ICCJ. Decizia nr. 2485/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2485/2015
Dosar nr. 25897/3/2013
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3076 din 14 martie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D., în contradictoriu cu intimata Camera Deputaţilor - Secretariatul General, împotriva sentinţei nr. 1634 din 21 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 10300/LM/2003.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a cererii întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisurile invocate de către revizuent, respectiv statele de plată şi declaraţiile nominale aferente perioadei 01 octombrie 2001 - 01 aprilie 2004 nereprezentând înscrisuri noi ce au fost reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ. revizuentul A.D., iar la data de 22 iunie 2015 acesta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006, solicitând, totodată, suspendarea judecării pricinii.
Prin decizia nr. 1660/BIS din 24 iunie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de suspendare a judecării recursului în perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocate, ca neîntemeiată; a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 961 din Legea nr. 7/2006; a respins, ca nefondat, recursul.
Referitor la cererea de suspendare, instanţa de recurs a reţinut că, având în vedere că, prin Legea nr. 177/2010, s-a prevăzut abrogarea alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, referitor la suspendarea obligatorie a cauzei, în prezent nu mai există temei legal pentru o atare măsură.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006, instanţa de recurs a constatat ca nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate ca dispoziţia cu privire Ia care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în acest sens s-a reţinut că cererea de revizuire a sentinţei nr. 1634 din 21 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 10300/LM/2003, a fost respinsă ca inadmisibilă, în raport cu cerinţele instituite prin dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., iar prin sentinţa nr. 1634 din 21 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 10300/LM/2003, rămasă irevocabilă, a fost admisă excepţia tardivităţii cererii formulată de reclamantul A.D. în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, fiind respins ca tardiv capătul de cerere privind contestarea măsurilor de modificare a contractului de muncă, în baza cărora s-a solicitat efectuarea rectificărilor în carnetul de muncă. De asemenea, a fost respins capătul de cerere privind efectuarea rectificărilor în carnetul de muncă, ca neîntemeiat.
Modalitatea de aprobare a Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, a cărei neconstituţionalitate se invoca, nu are nicio legătură cu soluţionarea cererii de revizuire a unei sentinţe prin care s-a soluţionat, pe baza unei excepţii procesuale, contestaţia formulată împotriva măsurilor de modificare a contractului de muncă, motiv pentru care Curtea de Apel a apreciat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 este inadmisibilă.
Referitor la fondul cauzei, instanţa de recurs a reţinut că este nefondată critica privind lipsa calităţii procesuale pasive a intimatei Camera Deputaţilor, având în vedere faptul ca în cererea de revizuire părţile sunt cele care au participat la judecarea pricinii în care s-a pronunţat hotărârea ce se atacă. Or, la judecarea cererii soluţionate prin sentinţa nr. 1634 din 21 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 10300/LM/2003, calitatea de pârât a avut-o Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, care figurează în mod corect în cauza de faţă în calitate de intimat.
Instanţa de recurs a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la omisiunea primei instanţe de a pune în discuţia contradictorie a părţilor şi de a soluţiona excepţia de nelegalitate, invocată conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu privire la Ordinele Secretarului general al Camerei Deputaţilor nr. 907 din 01 octombrie 2003, nr. 1108 din 10 noiembrie 2006, înregistrate la poz. 88 şi poz. 102 din carnetul de muncă, Convenţia privind aplicarea prevederilor referitoare fa stabilirea pensiei de serviciu prevăzută de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, Actul adiţional la Convenţia privind aplicarea prevederilor referitoare la stabilirea pensiei de serviciu prevăzută de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, înregistrat la Camera Deputaţilor din 28 decembrie 2007, Ordinul Preşedintelui C.N.P.S. nr. 671 din 30 iulie 2010, precum şi actele administrative unilaterale cu caracter individual subsecvente acestora.
Aceasta întrucât, în conformitate cu prevederile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, astfel că problema admisibilităţii cererii de revizuire se impunea a fi soluţionată prioritar.
Cât priveşte pretinsa autoritate de lucru judecat a sentinţelor civile nr. 6034 din 24 octombrie 2012 şi nr. 6114 din 30 octombrie 2012, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarele nr. 2594/2/2012 şi nr. 7107/2/2012, şi a celorlalte hotărâri menţionate de recurent, prin care a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire formulată de revizuentul A.D., instanţa de recurs a reţinut că aceste cereri de revizuire aveau ca obiect alte hotărâri decât cea atacată cu revizuire în cauza de faţă, alte părţi şi alte temeiuri de drept, astfel încât susţinerea conform căreia instanţele judecătoreşti ar fi statuat cu autoritate de lucru judecat asupra netemeiniciei excepţiei reţinute de prima instanţă, este vădit nefondată.
Nefondată a fost apreciată şi critica privitoare la faptul că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea principiilor disponibilităţii şi imparţialităţii şi că instanţa nu a manifestat rol activ, aspect ce ar rezulta din faptul că instanţa a preluat integral, din întâmpinarea formulată de Secretarul general al Camerei Deputaţilor, considerentele care au format convingerea instanţei.
În cauza de faţă, prima instanţă nu s-a rezumat la a primi susţinerile intimatului-pârât privind inadmisibilitatea revizuirii, ci a expus raţionamentului logico-juridic care a condus la soluţiei înscrisă în dispozitiv, argumentele în raport de care a fost pronunţată soluţia de respingere a cererii ca inadmisibilă.
Referitor la condiţia de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut că înscrisurile invocate de către revizuent în susţinerea cererii nu reprezintă înscrisuri reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, în condiţiile în care, fiind vorba despre acte financiar-contabile, partea putea solicita obligarea angajatorului la a le înfăţişa.
Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi art. 304 C. proc. civ. revizuentul A.D., arătând că o astfel de soluţie este greşită, întrucât introducerea art. 965 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar cu modificările şi completările ulterioare, atrage neconstituţionalitatea acestui articol, deoarece singurele norme metodologice date în aplicarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale sunt reglementate unitar prin Ordinul nr. 340 din 04 mai 2001 al Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Recurentul mai arată că, deşi prin H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, Ordinul nr. 340 din 04 mai 2001 a fost abrogat începând cu data de 28 martie 2011, prevederile privind declaraţia nominală/declaraţia rectificativă au fost menţinute, fiind obligatorii şi în prezent.
Convenţia privind aplicarea prevederilor referitoare la stabilirea pensiei de serviciu prevăzută de Legea nr. 7/2006 înregistrată la Camera Deputaţilor din 10 ianuarie 2007, Actul adiţional la aceasta înregistrat din 28 decembrie 2007, Ordinul Preşedintelui CNPAS nr. 671 din 30 iulie 2010 şi actele administrative subsecvente au fost însuşite şi semnate de către preşedintele CNPAS cu încălcarea dispoziţiilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă şi a prevederilor Ordinului nr. 340 din 04 mai 2001.
Mai mult, aceste acte nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, astfel încât nu puteau produce efecte juridice.
Recurentul mai arată că prin intermediul sistemului informatic şi al bazelor de date deţinute de CNPAS, s-a dispus, în mod nelegal, diminuarea drastică a drepturilor aflate în piaţă şi reţinerea abuzivă a unor importante sume de bani din veniturile viitoare, în absenţa unui titlu executoriu şi cu denaturarea informaţiilor înscrise în deciziile de recalculare şi situaţiile privitoare la suma contributivă.
Emiterea, de către pârât, a unor adeverinţe ulterioare declaraţiilor nominale contravine prevederilor Ordinului nr. 340 din 04 mai 2001, fiind nelegale.
Intervenţia preşedintelui CNPAS prin pretinse norme metodologice excede cadrului legal reglementat de Ordinul nr. 340 din 04 mai 2001 şi atrage nulitatea absolută a Convenţiei privind aplicarea prevederilor referitoare la pensia de serviciu prevăzută de Legea nr. 7/2006 înregistrată la Camera Deputaţilor din 10 ianuarie 2007, a Actului adiţional la aceasta înregistrat din 28 decembrie 2007, a Ordinului Preşedintelui CNPAS nr. 671 din 30 iulie 2010 şi a actelor administrative subsecvente.
Prin admiterea excepţiei de inadmistbilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale se încearcă blocarea antamării fondului cauzei deduse judecăţii, împiedicarea soluţionării cererilor de revizuire şi a aflării adevărului.
Examinând recursul în raport de excepţia de nulitate invocată de instanţă din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criterile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, se constată că, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., recursul nu face referiri la soluţia dată de către instanţa de apel şi nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate.
În cauză, recurentul critică respingerea, de către instanţa de recurs, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006.
Referitor la această chestiune, instanţa de recurs a reţinut că sesizarea nu este admisibilă pentru că dispoziţia cu privire la care s-a invocat excepţia nu are legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul că modalitatea de aprobare a Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 nu are nicio legătură cu soluţionarea cererii de revizuire a unei sentinţe prin care s-a soluţionat, pe baza unei excepţii procesuale, contestaţia formulată împotriva măsurilor de modificare a contractului de muncă.
Deşi a indicat drept motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. şi a precizat că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este greşită, prin niciuna dintre criticile formulate, recurentul nu s-a raportat la considerentele de admisibilitate ale instanţei de recurs, dezvoltate în motivarea soluţiei criticate şi nici la propriile temeiuri de drept invocate în susţinerea cererii de recurs. Se constată, astfel, că recurentul reiterează critici ce au format obiectul judecăţii în fond a cauzei, fără a subsuma pretinsele aspecte de nelegalitate deduse judecăţii motivelor expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ori argumentelor ce au determinat Instanţa de recurs să constate inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Aşa cum s-a arătat, indicarea formală a textului legal ce reglementează motivul de recurs supus analizei instanţei de control judiciar ori menţiunea că soluţia adoptată prin hotărârea atacată nu este conformă legii sunt insuficiente pentru a răspunde exigenţelor reglementate de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. în ceea ce priveşte conţinutul şi modalitatea motivării.
Pe de altă parte, lipsa corelării criticilor formulate în cadrul căii extraordinare de atac cu considerentele hotărârii obiect al acesteia, echivalează cu o lipsă a motivării sancţionabilă ca atare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A.D. împotriva soluţiei de respingere a sesizării Curţii Constituţionale conţinută în dispozitivul deciziei nr. 1660/BIS din 24 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul A.D. împotriva soluţiei de respingere a sesizării Curţii Constituţionale conţinută în dispozitivul deciziei nr. 1660/BIS din 24 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2688/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2542/2015. Civil → |
|---|
