ICCJ. Decizia nr. 4/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4/2015
Dosar nr. 10612//2010**
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2015
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 29 martie 2007, S.R., prin mandatar, a solicitat instanţei - în contradictoriu cu Statul român prin C.N.A.D.N.R. S.A - să dispună anularea parţială a Hotărârii nr. 9 din 12 ianuarie 2007, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate şi obligarea expropriatorului la plata unei sume care să reprezinte valoarea reală a imobilului expropriat - teren, în suprafaţă de 945 mp - apreciat de reclamantă la suma de 45.000 euro.
S-a solicitat totodată, obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat reclamantei, prin diminuarea valorii terenului rămas urmare exproprierii, în cuantum de 50.000 euro.
În motivarea cererii se arată că reclamanta este proprietara terenului expropriat prin hotărârea atacată iar preţul pe metru pătrat de teren, oferit de către pârâtă, este mult sub valoarea de circulaţie a terenurilor din zonă.
Tot astfel, se arată, valoarea terenului rămas neexpropriat (3.055 mp, din totalul de 5.000 mp) s-a diminuat semnificativ, urmare schimbării categoriei de folosinţă şi inexistenţei unui drum de acces, în afara autostrăzii.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Sibiu, secţia civilă, prin sentinţa nr. 85 din 21 ianuarie 2008 a admis acţiunea şi în consecinţă a dispus anularea parţială a Hotărârii nr. 9 din 12 ianuarie 2007, dată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, numai în ceea ce priveşte suprafaţa expropriată, care este de 948 mp şi despăgubirea ce se cuvine reclamantei, reprezentând echivalentul în lei, la cursul din ziua plăţii, a sumei de 119,911 euro care se compune din valoarea reală a imobilului expropriat, de 38.223 euro (40,32 euro/mp) şi prejudiciul cauzat prin diminuarea valorii terenului rămas după expropriere, în cuantum de 81.688 euro.
A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta S.R. este proprietara parcelei - teren arabil în suprafaţă de 5.000 mp, situat în intravilanul Municipiului Sibiu.
În vederea executării lucrărilor la obiectivul de investiţii „Varianta de ocolire a Municipiului Sibiu - Tronson 1 şi Tronson 2” s-a impus exproprierea unei suprafeţe de 945 mp teren arabil din parcela identificată mai sus.
Expropriatorul a stabilit prin hotărârea atacată o despăgubire în cuantum de 6.615/dolari SUA la un preţ de 7 dolari SUA/mp, reclamanta nefiind de acord cu această sumă, fapt consemnat în cuprinsul hotărârii.
Pentru stabilirea despăgubirilor tribunalul a dispus, conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, efectuarea unei expertize topografice.
Potrivit concluziilor acesteia, suprafaţa expropriată este de 948 mp şi nu de 945 mp cum s-a consemnat în actele de expropriere iar valoarea metrului pătrat de teren este de 40,32 euro. Experţii au arătat de asemenea că şoseaua de centură împarte terenul reclamantei în 3 parcele iar, prin interdicţiile ce le impune un drum de asemenea categorie, diminuează cu 50 % valoarea terenului rămas după expropriere.
Pârâtul a formulat obiecţiuni la expertiză însă argumentele aduse pentru combaterea concluziilor acesteia, au apărut primei instanţe ca nesusţinute ştiinţific şi ca atare nu s-a dispus efectuarea unei noi expertize de specialitate.
În consecinţă s-a reţinut că acţiunea este întemeiată, reclamanta trebuind să fie despăgubită la valoarea reală a imobilului expropriat, aşa cum stipulează art. 44 alin. (3) din Constituţie, art. 1 din Legea nr. 33/1994 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Apelul declarat împotriva sentinţei de pârâta C.N.A.D.N.R. S.A. a fost admis, în rejudecare, de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, care, prin Decizia nr. 63 din 24 iunie 2014, în limitele stabilite prin Decizia de casare nr. 1317 din 12 martie 2013, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a schimbat în parte hotărârea primei instanţe, doar sub aspectul cuantumului prejudiciului cauzat, prin diminuarea valorii terenului rămas după expropriere, la 60.825 euro, despăgubirea totală ce se cuvine succesorilor reclamantei S.R., fiind stabilită la suma de 99.048 euro, la data plăţii.
A menţinut în rest, dispoziţiile sentinţei atacate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de trimitere a reţinut în esenţă că terenul rămas în proprietatea reclamantelor, este parţial afectat de restricţiile impuse de zona de protecţie a drumului, restricţii consacrate prin dispoziţiile art. 17 din O.U.G. nr. 43/1997 şi care vizează o suprafaţă totală de 883 mp În considerarea acestor restricţii, se arată, pornind de la premisa că terenul este unul construibil, în mod corect experţii tehnici au aplicat o serie de criterii negative pentru stabilirea valorii imobilului rămas în proprietatea reclamantei, criterii expuse în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză întocmit la 04 iunie 2010 (filele 85-93 Dosar nr. 1785.1/85/2007), ce au fost menţinute şi cu prilejul întocmirii unui nou supliment, depus pentru termenul din 19 aprilie 2012 (filele 36-46 Dosar nr. 10612/1/2010).
Coeficienţii de diminuare a valorii terenului sunt justificaţi, odată ce, prin împărţirea în cele două parcele, este dificil ca terenul să întrunească cerinţele legale pentru amplasarea unor construcţii, fiind totodată, afectat de restricţiile inerente situării parţiale în zona de protecţie, precum şi de creşterea gradului de poluare.
Întemeiată a fost privită şi reţinerea de către experţi a coeficientului de corecţie negativ, rezultat din lipsa de acces la teren.
Astfel, se arată, singura legătură posibilă dintre centura ocolitoare şi zona proximă a terenului în litigiu, până la Valea Săpunului, ar putea fi construită pe traseul drumului de exploatare D.E. 3.851/9 (fila 42 dosar), care, deşi scriptic, figurează în evidenţele cadastrale şi face parte din domeniul public al Municipiului Sibiu (fila 92), nu a fost amenajat. Or, legătura dintre traseul acestui drum şi centura ocolitoare nu există nici măcar scriptic, pentru realizarea ei fiind necesară amenajarea pe o distanţă de aproximativ 160 m a unei căi de legătură paralelă cu centura ocolitoare.
Distinct de aceasta, mai reţine instanţa de control judiciar, pentru a accede la terenul reclamanţilor utilizând drumurile de exploatare D.E. 3.858, D.E. 3.863/5 şi D.E. 3.863/4 (fila 46 Dosar nr. 10612/1/2010), care există doar scriptic, nefiind amenajate, este necesară trasarea Văii Săpunului prin edificarea unui podeţ sau, în varianta propusă de pârâtă, prin ieşirea de pe D.E. 3.851/8, D.E. 3.842/15, pe actualul dig de protecţie şi parcurgerea acestuia pe o distanţă de circa 6 m.
Ca atare, s-a concluzionat că, în mod corect comisia de experţi, prin suplimentele la raportul de expertiză din 04 iunie 2012 (filele 85-93 Dosar nr. 1785.1/85/2007) şi din 19 aprilie 2012 (filele 36-46 Dosar nr. 10612/1/2010) a reţinut că valoarea terenului s-a diminuat prin lipsa unei căi de acces.
Împotriva acestei ultime hotărâri, dată în rejudecarea apelului, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Statul român, prin C.N.A.D.N.R. S.A. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la data inițierii demersului judiciar, critică decizia după cum urmează:
- s-a reţinut greşit că, urmare exproprierii, nu se mai poate asigura accesul la parcelele rămase în proprietatea reclamantei. Astfel, se arată, atâta vreme cât documentaţia de dezmembrare a parcelei a fost avizată de instituţiile abilitate, aceasta înseamnă că a fost avută în vedere şi asigurarea accesului la parcelele rămase, dat fiind că în planurile de punere în posesie şi schiţele aferente, figurează „drumuri ca vecinătăţi”.
- calea de acces folosită frecvent pentru a accede la terenurile intimaţilor, este digul identificat prin nr. cadastral 3823, care este circulabil.
Această facilă alternativă, se arată, este „luată în calcul” chiar de către Serviciul public de cadastru, agricultură şi disciplină în construcţii din cadrul Consiliului local al Municipiului Sibiu care, urmare unei verificări în teren, a constatat „circulaţia pe dig”, astfel cum rezultă din adresa din 2011, depusă la dosar.
- au fost identificate şi alte variante, reprezentând trasee alternative de ieşire la amplasamentul vechi al D.J.106 Sibiu-Agnita.
- pentru facilitarea accesului la parcelele în discuţie, s-a cerut „A.R.” acceptul pentru traversarea pe o porţiune de 5-6 m a digului de protecţie.
- drumurile de exploatare care figurează în titlurile de proprietate, nu au fost amenajate de Primăria Sibiu, ca o consecinţă a activităţii agricole foarte redusă în zonă.
Ca atare, C.N.A.D.N.R. S.A. nu poate fi acuzată de neamenajarea unor drumuri de exploatare, în condiţiile în care nu are atribuții în acest sens.
În continuarea acestor susţineri se fac mai multe trimiteri şi analize legate de posibilitatea de acces la parcelele în litigiu prin folosirea unor drumuri auxiliare, ce derivă din D.J. 106 Sibiu-Agnita.
- s-a calculat greşit cuantumul prejudiciului, pentru tot terenul rămas în proprietatea intimaţilor, în condiţiile în care, singurul prejudiciu care s-ar fi putut reţine ar fi fost, eventual, cel aferent suprafeței de teren afectată de zona de protecţie, de 50 m. din axul drumului, respectiv doar 883 mp iar nu 4055 mp
De altfel, chiar şi această suprafaţă se regăseşte tot în proprietatea reclamantelor care, pot edifica - cu acordul administratorului drumului - construcții autorizate, autostrada plasându-se în aliniament drept în intravilan.
Nu trebuie omis nici faptul, mai arată recurentul, că valoarea terenurilor neexpropriate a crescut datorită autostrăzii, varianta ocolitoare crescând interesul pentru terenurile din zonă. Or, în ciuda acestor evidenţe, Curtea de Apel a apreciat ca temeinică şi legală, acordarea unor despăgubiri în cuantum de 60.825 euro, pentru o suprafaţă de 4.055 mp ce rămâne în proprietatea reclamantelor.
Recursul se priveşte ca nefondat urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Critica ce se referă la nedatorarea despăgubirilor vizând prejudiciul cauzat reclamantei, în legătură cu terenul rămas în proprietatea sa - singura critică ce se subsumează cerinţelor pct-lui 9 al art. 304 C. proc. civ. de la 1865 - nu poate fi primită, în condiţiile în care, din ansamblul probelor administrate a rezultat că instanţa de trimitere a respectat prevederile alin. (1) al art. 26 din Legea nr. 33/1994 „privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică”.
Astfel, potrivit textului mai sus citat, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului ori altor persoane îndreptăţite.
În speţă, reclamanta a pretins, prin cererea de chemare în judecată, că exproprierea la care a fost supusă, a determinat o micşorare a valorii terenului rămas în proprietatea sa, urmare dificultăţii accesului, datorată lipsei unor drumuri de exploatare, apărări relevante care, s-au verificat în cauză.
Astfel, probele administrate atestă fără echivoc că, dată fiind vecinătatea autostrăzii, parcela în discuţie a devenit loc înfundat, accesul la D.J. 106 Sibiu-Agnita (suprapus pe traseul autostrăzii) fiind imposibil.
Din actele cauzei mai rezultă că, nu este posibilă nici utilizarea unor alte drumuri de exploatare ce există doar scriptic, demararea lucrărilor pentru construirea acestora fiind incertă, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada alocării fondurilor şi s-a relevat şi necesitatea efectuării unor alte amenajări suplimentare, pe actualul dig de protecţie al râului Cibin.
În consecinţă, în mod corect s-a apreciat asupra diminuării valorii terenului, văzând şi reţinerea de către experţi a unui coeficient de corecţie negativ, rezultat din lipsa de acces la parcelele în discuţie şi celelalte probe administrate.
Ca atare, în considerarea acestei critici, care se circumscrie cerințelor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, urmează a se respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii reclamanţi S.M. şi S.G.
Celelalte critici însă, formulate de recurentul Statul român prin C.N.A.D.N.R. S.A. - D.R.D.P. Braşov, nu pot fi încadrate în niciunul din temeiurile vizate de art. 304 din vechiul C. proc. civ., în baza cărora se putea solicita modificarea sau casarea hotărârii, numai pentru motive de nelegalitate.
Or, aşa cum s-a arătat, mare parte a criticilor formulate, vizează chestiuni de fapt şi respectiv de apreciere a probelor de către instanţa de trimitere, care, nici în reglementarea procedurală anterioară, nu puteau face obiectul căii extraordinare de atac a recursului.
În consecinţă, aceste critici nu vor face obiect al analizei instanţei supreme.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a se respinge cu consecinţa menţinerii deciziei dată de curtea de apel, în rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatele-reclamante S.M. şi S.G.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Braşov împotriva Deciziei nr. 63 din 24 iunie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 35/2015. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 46/2015. Civil. Recalculare pensie.... → |
|---|
