ICCJ. Decizia nr. 32/2015. Civil. Acţiune în revendicare. Grăniţuire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 32/2015
Dosar nr. 5027/99/2011
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5027/99/2011 la data de 18 martie 2011 pe rolul Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, reclamanta SC M.T. SA, prin lichidator judiciar C.I.T. Sprl, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 480, 482, 584 C. civ. şi a dispoziţiilor art. 34 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 7/1996, în contradictoriu cu pârâta SC I. SA, obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul compus din bloc administrativ- etaj 6, 7 2, 5 în anumite suprafeţe, părţi şi dependinţe comune, precum şi curte interioară, situat în Iaşi; să se stabilească linia de hotar dintre proprietăţile părţilor; să se rectifice C.F. a municipiului Iaşi în vederea intabulării imobilului revendicat.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanţei că este proprietara imobilului descris în petit, titlul ei de proprietate fiind reprezentat de H.G. nr. 810/1995 prin care s-a dispus transmiterea cu titlu gratuit a imobilului de mai sus în patrimoniul reclamantei. Titlul pârâtei SC I. SA Iaşi, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis de Ministerul Industriilor la data de 03 august 1995, este anterior H.G. nr. 810/1995. Acest titlu cuprinde toate imobilele intabulate în C.F., inclusiv cele ce s-au transmis către ea prin H.G. nr. 810/1995.
Susţine că pârâta nu a înţeles niciodată să respecte H.G. nr. 810/1995 pe care a şi încercat să o anuleze la instanţa de contencios administrativ. Astfel, prin Decizia civilă nr. 1611 din 10 iunie 1999 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, titlul de proprietate al reclamantei s-a consolidat, acţiunea pârâtei SC I. SA privind anularea H.G. nr. 810/1995, fiind respinsă în mod irevocabil. Deşi a căzut în pretenţii în acţiunea în anularea titlului reclamantei, pârâta a refuzat şi refuză în continuare să îi recunoască dreptul de proprietate asupra imobilelor ce s-au transmis în patrimoniul ei prin actul administrativ de autoritate cu caracter individual şi se opune prin orice mijloace încercărilor sale de a grăniţui şi de a-şi intabula imobilele.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC I. SA Iaşi a solicitat respingerea acţiunii. În motivarea acestei poziţii procesuale pârâta a arătat că H.G. nr. 810/1995 de care se prevalează reclamanta nu ţine loc de titlu de proprietate ci, în conformitate cu prevederile actului mai sus menţionat, părţile trebuiau să încheie protocolul de predare-primire în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, respectiv acum 16 ani, lucru care nu s-a realizat nici până în prezent, termenul fiind unul de decădere aşa cum rezultă şi din adresa A.P.A.P.S. (A.V.A.S.) Bucureşti.
Pe de altă parte, susţine pârâta, în procesul verbal încheiat la data de 29 septembrie 1994, având ca obiect delimitarea incintei SC I. SA în vederea stabilirii şi evaluării terenului din str. Iași, SC M.T. SA Iaşi prin conducerea de atunci, a semnat ca vecin al societăţii pârâte, aşa cum era normal şi nu a ridicat nici o pretenţie asupra proprietăţii.
După obţinerea Certificatului de Atestare a dreptului de proprietate, acesta a fost transcris în Registrul de Inscripţiuni şi Transcripţiuni de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Acţiunile SC M.T. SA Iaşi privind rectificarea C.F. şi obligarea la semnarea protocolului de predare-primire a cotelor din imobilul Bloc Administrativ au fost respinse de Judecătoria Iaşi. În aceste litigii s-a constatat că, potrivit H.G. nr. 810/1995, predarea-preluarea părţilor din imobil urma să se facă în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a H.G. nr. 810/1995, iar termenul de 10 zile a fost un termen de decădere şi nu a mai fost prelungit la solicitarea SC M.T. SA Iaşi.
Consideră acţiunea reclamantei ca fiind inadmisibilă deoarece numai cei care sunt proprietari şi a căror proprietate este intabulată conform Legii nr. 7/1996, Legea cadastrului pot introduce şi solicita revendicarea unui bun imobil.
Prin sentinţa nr. 3260 din 3 octombrie 2013 Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta îşi fundamentează pretenţiile corespunzătoare calităţii de proprietar pe H.G. nr. 810/1995, prin care s-a aprobat transmiterea cu titlu gratuit a unei părţi din imobilul situat în Iaşi, compus din construcţie şi terenul aferent, identificat potrivit anexei care face parte din prezenta hotărâre, din patrimoniul SC I. SA Iaşi în patrimoniul SC M.T. SA Iaşi. La art. 2 din aceeaşi hotărâre s-a menţionat că părţile din construcţiile speciale de folosinţă comună care se transmit între cele două societăţi comerciale, se stabilesc pe baza studiului de fezabilitate pentru delimitarea dreptului de proprietate al SC M.T. SA Iaşi şi al SC I. SA Iaşi, aprobat de adunarea generală a acţionarilor a fiecărei societăţi comerciale.
La art. 3 s-a menţionat necesitatea modificării capitalului social al celor două societăţi, conform art. 1 şi 2, fără diminuarea cotei de capital social aferentă F.P.P. II Moldova, iar în art. 4 s-a menţionat că predarea-preluarea părţilor din imobil care se transmit potrivit art. 1 şi 2 se face pe bază de protocol încheiat între cele două părţi, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii de guvern.
În anexa la hotărâre, s-a identificat partea din imobil transmisă în patrimoniul SC M.T. SA Iaşi, după cum urmează: etajul 6 în suprafaţă de 401,6 mp, reprezentând, birouri, holuri, grupuri sanitare, părţi şi dependinţe comune 3/8 cotă indiviză; etajul 7 în suprafaţă de 401,6 mp, reprezentând, birouri, holuri, grupuri sanitare, părţi şi dependinţe comune 3/8 cotă indiviză; etajul 2 în suprafaţă de 178,43 mp, (coridor şi birouri situate în aripa de este a clădirii), etajul 5 în suprafaţă de 178,43 mp, (coridor şi birouri situate în aripa de este a clădirii), părţi şi dependinţe comune etaj 2, 3/8 cotă indiviză; părţi şi dependinţe comune etaj 5 3/8 cotă indiviză; grup sanitar etaj 2, 1/2 cotă indiviză; grup sanitar etaj 5 1/2 cotă indiviză; teren aferent construcţiei 3/8 cotă indiviză; curte interioară -68 mp, (la nord cu lăţimea de 8,92 mp, măsurată paralel cu blocul administrativ).
La momentul publicării acestei hotărâri de guvern, pârâta SC I. SA era proprietară asupra întregului imobil, compus din teren în suprafaţă de 125.131,23 mp, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Industriilor, dreptul de proprietate cu privire la teren fiind înscris în C.F. a Municipiului Iaşi sub nr. 11021 potrivit încheierii nr. 11433 din 15 septembrie 2000 a Biroului de C.F. Iaşi.
Tribunalul a reţinut că H.G. nr. 810/1995 a declanşat o serie de litigii între părţi; într-o primă fază, pârâta SC I. SA Iaşi a contestat în contencios administrativ actul sus-menţionat, prin Decizia nr. 1611 din 10 iunie 1999 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în Dosarul nr. 1973/1998, fiind respinsă acţiunea formulată de aceasta, în urma admiterii recursului declarat de SC M.T. SA Iaşi împotriva sentinţei nr. 132 din 11 iulie 1997 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 1746/1996.
Pe de altă parte, în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 23067/245/2008, reclamanta SC M.T. SA Iaşi a contestat înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la suprafaţa de 125.131,23 mp teren situat în Iaşi, operată potrivit încheierii nr. 11433 din 15 septembrie 2000 a Judecătoriei Iaşi - Biroul de C.F., a solicitat instanţei să constate că nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris, că înscrierea nu este în concordanţă cu situaţia reală a imobilului, obligarea SC I. SA Iaşi la încheierea Protocolului de predare-primire a părţii din imobil proprietatea sa, constatarea nulităţii încheierii de intabulare nr. 11433 din 15 septembrie 2000 şi, în subsidiar, rectificarea cărţii funciare a pârâtei în sensul radierii din aceasta a părţii de imobil construit şi neconstruit, proprietatea reclamanta SC M.T. SA Iaşi.
Acţiunea în întregul ei, a fost respinsă prin sentinţa nr. 6032 din 15 aprilie 2010 pronunţată de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. 23067/245/2007, irevocabilă, instanţa reţinând în principal că înscrierea dreptului de proprietate în baza încheierii nr. 11433 din 15 septembrie 2000 a operat în favoarea SC I. SA în mod corect, în baza H.G. nr. 834/1991 şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 03 august 1995.
Tribunalul a reţinut şi demersul iniţiat de reclamanta SC M.T. SA Iaşi pentru înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, solicitarea formulată în acest sens la O.C.P.I. Iaşi fiind respinsă prin încheierea nr. 34196 din 01 iunie 2007, plângerea formulată împotriva acestei încheieri fiind respinsă prin sentinţa nr. 8545 din 14 iulie 2008 a Judecătoriei Iaşi pronunţată în Dosarul nr. 12775/245/2007, reţinându-se, în esenţă, că imobilul asupra căruia reclamanta SC M.T. SA Iaşi a pretins un drept de proprietate, nu este individualizat printr-un identificator unic potrivit cerinţelor impuse de art. 48 alin. (1) lit. c) şi e) din Legea nr. 7/1996, precum şi faptul că dreptul de proprietate asupra imobilului a fost intabulat în favoarea SC I. SA Iaşi.
Tribunalul a reţinut astfel că, deşi legalitatea H.G. nr. 810/1995 a fost confirmată de ÎCCJ prin Decizia nr. 1611 din 10 iunie 1999 pronunţată în Dosarul nr. 1973/1998, reclamantei nu i s-a recunoscut şi nu i se poate recunoaşte dreptul de proprietate asupra părţii din imobil la care face referire actul normativ menţionat întrucât, în realitate, hotărârea nu şi-a produs efectele, transferul proprietăţii nu a operat, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de chiar H.G. nr. 810/1995 în art. 3-4. Astfel, reclamanta nu a produs nici o dovadă care să ateste modificarea capitalului social al celor două societăţi conform dispoziţiilor de la art. 1 şi 2 ale H.G. nr. 810/1995 şi nici încheierea unui protocol de predare-primire între cele două părţi, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii.
Se reţine doar, legat de acest aspect, că la data de 12 mai 1995 (anterior publicării H.G. nr. 810/1995 în M. Of. nr. 239), s-a redactat un proiect de protocol de predare-primire a părţilor de patrimoniu ce urmau a fi transferate între SC I. SA Iaşi şi SC M.T. SA Iaşi în cadrul căruia se face referire la hotărârile A.G.A. ale celor două societăţi din 07 martie 1995, fundamentate pe un studiu de fezabilitate elaborat de I.P.I.U. Bucureşti şi înregistrat la F.P.S. Bucureşti sub nr. 2639 din 14 martie 1995, proiect care a fost semnat doar de directorul de la acea dată a SC M.T. SA Iaşi, pentru A.G.A. SC I. SA existând doar semnăturile a doi reprezentanţi ai F.P.S. şi menţiunea că predarea-primirea va opera numai după aprobarea în C.A. al F.P.P. II M.
Semnarea de către reprezentantul F.P.S. a proiectului de protocol este explicată de hotărârea A.G.A. la SC I. SA emisă în şedinţă extraordinară la aceeaşi dată cu cea a redactării proiectului, hotărâre potrivit căreia, faţă de refuzul directorului SC I. SA de semnare a procesului-verbal de primire, A.G.A., conform contractului de reprezentare, urma să semneze în locul acestuia, protocolul urmând a fi supus aprobării C.A. al F.P.S. Bucureşti (conform menţiunii de pe proiectul de protocol).
Ulterior publicării H.G. nr. 810/1995, A.G.A. de la SC I. SA Iaşi reprezentată de cei doi reprezentanţi de la F.P.S. dar şi de reprezentantul F.P.P. II Moldova, interpelează F.P.S. Bucureşti cu privire la aplicabilitatea H.G. nr. 810/1995 faţă de faptul că aceasta a intervenit după privatizarea SC M.T. SA Iaşi, prin metoda M.E.B.O. şi faţă de refuzul conducerii SC I. SA Iaşi de a-şi însuşi şi semna documentaţia şi protocolul de predare-primire a cotei părţi din patrimoniu către SC M.T. SA Iaşi, invocând dispoziţiile art. 14 din H.G. nr. 740/1990 potrivit cărora fără acordul proprietarului, nu este posibil transferul cu titlu gratuit a unor bunuri din patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat către societăţi comerciale private; prin aceeaşi adresă, s-a făcut referire şi la faptul că A.G.A. nu poate hotărî modificarea capitalului social, conform clauzelor din contractul de reprezentare decât în baza mandatului special eliberat de F.P.S. Deşi la dosarul cauzei nu a fost depus răspunsul F.P.S. la această adresă, cert este că protocolul de predare-primire nu a fost semnat (o dovedeşte promovarea acţiunii ce a făcut obiectul Dosarului nr. 23067/245/2008 şi care avea un capăt de cerere constând în obligarea pârâtei la încheierea protocolului de predare-primire) şi nici modificarea de capital social al celor două societăţi (în sensul diminuării pentru SC I. SA Iaşi şi majorării pentru SC M.T. SA Iaşi) nu a operat. Aşadar, transferul proprietăţii asupra părţii din imobilul situat în Iaşi, compus din teren şi construcţii, individualizat în H.G. nr. 810/1995 nu a operat de la SC I. SA Iaşi la SC M.T. SA Iaşi, hotărârea de guvern menţionată neproducându-şi efectele. Dată fiind caducitatea H.G. nr. 810/1995, instanţa reţine lipsa unui titlu al reclamantei care să probeze calitatea de proprietar al acesteia asupra imobilului revendicat, condiţie impusă pentru legitimare procesual activă în cadrul acţiunii în revendicare cât şi a celei în grăniţuire cu care reclamanta a investit instanţa. Mai subliniază instanţa că posesia exercitată de reclamantă asupra unei părţi importante din spaţiul în litigiu (mai puţin etajul 7 conform expertizei G.) se datorează unei situaţii preexistente momentului 12 mai 1995 (când a fost redactat proiectul de protocol); din nota de fundamentare întocmită de Ministerul Industriilor (anterior întocmirii acestui act), reiese că întregul bloc administrativ format din P+ 8 nivele, construit în perioada 1962-1964 conform aprobărilor Întreprinderii de tricotaje M. Iaşi, a fost preluat pentru definitivare de Întreprinderea Ţesătura devenită SC I. SA Iaşi, în contabilitatea căreia a intrat întreaga valoare patrimonială în baza H.G. nr. 1254/1990. SC M.T. SA Iaşi deţinea o parte din spaţiu, în calitate de chiriaş, neînţelegerile între cele două societăţi apărând la nivelul anului 1994 când SC I. SA a solicitat majorarea substanţială a chiriei SC M.T. SA Iaşi. Prin urmare, nici posesia exercitată de reclamantă nu a putut fi apreciată din această perspectivă ca fiind rezultatul recunoaşterii de către pârâtă a drepturilor conferite reclamantei de H.G. nr. 810/1995.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC M.T. SA prin lichidator judiciar C.I.T. Sprl, arătând că prin H.G. nr. 810/1995 s-a aprobat transmiterea cu titlu gratuit a unei părţi din imobilul situat în Iaşi, transfer ce nu a fost condiţionat de încheierea unui protocol de predare-primire.
Totodată, H.G. nr. 810/1995 face referire şi la faptul că H.G. nr. 1254/1990 şi H.G. nr. 1213/1990 (prin care s-au înfiinţat cele două societăţi) se modifică în mod corespunzător.
În temeiul acestei hotărâri, reclamanta susţine că a dovedit proprietatea asupra imobilelor descrise în mod expres în Anexa la H.G. nr. 810/1995. Apreciază că neîncheierea unui protocol între cele două societăţi nu are relevanţă în transmiterea proprietăţii, titlul său fiind valabil consolidat prin Decizia C.S.J. nr. 1611 din 10 iunie 1999.
Prin Decizia nr. 140 din 2 iunie 2014 Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat dreptul de proprietate pe H.G. nr. 810/1995 publicată în M. Of. din 17 octombrie 1995, drept consolidat prin Decizia nr. 1611/1999 a Curţii Supreme de Justiţie, iar pârâta a contestat dreptul de proprietate al reclamantei, susţinând că, dimpotrivă, ea este proprietara imobilelor în litigiu conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 03 august 1995 emis de Ministerul Industriilor, drept intabulat în cartea funciară.
Instanţa de apel a mai reţinut că prin titlu se înţelege nu numai cel translativ de proprietate (vânzarea, donaţia (…) care creează un drept în patrimoniul dobânditorului, ci şi cel declarativ, care recunoaşte numai un drept anterior (hotărârea judecătorească, partajul, tranzacţia).
Prin H.G. nr. 810 din 17 octombrie 1995 publicată în M. Of. nr. 239/1995, la art. 1 s-a aprobat transmiterea cu titlu gratuit a unei părţi din imobilul situat în municipiul Iaşi, din patrimoniul SC I. SA în patrimoniul SC M.T. SA.
În hotărârea de guvern se menţionează transmiterea cu titlu gratuit, fără a se specifica faptul că se transmite dreptul de proprietate asupra imobilului or, numai această hotărâre de guvern nu poate constitui titlu de proprietate pentru partea din imobil ce constituie obiectul prezentei acţiuni.
De altfel, prin Decizia nr. 1611 din 10 iunie 1999 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, deşi s-a admis recursul declarat de SC M.T. SA şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 132/1997 a Curţii de Apel Iaşi, s-a casat această hotărâre şi s-a respins acţiunea reclamantei SC I. SA în contradictoriu cu SC M.T. SA privind anularea H.G. nr. 810/1995, nu s-a reţinut că prin acest act administrativ s-ar fi transmis de către emitent dreptul de proprietate asupra imobilului identificat.
Dimpotrivă, pârâta îşi dovedeşte dreptul de proprietate cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Industriilor la data de 03 august 1995 în temeiul H.G. nr. 451/1994, înregistrat în registrul de transcripţiuni din 24 august 1995 a Judeţului Iaşi şi apoi intabulat în C.F. prin încheierea nr. 1433/2000.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta SC M.T. SA prin lichidator judiciar C.I.T. Sprl, arătând că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că prin H.G. nr. 810/1995 nu a fost recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului revendicat. Susţine că menţiunea transmiterii cu titlu gratuit a unei părţi din imobilul aparţinând SC I. SA nu putea privi decât dreptul de proprietate şi nu un alt drept. Pe de altă parte, hotărârea de fond nu a statuat în sensul motivării instanţei de apel, cum că transmiterea cu titlu gratuit a unei părţi din imobil nu ar însemna transmiterea dreptului de proprietate, ci doar că hotărârea de guvern nu şi-a produs efectele, transferul proprietăţii nu a operat, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de chiar H.G. nr. 810/1995 în art. 3-4.
Recurenta-reclamantă mai arată că în H.G. nr. 810/1995 se specifică la pct. 2 că părţile din construcţiile speciale de folosinţă comună care se transmit între cele două societăţi se stabilesc pe baza studiului de fezabilitate pentru delimitarea dreptului de proprietate al SC M.T. SA şi SC I. SA, studiu ce există la dosarul cauzei, dar pe care instanţa de apel nu l-a luat în considerare.
În protocolul de predare-primire a părţilor din patrimoniu ce urmează a fi transferate între SC I. SA şi SC M.T. SA încheiat la data de 12 mai 1995 se specifică că predarea-primirea se face în baza hotărârilor A.G.A. a celor două societăţi din 07 martie 1995, pe baza studiului de fezabilitate elaborat de I.P.I.U. Bucureşti şi înregistrat la F.P.S. Bucureşti sub nr. 2639 din 14 martie 1995, asupra clădirilor, construcţiilor speciale şi terenurilor de folosinţă comună în vederea separării patrimoniale, fiind enumerate bunurile ce urmau fi primite în proprietate de către reclamantă, protocol semnat de ambele părţi şi în baza căruia s-a emis H.G. nr. 810/1995. Prin această hotărâre s-a transmis cu titlu gratuit o parte in imobil, art. 5 menţionând că hotărârile de înfiinţare a celor două societăţi se vor modifica corespunzător.
În temeiul acestei hotărâri reclamanta susţine că a devenit proprietarul etajelor 2, 5, 6, 7 din blocul administrativ, precum şi coproprietară în indiviziune în cotă de 3/8 asupra unor părţi şi dependinţe comune şi asupra terenului şi curţii interioare, imobile descrise în mod expres în Anexa la H.G. nr. 810/1995.
Menţionează că pârâta SC I. SA nu a respectat niciodată titlul de proprietate al SC M.T. SA, deşi acesta era consolidat prin Decizia Curţii Supreme nr. 1611/1999 pronunţată în Dosarul nr. 1973/1998.
De asemenea, deşi H.G. nr. 810/1995, la data intrării sale în vigoare, obliga cele două societăţi la întocmirea unui protocol de predare-primire, pârâta SC I. SA nu s-a conformat dispoziţiei statuate de normativ, reclamanta fiind nevoită să recurgă la procedura judiciară pentru obligarea acesteia la semnarea protocolului.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenta reclamantă a criticat greşita interpretare a legii cu privire la recunoaşterea calităţii de proprietar asupra imobilului în litigiu ca efect al adoptării H.G. nr. 810/1995, prin care s-ar fi transferat în patrimoniul propriu dreptul de proprietate asupra imobilului, în proporţia identificată în acest act normativ.
Prima susţinere a recurentei vizează aprecierea greşită a instanţei de apel asupra dreptului ce ar fi putut face obiectul transferului cu titlu gratuit reglementat H.G. nr. 810/1995. Susţinerea este, în esenţă, judicioasă însă nu este de natură a determina reformarea hotărârii atacate.
Astfel, instanţa de apel a apreciat corect că hotărârea de guvern nu poate constitui titlu de proprietate pentru partea din imobil revendicată în prezenta acţiune, însă a utilizat un argument eronat, şi anume că din sintagma conţinută în hotărârea de guvern, „transmiterea cu titlu gratuit”, în lipsa unei specificaţii exprese, nu rezultă faptul că obiectul transmisiunii este dreptul de proprietate asupra imobilului.
Aceasta reprezintă o interpretare trunchiată a textului actului administrativ, întrucât este evident că transmisiunea cu titlu gratuit a dreptului patrimonial din patrimoniul SC I. SA în cel al SC M.T. SA se referă la un drept real de proprietate asupra căruia societăţile respective puteau dispune prin hotărârea organelor de conducere. În acest sens, art. 2 din H.G. nr. 810/1995 se referă la efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru delimitarea dreptului de proprietate din părţile comune, astfel că obiectul actului normativ vizează clar şi neechivoc dreptul litigios disputat de părţi.
De altfel, litigiile precedente dintre părţi au avut ca obiect disputa asupra transferului dreptului de proprietate, nu a unui alt tip de drept, de administrare sau de folosinţă, cu atât mai mult cu cât reclamanta a deţinut, în calitate de chiriaş în spaţiul revendicat, un drept de folosinţă şi nu s-a impus în acest sens emiterea unui act administrativ al autorităţii administrative centrale.
Prin respingerea apelului, instanţa a validat dispoziţiile primei instanţe prin care în mod corect a fost reţinută situaţia de fapt şi s-a apreciat că hotărârea de guvern nu şi-a produs efectele întrucât transferul proprietăţii nu a operat, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de H.G. nr. 810 din 17 octombrie 1995 în art. 3-4.
În acest sens, chiar dacă prin hotărâre se menţionează că se aprobă transmiterea cu titlu gratuit a unei părţi din imobil, aceasta reprezintă un aviz de principiu, emis după epuizarea operaţiunilor de identificare a spaţiilor şi delimitare a dreptului de proprietate conform unui studiu aprobat de adunarea generală a acţionarilor fiecărei societăţi comerciale. Transferul efectiv urma să aibă loc la momentul realizării acordului de voinţă între părţi, cu modificarea corespunzătoare a capitalurilor sociale, iar predarea părţilor din imobil, pe bază de protocol încheiat între cele două părţi, în 10 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii.
Faptul că hotărârea nu a transmis ea însăşi dreptul de proprietate este dovedită şi de împrejurarea că nu conţine o dispoziţie expresă de transmitere a acestui drept ci doar o aprobare, de principiu, a unei transmisiuni realizată prin acordul de voinţă exprimat de Adunările generale ale acţionarilor din cele două societăţi.
Cum societatea SC I. SA, prin directorul societăţii, s-a opus acestei transmisiuni, în lipsa unei hotărâri A.G.A. care să confirme actul de dispoziţie, nu se poate aprecia că pârâta şi-a dat acordul la înstrăinare.
Reclamanta s-a prevalat, ca argument în interpretarea efectului translativ de proprietate al hotărârii de guvern, de faptul că acesta ar fi fost consolidat prin Decizia Curţii Supreme nr. 1611/1999 pronunţată în Dosarul nr. 1973/1998 prin care a fost respinsă cererea pârâtei de anulare a H.G. nr. 810/1995.
Verificând hotărârile pronunţate în litigiul de contencios administrativ (fond, recurs), se constată că, deşi iniţial hotărârea de guvern fusese anulată pe motiv că bunurile ce au făcut obiectul acesteia erau proprietatea SC I. SA singura care poate dispune prin organele sale de conducere asupra modificării patrimoniului propriu, (sentinţa civilă nr. 132 din 11 iulie 1997 a Curţii de Apel Iaşi), a fost admis recursul SC M.T. SA, prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 1611/1999 şi respinsă acţiunea, cu motivarea că nu se poate imputa guvernului aşa numitul transfer al dreptului de proprietate când în realitate acesta a operat în baza acordului ambelor părţi.
Prin urmare Înalta Curte nu a constatat existenţa unui drept de proprietate în patrimoniul reclamantei şi nu a interpretat hotărârea de guvern ca fiind un act translativ de proprietate între părţi ci doar a constatat că guvernul nu deţinea, între atribuţiile sale, pe aceea de a efectua transferul dreptului de proprietate între două societăţi comerciale, acesta fiind valabil exclusiv în baza acordului de voinţă exprimat de societăţi prin organele de conducere.
Or, în cauză, nu a fost probat un astfel de acord de voinţă, nedovedindu-se existenţa unor hotărâri A.G.A. de aprobare a transferului şi modificare a capitalurilor sociale şi nici încheierea protocolului de predare primire din 12 mai 1995, de către organele abilitate, prin eventuala suplinire a refuzului directorului societăţii de a semna protocolul, de o hotărâre A.G.A. pentru care s-au obţinut aprobările necesare ale consiliului de administraţie al F.P.S., respectiv F.P.P. II M., astfel că nu se poate reţine că a operat transferul dreptului de proprietate.
Referitor la termenul de 10 zile prevăzut de H.G. nr. 810/1995 pentru semnarea protocolului de predare primire, potrivit adresei F.P.S. din decembrie 1995, acesta nu a putut fi modificat, dovadă a acestei interpretări fiind şi faptul că cererea de obligare a pârâtei la încheierea acestui protocol, formulată de reclamantă pe cale judiciară, a fost respinsă. Astfel, din litigiile anterior derulate între părţi, rezultă că în legătură cu problema transmisiunii dreptului de proprietate, pe de o parte, s-a reţinut legalitatea intabulării dreptului de proprietate al pârâtei în C.F. în baza unor acte valabile, iar pe de altă parte, s-a respins cererea de obligare a pârâtei la încheierea protocolului de predare primire (potrivit sentinţei civile nr. 6032 din 15 aprilie 2010 a Judecătoriei Iaşi).
Faţă de aceste împrejurări, în mod corect s-a apreciat că reclamanta nu se poate prevala, în exercitarea acţiunii în revendicare, de existenţa în patrimoniul său a unui drept de proprietate asupra imobilului, motiv pentru care nu poate fi reţinută incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC M.T. SA, prin lichidator judiciar C.I.T. Sprl împotriva Deciziei nr. 140 din 2 iunie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 31/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 34/2015. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
