ICCJ. Decizia nr. 259/2015. Civil. Despăgubire. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 259/2015
Dosar nr. 2120/1/2013
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2015
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată
Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 14 octombrie 2011, reclamanta M.M. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta SC U.B. SRL Braşov la acordarea despăgubirilor materiale în cuantum de 5.900 lei, precum şi la daune morale în cuantum de 20 000 lei.
În motivarea în fapt a acţiunii sale, reclamanta a susţinut că, în baza contractului individual de muncă a fost angajata pârâtei, în funcţia de gestionar, de la data de 01 octombrie 2005 până la data de 24 noiembrie 2011, când contractul individual de muncă a încetat, în temeiul art. 55 lit. b) C. muncii, în baza Deciziei nr. 88 din 24 noiembrie 2011.
Reclamanta a solicitat acordarea despăgubirilor materiale şi morale de la pârâtă, întrucât, în dimineaţa zilei de 06 decembrie 2010, în jurul orei 9.00, aflându-se în timpul serviciului, a fost sunată de către administratorul societăţii să coboare la maşina acestuia pentru a aduce marfa necesară pentru aprovizionarea chioşcului în care-şi desfăşura activitatea. Deplasarea s-a făcut pe scările de acces în/din incinta Corpului E spre stradă, care se află în imediata apropiere a căii (uşii) de acces unde reclamanta îşi desfăşura activitatea şi, care nu sunt prevăzute cu balustradă.
În timp ce cobora după marfă, din cauza zăpezii acumulate pe scări, reclamanta s-a dezechilibrat şi a căzut, ceea ce a condus la cauzarea unei fracturi la piciorul drept.
În urma accidentului, reclamanta a fost spitalizată cu diagnosticul „fractură echivalent bimaleolară dreapta cu distazis tibio - peronier.”
Prin cererea de chemare în judecată, s-a imputat societăţii pârâte, culpa în neîntreţinerea corespunzătoare a scărilor din incinta Corpului E situat pe Colina Universităţii, respectiv necurăţarea acestora de stratul de zăpadă depus.
Prin sentinţa civilă nr. 1491/M din 16 octombrie 2012, Tribunalul Braşov a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă că, din analiza înscrisurilor depuse la filele 52, 53 din dosar, respectiv facturile din 19 octombrie 2010 şi din 21 decembrie 2010, instanţa de fond a considerat că obligaţia de întreţinere a scărilor şi spaţiilor de acces întră în sarcina C.S.U. Braşov, pârâta îndeplinindu-şi obligaţia de plată către acesta, precum şi a cheltuielilor de regie pentru spaţiul închiriat, în care reclamanta îşi desfăşura activitatea, aceste cheltuieli cuprinzându-le şi pe cale legate de salubritate.
Totodată, din procesul-verbal de cercetare întocmit de inspectorii I.T.M la data de 02 februarie 2011 (pag. 4, alin. (1)) s-a reţinut că reclamanta este cea care a încălcat Instrucţiunile de protecţie, cauza accidentului fiind „nefolosirea de către lucrător a căilor de acces prevăzute cu balustradă pentru realizarea deplasării în afara societăţii, lucru ce ar fi condus la evitarea şi prevenirea alunecării şi/sau căderii din cauza denivelării sau terenului alunecos, fiind încălcate instrucţiunile proprii S.S.M., I.P. S.S.M. - 4 pct. 8 şi 13 şi I.P. S.S.M.-% pct. 15 şi 17, cu privire la deplasarea în societate şi în afara acesteia”.
S-a reţinut că reclamanta trebuia şi putea să folosească scările prevăzute cu balustradă ce se aflau la o distanţă de 6-7 m, aceasta neimplicând vreo ocolire ce i-ar fi îngreunat munca.
În ceea ce priveşte despăgubirile materiale în cuantum de 5.900 lei pretinse de reclamantă, instanţa de fond le-a respins având în vedere că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiţii, şi anume: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate intre fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, or, aceste condiţii nu au fost îndeplinite în cauză.
Pentru a fi susceptibil de reparaţie, prejudiciul trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat.
Din calculul depus de reclamantă a rezultat că suma totală pretinsă reprezintă presupusele cheltuieli avansate de aceasta, nefiind susţinute însă de dovezi (lista cu preţul unor medicamente la data de 02 septembrie 2011, parafată de Farmacia D., nefiind aptă a conduce la concluzia că respectivele medicamente i-au fost prescrise reclamantei şi că aceasta le-a cumpărat).
În ceea ce priveşte daunele morale pretinse de reclamantă întemeiate pe dispoziţiile art. 253 alin. (1) C, mun,, conform căruia,,angajatorul este obligat în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”, instanţa le-a respins, cu motivarea că, din probatoriul administrat a rezultat că, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei, culpa în producerea accidentului aparţinându-i reclamantei, deoarece orice persoană diligentă, chiar fără să fie instruită, are reprezentarea că poate aluneca şi cădea cu ocazia coborârii unor scări pe care este depus un strat de zăpadă, fără a avea posibilitatea de a se susţine.
Mai mult, din probele administrate a rezultat că între scările folosite de reclamantă şi scările cu balustradă este o distanţă de aproximativ 6-7 m, astfel că, reclamanta şi-a asumat riscul producerii accidentului, atunci când a ales să folosească scările care nu au fost prevăzute cu balustradă de susţinere.
Împotriva sentinţei civile nr. 1491/M din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Braşov, a declarat recurs reclamanta M.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a evidenţiat culpa societăţii angajatoare în producerea accidentului de muncă, astfel cum a fost consemnată în procesul-verbal de cercetare întocmit la data de 02 februarie 2011 de A.C., persoană abilitată potrivit convenţiei civile de prestări servicii din 09 iunie 2008.
De asemenea, s-a invocat şi lipsa documentaţiei privind organizarea activităţii de prevenire şi protecţie a muncii, lipsa instruirii reclamantei în domeniul protecţiei muncii după luna decembrie 2008 şi neîndeplinirea de către angajator a obligaţiei de întreţinere corespunzătoare a scărilor din incinta Corpului E de clădire.
S-a susţinut că producerea accidentului de muncă la data de 06 decembrie 2010 şi prejudiciul creat reclamantei prin pierderea parţială a capacităţii de muncă reprezintă împrejurări certe, necontestate de părţi în prezenta cauză.
Reclamanta M.M. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 253 C. muncii obligarea societăţii pârâte la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 5.900 lei care, însă, nu au fost dovedite în cauză.
S-a menţionat că înscrisul intitulat „preţ medicamente la data de 02 septembrie 2011” (fila 37) nu a făcut dovada cumpărării de către reclamantă a acestora şi faptul prescrierii lor de către medic.
S-a mai reţinut că, la dosarul cauzei nu au fost depuse niciun fel de reţete medicale, înscrisuri care să dovedească achiziţionarea de medicamente, plata de servicii medicale sau alte cheltuieli aferente şi nici dovada cheltuielilor de transport la Târgu Mureş.
Reclamanta a depus un singur bilet de externare emis la data de 21 septembrie 2012, cu care a făcut dovada internării acesteia la 20 septembrie 2012, la aproape doi ani de la producerea accidentului. Certificatele de concediu medical aflate la dosar nu au făcut dovada întinderii prejudiciului suferit de reclamantă.
Proba testimonială administrată în cauză nu a putut face dovada cheltuielilor efectuate de reclamantă, martorii au relatat aspecte legate de accidentul de muncă produs, însă, nu au fost în măsură să indice datele necesare pentru stabilirea valorii prejudiciului produs.
Nefiind făcută dovada prejudiciului material suferit, în mod corect, tribunalul a respins aceste pretenţii, ca nedovedite.
Nici cererea de acordare a daunelor morale nu a fost întemeiată, având în vedere culpa concurentă a reclamantei la producerea accidentului şi faptul că, prin Decizia nr. 1362 din 17 mai 2011 emisă de C.T.P. Braşov, reclamanta a primit deja o compensaţie în cuantum de două salarii medii brute pe economie.
Nedepunerea la dosarul cauzei a documentaţiei privind organizarea activităţii de prevenire şi protecţie S.S.M. şi lipsa dovezii instruirii reclamantei după luna decembrie 2008, nu au putut produce dovada legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, având în vedere că posibilitatea folosirii scării prevăzute cu balustradă era cunoscută de reclamantă, astfel cum a rezultat din administrarea probatoriilor.
Prin Decizia nr. 257/M din 11 februarie 2013, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins recursul declarat de reclamanta M.M. împotriva sentinţei civile nr. 1491/M din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Braşov, pentru considerentele mai sus redate.
Împotriva Deciziei nr. 257/M din 11 februarie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a formulat contestaţie în anulare, reclamanta M.M., calea extraordinară de atac de retractare fiind înregistrată la 1 aprilie 2013, stabilindu-se termen la data de 8 octombrie 2013 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul din 8 octombrie 2013, la cererea contestatoarei, instanţa a amânat judecata cauzei pentru ca aceasta să-şi angajeze un avocat, întrucât, apărătorul pe care l-a avut a decedat, deşi în cauză nu s-a făcut dovada acestei împrejurări.
Înalta Curte a admis cererea contestatoarei şi a acordat termen la data de 19 octombrie 2013, când, constatând lipsa nejustificată a părţilor şi faţă de împrejurarea că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata cauzei în lipsă, Înalta Curte a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, suspendarea judecăţii contestaţiei în anulare formulată de M.M.
Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea discutării perimării.
La termenul din 27 ianuarie 2015, Înalta Curte a reţinut contestaţia în anulare în pronunţare pe excepţia perimării, ce se impune a fi admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.
Astfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligenţă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, în care, după suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 19 noiembrie 2013, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii contestaţiei în anulare.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea M.M. împotriva Deciziei nr. 257/M din 11 februarie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 258/2015. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 26/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
