Anulare act. Sentința nr. 2900/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2900/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 2127/176/2012*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2900/2013
Ședința publică de la 17 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. S. C.
GREFIER M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant M. A., reclamant M. DANUȚ, pârât S.C. V. R. SA și pârât S.C. V. R. SA - SUCURSALA A. I., având ca obiect anulare act .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezontă av- F. I. C. pentru reclamanți și av. V. Srgiu în substituirea av. C. M. pentru pârâta S.C. V. R. SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța aduce la cunoștință părților faptul că prezenta cauză a fost trimisă spre rejudecare deoarece nu se află depus la dosar graficul de rambursare și actul adițional.
Mandatarul pârâtei depune la dosar delegație de substituire, grafic de rambursare al creditului și actul adițional nr. 2/20.08.2010 arătând că acestea sunt toate înscrisurile comunicate de către bancă. Mai arată că actul adițional nr. 2/20.08.2010 este singurul act încheiat între părți, actul adițional nr. 1 fiind cel propus.
La întrebarea instanței, părțile având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Mandatarul reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Mandatarul pârâtei S.C. V. R. SA arată că își mențin concluziile din primul ciclu procesual. Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față .
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 19.03.2012 sub dosar nr._ reclamanții M. A. și M. D. au chemat în judecată pe pârâtele . și . – Sucursala A. I., solicitând ca prin hotărâre judecătorească:
I. Să se constate nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/02.05.2007 încheiată între părți în ceea ce privește următoarele clauze:
* pct. 3 lit. d „ data ajustării dobânzii „ din condițiile speciale ale convenției ;
* pct. 3.10 D. ( dobânda anuală efectivă ) din secțiunea a 3 a condițiilor generale ale convenției ;
* pct. 5 lit. a „ comisionul de risc „ din condițiile speciale ale convenției;
* pct. 3.5 „ comisionul de risc „ din condițiile generale ale convenției ;
II. Să se desființeze clauzele contractuale menționate la pct. 1 );
III. Să se desființeze scadențarul în ce privește clauzele menționate la pct. 1 );
IV. Să se constate că prin act adițional, pârâtele au modificat în mod abuziv și unilateral contractul, în sensul transformării comisionului de risc prev. de pct. 5 lit. a în comision de administrare credit ;
V. Să se constate abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare ;
VI. Să se dispună înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare ;
VII. Să fie obligată pârâta de ord. 1 să restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare credit de la data încheierii convenției de credit până la data introducerii acțiunii și, în continuare, până la data pronunțării sentinței și constatarea nulității absolute a contractului ; pârâtele, în solidar, la plata sumei achitate de reclamanți cu titlu de comision de risc și comision de administrare de la data încheierii convenției de credit până la data pronunțării sentinței ;
VIII. Să fie obligată pârâta de ord. 1 ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței ce se va pronunța să pună la dispoziția reclamanților actul adițional la convenție, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului;
Totodată s-a solicitat și obligarea pârâtei de ord. 1 la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod pr. civ.
În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că reclamanții, în calitate de împrumutați, au încheiat Convenția de Credit nr._/02.05.2007, valoarea creditului obținut de către aceștia fiind de 37.500 CHF, iar durata creditului fiind de 180 luni de la data încheierii convenției; că la pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a Condițiilor generale ale convenției se stipulează că D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii precum și în condițiile prevăzute de secțiunea 10 „Costuri suplimentare”, cu toate că dobânda prevăzută în Convenție a fost stabilită ca fiind fixă, iar la pct. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției și la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției, se arată că a fost stabilit comisionul de risc în cuantum de 0,1%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit; că a fost prevăzut în convenție comisionul de risc fără să se specifice ce reprezintă și deși au fost aduse garanții pentru executarea contractului imobilul situat în A. I., ., .. 59, județul A., imobil asigurat conform art. 7 pct. b din condițiile speciale ale convenției.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 1270 Cod civ., art. 1236 al 2 Cod civ., art. 4 din Legea nr. 193/2000.
În probațiune reclamanții au depus la dosar, în copie: invitație la conciliere directă f 7), proces verbal de conciliere (f 8), punct de vedere exprimat cu privire la invitația la conciliere (f 9-10), convenția de credit nr._/02.05.2007 (f 11-15), plan de rambursare credit (f 16-22), petiție (f 23).
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru în temeiul art.15 lit. j din Legea nr. 146/1997, raportat la art.1 alin.2 din OG nr. 32/1995.
Pârâtele, legal citate, nu s-au prezentat în instanță și nu au depus la dosar întâmpinare.
La termenul din data de 25.04.2012, instanța, din oficiu, a invocat și a supus dezbaterii excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile reclamanților pe o perioadă mai mare de 3 ani, începând cu data introducerii acțiunii, excepție care a fost unită cu fondul.
La același termen de judecată, 25.04.2012 mandatarul reclamanților, avocat F. I. C., au arătat oral că înțelege să precizeze oral acțiunea în ce privește petitul VII, în sensul de a solicita plata comisionului de risc doar pe ultimii 3 ani socotiți cu data înregistrării acțiunii, obligându-se ca până la sfârșitul dezbaterilor să depună și în scris aceasta .
După dezbaterea cauzei mandatarul reclamanților a depus la dosar, în scris, precizarea de acțiune susținută oral în ședință publică, cu anexă chitanță onorariu avocațial (f 28,29).
La 25.04.2012 prin Sentința civilă nr. 1890/2012 a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu de către instanță și a fost admisă acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamanții M. A. și M. D. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA și S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I..
Împotriva Sentinței civile nr. 1890/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ a formulat recurs pârâtele S.C. V. R. SA și S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I., acesta fiind înregistrat pe rolul Tribunalului A. sub același nr. de dosar. Prin decizia nr. 124/R/2013 s-a admis recursul declarat de recurentele S.C. V. R. SA și S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I. împotriva Sentinței civile nr. 1890/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații M. A. și M. D., a fost casată hotărârea atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia sub nr._ la data de 29.03.2013.
La data de 29.03.2013 d-na judecător C. M. inițial investită cu soluționarea cauzei, a formulat cerere de abținere (f.7) cerere care a fost admisă prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 10.04.2013, cauza fiind repartizată aleatoriu pe sistemul ECRIS, revenind ca atare spre soluționare Completului C4 M. Civil 2 civil – judecător C. F. S.
La data de 17.04.2013 d-nul judecător C. F. S. inițial investit cu soluționarea cauzei, a formulat cerere de abținere (f.5) cerere care a fost respinsă prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 17.04.2013.
La data de 20.05.2013 reclamanții au depus la dosar un înscris (f. 12) prin care fac cunoscut instanței că nu sunt în posesia actului adițional la convenția de credit întrucât au refuzat semnarea acestuia, nefiindu-le comunicate nici planurile de rambursare la actele adiționale, nici actele adiționale aferente convenției de credit.
Examinând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției care a fost invocată și pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:
I. În ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune care a fost invocată de către instanță din oficiu în ședința de judecată din data de 25.04.2012 în dosarul nr._ .
Excepția urmează să fie respinsă deoarece în aceeași ședință de judecată mandatarul reclamanților și-a precizat oral acțiunea indicând că solicită obligarea pârâtei la restituirea comisionului de risc doar pentru ultimii trei ani socotiți de la data înregistrării acțiunii, depunând în acest sens și o precizare scrisă care se găsește la fila 31 din dosarul nr._ , astfel că văzând dispozițiile art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958 dreptul la acțiune nu este prescris.
II. Pe fondul cauzei.
Examinând înscrisurile dosarului se constată că între părți există raporturi juridice de natură contractuală care s-au născut din convenția de credit nr._/2007 pe care părțile au încheiat-o la data de 02 05 2007,prin care pârâta de ord. 1 a acordat reclamanților un credit în sumă de 37.500 CHF pentru acoperirea unor cheltuieli personale și refinanțarea unui credit luat de la Banca Transilvania, iar reclamanții s-au obligat să-l restituie prin plata unor rate lunare conform unui plan de rambursare – filele 11-17.
Pentru judecarea prezentei cauze instanța reține următorul cadru legislativ: Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și art.969 din Codul civil.
Analizând acțiunea formulată de reclamanți prin prisma dispozițiilor legale menționate și pe baza probelor din dosar, instanța constată că aceasta este fondată.
A. În privința capetelor de cerere I, II și III prin care se solicită constatarea caracterului abuziv și nulității absolute parțiale a convenției de credit în cazul a patru clauze, desființa lor și a scadențarului.
Se constată că în convenția de credit nr._/2007 există următoarele clauze care sunt contestate:
- la pct.3 lit.d „Data ajustării dobânzii” din „Condițiile speciale ale convenției”, clauza în conformitate cu care „Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”;
- la pct.3.10 „D. (dobânda anuală efectivă)” din secțiunea 3 „Costuri” a „Condițiilor generale ale convenției”, clauza în conformitate cu care „D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea 10) „Costuri suplimentare” sau prin acordul părților”;
- la pct.5 lit.a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției”, clauza în conformitate cu care se percepe un comision de risc de: „0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit”;
- la pct. 3.5 „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 „Costuri” din „Condițiile generale ale convenției”, clauza în conformitate cu care: „Pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.
Cu titlu de apreciere generală.
Instanța constată că părțile au încheiat o convenție de credit în care, după prezentarea datelor referitoare la bancă și la împrumutați, clauzele sunt grupate în două părți intitulate „Condițiile speciale ale convenției” și „Condițiile generale ale convenției”.
Se va reține că în conformitate cu dispozițiile art.3 par.1 și 2 al.1-3 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, în cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei, or în prezenta cauză pârâtele nu au făcut o astfel de dovadă, iar o clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract în detrimentul consumatorului, o astfel de situație existând atunci când a fost redactată în prealabil, iar din acest motiv consumatorul nu a avut posibilitatea de a-i influența conținutul.
Dispoziții asemănătoare se întâlnesc și în cuprinsul art.4 din Legea nr.193/2000.
Văzând convenția de credit și reținând că pârâtele nu au făcut dovada celor susținute, respectiv că au oferit posibilitatea reală de negociere, se constată că partea privind „Condițiile generale ale convenției” apare în mod evident ca fiind un contract de adeziune în înțelesul art.3 din Directivă.
În privința părții „Condiții speciale ale convenției” se constată de asemenea că pârâtele nu au făcut dovada unor negocieri individuale în înțelesul art.3 din Directivă.
Instanța ajunge la o astfel de concluzie deoarece împrejurarea că reclamanții au cunoscut întinderea obligațiilor menționate în convenția pe care au semnat-o și că, prin plățile pe care le-au făcut, și-au onorat aceste obligații, nu înseamnă automat că toate sau parte din clauzele convenției au fost negociate.
Punctual, sub aspectul clauzelor invocate ca fiind abuzive.
1. Procedând la analizarea primelor două clauze existente la pct.3 lit.d „Data ajustării dobânzii” din „Condițiile speciale ale convenției” și la pct.3.10 „D. (dobânda anuală efectivă)” din secțiunea 3 „Costuri” a „Condițiilor generale ale convenției”, prin prisma dispozițiilor art.3 al.1-3, art.5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și pct.1 lit.c și j din anexa directivei, iar în contextul legislației naționale prin raportare la art.1, art.4 și art.5 din Legea nr.193/2000 și la pct.1 lit.a și b din anexa legii, instanța constată caracterul abuziv al acestor două clauze deoarece este cert reprezintă un caz de modificare unilaterală a contractului prin raportare la un indicator care este menționat în mod generic, sub formula: „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară”, iar nu la un indicator ori la mai mulți indicatori punctuali, obiectivi, previzibili și ușor de verificat.
Procedând în acest fel este evident că reclamanții nu au avut posibilitatea să cunoască modul în care va evolua dobânda și să decidă dacă mai înțeleg să-și onoreze obligațiile contractuale sau să ceară rezilierea contractului, în timp ce banca poate în mod arbitrar și imprevizibil să invoce și să aplice modificări ale dobânzii.
Se reține deci că la data la care s-a încheiat convenția de credit reclamanții s-au aflat pe o poziție inegală în raport cu banca, clauza fiind prestabilită de către împrumutător, fără a da împrumutaților în mod real și efectiv posibilitatea să o negocieze, să o modifice sau să o elimine.
De asemenea, se constată că nefiind menționați indicii de referință care-i permit împrumutătorului să modifice dobânda, nevoia unei astfel de modificări este lăsată la libera apreciere a băncii, deci clauza apare din nou ca fiind abuzivă.
Văzând dispozițiile art.6 din Legea nr.193/2000, în temeiul art.13 al. 1 din Legea nr.193/2000 urmează ca instanța să constate caracterul abuziv al celor două clauze, nulitatea absolută parțială a convenției de credit în ce le privește și să dispună desființarea lor.
2. Procedând la analizarea celorlalte două clauze existențe la pct.5 lit.a din „Condițiile speciale ale convenției” și la pct. 3.5 din „Condițiile generale ale convenției” prin prisma dispozițiilor art.3 par.1 și art.5 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și art.1 al.1 și art.4 al.1 și 4 din Legea nr.193/2000 și pct.1 lit.b din anexa legii instanța constată că și acestea sunt abuzive.
În primul rând, atât în condițiile speciale cât și în cele generale ale convenției nu este indicat suficient de clar și pe interesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar ce fel de riscuri presupune perceperea comisionului de risc.
În al doilea rând, comisionul de risc nu se justifică câtă vreme nu există vreo dovadă că reclamanții nu au achitat ratele lunare, iar potrivit pct.7 din „Condițiile speciale” există o garanție reală imobiliară de prin rang asupra imobilului apartament ce este înscris în Cf nr._ A. I. proprietatea reclamanților, cu cesionarea în favoarea băncii a poliței de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor.
Cum în dosar nu există vreo dovadă că prin valorificarea garanțiilor nu s-ar acoperii prejudiciul care ar putea să fie creat prin neplată, comisionul de risc apare ca fiind nejustificat.
În al treilea rând, analizând „Planul de rambursare” de la filele 16-17 din dosarul nr._ se constată că invocatul comision de risc se ridică la un total de 3.751,85 CHF, ceea ce raportat la suma împrumutată de 37.500 CHF reprezintă 10%, astfel că se poate retine că plățile cu acest titlu constituie o sumă disproporționată și nejustificat de mare față de suma împrumutată.
Reținând cele menționate, în temeiul art.3 par.1 și art.5 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și art.14 din Legea nr.193/2000, urmează ca instanța să constate caracterul abuziv la clauzelor privind comisionul de risc, nulitatea absolută parțială a convenției de credit în privința lor și să dispună desființarea acestora din convenție și din planul de rambursare – coloana aferentă.
B. În privința capetelor de cerere IV, V și VI prin care se solicită constatarea caracterului abuziv și nulității absolute parțiale a actului adițional în privința comisionului de administrare credit.
Văzând înscrisul de la filele 36-41 din prezentul dosar se constată că prin art.3 al actului adițional nr.2/20.08._10, în vederea aplicării OUG nr.50/2010 pârâtele au procedat la modificarea unilaterală a convenției de credit prin transformarea comisionului de risc prevăzut în cuprinsul pct.5 lit.a în „comision de administrare credit”.
Așa cum se observă, modificarea convenției de credit a constat în redenumirea „comisionului de risc” în „comision de administrare credit” cu menținerea procentului de 0,1% pe lună, dar de această dată cu enumerarea riscurilor pentru care se percepe.
Analizând demersurile pârâtelor de modificare unilaterală a convenției de credit prin înlocuirea comisionului de risc cu un comision de administrare, fără ca să rezulte necesități sau aspecte noi care ar impune o protecție specială peste cea oferită de garanțiile reale aduse și de polița de asigurare și capetele de cerere IV, V și VI apar ca fiind fondate.
Este în afara oricărei îndoieli că procedând la înlocuirea comisionului de risc cu cel de administrare în considerarea acelorași rațiuni, pârâtele au încălcat legislația Uniunii Europene, respectiv art.3 par.1 și par.2 al.1 din Directiva nr.93/13/CEE și art.95 al.4 din OUG nr.50/2010 care interzice impunerea unilaterală a unor clauze care nu au fost negociate.
Se mai reține că acest nou comision este în realitate vechiul comision de risc, despre care instanța a arătat anterior că reprezintă o clauză abuzivă.
În temeiul art.3 par.1 și 2 din Directiva nr.93/13/CEE urmează ca instanța să constate că prin actul adițional nr.2/2010 pârâtele au modificat în mod unilateral și abuziv convenția de credit prin transformarea comisionului de risc prevăzut în cuprinsul pct.5 lit.a din „Condițiile speciale ale convenției” în „comision de administrare credit”, că această clauză este abuzivă și nulă, astfel că va proceda la înlăturarea din cuprinsul actului adițional.
C. În privința capătului VII de cerere prin care se solicită obligarea pârâtelor la restituirea sumelor ce au fost plătite cu titlu de comision de risc și de administrare credit.
Pentru considerentul că la pct.A și B s-a constatat existența unor clauze abuzive, iar potrivit dispozițiilor art.6 par.1, art.7 par.1 și 2 și par.8 din Directiva nr.93/13/CEE și art.14 din Legea nr.193/2000 consumatorii au dreptul să fie protejați la nivel maxim, context în care au dreptul la restituirea sumelor pe care le-au plătit fără a fi datorate se constată că și acest capăt de cerere este fondat.
Pornind de la constatarea că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 10.03.2012 și văzând precizarea de acțiune de la fila 28 din dosarul nr._ , reținând că în conformitate cu dispozițiile art.1, 3 și 12 din Decretul nr.167/1958, în vigoare la data încheierii convenției de credit, pârâtele pot să fie obligate la restituirea comisionului de risc pentru un interval de timp de trei ani, instanța va dispune ca pârâta de ord.1 să restituie sumele care au fost achitate de către reclamanți cu titlu de comision de risc și comision de administrare începând cu data de 19.03.2009 până la data înregistrării acțiunii - 19.03.2012 - și în continuare până la data pronunțării hotărârii.
D. În privința capătului VIII de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei de ord.1 să pună la dispoziția reclamanților un proiect de act adițional și un nou grafic de rambursare a creditului.
Față de cele constatate și dispuse anterior și capătul VIII de cerere va fi admis, astfel că pârâta de ord.1 S.C. V. R. S.A. va fi obligată ca în termen de 30 de zile de la data la care sentința civilă va rămâne irevocabilă să pună la dispoziția reclamanților un proiect de act adițional la convenția de credit și un nou grafic de rambursare a creditului care să fie conforme cu cele dispuse.
Căzând în pretenții, în temeiul art.274 din codul de procedură civilă pârâta de ord.1 va fi obligată să plătească reclamanților 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Admite acțiunea civilă astfel cum a fost formulată și precizată de către reclamanții M. A. și M. D., ambii cu domiciliul ales în A. I., .. 2A, ., în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. ROMÂNIA SA, cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, . 10, Sectorul 2, și S.C. V. ROMÂNIA SA – SUCURSALA A. I., cu sediul în A. I., ., .. A. și în consecință:
Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/2007 pe care părțile au încheiat-o la data de 02.05.2007 în privința următoarelor clauze:
- pct. 3 lit. d „Data ajustării dobânzii” din „Condițiile speciale ale convenției”;
- pct. 3.10 „D. (dobânda anuală efectivă)” din Secțiunea 3 „Costuri” din „Condițiile generale ale convenției”;
- pct. 5 lit. a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției”;
- pct. 3.5 „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 „Costuri” din „Condițiile generale ale convenției”.
Desființează clauzele contractuale care au fost constatate ca fiind abuzive.
Desființează în parte „Planul de rambursare credit” în ce privește coloana referitoare la comisionul de risc.
Constată că prin art.3 din actul adițional nr.2/20.08.2010 pârâtele au modificat în mod unilateral și abuziv convenția de credit prin transformarea comisionului de risc prevăzut în cuprinsul pct.5 lit.a în „comision de administrare credit”.
Constată ca fiind abuzivă și nulă absolut clauza de la art.3 din actul adițional nr.2/20.08.2010 prin care pârâtele au introdus în cuprinsul convenției de credit „comisionul de administrare credit”.
Desființează clauza privind „comisionul de administrare credit” din cuprinsul actului adițional nr.2/20.08.2010 la convenția de credit.
Obligă în pârâta S.C. V. România SA să restituie reclamanților sumele pe care le-au achitat cu titlu de comision de risc și comision de administrare începând cu data de 19.03.2009 până la data de 19.03.2012 și în continuare până la data pronunțării hotărârii.
Obligă pârâta S.C. V. România S.A. ca în termen de 30 de zile de la data la care sentința civilă va rămâne definitivă să pună la dispoziția reclamanților un proiect de act adițional la convenția de credit și un nou grafic de rambursare a creditului care să fie conforme cu cele dispuse.
Obligă pârâta S.C. V. România S.A. să plătească reclamanților 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Executorie.
Pronunțată în ședința publică din 17.09.2013.
Președinte, F. S. C. | ||
Grefier, M. M. |
Red.F.S.C.
Tehn.M.M.
4ex/02.10.2013
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2999/2013. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 857/2013. Judecătoria ALBA... → |
|---|
