ICCJ. Decizia nr. 311/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 311/2015
Dosar nr. 37100/299/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 29 ianuarie 2015
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 august 2014, pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reclamantul SC O.P. SA a chemat în judecată pe pârâtul V.I., pentru a fi obligat, în temeiul dispoziţiilor art. 4041 şi urm. C. proc. civ., la restituirea sumei de 13.446 RON, actualizată la data plăţii efective în raport cu indicele de inflaţie, ca urmare a modificării sentinţei civile nr. 295 din 12 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 3484/90/2008, ce constituia titlul pârâtului, prin decizia civilă nr. 1949 din 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti.
Prin sentinţa civilă nr. 16439 din data de 6 octombrie 2014, pronunţată de Judecătora sectorului 1 Bucureşti, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, fiind admisă excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârât prin întâmpinare.
Instanţa a reţinut că reclamanta a achitat suma a cărei întoarcere o solicită în urma emiterii somaţiei în cadrul dosarului de executare nr. 245/2010 al BEJ B.F., fiind vorba deci despre o plată în cadrul unei executări silite, executarea fiind realizată în circumscripţia Judecătoriei Târgu-Jiu, care a şi încuviinţat executarea silită.
Constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 4041 şi 4042 C. proc. civ., instanţa a reţinut că, prin decizia d ecizia nr. 5/2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, instanţa judecătorească competentă să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria.
Prin prisma considerentelor deciziei menţionate, în care s-a apreciat că fundamentul juridic al instituţiei întoarcerii executării derivă din chiar executarea anterioară a unui titlu executoriu ce a fost ulterior desfiinţat, iar întoarcerea executarii silite reprezintă o modalitate de „reluare a drumului executarii”, o „contestatie speciala la executare", Judecătoria sectorului 1 a reţinut că, în materia contestaţiei la executare, este instituită competenţa materială şi teritorială a judecătoriei în circumscripţia căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, potrivit dispoziţiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 7365 din 27 noiembrie 2014, Judecătoria Târgu Jiu a declinat competenţa de soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Târgu-Jiu şi Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa asupra conflictului de competenţă.
S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este instanţa în a cărei rază teritorială se efectuează executare, din actele de executare depuse la dosar rezultând că executarea silită s-a efectuat prin plata de către contestatoarea-debitoare SC O.P. SA, ce are sediul în mun. Bucureşti, str. C., sector 1, după primirea somaţiei. Cum competenţa de soluţionare a cererii de întoarcere executare silită, asimilată contestaţiei la executare este exclusivă, şi competenţa teritorială de soluţionare a cererii de întoarcere a executării silite este de asemenea exclusivă, devenind incidente dispoziţiile art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. în cazul de necompetenţă este de ordine publică. În cauză, competenţa de soluţionare a cererii revine Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, instanţă în raza căreia îşi are sediul reclamanta SC O.P. SA .
În ceea ce priveşte faptul că executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Târgu-Jiu, instanţa a reţinut că această instanţă avea competenţă să o încuviinţeze, întrucât s-a solicitat încuviinţarea executării în toate formele, respectiv prin vânzare de bunuri mobile şi imobile aflate pe teritoriul municipiului Târgu-Jiu, dar executarea silită realizată nu a fost sub această formă, ci a fost realizată asupra sumelor deţinute de debitoare, caz în care instanţa de executare pentru a dispune întoarcerea executării silite astfel realizate este cea de la sediul contestatoarei SC O.P. SA.
Analizând conflictul de competenţă dedus prezentei judecăţi, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a pornit, în analiza competenţei teritoriale a instanţei de a judeca o cerere de întoarcere a executării silite, de la interpretarea conferită de considerentele deciziei în interesul legii nr. 5/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că o astfel de cerere se soluţionează de către instanţa în a cărei circumscripţie s-a efectuat executarea silită, respectiv Judecătoria Târgu Jiu.
A reţinut instanţa că executarea de către SC O.P. SA a plăţii datorate în temeiul sentinţei civile nr. 295 din 12 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3484/90/2008 de Tribunalul Vâlcea, ulterior desfiinţate, s-a realizat în temeiul somaţiei trimise debitoarei, în urma încuviinţării executării silite de către Judecătoria Târgu Jiu.
La rândul său, Judecătoria Târgu-Jiu a constatat că pe raza sa teritorială nu a avut loc niciun act de executare asupra bunurilor mobile sau imobile situate pe teritoriul Târgu Jiu, apreciind că executarea silită s-a realizat asupra sumelor reţinute de debitoare, executarea silită fiind de competenţa instanţei de la domiciliul contestatoarei SC O.P. SA.
Înalta Curte reţine că suma de bani pe care reclamanta SC O.P. SA o solicită a fi restituită de către pârâtă a fost plătită de aceasta în executarea unei hotărâri judecătoreşti, astfel că suntem în prezenţa unei cereri de întoarcere a executării silite, întemeiată pe dispoziţiile art. 4042 alin. (3) C. proc. civ.
În acest context, Înalta Curte apreciază că în cauza dedusă judecăţii este pe deplin aplicabilă decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, publicată în M. Of., Partea I nr. 251/13.04.2012, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., instanţa judecătorească, competentă, potrivit legii, să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria, această decizie fiind obligatorie pentru instanţe conform dispoziţiilor art. 3307 alin. (4) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte stabilirea competenţei teritoriale, aceasta urmează a se determina după regulile aplicabile în materia executării silite, respectiv potrivit prevederilor cuprinse la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Se reţine că întoarcerea executării reprezintă în fapt o reluare a executării, însă în sens invers, prin restabilirea situaţiei anterioare executării săvârşite, ca urmare a desfiinţării ulterioare a titlului executoriu.
Reiese, deci, că în cererea de întoarcere a executării silite, SC O.P. SA are calitatea de creditoare, astfel încât, potrivit prevederilor art. 373 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., instanţa competentă a soluţiona cererea este judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul debitorul din cererea de întoarcere a executării, V.I., domiciliat în comuna Băbeni, str. A.L., jud. Vâlcea, respectiv Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
În consecinţă, văzând că instanţele în conflict sunt Judecătoria sectorului 1 şi Judecătoria Târgu Jiu, dosarul va fi transmis „administrativ” la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în a cărui rază teritorială are domiciliul debitorul, în raport de dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 303/2015. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 317/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
