ICCJ. Decizia nr. 302/2015. Civil. Expropriere. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 302/2015
Dosar nr. 2851/1/2014
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 19 august 2009 la Tribunalul Constanţa, reclamanta SC T.T. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de cadastru şi Publicitate Imobiliară, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea parţială a Hotărârii nr. 86 din 19 mai 2009 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 în ceea ce priveşte întinderea suprafeţei expropriate şi despăgubirile acordate. în consecinţă, pârâtele să fie obligate, în solidar, la acordarea de despăgubiri în valoare de 50 euro/mp în lei, la cursul BNR din data plăţii, pentru întreaga suprafaţă de 30.100 mp având număr cadastral 11519 înscris în cartea funciară cu nr. 12104 a unităţii administrativ teritoriale Cumpăna, situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "varianta de ocolire a municipiului Constanţa" km 0+000 - km 21+861, judeţul Constanţa.
în subsidiar s-a solicitat să se constate nulitatea parţială a Hotărârii nr. 86/2009 şi obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei cu care reclamanta a achiziţionat imobilul având număr cadastral 11519, teren extravilan arabil în suprafaţă de 30.100 mp, sumă ce reprezintă valoarea reală a terenului şi plata prejudiciului compus din scăderea valorii de circulaţie a terenului rămas şi imposibilitatea de folosire a acestuia datorită modului m care este poziţionată autostrada.
În drept, reclamanta a invocat Legea nr. 198/2004 şi Legea nr. 33/1994.
Prin Sentinţa civilă nr. 3073 din 22 iulie 2013 a Tribunalului Constanţa a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, fiind respinsă, ca atare, cererea faţă de această entitate şi a fost respinsă acţiunea, ca nefondată.
Prin Decizia nr. 101 C din 2 decembrie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins apelul declarat de reclamanta SC T.T. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 3073 din 22 iulie 2013, ca nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 2121 din 02 iulie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale de sub Autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine prin mandatar SC C. SA, precum şi recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile pronunţate de instanţa de apel, ca nefondate.
În privinţa respingerii excepţiei nulităţii recursului, s-a reţinut faptul că, în speţă, criticile formulate de recurent sunt încadrabile în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe fondul recursului, s-a reţinut că motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ. au fost invocate formal, nefiind dezvoltate critici încadrabile în aceste motive de recurs.
Cât priveşte criticile încadrabile în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de recurs le-a respins ca nefondate, reţinând, în sinteză că, prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie, cât şi art. 1 din Legea nr. 33/1994, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1/1952 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 în privinţa determinării cuantumului despăgubirilor raportat la preţul cu care se vând, în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Totodată, s-a reţinut că, faptul că suma acordată ca despăgubire nu coincide valorii cu care reclamanta a cumpărat terenul sau nu s-a expropriat o suprafaţă mai mare de teren, nu sunt factori care să determine atingerea drepturilor acesteia, aşa cum sunt ocrotite prin textele de lege evocate, nu duce la încălcarea art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul aplicării unui tratament diferit pentru persoanele aflate într-o situaţie similară.
Instanţa de recurs a apreciat că instanţa de apel a reţinut corect că nu s-a dovedit că porţiunea de teren rezultată în urma constituirii parcelei expropriate, nu ar putea fi utilizată conform destinaţiei sale agricole. De asemenea, faptul că reclamanta a achiziţionat o suprafaţă de teren, rară a avea cunoştinţă de eventualele restricţii ale dreptului de proprietate, nu justifică solicitarea pe cale judecătorească a unei reparaţii care să reprezinte echivalentul restricţiilor suferite prin expropriere, a faptului că nu a putut utiliza terenul potrivit cu intenţiile pe care le avea la momentul achiziţionării.
Faţă de argumentele prin care instanţa de apel a justificat respingerea cererilor reclamantei de suplimentare a probatoriului şi nu a dispus, din oficiu, întocmirea unui nou raport de expertiză, s-a reţinut că nu a fost încălcat nici art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
De asemenea, nu se impunea refacerea raportului de expertiză pentru că O.U.G. nr. 228 din 30 decembrie 2008 şi H.G. nr. 213 din 4 martie 2009 nu sunt incidente, deoarece raportul de expertiză a fost întocmit la data de 17 iulie 2008 (în procedura exproprierii), noile dispoziţii nefiind aplicabile pentru trecut.
La data de 25 iulie 2014 (plic poştal), reclamanta SC T.T. SRL a formulat revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ., împotriva Deciziei civile nr. 2121 din 02 iulie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în recurs.
În sinteză, revizuenta a susţinut faptul că, instanţa nu a pus în discuţia părţilor şi nici nu s-a pronunţat asupra capetelor de cerere privind daunele aduse proprietarului, iar în speţă au fost descoperite înscrisuri ce erau necesare pentru soluţionarea prezentului litigiu.
Revizuenta a arătat că art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, care stipulează modalitatea de întocmire a raportului de expertiza pentru stabilirea despăgubirilor a fost modificat prin O.U.G. nr. 228/2008. Această modificare a legii viza o normă de procedură, respectiv criteriile care trebuie avute în vedere la efectuarea raportul de expertiză, în baza căruia se stabilesc despăgubirile. Având în vedere că actele normative în cauză produc efecte de la publicarea în M. Of., iar O.U.G. nr. 228 din 30 decembrie 2008 impune efectuarea unei anumite proceduri, reiese ca instanţa de judecata a ignorat faptul că Statul Român prin CNADNR, avea obligaţia de a efectua noi rapoarte de evaluare pentru toate terenurile ce urmau a fi expropriate după data de 30 decembrie 2009.
Pentru aprecierea corecta a daunelor produse proprietarului, instanţa de judecata trebuia sa aibă în vedere noul înscris care prevede valorile minime de tranzacţionare pe piaţa libera ce este de folos în stabilirea prejudiciului suferit de revizuenta.
De asemenea, deşi instanţa a fost investită de către reclamantă cu capătul de cerere ce constă în stabilirea cuantumului daunelor produse proprietarului, compus din valoarea terenului expropriat - valoare determinata în mod eronat de către expropriator şi corect prin raportul de expertiza administrat în cauză -, precum şi din valoarea daunelor aduse proprietarului, valoarea respectivă nu a fost determinată, deşi asupra acesteia au fost făcute consideraţii, pe larg, în cuprinsul cererii de recurs, fără ca instanţa de recurs să se fi pronunţat asupra lor.
Examinând cererea de revizuire în raport de excepţia de inadmisibilitate, a cărei analiză este prioritară potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile prevăzute de pct. 1 - 10 C. proc. civ.
În sensul textului de lege citat, hotărârile pronunţate de instanţele de recurs pot constitui obiect al cererii de revizuire numai dacă evocă fondul. O instanţă de recurs evocă fondul atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază probele administrate de instanţele inferioare, reţine o altă situaţie de fapt şi pronunţă o soluţie cu totul diferită decât aceea sau acelea pronunţate de instanţele inferioare.
Prin urmare, nu au acest caracter şi nu pot fi atacate pe calea extraordinară a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul sau prin care s-a dispus casarea cu trimitere, ori cele prin care instanţa s-a pronunţat asupra unei excepţii de ordin procedural.
În cauză, Decizia nr. 2121 din 02 iulie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a cărei revizuire se solicită, nu evocă fondul (nu hotărăşte direct asupra fondului pricinii), prin ea fiind respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T.T. SRL împotriva Deciziei civile nr. 101 C din 2 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, iar, în consecinţă, nu este susceptibilă de a forma obiect al cererii de revizuire.
Cum decizia pronunţată de instanţa de recurs nu evocă fondul pricinii, în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele textului citat anterior pentru a se admite cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 C. proc. civ.
Se reţine, totodată, că argumentele pentru care a fost promovată cererea de revizuire, prin care se prezintă stări de fapt şi nemulţumirea revizuentei faţă de hotărârea pronunţată, nu pot fi încadrate în motivele de revizuire prevăzute de pct. 2 şi 5 ale art. 322 C. proc. civ., care prevăd, limitativ, condiţiile în care poate fi exercitată această cale extraordinară de atac.
Pentru aceste considerente, se va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC T.T. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC T.T. SRL împotriva Deciziei civile nr. 2121 din 02 iulie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2015.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 301/2015. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 303/2015. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
