Pretenţii. Sentința nr. 223/2013. Judecătoria ADJUD

Sentința nr. 223/2013 pronunțată de Judecătoria ADJUD la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 1903/173/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A.- JUDETUL V.

SENTINTA CIVILA NR. 223

Ședința publică de la 07.03.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: V. R.

Grefier: V. L.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. „T. & N.” SRL, cu sediul procesual ales în A., ., nr.68, Judetul V. și pe pârâtul O. C., domiciliat în com Pufești, ., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul lipsă fiind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidentiat părtile și obiectul cauzei, dupa care:

Pârâtul prezent depune la dosar în original chitanta nr._/28.12.2012 în suma de 400 lei, cu care înțelege sa faca dovada achitării debitului restant catre reclamanta.

Instanța constata dosarul în stare de judecata și în cadrul dezbaterilor acordă cuvântul pe fond.

Pârâtul având cuvântul solicita respingerea actiunii.

Instanta, constata dosarul în stare de judecata si lasa cauza în pronuntare la sfârsitul sedintei de judecata.

INSTANȚA

Asupra actiunii civile de fata;

Prin cererea inregistrata la nr._ reclamanta S.C. T. & N. S.R.L. cu sediul procesual ales in A., ., nr.68, jud. V., a chemat in judecata pe pârâtul O. C., domiciliat în com Pufești, ., având ca obiect pretenții.

In motivarea actiunii a aratat ca la data de 05.04.2011 intre reclamanta si parat s-a incheiat contractul de furnizare servicii de televiziune prin cablu nr. D.262, prin care paratul a beneficiat promoțional de scutirea la plată a taxei de instalare, reducere taxă abonament 12 lei pentru 13 luni, s-a obligat ca în cazul rezilierii contractului înainte de termenul stabilit sa achite aceste taxe conform cap.II art.8 din contract.

Dupa executarea contractului, paratul nu si-a respectat obligatiile contractuale prin rezilierea acestuia înainte de termenul înscris în contract, desi a fost instiintat prin adresa nr. 366/28.06.2012, prin care a si fost invitat la sediul firmei, pentru clarificarea situatiei, adresa prin care i s-a pus in vedere ca in caz de neprezentare va trebui sa achite si taxele postale necesare expedierii notificarii.

Cum paratul nu a dat curs notificarii, reclamanta a solicitat obligarea acestuia la plata sumelor aratate, in total 360,9 lei, reprezentand taxa instalare – 200 lei, reducere abonament - 12 lei pentru 13 luni – 156 lei si taxe postale- 4,9 lei.

In dovedire a inteles sa se foloseasca de proba cu acte.

La termenul de judecata din data de 07.03.2013, pârâtul s-a prezentat în instanța și a depus la dosar în original chitanta nr._/28.12.2012 în suma de 400 lei cu care a înțeles sa faca dovada achitării debitului restant catre reclamanta și a solicitat să se constate ca cererea a rămas fără obiect.

Astfel, fata de cele arătate, întrucât paratul a achitat contravaloarea pretențiilor reclamante conform chitanței nr._/28.12.2012, instanța urmează sa respingă acțiunea ca fiind rămasa fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge actiunea civila avand ca obiect pretentii, inregistrata sub nr._, privind pe reclamanta S.C.T. & N. S.R.L. – cu sediul procesual ales in A., ., nr.68, judetul V. și pe pârâtul O. C., domiciliat în com Pufești, ., ca ramasa fara obiect.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publica de la 07.03.2013.

P., GREFIER,

V. R. V. L.

Red. V.R./ 04.04.2013

Tehn L.V.4 ex/05 .04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 223/2013. Judecătoria ADJUD