ICCJ. Decizia nr. 2583/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢI ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2583/2015
Dosar nr. 4854/117/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 18 noiembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:
Obiectul prezentului dosar îl reprezintă obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Restituiri şi Despăgubiri la plata către reclamant a despăgubirilor aferente dosarului înregistrat sub nr. 37250/CC, aflat în curs de soluţionare, pentru imobilul, preluat de stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, situat în Cluj Napoca, str. C., nr. 4, înscris în CF nr. AA şi nr top. XX.
Tribunalul Cluj, secţia a I-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 8 din 09 ianuarie 2015 a respins, ca prematură, acţiunea formulată de reclamantul M.A. apreciind că dosarul de despăgubiri nr. 37250/CC aferent dispoziţiei nr. 6005/2007 referitoare la propunerea de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi piaţă a despăgubirilor aferente imobilelor prelate în mod abuziv de stat, se află în curs de soluţionare, termenul pentru soluţionarea acestuia fiind de 60 de luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, termen care nu a expirat la data sesizării instanţei de judecată.
Prin decizia civilă nr. 972A din 12 mai 2015, Cartea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, menţinând soluţia instanţei de fond.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul M.A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13 iulie 2015.
În motivarea căii de atac, recurentul a criticat decizia curţii de apel din perspectiva în care în mod abuziv şi nelegal a fost respinsă cererea ca nefondată devreme ce o probat existenţa dreptului său la acordarea de despăgubiri prin decizia civilă nr. 8903/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Investită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 10 septembrie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru C10, la aceeaşi dată, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Constatându-se că nicio parte nu a depus punct de vedere la raport, prin rezoluţia din 15 octombrie 2015, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 18 noiembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:
Art. 35 din Legea nr. 165/2013, în temeiul căruia a fost formulată prezenta acţiune, prevede că: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului" .
Reiese, deci, că potrivit art. 35 din Legea specială nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă apelului, a cărui soluţionare intră în competenţa curţii de apel.
În cauză, sunt însă incidente şi dispoziţiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care prevăd că "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea foloseşte o altă expresie similară”.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor menţionate rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării instanţei supreme de soluţionarea acestor cauze.
Or, prin decizia nr. 972 din 12 mai 2015, Curtea de Apel Cluj a soluţionat apelul declarat de reclamant împotriva soluţiei primei instanţe, pronunţându-se astfel o hotărâre definitivă, astfel cum este menţionat chiar în cuprinsul dispozitivului acesteia, şi care presupune că nu poate fi supusă căii extraordinare de atac a recursului.
Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cu art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că decizia nr. 972 din 12 mai 2015 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în acest dosar, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva deciziei nr. 972 din 12 mai 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva deciziei nr. 972 din 12 mai 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2542/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2594/2015. Civil → |
|---|
