ICCJ. Decizia nr. 35/2015. Civil. Acţiune în constatare. Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 35/2015

Dosar nr. 11537/55/2008*

Şedinţa publică din 14 ianuarie 2015

Asupra cauzei civile de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 02 aprilie 2009, (ca urmare a declinării competenţei dispuse prin sentinţa nr. 2111 din 11 martie 2009 pronunţată de Judecătoria Arad), reclamanta C.A.R.P. Arad a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Arad, G.I., G.O.L., Biserica Reformată Arad şi intervenienţii A.A.N.V. şi M.L.V., solicitând să se constate faptul că înscrierea din C.F. 20.131 Arad, cu 3296/12 intravilan viran Gai 1.890 mp; top 3296/13 intravilan viran Gai 2.668 mp; top 3296/14 intravilan viran Gai 1.980 mp; top 3296/15 intravilan viran Gai 1.980 mp; top 3296/16 intravilan viran Gai 2.989 mp; top 3296/9/b intravilan viran Gai 1.584 mp; top 3296/8/1 intravilan viran Gai 1.803 mp; top 3296/10-11/1 intravilan viran Gai 3.470 mp (total 18.364 mp) situat în Arad-„Ştrandul Termal”, nu este în concordanţă cu situaţia reală a imobilului, în sensul că suprafaţa reală a terenului nu corespunde cu suprafaţa înscrisă în C.F.; să se constate că pe terenul înscris în C.F.-ul indicat, sunt edificate construcţii al căror proprietar este reclamanta prin construire şi să se dispună O.C.P.I. Arad efectuarea cuvenitelor menţiuni în C.F. în sensul modificării suprafeţei, precum şi înscrierea construcţiilor proprietatea reclamantei.

În motivare, reclamanta a arătat că deţine în administrare terenul indicat anterior, a cărui suprafaţă doreşte să o rectifice. Pe parcursul folosirii terenului, a construit pe acesta o serie de obiective de largă utilizare, atât pentru membrii C.A.R.P. cât şi pentru restul populaţiei, acestea constituindu-se în construcţiile ce formează Ştrandul Neptun din Gai, dar care nu sunt evidenţiate în C.F. La înscrierea construcţiilor reclamanta s-a lovit de faptul că suprafaţa din cartea funciară nu corespunde cu suprafaţa rezultată din măsurători, motiv pentru care a promovat prezenta acţiune.

Deși urmaşii fostului proprietar de la care Statul Român a preluat aceste terenuri au depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru acestea, faţă de faptul că pe teren sunt edificate construcţii de către C.A.R.P., cu acordul fostului proprietar de la data edificării acestora, acestora nu le pot fi acordate decât măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1990.

Prin cererea de intervenţie în interes propriu A.A.N.V. şi M.L.V. au solicitat să se constate că au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 în ceea ce priveşte imobilele înscrise în C.F. Arad, aflate în litigiu. Referitor la acţiunea principală au solicitat respingerea acesteia în principal ca inadmisibilă (față de dispoz. art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001) iar în subsidiar, ca nefondată (deoarece potrivit accesiunii imobiliare artificiale reglementate de art. 494 alin. (4) C. civ., constructorul, chiar de bună credinţă, nu poate reclama un drept de proprietate asupra construcţiei edificate pe terenul altuia).

Prin sentința nr. 402 din 07 aprilie 2011, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii A.A.N.V. şi M.L.V.. A dispus rectificarea suprafeţei totale de 19.025 mp şi unificarea parcelelor înscrise în C.F. Arad în suprafaţă totală măsurată de 19.892 mp, conform schiţei de identificare, unificare şi dezmembrare anexă la raportul de expertiză judiciară topografică, parte integrantă din hotărâre.

A dispus notarea existenţei pe parcela nou creată a construcţiei ştrand termal cu: pavilion vane, bazin olimpic, 2 magazii, garaj, 2 cabine vestiare, centrala termică, bazin tratament închis, degazor, foraj apă termală, puţ apă, bazin tratament, bazin pentru copii, cabină poartă, pavilion fizioterapie, împrejmuire construcţii. A dispus O.C.P.I. Arad efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea funciară.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că imobilele cu nr. top de la 3296/6 până la 3296/16 au fost înscrise iniţial în C.F. Arad, constituind proprietatea tabulară a firmei F.N. din Arad de sub B1, aşa cum a fost rectificată în anul 1941, sub B12, ca fiind „I.A.A.” cu sediul în Arad şi sub B13 ca fiind „F.N. societate în nume colectiv”.

În anul 1924 imobilul a fost trecut în posesia unei cooperative de credit (sub B4), iar în anul 1930 imobilele s-au dezmembrat.

În anul 1950, sub B14 s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român prin naţionalizare în baza Decretului nr. 119/1950, asupra mai multor parcele înscrise în C.F. Arad, care fac obiectul prezentei cauze.

Cu acelaşi prilej s-a notat sub B15, că toate imobilele naţionalizate sunt date în folosinţa şi posesia I.A.S. „7 N.” din Arad, ca fond de bază şi că aceste imobile nu pot fi înstrăinate, ipotecate sau urmărite. Apoi în anul 1969 s-a notat sub B 17 că parcelele sus-menţionate se transcriu în C.F.

În anul 1975, în vederea extinderii băilor termale din Arad - Gai, imobilul s-a dezmembrat în 2 parcele noi, iar imobilul s-a dezmembrat în parcele noi, astfel încât imobilele ce fac obiectul prezentei cauze apar în configurarea actual, în C.F. Arad, respectiv intravilane cu următoarele suprafeţe: parcela cu nr. top 3296/12 în suprafaţă de 1.892 mp; parcela cu nr. top 3296/13 în suprafaţă de 2.668 mp; parcela cu nr. top 3296/14 în suprafaţă de 1.980 mp; parcela cu nr. top 3296/15 în suprafaţă de 19.80 mp; parcela cu nr. top 3296/16 în suprafaţă de 2989 mp; parcela cu nr. top 3296/9/b în suprafaţă de 1.584 mp; parcela cu nr. top 3296/8/1 în suprafaţă de 1.803 mp; parcela cu nr. top 3296/8/2 în suprafaţă de 175 mp; parcela cu nr. top 3296/10-11/1 în suprafaţă de 3.470 mp; parcela cu nr. top 3296/10-11/2 în suprafaţă de 486 mp, având notat sub B2 faptul că imobilele sunt date în administrare operativă a Consiliului Popular al Municipiului Arad, iar sub B4 notificarea formulată de A.A.N.V. şi M.L.V. (prin încheierea nr. 72927/2007).

S-a reținut, potrivit înscrisurilor de la dosar, că începând cu 1964, C.A.R.P. din Arad a construit pe terenurile menţionate un ştrand termal, obţinând în acest sens aprobarea Î.I.A.S. „7 Noiembrie” Arad de a folosi terenul pe care la acea dată aceasta avea notat, în C.F. Arad, un drept de posesie şi folosinţă, autorizaţiile de construcţie necesare precum şi sprijinul Comitetului executiv al Sfatului popular al Oraşului Arad, care arată că la acea dată erau suficiente acordul întreprinderii ce deţinea terenul în administrare operativă şi autorizaţia de construire deja eliberată.

Tribunalul a constatat că, potrivit menţiunii făcute în C.F. Arad, abia în anul 2001 s-a radiat dreptul de folosinţă notat în favoarea I.A.S. „7 N.” din Arad. Cu toate acestea, în anul 1969 terenurile în discuţie apar în C.F. Arad ca fiind date în administraţia operativă a Consiliului Popular al Municipiului Arad, împrejurare ce are relevanţă sub aspectul aprobărilor în vederea extinderilor ce au avut loc ulterior edificării Ştrandului termal şi al legitimării Consiliului local al Municipiului Arad la încheierea contractului din 02 octombrie 1997, prin care a dat în folosinţă gratuită Casei de ajutor reciproc a pensionarilor Arad, pe durata păstrării destinaţiei, a terenului băilor termale.

A considerat tribunalul că pretenţia reclamanţilor de a li se recunoaşte un drept de proprietate asupra construcţiilor ce compun Ştrandul termal este nefondată.

Aceasta, întrucât potrivit H.G. nr. 976/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Arad precum şi al Municipiului Arad, oraşelor şi comunelor din Judeţul Arad - anexa nr. 2, terenurile în discuţie reprezintă domeniul public al Municipiului Arad, astfel încât este interzisă grevarea acestor terenuri cu dreptul de superficie.

În al doilea rând, s-a apreciat că recunoaşterea unui drept de proprietate dobândit prin construire nu se poate obţine având în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care indisponibilizează imobilele ce fac obiectul acestei legi de la orice operaţiune juridică având ca finalitate înstrăinarea ori grevarea sub orice formă a acestora, legiuitorul urmărind prin instituirea acestei interdicţii, eliminarea oricăror piedici care s-ar putea ivi la soluţionarea justă şi rapidă a notificărilor formulate de persoanele îndreptăţite.

Legat de acest aspect, tribunalul a constatat că prin Dispoziţiile nr. 1888 din 07 mai 2004 şi nr. 396 din 30 ianuarie 2008 ale primarului Municipiului Arad a fost soluţionată notificarea formulată de intervenienţi în baza Legii nr. 10/2001, recunoscându-li-se calitatea de persoane îndreptăţite şi le-au fost restituite mai multe parcele de teren din C.F. Arad, care a făcut obiectul naţionalizării concomitent cu terenurile ce fac obiectul prezentei cauze. De asemenea, prin sentinţa pronunţată în Dosarul nr. 4235/108/2008 al Tribunalului Arad a fost obligat primarul Municipiului Arad să emită dispoziţie sub sancţiunea de daune cominatorii.

Totodată, instanţa de fond a constatat că reclamanta, atât în momentul edificării Ştrandului Termal, cât şi în momentul încheierii contractului de asociere cu Consiliul Local al Municipiului Arad, a avut în vedere dobândirea unui drept de folosinţă asupra ştrandului termal, în memoriul adresat autorităţilor locale arătând clar că are pretenţii la restituire a investiţiilor făcute doar în cazul în care ar trebui să cedeze folosinţa terenului anterior expirării contractului de închiriere.

De altfel, prevederile art. 644-645 C. civ. nu includ construirea printre modurile de dobândire a proprietăţii, iar potrivit art. 493, 494 C. civ. constructorul pe terenul altuia, în lipsa unui temei convenţional de dobândire a folosinţei terenului, nu poate să opună proprietarului terenului decât un drept de despăgubire.

Or, în momentul edificării construcţiilor, reclamanta nu a dobândit un drept de folosinţă de la proprietarul terenului, ci doar acceptul deţinătorului dreptului de folosinţă înscris în cartea funciară.

A fost apreciată însă ca fondată pretenţia reclamantei de rectificare a cărţii funciare sub aspectul suprafeţei totale a imobilelor în discuţie, al unificării parcelelor şi notării pe acestea a edificatelor ce compun ştrandul termal, întrucât atât Legea nr. 10/2001 cât şi dreptul comun permit obţinerea unor despăgubiri pentru investiţiile făcute de constructor pe terenurile proprietatea altuia, astfel încât se impune a se stabili în mod corect suprafeţele de teren afectate de aceste construcţii.

În acest sens, au fost reținute concluziile raportului de expertiză judiciară topografică din care a rezultat că suprafaţa totală măsurată a parcelelor în discuţie este 19.892 mp, iar unificarea acestora într-una singură este necesară deoarece construcţiile edificate nu respectă limitele parcelelor, unele dintre ele fiind edificate pe mai multe parcele.

Împotriva sentinței au declarat recursuri (calificate ca fiind apeluri), atât reclamanta C.A.R.P., cât și intervenienții în interes propriu A.A.N.V. şi M.L.V.

1. Reclamanta a susținut că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de ordine publică cu privire la competenţa materială, având în vedere obiectul acţiunii, neevaluabil în bani.

Pe fond, s-a arătat că hotărârea este nelegală deoarece Tribunalul Arad a acordat un plus petit când a dispus „notarea existenţei pe parcela nou creată a construcţiei ştrand termal, fără să precizeze în favoarea cui, dar din coroborarea menţiunilor din dispozitivul sentinţei cu motivarea sentinţei potrivit căreia sunt respinse celelalte cereri ale reclamantei vizând constatarea dreptului său de proprietate asupra construcţiilor şi intabularea acestora în cartea funciară, rezultă că s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra construcţiilor în favoarea pârâtului Municipiul Arad, ceea ce nu s-a cerut.

Astfel, în mod nelegal, prima instanţă a schimbat temeiul de drept al acţiunii reclamantei, invocând dispoziţiile art. 493, 494 şi art. 644-655 C. civ., deoarece reclamanta nu a solicitat stabilirea dreptului de superficie în cauză, ci să se constate, potrivit art. 111 teza 1 C. proc. civ. şi art. 480 C. civ., dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcţiilor şi înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate pentru opozabilitate.

Construcţiile au fost edificate de reclamantă, astfel cum recunoaşte pârâtul Municipiul Arad, iar dreptul de proprietate asupra acestor construcţii a fost dobândit în baza actelor juridice indicate în acţiune, respectiv acordurile titularului dreptului de administrare operativă asupra terenului, al titularului dreptului de posesie şi folosinţă asupra terenului în litigiu, autorizaţiile de construire şi Hotărârea nr. 259 din 30 septembrie 1997 a Consiliului Local al Municipiului Arad.

Astfel, dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcţiilor a fost dobândit în baza actelor juridice menționate, iar lipsa înscrierii în cartea funciară nu împiedică producerea efectelor, dreptul real fiind dobândit de la data încheierii actului, în absenţa unei stipulaţii contrare; în raporturile dintre părţi şi terţi, lipsa acestei înscrieri este sancţionată prin inopozabilitatea dreptului real imobiliar supus înscrierii.

2) Intervenienţii în interes propriu D.V. au arătat că sentinţa este nelegală pe aspectul admiterii în parte a acţiunii în ceea ce priveşte unificarea parcelelor, rectificarea suprafeţei parcelei unificate și notarea construcţiilor în C.F.

Aceasta, întrucât, în condiţiile în care prin considerentele hotărârii s-a reţinut că reclamanta nu este îndreptăţită să pretindă niciun drept real asupra terenului sau asupra construcţiilor aflate în litigiu, rezultă că aceasta - în calitate de simplu detentor precar al construcţiilor neevidențiate in C.F. existente pe aceste parcelele - nu are calitatea procesuala activă de a solicita nici rectificarea suprafeţei terenului litigios, nici unificarea parcelelor care compun acest teren si nici notarea construcţiilor asupra parcelei astfel unificate.

Totodată, chiar dacă în favoarea reclamantei nu a fost recunoscut niciun drept real asupra imobilelor în litigiu, soluţia de admitere în parte a acţiunii contravine dispoziţiilor imperative ale art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia civilă nr. 17 din 13 februarie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins, ca nefondate, ambele apeluri.

1) Cu pivire la apelul reclamantei C.A.R.P. Arad, instanța a reținut, sub aspectul excepției necompetenței materiale, că acțiunea prin care se tinde la constatarea dreptului de proprietate asupra unor imobile, este în mod cert una cu caracter patrimonial și că, față de valoarea acestora (de 2.083.034 lei), competența de primă instanță aparține tribunalului.

Critica de plus petita, respectiv extra petita, formulată de către reclamantă, a fost apreciată neîntemeiată, din moment ce instanţa de fond a admis doar în parte acţiunea dispunând, în limitele actului de învestire, în baza art. 111 C. proc. civ., constatarea existenţei construcţiilor, ca stare de fapt reală, care se impune a fi notată în C.F., potrivit art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 7/1996.

Referirea făcută de instanţa de fond la dispozițiile art. 644-645 C. civ., coroborate cu art. 493, 494 C. civ. a fost apreciată corectă, ca suport argumentativ a contrario în raport cu pretenţiile formulate şi pentru a justifica că prin utilizarea normei prev. de art. 111 C. proc. civ. partea nu poate cere realizarea dreptului, în contextul în care reclamanta urmăreşte să îşi intabuleze în C.F. un drept de proprietate asupra construcţiilor, dar în condiţiile în care nu este proprietarul terenului.

De asemenea, criticile reclamantei au fost găsite nejustificate și pentru că o acţiune de tipul celei formulate de către reclamantă, întemeiată strict pe disp.art. 111 C. proc. civ. nu poate conduce la realizarea pe cale judiciară a dreptului de proprietate asupra construcţiilor, în beneficiul reclamantei, în ipoteza în care nu este subsumată constatării unui drept de superficie.

Or, aşa cum corect a constatat tribunalul, pretenţia reclamanţilor de a li se recunoaşte un drept de proprietate asupra construcţiilor ce compun Ştrandul termal este nejustificată pentru că terenurile în litigiu reprezintă domeniul public al Municipiului Arad, astfel încât este interzisă grevarea acestor terenuri cu dreptul de superficie.

Apoi, recunoaşterea eventuală a unui drept de proprietate dobândit prin construire nu se poate valida prin instanţă, față de dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care indisponibilizează imobilele ce fac obiectul acestui act normativ de la orice operaţiune juridică având ca finalitate înstrăinarea ori grevarea sub orice formă a acestora, legiuitorul urmărind, prin instituirea acestei interdicţii, eliminarea oricăror piedici care s-ar putea ivi la soluţionarea justă şi rapidă a notificărilor formulate de persoanele îndreptăţite.

S-a apreciat și că probele administrate în cauză conduc la concluzia că reclamanta, atât în momentul edificării Ştrandului termal, cât şi în momentul încheierii contractului de asociere cu Consiliul Local al Municipiului Arad, a avut în vedere doar dobândirea unui drept de folosinţă asupra Ştrandului termal, în memoriul adresat autorităţilor locale arătând clar că are pretenţii la restituirea investiţiilor făcute doar în cazul în care ar trebui să cedeze folosinţa terenului anterior expirării contractului de închiriere.

De aceea, tribunalul a invocat justificat prevederile art. 644-645 C. civ., care nu includ construirea printre modurile de dobândire a proprietăţii, iar potrivit art. 493, 494 C. civ. constructorul pe terenul altuia, în lipsa unui temei convenţional de dobândire a folosinţei terenului, nu poate să opună proprietarului terenului decât un drept de despăgubire, în momentul edificării construcţiilor, reclamanta nedobândind un drept de folosinţă de la proprietarul terenului, ci doar acceptul deţinătorului dreptului de folosinţă înscris în cartea funciară.

2) Apelul intervenienţilor a fost apreciat neîntemeiat întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 21, art. 24 şi art. 28 alin. (4) precum şi art. 36 din Legea nr. 7/1996, faptul existenţei unor construcţii poate şi trebuie să fie notat în Cartea funciară, câtă vreme acestea au fost realizate în mod legal, în baza unor autorizaţii de construire şi existând şi astăzi, iar cel care le foloseşte este reclamanta, care are astfel calitatea procesuală activă pentru a cere notarea existenţei acestor construcţii.

De asemenea, s-a constatat că decizia tribunalului de rectificare a suprafeţei la dimensiunea sa reală, respectiv de la suprafaţa de 19.025 mp la 19.892 mp, nu contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi nu afectează în sens negativ drepturile persoanei îndreptăţite, care a formulat o notificare în termen în baza Legea nr. 10/2001 şi care urmăreşte retrocedarea acestei suprafeţe, câtă vreme operaţiunea de unificare cadastrală şi rectificarea în sens pozitiv a suprafeţei parcelelor unificate nu reprezintă nici înstrăinare, concesionare, locaţie de gestiune, asociere în participaţiune, ipotecare, locaţiune, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, şi nici grevare sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor prezentei legi.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta şi intervenienţii:

1.Recurenta-reclamantă a formulat critici sub următoarele aspecte:

- Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate de reclamantă vizând lipsa calităţii procesuale active a intervenienților, lipsa de interes şi caracterul subsidiar al acţiunii în constatare care, fiind excepţii de fond, peremptorii şi absolute, pot fi invocate chiar şi de instanţă, din oficiu, şi pe care înţelege să le reitereze în cadrul recursului.

Astfel, în ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale a intervenienților, aceştia nu au depus nicio dovadă a calităţii lor de succesori în drepturi ai firmei F.N. S.N.C.

Pe acest aspect, intervenienţii au invocat o notorietate a faptului că li s-ar fi recunoscut calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea bunurilor ce au aparţinut aceleiaşi firme, prin depunerea la dosarul cauzei a unor dispoziţii anterioare ale primarului Municipiului Arad, susţinând că această calitate le-ar fi fost recunoscută fără echivoc prin dispoziţiile respective. Or, astfel de dispoziţii nu se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind simple acte administrative.

În egală măsură, nici faptul de a nota în cartea funciară notificarea făcută în baza Legii nr. 10/2001 nu reprezintă o dovadă a calităţii de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001, deoarece aceasta ar însemna că oricine ar formula o astfel de notificare, cu sau fără a deţine un drept justificat prin dovezi să poată apoi obţine notarea în cartea funciară şi invoca ulterior incidenţa art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Excepţia lipsei de interes trebuia reţinută raportat la faptul că prin cererea de intervenție s-a solicitat, ca petit principal, să se constate că intervenienții ar avea calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

Intervenienţii nu au invocat un drept al lor ci numai o vocaţie la măsurile reparatorii, astfel încât interesul lor nu era născut la momentul formulării cererii de intervenție.

În plus, Dosarul nr. 560/108/2010, care a avut ca obiect cererea intervenienților de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de dispoziţie de restituire, s-a perimat întrucât reclamanții nu s-au conformat celor solicitate de instanţă în dovedirea calităţii lor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii.

Excepţia privind caracterul subsidiar al acţiunii în constatare trebuia admisă faţă de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., care permit formularea unei asemenea cereri dacă este vorba despre constatarea existenţei sau inexistenţa unui drept şi nu a unei situaţii de fapt. Teza finală a textului procedural menţionat consacră caracterul subsidiar al acţiunii în constatare faţă de acţiunea în realizare, în sensul că nu poate fi primită cât timp partea poate cere realizarea dreptului. Or, intervenienții aveau posibilitatea realizării dreptului pe calea procedurii reglementate de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

- Pe fond, s-a susţinut că decizia atacată este lipsită de temei legal.

Astfel, s-a arătat că recurenta-reclamantă este persoană juridică de drept privat, având ca scop protecţia şi asistenţa socială a pensionarilor şi membrilor lor de familie şi că, potrivit Hotărârii nr. 259 din 30 septembrie 1997 a Consiliului Local al Municipiului Arad s-a aprobat colaborarea acestuia cu reclamanta în vederea îndeplinirii măsurilor de protecţie şi asistenţă socială în favoarea persoanelor vârstnice. Totodată, s-a aprobat darea în folosinţă gratuită către C.A.R.P. Arad a imobilelor ce servesc îndeplinirii obiectului de activitate pe durata folosinţei acestora.

În acest sens, potrivit contractului de asociere din 16 octombrie 1997 încheiat între recurenta-reclamantă şi Consiliul local Arad, se menţionează expres (art. 4) „darea în folosinţă gratuită către C.A.R.P., pe durata păstrării destinaţiei pentru care au fost atribuite, printre alte imobile, şi a terenului băilor termale în suprafaţă de 1,8 ha, ale cărui investiţii de amenajare şi întreţinere s-au suportat în exclusivitate de către reclamanţi.

Aceasta înseamnă că, începând cu anul 1997, reclamantei i-a fost recunoscut dreptul de folosinţă gratuită cu privire la terenul în litigiu pe durata păstrării destinaţiei pentru care a fost atribuit, iar în privinţa construcţiilor edificate pe acesta - şi a căror situaţie juridică trebuia clarificată în sensul constatării dreptului de proprietate al reclamantei şi intabulării acestuia - este indiscutabil că pârâta a recunoscut realizarea lor din investiţii proprii aparţinând reclamantei.

Or, prin soluţia pronunţată de prima instanţă şi menţinută în apel, dispunându-se notarea existenţei pe parcela nou creată a construcţiei Ștrand termal s-a acordat un plus petita întrucât neprecizându-se în favoarea cui se notează dreptul se deduce din considerente - în condiţiile respingerii cererii reclamantei de constatare a dreptului de proprietate asupra construcţiilor - că ar fi în favoarea Municipiului Arad, deşi acesta nu a formulat cerere reconvenţională.

I. Este eronată, de asemenea, aprecierea instanţei de apel în sensul că, faţă de dispoziţiile art. 493, 494 C. civ., constructorul pe terenul altuia, în lipsa unui temei convenţional de dobândire a folosinţei terenului, nu poate să opună proprietarului terenului decât un drept de despăgubire.

În speţă, existenţa construcţiilor pe teren este certă, reclamanta se află în posesia acestora, iar titularul dreptului de proprietate asupra terenului (pârâtul din prezenta cauză), care ar fi putut invoca dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiilor pe temeiul accesiunii imobiliare, a recunoscut că aceste construcţii aparţin reclamantei şi nu s-a opus acţiunii formulate. Doar în condiţiile invocării accesiunii imobiliare constructorul de bună-credinţă ar fi putut opune proprietarului terenului un drept de despăgubire.

Potrivit art. 492 C. civ. este instituită o prezumţie relativă în favoarea proprietarului pentru construcţiile edificate asupra acestuia, prezumţie ce poate fi înlăturată de constructor prin dovada contrară, în sensul că lui îi aparţine proprietatea construcţiilor, plantaţiilor sau lucrărilor aflate pe teren.

Or, în speţă, recurenta-reclamantă a construit pe terenul proprietate de stat, devenit domeniul public al pârâtei prin H.G. nr. 976/2002, având toate acordurile şi autorizaţiile necesare impuse de legislaţia aplicabilă la momentul edificării construcţiilor. Pârâtul Municipiul Arad nu a contestat edificarea legală a construcţiilor şi nici nu s-a opus recunoaşterii dreptului de proprietate asupra construcţiilor prin invocarea accesiunii.

- Nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu a făcut distincţia între dreptul de superficie, specific proprietăţii private şi dreptul de folosinţă cu titlu gratuit asupra bunurilor proprietate publică.

Constituirea dreptului de folosinţă gratuită, specific proprietăţii publice, este în acord cu art. 136 alin. (4) din Constituţie şi art. 78 din Legea nr. 69/1991, art. 124 din Legea nr. 215/2001, iar prin H.C.L.M. Arad nr. 259 din 30 septembrie 1997 şi contractul de asociere din 16 octombrie 1997 reclamantei i-a fost acordat dreptul de folosinţă gratuită asupra terenului pe durata păstrării destinaţiei pentru care a fost atribuit, abia ulterior terenul devenind domeniul public al Municipiului Arad (prin H.G. nr. 976/2002).

- În mod eronat instanţa de apel a considerat că recunoaşterea unui drept de proprietate dobândit prin construire nu se poate valida prin instanţă, întrucât s-ar opune dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Indiferent de faptul că intervenienții ar avea sau nu calitatea de persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, recunoaşterea în favoarea reclamantei a dreptului de proprietate asupra construcţiilor preexistente notificării formulate de aceştia nu contravine art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, întrucât potrivit art. 10 alin. (2) şi (4) din acest act normativ sunt reglementate şi excepţii de la regula restituirii în natură (respectiv situaţia în care pe terenuri s-au edificat construcţii noi, autorizate).

Or, în speţă, construcţiile ridicate de recurenta-reclamantă pe terenul în discuţie au fost edificate începând cu anul 1965 având toate acordurile şi autorizaţiile necesare.

- În mod greşit instanţa de apel a considerat că reclamanta a avut în vedere să dobândească doar un drept de folosinţă asupra Ştrandului Termal.

În realitate, în perioada edificării construcţiilor, cadrul legislativ impunea ca acestea să aparţină întregului popor, ca proprietate de stat.

Modificările legislative survenite după anul 1989 permit însă recunoașterea dreptului de proprietate în favoarea C.A.R.P., din moment ce a rămas şi în folosinţa terenului şi în posesia construcţiilor încă din momentul edificării acestora.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2. Recurenţii-intervenienţi au susţinut nelegalitatea deciziei tot din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltând următoarele aspecte în susţinerea acestuia:

- Instanţa de apel a aplicat greşit legea atunci când a apreciat asupra calităţii procesuale a reclamantei şi a existenţei interesului acesteia în promovarea acţiunii.

Astfel, instanţa a considerat greşit că reclamanta, în calitate de persoană ce foloseşte construcţiile noi efectuate are interesul şi deci, calitatea de a cere notarea construcţiilor în cartea funciară, câtă vreme aceasta a cerut înscrierea construcţiilor edificate, în condiţiile în care s-ar fi constatat că este proprietara acestor construcţii edificate.

Față de conținutul petitelor formulate de către reclamantă, aceasta apare ca lipsită de interes şi de calitate procesuală activă în a solicita doar înscrierea în cartea funciară a construcţiilor edificate, fără să fie înscris şi dreptul său de proprietate asupra acestora.

A stabili altfel, ar însemna că prin înscrierea în cartea funciară a construcţiilor edificate se realizează intrarea lor în proprietatea Statului Român - ceea ce este normal în temeiul accesiunii imobiliare, precum şi a faptului că imobilele în litigiu fac parte din proprietatea publică a statului.

Ca atare, reclamanta nu are interes şi nici calitatea să formuleze o astfel de acţiune deoarece ar realiza scopul unei alte persoane pentru dobândirea dreptului de proprietate (Statul Român). Rezultă că interesul reclamantei nu îndeplineşte condiţia de a fi personal şi direct şi nu are nici calitate procesuală activă deoarece ar acționa în numele Statului Român, fără a avea vreun mandat în acest sens.

- Prin soluţia pronunţată, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 referitoare la interdicția schimbării destinaţiei imobilului pentru care a fost depusă notificare.

Aceasta, întrucât atât unificarea parcelelor de teren pentru care a fost depusă notificare, cât şi înscrierea pe parcela astfel obţinută a construcţiilor reprezintă o schimbare a destinaţiei terenului.

Astfel, prin unificarea şi înscrierea construcţiilor în cartea funciară, parcelele de teren ar dobândi întrebuințarea de ştrand, întrebuinţare pe care nu o aveau înainte de această schimbare.

- În ce privește cererea de intervenţie în interes propriu, aceasta a fost formulată tocmai pentru că intervenienții-recurenți au dreptul de a li se retroceda în natură parcelele ce fac obiectul acţiunii, fiind protejaţi în acest sens de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Analizând recursurile deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:

1. În ce priveşte recursul reclamantei.

- Aspectele de ordin procedural - invocate sub forma excepţiei lipsei calităţii procesuale, a lipsei interesului şi caracterului subsidiar al acţiunii în constatare - vizând cererea de intervenție în interes propriu, au caracter nefondat.

Astfel, în ce priveşte calitatea procesuală a intervenieților, prezenţa acestora în proces a fost legitimată de pretenţiile pe care le-au formulat în procedura Legii nr. 10/2001 în privinţa imobilului ce constituie obiect de dispută al litigiului.

Câtă vreme prin intermediul cererii de intervenție nu s-a solicitat şi obligarea la acordarea unor măsuri reparatorii, atunci când s-a pronunţat asupra admisibilităţii cererii de intervenție şi ulterior, asupra admiterii acesteia, instanţa nu trebuia să procedeze - cum susţine reclamanta - la verificarea calităţii de succesori în drepturi ai firmei F.N. S.N.C.

Ceea ce s-a analizat a fost existenţa unui drept afirmat, dedus în mod corect de instanţă din notarea în cartea funciară a notificării intervenienților asupra imobilului. Totodată, contrar susţinerii reclamantei, faptul că prin dispoziţii anterioare ale primarului, emise în procedura Legii nr. 10/2001, s-a recunoscut intervenienților calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii cu privire la bunuri aparţinând aceleiaşi societăţi nu este lipsit de orice relevanţă, ci creează o prezumţie în favoarea acestora că pot pretinde - într-un litigiu ce poartă asupra altor bunuri ale aceleiaşi firme - să intervină în procedura judiciară pentru protecţia lor.

Formulând cererea de intervenție în interes propriu, intervenienții au tins la recunoaşterea dreptului lor la măsuri reparatorii asupra imobilului în litigiu şi, chiar dacă nu au solicitat în concret acordarea lor, prin această acţiune s-a tins la conservarea dreptului, demers compatibil cu intervenția voluntară principală (prin care se urmăreşte realizarea sau conservarea unui drept).

În ce priveşte interesul în promovarea acestei forme de intervenție, el este în mod evident unul propriu şi personal, câtă vreme ceea ce se aduce în dezbaterea judiciară prin intermediul acestei căi procedurale este îndreptăţirea intervenienților la acordarea măsurilor reparatorii asupra bunului în litigiu.

Susţinerea recurentei-reclamante conform căreia intervenienții „nu ar invoca un drept al lor ci doar o vocaţie la măsurile reparatorii, așa încât interesul lor nu era născut la momentul formulării cererii de intervenție” este eronată.

În realitate, vocaţia recunoscută de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, celor care se pretind succesori ai persoanelor deposedate abuziv, a fost concretizată prin transmiterea notificării, urmând ca, fie în procedura prealabilă, fie în cea judiciară, dreptul pretins să fie validat (sau nu) în funcţie de rezultatul verificărilor.

Nu se poate susţine însă, că acesta nu era născut, câtă vreme aptitudinea recunoscută de legiuitor a fost valorificată prin declanşarea procedurii prealabile, iar pretenţia unei alte persoane în privinţa aceluiaşi bun, dedusă judecăţii pe calea acţiunii în instanţă, a determinat interesul notificatorilor să intervină în procedura judiciară pentru a face posibilă dezbaterea contradictorie asupra bunului de către toate părţile interesate.

Din acest punct de vedere, este lipsit de relevanţa pretinsă aspectul invocat de către recurentă, conform căruia dosarul având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de dispoziţie de restituire s-a perimat, întrucât o hotărâre de perimare nu produce autoritate de lucru judecat sub aspectul fondului dreptului, aceasta netranşând practic raporturile juridice litigioase, ci reţinând un incident procedural (lăsarea pricinii în nelucrare) care pune capăt în această modalitate formală diferendului juridic.

În ce priveşte nerespectarea caracterului subsidiar al acţiunii în constatare - întrucât cererea de intervenție se limitează la solicitarea intervenienților de constatare a dreptului lor la măsuri reparatorii, fără să pretindă şi acordarea acestora -, recurenta-reclamantă ignoră faptul că prin intermediul intervenţiei principale terţul urmăreşte realizarea sau conservarea unui drept al său.

Or, această din urmă ipoteză au avut-o în vedere intervenienții întrucât, chiar dacă n-au solicitat stabilirea în concret a măsurilor reparatorii cuvenite (acordarea dreptului corespunzător), prin demersul judiciar promovat au tins la o conservare a acestuia, atât timp cât au combătut şi au făcut, astfel, acte de rezistenţă faţă de pretenţia reclamantei de recunoaştere a propriului drept în privinţa aceluiaşi imobil.

- Criticile referitoare la soluţia dată fondului cauzei au însă caracter întemeiat, în sensul următoarelor considerente:

Susţinând pronunţarea de către tribunal în afara limitelor învestirii (extra petita) şi aducând dezbaterii în recurs acest aspect (faţă de confirmarea sentinţei în apel), recurenta-reclamantă a arătat în mod corect că instanţele fondului au nesocotit cadrul judecăţii.

Astfel, prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat să se constate că este proprietar, ca efect al construirii, pe imobilele edificate asupra parcelelor de teren din C.F. Arad, şi să se dispună înscrierea dreptului de proprietate în favoarea acesteia, în cartea funciară.

Soluţionând această pretenţie, tribunalul a dispus notarea pe parcela nou creată a construcţiei ştrand termal (cu descrierea tuturor edificatelor componente) şi efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea funciară.

Or, aşa cum corect arată recurenta, dispunându-se această notare fără să se indice în favoarea cărei persoane operează, dimpotrivă, arătându-se în considerente că recunoaşterii dreptului de proprietate al reclamantei i se opun dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, precum şi faptul că terenul a fost trecut (în anul 2002) în domeniul public al Municipiului Arad, rezultă că notarea s-a realizat în favoarea pârâtului, fără să fi existat o solicitare pe cale reconvenţională a acestuia şi în pofida pretenţiei reclamantei de a i se recunoaşte ei dreptul de proprietate (deşi în mod contradictoriu, operaţiunea de carte funciară a fost dispusă ca urmare a admiterii acţiunii acesteia).

În ce priveşte operaţiunea de notare în sistemul Legii nr. 7/1996 (ca, de altfel, şi în cel al Decretului-Lege nr. 115/1938), aceasta are ca obiect realizarea publicităţii anumitor drepturi de creanţă, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară (conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 „notarea, ca tip specific de înscriere, are ca obiect: drepturile personale, actele şi faptele juridice referitoare la starea şi capacitatea persoanelor, acţiunilor şi căilor de atac în justiţie, măsurile de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară”).

Aşadar, funcţia notării este aceea de evidenţă juridică şi de informare a terţilor în legătură cu alte acte sau fapte juridice privitoare la imobile cuprinse în cartea funciară în scopul atragerii atenţiei asupra acestora.

În acest sens, se constată că dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 7/1996 reglementează trei feluri diferite de înscrieri - intabularea, înscrierea provizorie şi notarea-, producătoare de efecte juridice proprii şi care se efectuează în părţi diferite ale cărţii funciare (aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 7/1996).

În sistemul cărţilor funciare doar drepturile reale imobiliare (drepturile tabulare) pot face obiectul unei intabulări sau înscrieri provizorii, după caz, în timp ce drepturile de creanţă, faptele sau alte raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară pot fi numai notate în cartea funciară.

În speţă, reclamanta nu a solicitat, aşa cum au dispus instanţele fondului, notarea construcţiilor asupra terenului - ceea ce ar însemna că în cartea funciară a acestuia, în Partea I referitoare la descrierea imobilului să se menţioneze şi edificarea construcţiilor (cu consecinţa activării prezumţiei de proprietate în favoarea proprietarului terenului, pârâtul Municipiul Arad), ci a solicitat constatarea dreptului său de proprietate asupra construcţiilor şi în mod corespunzător, înscrierea în cartea funciară.

Astfel, reclamanta a pretins că prezumţia de proprietate instituită de art. 492 alin. (1) teza I C. civ. în favoarea proprietarului terenului (pentru construcţiile edificate asupra acestuia) a fost răsturnată cu probele administrate în cauză care au dovedit că reclamanta a fost cea care a construit având acordul şi obţinând autorizaţiile necesare de la proprietarul terenului (pârâtul, care nu s-a opus acţiunii ci, dimpotrivă, a susţinut prin întâmpinările depuse, admiterea acesteia).

Contrar pretenţiei concrete a reclamantei şi motivelor de fapt şi de drept care permiteau calificarea juridică a acesteia, instanţele fondului au făcut referire la dispoziţiile art. 493, 494 C. civ. şi la faptul că nu se regăseşte menționată în dispoziţiile art. 644-645 C. civ., construirea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate.

Or, reclamanta nu a invocat în favoarea sa accesiunea (pentru a fi analizate de către instanţe dispoziţiile art. 493-494 C. civ.), nesusţinând niciun moment că ar fi fost în eroare asupra titularului dreptului de proprietate în ce privește terenul ci, dimpotrivă, că a avut acceptul şi a convenit cu acest proprietar (care, de altfel, i-a eliberat autorizaţiile şi avizele pentru construire) să edifice lucrările respective.

De aceea, analiza făcută de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel - în legătură cu obiectul învestirii şi temeiul juridic al pretenţiilor - depăşeşte limitele judecăţii şi se constituie într-un caz de extra petita în sensul art. 304 pct. 6 C. proc. civ. (motiv de recurs în care, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. vor fi încadrate criticile pe acest aspect ale recurentei-reclamante), cu consecinţa lăsării neanalizate a obiectului judecăţii.

Ca atare, recursul va fi admis şi în baza art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 297 C. proc. civ., întrucât nu s-a analizat fondul pretenţiilor concrete deduse judecății, va fi casată decizia din apel şi în continuare, desfiinţată, în parte, sentinţa de primă instanţă, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea capetelor de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor şi înscrierii acestuia în cartea funciară.

La reluarea judecăţii, va fi avut în vedere cadrul învestirii şi se va ţine seama de aspectele relevate de reclamantă sub formă de critici în recurs referitoare la faptul că dobândirea dreptului de proprietate înainte de anul 1989 nu era posibilă faţă de cadrul legislativ - care nu recunoştea, în perioada edificării construcţiilor, decât un drept de proprietate socialistă, a întregului popor. Se vor avea în vedere susţinerea și relevanța juridică privind edificarea construcţiilor cu acordul - exprimat şi în autorizaţiile de construire emise - proprietarului terenului (Municipiul Arad, cel care apare proprietar de carte funciară, conform ultimei menţiuni din anul 2001, după ce anterior, la nivelul anului 1969, când a început edificarea construcţiilor, figurase titular al dreptului de administrare operativă, ca drept real corespunzător dreptului de proprietate).

De asemenea, întrucât cele două instanţe ale fondului au reţinut ca impedimente, în recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantei, incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi apartenenţa terenului la domeniul public, la rejudecare se va ţine seama de aspectele învederate în cadrul recursului şi care nu mai pot constitui obiect de analiză în această fază procesuală faţă de soluţia de casare cu trimitere.

Astfel, se va verifica în ce măsură dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 constituie, într-adevăr, un impediment în recunoaşterea dreptului de proprietate asupra construcţiilor - în sensul existenţei unei indisponibilizări care să nu facă posibil acest lucru, ca urmare a transmiterii unei notificări de către intervenient.

Pentru aceasta, se vor avea în vedere obiectul notificării, precum şi dispoziţiile invocate de reclamantă, ale art. 10 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001 vizând modalitatea de asigurare a măsurilor reparatorii pentru situaţia în care pe terenurile preluate abuziv au fost edificate noi construcţii, autorizate.

În ce priveşte celălalt impediment reţinut, respectiv apartenenţa imobilului la domeniul public al Municipiului Arad, se va avea în vedere faptul că această schimbare de regim juridic a avut loc abia în anul 2002 (conform H.G. nr. 976/2002) şi se vor analiza consecinţele acestei modificări la o dată ulterioară celei la care a avut loc edificarea construcţiilor.

Ca atare, potrivit celor menţionate anterior, reluând judecata, instanţa va ţine seama de limitele învestirii şi de elementele relevante ale pricinii, apte să circumscrie regimul juridic al imobilului asupra căruia s-a edificat şi respectiv, asupra căruia s-a pretins dobândirea dreptului de proprietate.

2. Recursul intervenienţilor are caracter nefondat.

- În ce priveşte pretinsa lipsă a calităţii procesuale active a reclamantei, se constată că aceasta are legătură, potrivit argumentelor recurenţilor, cu soluţia dată cererii de constatare a dreptului de proprietate al reclamantei, arătându-se că, atâta vreme cât s-a respins pretenţia acesteia vizând recunoaşterea dreptului de proprietate, nu i se mai putea reţine legitimare procesuală pentru a solicita notarea construcţiilor în cartea funciară (neputându-se despărţi petitul privind înscrierea dreptului de cel privind constatarea dreptului de proprietate).

Consecinţa ar fi că cererea reclamantei apare ca lipsită de interes şi promovată de o persoană fără calitate de a solicita înscrierea în cartea funciară întrucât, în realitate, efectul s-ar produce în favoarea Statului Român în patrimoniul căruia ar intra construcţiile - deşi acesta nu a mandatat-o pe reclamantă să acţioneze în acest sens.

Or, aşa cum s-a arătat cu ocazia analizei recursului reclamantei, tocmai pentru că instanţa s-a pronunţat asupra altor cereri decât cele care au învestit-o - iar prin efectul notării dispuse se recunoştea într-adevăr, dreptul de proprietate al altei persoane decât cea care a pretins-o - s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, aşa încât argumentele în susţinerea criticii menţionate rămân lipsite de pertinenţă la acest moment procesual, urmând a fi avute în vedere la reluarea judecăţii.

- Susţinerea recurenților-intervenienți, conform căreia prin rectificarea suprafeţei de teren (în sensul indicării corecte a întinderii acesteia) s-ar fi nesocotit dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, este lipsită de suport logic şi juridic.

Dispoziţiile legale menţionate sancţionează cu nulitatea actele sau faptele de înstrăinare, grevare sub orice formă a bunurilor imobile ce au făcut obiect al notificării.

Or, rectificarea suprafeţei de teren - ca operaţiune tehnică ce pune de acord înscrierea existentă cu situaţia reală - nu este asimilabilă niciunuia din actele juridice menţionate de art. 21 alin. (5) (de altfel, principiul publicităţii materiale a cărţii funciare este inoperant cu privire la întinderea suprafeţei de teren el funcţionând numai în privinţa existenţei dreptului).

Recurenţii susţin în mod eronat că prin operaţiunea de alipire a parcelelor şi înscrierea construcţiilor în cartea funciară ar fi avut loc o „schimbare a destinaţiei terenului”, care ar dobândi astfel întrebuințarea de ştrand, întrebuințare pe care nu o aveau înainte.

Rostul şi rolul publicităţii imobiliare este de a se asigura opozabilitatea faţă de terţi a situaţiei juridice reale a imobilelor şi de a o face conformă cu starea de fapt existentă.

Or, destinaţia de ştrand a imobilului ca şi construcţiile de pe teren existau cu mult înainte de anul 1990, neputându-se susţine - cum greşit o fac recurenţii - că terenul s-a transformat din teren neconstruit în teren construit ca urmare a operaţiunilor de carte funciară.

În funcţie de regimul juridic actual al imobilului - cu privire la determinarea căruia s-au dat îndrumări instanţei de trimitere - se pot stabili apoi şi măsurile reparatorii ce se cuvin intervenienţilor în sistemul Legii nr. 10/2001.

Faptul că nu ar fi înscrise în cartea funciară construcţiile edificate pe teren (începând cu anul 1969) nu înseamnă, cum eronat pretind recurenţii, că situaţia juridică a terenului ar fi aceea de teren neconstruit şi că ea ar fi modificată doar prin menţiunile de carte funciară.

Dimpotrivă, existenţa unei stări de fapt reale nu poate fi negată, contestată, ea putând fi demonstrată şi cu alte mijloace de probă (în speţă, existând autorizaţii de construire, devize de plată lucrări, raport de expertiză) câtă vreme menţiunile de carte funciară au sub acest aspect, doar un conţinut tehnic.

Aşadar, transformarea imobilului din teren neconstruit în teren construit a avut loc cu mult anterior efectuării menţiunii în cartea funciară - menţiune care nu are efect constitutiv, ci doar declarativ al unei stări de fapt - aşa încât nu se poate susţine cu temei că prin intermediul acestei operaţiuni ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit considerentelor dezvoltate anterior, recursul intervenienților va fi respins ca nefondat, iar recursul reclamantei va fi admis în sensul şi în limitele arătate, care atrag casarea parţială a deciziei din apel şi, în mod corespunzător, desființarea sentinţei de primă instanţă cu trimiterea cauzei spre rejudecare asupra capetelor de cerere referitoare la constatarea dreptului de proprietate privind construcţiile şi înscrierea în cartea funciară.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei referitoare la respingerea apelului intervenienților, precum și cele ale sentinței privind soluția dată cererii de rectificare a suprafeței de teren.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta C.A.R.P. Arad împotriva Deciziei nr. 17 din 13 februarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează în parte decizia recurată.

Admite apelul reclamantei împotriva sentinţei nr. 402 din 07 aprilie 2011 a Tribunalului Arad, secţia civilă.

Desființează în parte sentința apelată și trimite cauza primei instanțe pentru rejudecarea capetelor de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor și înscrierea în cartea funciară.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei privind respingerea apelului intervenienților precum și cele ale sentinței privind soluția dată cererii de rectificare a suprafeței de teren.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienţii A.A.N.V. şi M.L.V. împotriva Deciziei nr. 17 din 13 februarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 34/2015. Civil. Actiune in raspundere...		ICCJ. Decizia nr. 4/2015. Civil →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță