ICCJ. Decizia nr. 216/2016. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 216/2016
Dosar nr. 1385/44/2011*
Şedinţa publică din 2 februarie 2016
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie 2009 pe rolul Tribunalului Brăila - Dosar nr. 2074/113/2009, reclamanţii M.C., S.Z. şi M.E. au chemat în judecată pe pârâţii com. Jirlău, prin primar, com. Vişani, prin primar şi Statul Român prin M.E.F., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea, în solidar, a pârâţilor la restituirea fructelor aferente suprafeţei de teren de 40 ha, din care 28,16 ha teren arabil şi 1,4 ha teren intravilan - suprafaţă de teren situată pe raza com. Jirlău, judeţul Brăila şi, respectiv, 2 ha teren arabil extravilan, situat pe raza com. Vişani, judeţul Brăila sau a contravalorii acestor terenuri, în cuantum de 3.080.000 lei.
În susţinerea cererii, reclamanţii au arătat că prin Decizia civilă nr. 239 din data de 30 mai 2002 pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 2258/2002, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1213/R din 01 octombrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestora pentru suprafaţa de 28,16 ha arabil şi 1,4 ha teren intravilan, pe raza comunei Jirlău, judeţul Brăila şi, respectiv, suprafaţa de 2 ha teren arabil extravilan, pe raza com. Vişani, judeţul Brăila.
Prin Hotărârea nr. 386 din 12 noiembrie 2003, emisă de C.S.D.P.T., s-a dispus atribuirea în proprietatea reclamanţilor a suprafeţei de 1,40 ha teren intravilan în echivalent.
Reclamanţii precizează că suprafaţa de 40 ha teren a fost trecută în proprietatea statului în mod abuziv, statul nedeţinând acest teren cu titlu valabil, astfel cum este definit prin Legea nr. 213/1998.
În drept, au invocat dispoziţiile art. 485-487 C. civ. şi ale art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Pârâtul Statul Român prin M.F.P. a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, deoarece despăgubirile pentru imobilele preluate abuziv sunt reglementate prin lege specială, respectiv Legea nr. 10/2001.
Pârâta com. Vişani, prin primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de restituire a fructelor de pe suprafaţa de 2 ha de pe raza com. Vişani.
Pârâta com. Jirlău, prin primar, a formulat, de asemenea, întâmpinare arătând că cererea formulată de reclamanţi este nefondată întrucât fructele solicitate sunt de pe terenurile retrocedate reclamanţilor în baza legilor speciale care nu prevăd dreptul de a pretinde şi primi despăgubiri reprezentând fructele şi nici nu sunt aplicabile dispoziţiile C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 754 din 15 octombrie 2009 Tribunalul Brăila a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P., a admis excepţia de inadmisibilitate a acţiunii invocată de pârâţii Statului Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Brăila şi U.A.T. com. Vişani, prin primar şi, în consecinţă, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanţii M.C., S.Z. şi M.E.
Curtea de Apel Galaţi prin Decizia civilă nr. 41/A din 4 februarie 2010 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 754 din 15 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Brăila.
Prin Decizia civilă nr. 6052 din 12 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de reclamanţi, s-a modificat, în tot, decizia recurată, s-a admis apelul, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare de către prima instanţă, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele relevante.
În rejudecare, după casare, pârâta U.A.T. com. Vişani, prin primar a formulat întâmpinare, invocând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Pârâta a motivat că pentru suprafeţele de 28,16 ha şi 2 ha teren arabil şi 1,4 ha teren intravilan ce au fost restituite reclamanţilor prin Decizia civilă nr. 239/2002, dreptul la acţiune este prescris deoarece, în conformitate cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul este de 3 ani pentru introducerea acţiunii.
Cu privire la suprafaţa de 40 ha pentru care s-a solicitat contravaloarea fructelor, pârâta a motivat că prin Decizia civilă nr. 239/2009 li s-a reconstituit dreptul de proprietate numai pentru suprafaţa de 31,56 ha pe raza comunei Vişani, iar diferenţa de 10 ha a fost reconstituită pe raza com. Galbenu, judeţul Brăila, conform titlului de proprietate din 15 noiembrie 1999, fiind prescris dreptul la acţiune şi pentru această suprafaţă, în raport de data reconstituirii dreptului de proprietate şi a emiterii titlului de proprietate.
În al doilea ciclu procesual, după rejudecare, Tribunalul Brăila, prin sentinţa civilă nr. 1159 din 29 septembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 2074/113/2009*, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru perioada de până la 15 iunie 2006 şi a respins acţiunea, ca nefondată, pentru perioada 15 iunie 2006 - 15 iunie 2009.
Pentru a se pronunţa această sentinţă s-au reţinut următoarele:
1. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P., Tribunalul Brăila a constatat că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, în litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanţă, titularul acestui drept va sta în nume propriu.
În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor C. proc. civ.
Titularul dreptului de administrare răspunde în condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligaţii. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligaţii poate atrage revocarea dreptului de administrare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, statul este reprezentat de M.F.P., iar unităţile administrativ-teritoriale, de către consiliile judeţene sau de consiliile locale.
În fapt, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea, în solidar, la restituirea fructelor sau a contravalorii acestora, iar acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 485, art. 486, art. 487 C. civ. de la 1865, texte de lege care reglementează dreptul proprietarului la fructele naturale sau industriale ale pământului, fructele civile, sporul animalelor. Posesorul nu câştigă proprietatea fructelor decât dacă posedă cu bună credinţă, în caz contrar, el este dator de a înapoia productele, împreună cu lucrul, proprietarului care îl revendică.
Fructele revendicate de reclamanţi se referă la suprafeţele de teren pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare. În cadrul legilor speciale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor este prevăzută şi modalitatea reparatorie de acordarea despăgubirilor dacă nu mai este posibilă restituirea în natură, statul fiind subiectul obligaţiei de plată a despăgubirilor solicitate, având calitate procesuală pasivă în litigiile ce au ca obiect acordarea de despăgubiri pentru terenurile şi imobilele care intră sub incidenţa acestor legi.
2. Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune prevăzută de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 invocată de pârâta U.A.T. com. Vişani, judeţul Brăila, prima instanţă a constatat că este întemeiată, în parte, dreptul la acţiune fiind prescris până la data de 15 iunie 2006, mai puţin perioada celor 3 ani anteriori introducerii acţiunii.
Acţiunea, astfel cum a fost formulată de reclamanţi, nu a avut ca temei legal legile fondului funciar, ci dispoziţiile dreptului comun, respectiv dispoziţiile art. 485 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi, prin urmare, dreptul la acţiune este supus termenului general de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, motiv pentru care, reclamanţii pot cere contravaloarea fructelor pentru terenurile atribuite în proprietate numai pe ultimii trei ani înainte de data introducerii acţiunii, dar cu condiţia să facă dovada că pârâţii au cules fructele de pe suprafaţa respectivă.
Totodată, prin acţiune reclamanţii nu au indicat perioada pentru care au solicitat contravaloarea fructelor, dar din motivare se înţelege că au solicitat de la data trecerii în proprietatea statului a terenului şi până la data introducerii acţiunii.
Dacă în ce priveşte acordarea despăgubirilor pentru suprafaţa de 1,40 ha teren intravilan, în echivalent despăgubiri, cu care reclamanţii au fost înscrişi în Anexa 40, dreptul nu este prescris, deoarece plata acestor despăgubiri urmează o procedură specială reglementată prin Legea nr. 247/2005, pentru fructele pe care le pretind în echivalent de pe diferenţa de teren până la 40 ha, dreptul la acţiune s-a prescris până la data de 15 iunie 2006.
Pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acţiunii de către reclamanţi, pretenţiile formulate nu au fost dovedite în cauză. Plata echivalentului fructelor de pe terenurile dobândite în baza legilor speciale de fond funciar urmează regulile dreptului comun, prin formularea unei acţiuni în pretenţii împotriva posesorului neproprietar care a cules fructele. Dreptul de a pretinde fructele nu operează în virtutea legii speciale ca şi dreptul la măsuri reparatorii, neavând un caracter reparator.
Reclamanţii trebuiau să facă dovada faptului că după retrocedarea terenului, pe perioada celor trei ani, au fost lipsiţi în mod abuziv de folosinţa terenului şi că terenul a fost cultivat de pârâţi, ce culturi au existat, ce producţii au obţinut de pe acest teren şi dacă au cules fructele. Sarcina probei incumbă reclamanţilor, potrivit principiului înscris în dispoziţiile art. 1169 C. civ. de la 1865.
Reclamanţii au estimat contravaloarea fructelor la suma de 3.080.000 lei, fără să aibă o bază legală de calcul şi probe cu privire la realizarea unor producţii agricole estimate la această sumă. În lipsa unor dovezi privind aspectele arătate mai sus, acţiunea reclamanţilor, pentru perioada ultimilor 3 ani anteriori introducerii acţiunii, respectiv pentru perioada 15 iunie 2006 - 15 iunie 2009, a fost respinsă, ca nefondată.
În ce priveşte menţiunea din decizia de casare, în sensul că instanţa nu a făcut referire la hotărârea C.E.D.O. din 17 iunie 2008, în Cauza Matache contra României, pronunţată anterior cererii de chemare în judecată şi nu a statuat în ce măsură reparaţia acordată reclamanţilor de instanţa de contencios european se suprapune pretenţiilor din prezenta cauză, instanţa de rejudecare a constatat că prin hotărârea C.E.D.O. reclamanţii au fost despăgubiţi cu suma de 650.000 euro pentru prejudiciile suferite pentru neexecutarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în baza Legii nr. 10/2001.
Din considerentele hotărârii C.E.D.O. a reieşit că reclamanţii s-au plâns de neexecutarea sentinţei din 23 mai 2002 pronunţată de Judecătoria Brăila prin care s-a constatat că aveau dreptul de a încasa cu titlu de reparaţie suma de 8.121.355.670 lei pentru o moară în valoare de 4.647.835.922 lei, pentru utilajul său şi 464.779.000 lei pentru terenul aferent, imobile ce au aparţinut părinţilor lor şi care au fost naţionalizate în anul 1949. Au reclamat, de asemenea, faptul că primăria avea obligaţia de a transmite sentinţa pentru a se centraliza datele în vederea plăţii despăgubirilor.
Din conţinutul hotărârii menţionate nu rezultă că reclamanţii au formulat acţiune la C.E.D.O. şi cu privire la terenurile în litigiu.
Acţiunea ce a format obiectul judecăţii la C.E.D.O. se referea numai la imobilele ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, nu şi la suprafaţa de 40 ha pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar. Ca arare, nu s-a putut reţine că reclamanţii au primit despăgubiri de la Statul Român pentru lipsa de folosinţă a terenului în litigiu.
Cu privire la menţiunea din decizia de casare în sensul că nu s-a verificat dacă suprafeţele înscrise în titlurile de proprietate corespund celor pentru care se solicită contravaloarea fructelor, prima instanţă, în rejudecare, a constatat că pretenţiile reclamanţilor se referă la suprafeţele pentru care deţin titluri şi la o suprafaţă de 1,40 ha în intravilan, pentru care s-au stabilit despăgubiri prin includerea în Anexa 40, a căror plată nu s-a realizat până la data introducerii acţiunii.
Plata acestor despăgubiri este reglementată de Legea nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005 şi nu se poate cere contravaloarea fructelor deoarece terenul nu a fost restituit în natură. Reclamanţii au pretins contravaloarea fructelor motivând că au fost lipsiţi de folosinţa terenurilor, însă, în lipsa unor probe care să facă dovada atât a faptului că au fost împiedicaţi să folosească terenul, că pârâţii au folosit acest teren, cât şi cu privire la valoarea fructelor, acţiunea a fost găsită nefondată.
S-a recomandat prin decizia de casare ca în rejudecare, după calificarea cererii de chemare în judecată şi stabilirea regulilor de drept material incidente, prima instanţă să reaprecieze regimul fiscal al cererii de chemare în judecată, în virtutea dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.
În rejudecare, reclamanţii au precizat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâţilor la restituirea fructelor sau contravaloarea acestora de pe suprafaţa de 40 ha teren preluat abuziv de către stat şi retrocedat în baza legilor fondului funciar.
Prima instanţă a stabilit în sarcina reclamanţilor obligaţia de a timbra acţiunea cu suma de 34.911 lei, conform încheierii din 19 august 2009.
Reclamanţii au formulat cerere de reexaminare şi prin încheierea din 22 septembrie 2009 s-a admis cererea de reexaminare şi s-a constatat că acţiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
Revizuind obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru, prima instanţă, în rejudecare, a constatat că nu s-a schimbat temeiul pentru care s-a constatat că acţiunea este scutită de plata taxei de timbru.
Împotriva sentinţei civile nr. 1159 din 29 septembrie 2011 a Tribunalului Brăila au declarat apel atât reclamanţii, cât şi pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Brăila, cale de atac ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1385/44/2011 al Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Prin Decizia civilă nr. 31/A din 6 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, s-a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Brăila şi s-a admis apelul declarat de reclamanţii M.C., S.Z. şi M.E. împotriva sentinţei civile nr. 1159 din 29 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Brăila, şi în consecinţă:
- a schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 1159 din 29 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Brăila, numai în ceea ce priveşte soluţia pe fond vizând suprafaţa de 1,40 ha teren intravilan din com. Jirlău judeţul Brăila.
- a obligat pârâţii com. Jirlău şi Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Brăila, la plata sumei de 1.751,65 lei, cu titlu de daune, în solidar, către reclamanţi, reprezentând contravaloarea fructelor pentru perioada 20 octombrie 2011 - 18 aprilie 2013 de pe terenul de 1,40 ha.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs pârâţii U.A.T. Jirlău, prin primar şi Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Brăila, cât şi reclamanţii M.C., S.Z. şi M.E.
U.A.T. Jirlău a criticat h otărârea instanţei de apel, considerând-o ca fiind lipsită de temei legal, deoarece nu se consideră vinovată de producerea vreunei pagube în patrimoniul reclamanţilor cât timp, prin titlul de proprietate din 16 octombrie 2010, aceştia fuseseră puşi în proprietate tot în tarlaua 45, parcela 2051, iar prin titlul de proprietate din 19 iunie 2013, eliberat după pronunţarea hotărârii judecătoreşti, punerea în posesie s-a făcut pe acelaşi amplasament.
Statul Român, prin M.F.P. a adus următoarele critici:
1. Hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal, deoarece Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, atragerea răspunderii acestuia putându-se face numai în condiţiile expres stabilite de lege, ceea ce nu este cazul în speţă, sarcina aducerii la îndeplinire a măsurilor reparatorii revenind comisiilor speciale instituite la nivelul unităţilor administrativ - teritoriale.
Cum despăgubirile în echivalent, care constituie debitul principal, au fost acordate de comuna Jirlău, rezultă că şi daunele în completare trebuie pretinse de la debitorul principal.
2. Cu privire la fondul cauzei, cum reclamanţii au beneficiat de despăgubiri în baza legilor speciale, acordarea contravalorii fructelor ar constitui o dublă despăgubire pentru acelaşi drept, ceea ce este inadmisibil.
Aceste despăgubiri s-ar fi putut solicita pe calea dreptului comun doar în cazul unui refuz de punere în executare a măsurilor reparatorii, însă, în cauză s-a făcut dovada faptului că instituţiile abilitate au procedat la punerea în aplicare a măsurilor reparatorii.
Prin recursul lor, reclamanţii - recurenţi au formulat următoarele critici:
1. Hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în mod greşit instanţa de apel considerând că cererea este prescrisă pentru suprafeţele de 28,18 ha, cele de 10 ha şi de 2 ha, deoarece termenul de prescripţie a acţiunii în repararea unui prejudiciu cauzat printr-un act ilicit curge din momentul în care persoana păgubită a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască amploarea prejudiciului şi persoana care l-a produs.
Reclamanţii au arătat că bunurile au fost preluate de stat fără titlu valabil, astfel că, odată cu restituirea bunurilor, posesorii trebuiau obligaţi să restituie şi accesoriile acestora, ca efect al atributului dreptului de proprietate. Proprietatea fructelor nu poate fi câştigată decât dacă posesorul era de bună - credinţă, în caz contrar, ele este dator a înapoia proprietarului şi fructele culese.
2. Hotărârea instanţei de apel este nelegală, în ceea ce priveşte despăgubirile stabilite pentru terenul în suprafaţă de 1,4 ha, situat în intravilanul com. Jirlău, jud. Brăila, deoarece despăgubirile au fost calculate ca şi când ar fi fost un teren agricol, neţinându-se seama de faptul că acest teren se află în intravilanul localităţii şi că acesta a fost concesionat de primăria Jirlău unei societăţi comerciale care desfăşura activităţi de morărit, astfel încât despăgubirile trebuiau calculate ţinându-se seama de aceste aspecte.
Prin Decizia civilă nr. 1461 din data de 10 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâţii U.A.T. Jirlău şi Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P Brăila, s-a admis recursul declarat de reclamanţii M.C., S.Z. şi M.E., s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanță.
În cuprinsul considerentelor deciziei de casare, Înalta Curte a reţinut ca justificată doar cea de-a doua critică din motivele de recurs formulate de reclamanţi, respectiv, cea vizând despăgubirile stabilite pentru terenul în suprafaţă de 1,4 ha, situat în intravilanul com. Jirlău, judeţul Brăila.
Constatând că instanţa de apel a validat expertiza care, în mod eronat, a considerat terenul ca fiind unul agricol şi a calculat despăgubirile ca şi când ar fi fost un teren agricol, ignorându-se faptul că terenul respectiv se afla în intravilanul localităţii şi că a fost concesionat de Primăria com. Jirlău unei societăţi comerciale ce desfăşura activităţi de morărit, Înalta Curte a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, impunându-se efectuarea unei noi expertize care să stabilească contravaloarea despăgubirilor pentru suprafaţa de teren de 1,4 ha intravilan, astfel încât despăgubirile să fie calculate prin prisma aspectelor învederate, conform unei stări de fapt corect stabilite.
În rejudecare, după cea de-a doua casare, pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, cauza a fost înregistrată la data de 19 mai 2014 - Dosar nr. 1385/44/2011*.
La termenul de judecată din data de 1 octombrie 2014, urmare a decesului reclamantului M.C., s-a dispus, la solicitarea coreclamanţilor S.Z. şi M.E., introducerea în cauză a moştenitorilor legali ai acestuia, respectiv, M.M. şi G.Ş.
Instanţa de apel, în conformitate cu dispoziţiile obligatorii trasate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 1461 din 10 aprilie 2014, a dispus efectuarea unei expertize de specialitate contabilă, având ca obiectiv cuantificarea beneficiului realizat de pârâta U.A.T. Jirlău ca urmare a concesionării suprafeţei de teren de 1,40 ha teren intravilan, situat în com. Jirlău, judeţul Brăila.
Potrivit expertizei contabile efectuate în cauză, s-a concluzionat că, în urma concesionării suprafeţei de teren de 1,40 ha în intravilanul comunei Jirlău, pârâta U.A.T. Jirlău a realizat un beneficiu total de 8.814 lei, alcătuit din 7.188,19 lei - beneficiu realizat, la care se adaugă dobânda în sumă de 1.625,82 lei - calculată pe baza ratelor dobânzilor publicate de B.N.R., până la data de 22 mai 2015, fiind respinse obiecţiunile formulate de reclamanţi la termenul de judecată din data de 9 septembrie 2015, Curtea constatând că expertul desemnat a efectuat lucrarea prin raportare la toate înscrisurile depuse, precum şi a actelor normative incidente în speţă.
Luând în considerare chestiunea de drept dezlegată, cu putere de lucru judecat, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv cea a perioadei pentru care reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri cuvenite pentru terenul de 1,40 ha, Curtea a acordat doar sumele de bani calculate pentru perioada octombrie 2011 - aprilie 2013, perioada cuprinsă între data pronunţării sentinţei civile nr. 1835/2011 a Judecătoriei Făurei (prin care s-a constatat că vechiul amplasament al terenului reclamanţilor este liber şi s-a dispus, ca atare, emiterea titlului de proprietate pe această suprafaţă) şi data punerii efective în posesie, respectiv 18 aprilie 2013.
Refăcând calculul despăgubirilor cuvenite pentru suprafaţa de 1,40 ha teren, Curtea a avut în vedere doar perioada astfel delimitată şi nu toată durata în care pârâta U.A.T. Jirlău a concesionat respectiva suprafaţă de teren, expertul defalcând pe fiecare lună în parte beneficiul şi dobânda calculată conform cotelor de referinţă B.N.R., excluzând din suma totală reţinută de către expert, sumele ce reveneau pârâtei din perioada 10 ianuarie 2010 până la 10 iulie 2011, constatând că reclamanţilor nu le-a fost recunoscut, în acest interval de timp, vreun drept asupra terenului în cauză.
Drept urmare, Curtea a admis apelul reclamanţilor şi, schimbând în parte sentinţa civilă nr. 1159 din 29 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Brăila, a obligat pârâţii Statul Român prin M.F.P. şi U.A.T. Jirlău, în solidar, la plata sumei de 4.325 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor cuvenite pentru suprafaţa de 1,40 ha teren intravilan în perioada cuprinsă între data pronunţării sentinţei civile nr. 1835/2011 a Judecătoriei Făurei şi cea a punerii în posesie.
Cu privire la apelul declarat de pârâţi, Curtea de Apel Galaţi a apreciat că toate celelalte aspecte invocate de către apelanţii-pârâţi Statul Român şi U.A.T. Jirlău, respectiv, tranşarea problemei referitoare la culpa pârâtei U.A.T. Jirlău pentru nepunerea în posesie pe vechiul amplasament, cea a culpei procesuale pasive a Statului Român - acestuia revenindu-i sarcina de a aduce la îndeplinire legile reparatorii şi cea a acordării de despăgubiri pentru fructele datorate de posesorii de rea-credinţă, chiar şi în ipoteza existenţei legilor reparatorii, precum şi critica privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 3 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958 din apelul declarat de reclamanţi, intră sub puterea lucrului judecat ca efect al celor statuate prin Decizia civilă nr. 1461 din 10 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, considerând că nu se mai impune verificarea acestor aspecte, soluţia ce se impunea de la sine fiind cea a respingerii ca nefondat a apelului declarat de către pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Brăila.
Împotriva Deciziei nr. 118/A din 14 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în termen legal, au declarat recurs, reclamanţii S.Z., M.E., M.M., G.Ş. şi, respectiv, pârâţii U.A.T. Jirlău şi Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Brăila.
1. În recursul lor, reclamanţii au susţinut nelegalitatea soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile Deciziei nr. 1461 din 10 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care se recomanda Curţii de Apel Galaţi să efectueze o nouă expertiză care să stabilească contravaloarea despăgubirilor ce se cuvin, calculate în conformitate cu starea de fapt.
Reclamanţii precizează că, deşi au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, solicitând instanţei revenirea cu adresă la expertul numit în cauză şi fixarea obiectivului expertizei: „stabilirea contravalorii fructelor produse de cele 1,4 ha teren intravilan, categoria curţi construcţii, conform procesului-verbal de punere în posesie din 18 aprilie 2013 din com. Jirlău, jud. Brăila, pentru perioada 15 iunie 2006 la zi, precum şi pentru perioada 9 iunie 2010 la zi”, instanţa, fără a motiva, a respins obiecţiunile şi a stabilit un cuantum derizoriu al despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă, respectiv, suma de 4.325 lei.
2. În motivarea recursului său întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Brăila, arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât, în mod eronat, s-a reţinut culpa sa pentru lipsirea reclamanţilor de fructele produse pe suprafaţa de 1,40 ha teren intravilan situat în com. Jirlău, judeţul Brăila.
Cum reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut tot pe acelaşi amplasament, respectiv, tot pe tarlaua 45, parcela 2051 - aşa cum rezultă din Titlul de proprietate din 19 iunie 2013, consideră că nu se poate reţine culpa pârâţilor pentru lipsirea de dreptul de exploatare a terenului şi nici pentru pretinsele foloase nerealizate în perioada octombrie 2011 - aprilie 2013, atâta timp cât instituţiile competente ale statului, respectiv, Comisia Locală de Fond Funciar şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar, au aplicat dispoziţiile legale în materie şi au reconstituit dreptul de proprietate încă din anul 2010, însă reclamanţii au refuzat să-şi îndeplinească prerogativele dreptului real asupra terenului.
De asemenea, consideră că atragerea răspunderii Statului Român prin M.F.P. se poate face numai în cazurile expres prevăzute de lege, iar în speţă, potrivit legii speciale, sarcina aducerii la îndeplinire a măsurilor reparatorii revine comisiilor speciale instituite de unităţile administrativ teritoriale în raza cărora se află terenurile revendicate.
3. Pârâta U.A.T. Jirlău a formulat critici prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, pe fond, motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pârâta arată că obligarea sa la plata unor daune materiale rezultate din reconstituirea dreptului de proprietate a unui teren intravilan este nelegală, întrucât reconstituirea dreptului de proprietate este atributul Comisiei Locale de Fond Funciar şi al Comisiei Judeţene de Fond Funciar constituite în baza Legii nr. 18/1991, iar potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, comisiile locale şi judeţene de fond funciar au calitate procesuală activă.
Cu privire la fondul cauzei, pârâta U.A.T. Jirlău afirmă că, odată cu recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamanţilor, încă din anul 2010, pentru suprafaţa de 1,40 ha intravilan prin sentinţa civilă nr. 825/2011 a Judecătoriei Făurei, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 150 din 26 martie 2012 a Tribunalului Brăila, hotărâre care a fost, de altfel, pusă în executare, nu se mai poate reţine vinovăţia sau culpa comunei Jirlău pentru pretinsele foloase nerealizate cauzate de neexploatarea terenului în suprafaţă de 1,40 ha în perioada 20 octombrie 2011 - 18 aprilie 2013 şi, implicit, nu se poate reţine nici culpa sa în producerea unei pagube materiale provenite din lipsirea reclamanţilor de fructele produse de această suprafaţă, nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale.
Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamanţii S.Z., M.E., M.M. şi G.Ş., deşi au fost invocate drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în parte, criticile formulate nu se pot circumscrie acestui motiv de recurs.
În speţă, motivele de recurs, astfel cum au fost formulate, care aduc critici hotărârii prin prisma faptului că instanţa de apel a respins, în mod nejustificat, obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, respectiv, nemulţumirea reclamanţilor faţă de cuantumul derizoriu al despăgubirilor acordate pentru lipsa de folosinţă, nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.
Astfel, criticile care privesc aspectele menţionate nu dezvoltă motivele pentru care hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii şi, drept urmare, nu se pot circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru a putea fi cenzurate de către instanţa de recurs, instanţă învestită exclusiv cu probleme de nelegalitate, iar nu cu chestiuni de netemeinicie.
Criticile formulate de către reclamanţi cu referire la încălcarea dispoziţiilor legale de către Curtea de Apel Galaţi, întrucât instanţa de apel nu ar fi respectat dispoziţiile Deciziei de casare nr. 1461 din 10 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care recomandau efectuarea unei noi expertize, permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sunt nefondate, pentru argumentele ce succed:
Având în vedere dispoziţiile art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., conform cărora, în caz de casare, hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, aceştia fiind obligați, totodată, să ţină cont, după casare, de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată, curtea de apel, în mod corect, a cenzurat temeinicia şi legalitatea sentinţei civile nr. 1159 din 29 septembrie 2011 a Tribunalului Brăila doar prin prisma greşitei cuantificări a contravalorii despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru suprafaţa de 1,40 ha teren intravilan concesionat de pârâta U.A.T. Jirlău, în conformitate cu recomandările obligatorii trasate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 1461 din 10 aprilie 2014.
De altfel, aşa cum s-a consemnat chiar în cuprinsul încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din data de 25 februarie 2015, curtea de apel a dispus efectuarea expertizei contabile, luând în considerare punctul de vedere al reclamanţilor, transmis prin fax, la data de 24 februarie 2015, prin care aceştia arată că sunt de acord cu efectuarea expertizei, cu obiectivul fixat prin decizia de casare pronunţată de Înalta Curte, respectiv, cuantificarea beneficiului realizat de către pârâta U.A.T. Jirlău ca urmare a concesionării suprafeţei de 1,40 ha teren intravilan situat în comuna Jirlău, judeţul Brăila.
Aşa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză (fila 109 din dosarul Curţii de Apel Galaţi), în urma concesionării suprafeţei de teren de 1,40 ha în intravilanul com. Jirlău, pârâta U.A.T. Jirlău a realizat în perioada 10 ianuarie 2010 - 10 aprilie 2013 un beneficiu total de 8.814 lei, alcătuit din 7.188,19 lei - beneficiu realizat, la care se adaugă dobânda în sumă de 1.625,82 lei, calculată pe baza ratelor dobânzilor publicate de B.N.R., până la data de 22 mai 2015.
De asemenea, Curtea de Apel a acordat doar sumele de bani calculate pentru perioada delimitată octombrie 2011 - aprilie 2013, perioadă cuprinsă între data pronunţării sentinţei civile nr. 1835/2011 a Judecătoriei Făurei (prin care s-a constatat că vechiul amplasament al terenului reclamanţilor este liber şi s-a dispus, ca atare, emiterea titlului de proprietate pe această suprafaţă) şi data punerii efective în posesie, respectiv 18 aprilie 2013, şi nu a avut în vedere toată durata în care pârâta U.A.T. Jirlău a concesionat respectiva suprafaţă de teren, expertul defalcând pe fiecare lună în parte beneficiul şi dobânda calculată conform cotelor de referinţă B.N.R.
Altfel spus, au fost excluse din suma totală reţinută de către expert, sumele ce reveneau pârâtei din perioada 10 ianuarie 2010 - 10 iulie 2011, reclamanţilor nefiindu-le recunoscut, în acest interval de timp, vreun drept asupra terenului în cauză, chestiunea de drept a perioadei pentru care reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri, fiind deja dezlegată, cu putere de lucru judecat, prin decizia de casare pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De altfel, la termenul de judecată din data de 9 septembrie 2015, Curtea a respins ca nefondate obiecţiunile formulate de reclamanţi, motivând că expertul desemnat în cauză a efectuat lucrarea prin raportare la toate înscrisurile depuse, precum şi a actelor normative incidente în speţă.
Recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Brăila şi U.A.T. Jirlău, întemeiate, în drept, pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează, de asemenea, a fi respinse, ca nefondate, având în vedere faptul că atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P., cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a U.A.T. Jirlău au fost analizate atât în primul ciclu procesual, cât şi în rejudecare, constatându-se că aceste doua excepţii nu sunt întemeiate.
Aşadar, reţinând ca fiind lămurită, cu putere de lucru judecat, chestiunea culpei pârâtei U.A.T. Jirlău pentru nepunerea în posesie pe vechiul amplasament, cea a culpei procesuale pasive a Statului Român - acestuia revenindu-i sarcina de a aduce la îndeplinire legile reparatorii şi cea a acordării de despăgubiri pentru fructele datorate de posesorii de rea-credinţă, chiar şi în ipoteza existenţei legilor reparatorii - Legea nr. 18/1990 şi Legea nr. 1/2000, nefiind primită critica dublei despăgubiri, tocmai prin prisma neîndeplinirii, la timp, a obligaţiei punerii în posesie a reclamanţilor, cu suprafaţa de 1,40 ha intravilan, obligaţie ce revenea deopotrivă celor două pârâte, Înalta Curtea apreciază că nu se mai impune verificarea acestor aspecte tranşate, cu putere de lucru judecat, prin Decizia de casare nr. 1461 din 10 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţia fiind cea a respingerii, ca nefondate, şi a celor două recursuri.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii S.Z., M.E., M.M., G.Ş. şi de pârâţii U.A.T. Jirlău şi Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Brăila împotriva Deciziei nr. 118/A din 14 septembrie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii S.Z., M.E., M.M., G.Ş. şi de pârâţii U.A.T. Jirlău şi Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Brăila împotriva Deciziei nr. 118/A din 14 septembrie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 234/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 218/2016. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
