 21 ianuarie 2015
Deliberând asupra recursului civii de faţa constată următoarele:
Prin Decizia nr. 257/A din 21 mai 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C.D.A. împotriva sentinţei civile nr. 5315 din 18 decembrie 2013 a Tribunalului Harghita, decizie definitivă.
Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul C.D.A., ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, instanţă care l-a înaintat, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru C10, apreciind că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Recurentul-reclamant C.D.A. şi intimatul-pârât M.F.P. reprezentat de D.G.R.F.P. Braşov - A.J.F.P. Harghita au depus puncte de vedere asupra raportului.
Prin punctul de vedere referitor la raportul asupra admisibilităţii recursului, recurentui-reclamant a susţinut că legea în vigoare a data naşterii raportului obligaţional era C. proc. civ. din 1864 care prevedea calea de atac a recursului împotriva hotărârilor instanţelor de apel. A arătat că acţiunea pe care a formulat-o vizează despăgubiri pentru reţinere şi arestare, fără ca sa existe o faptă penală şi, pronunţându-se o soluţie de achitare, s-a confirmat prezumţia de nevinovăţie cu consecinţa repunerii în totalitate a drepturilor persoanei prejudiciate, ipoteza atrăgând incidenţa art. 998 C. civ. Referitor la criteriul valoric, a susţinut că prevederea limitativă din art. 18 din Legea nr. 2/2013 este una temporară ce vizează degrevarea instanţelor judecătoreşti menite să pună în pregătire aplicarea legii dar această situaţie nu poate să înfrângă principiul reparatoriu consacrat de drepturile şi libertăţile fundamentale prevăzut de legislaţia U.E. şi C.E.D.O. Dreptul la o măsură reparatorie corelativ cu dreptul la un recurs real şi efectiv consacrat de art. 6 C.E.D.O. primează în raport de prevederile interne. Acţiunea a vizat plata unor despăgubiri băneşti ca urmare a unor prejudicii cauzate urmare a abuzului desfăşurat în cadrul procedurii judiciare. A conchis ca instanţa de recurs este legal învestită iar potrivit art. 5 C. proc. civ. judecătorul are îndatorirea de a soluţiona cererea care este de competenţa sa (filele 22-29 dosar recurs).
Recurentui-reclamant a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. raportat la art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, faţă de dispoziţiile art. 11 şi 21 din Constituţia României.
Intimatul-pârât Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.R.F.P. Braşov - A.J.F.P. Harghita, prin punctul de vedere formulat la raport a apreciat că recursul este inadmisibil şi a solicitat respingerea acestuia, ca atare (filele.
Prin încheierea din 17 decembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea recurentului-reclamant de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 raportat Ia art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 faţă de dispoziţiile art. 21 şi 53 din Constituţia României.
A dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestei excepţii.
Pentru judecarea recursului a fost fixat termen la data de 21 ianuarie 2014, în temeiul art. 493 alin. 5 Cod de procedură civilă, fără citarea părţilor.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente;
Prin Decizia nr. 257/A din 21 mai 2014 a Curţii de Apei Târgu Mureş, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C.D.A. împotriva sentinţei civile nr. 5315 din 18 decembrie 2913 a Tribunalului Harghita, decizie definitivă.
Decizia menţionată a fost pronunţată în soluţionarea unui apel într-o cauză având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, respectiv repararea pagubei suferită de reclamant, ca urmare a arestării sale din data de 30 septembrie 2004 până la data de 22 martie 2006, într-o cauză penală în care s-a pronunţat achitarea, temeiul de drept invocat de reclamant fiind dispoziţiile art. 504 şi urm C. proc. pen. şi art. 998 şi urm.C. civ., art. 1349 şi urm. C. civ. (reparare prejudicii erori judiciare).
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea hr. 134/2010 privind C. proc. civ. sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Conform dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010:
„În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute delege nu se pot folosi alte mijloace procedurale tn scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şl că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, Decizia civilă nr. 257/A din 21 mai 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, nu este supusă recursului, deci nu este susceptibilă de exerciţiul acestei căi de atac.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.D.A. împotriva Deciziei civile nr. 257/A din 21 mai 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 194/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1989/2015. Civil → |
|---|
