Curatelă. Încheierea nr. 2797/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Încheierea nr. 2797/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 2975/176/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR.2797/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06.09.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – S. F.

GREFIER – A. R.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta S. C. în contradictoriu cu intimatul B. F., având ca obiect cerere necontencioasă – curatelă.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art.131 N.C.proc.civ., instanța stabilește că potrivit art.94 alin.1 lit.a N.C.proc.civ. coroborat cu art.178 cod civil este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 26.04.2013 sub dosar nr._ petenta S. C. a solicitat numirea sa în calitate de curator a fiicei sale B. F..

Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept.

În probațiune, petenta a depus la dosar copie acte de stare civilă, certificat de încadrare în grad de handicap nr. 2154/20.03.2013, acte medicale (filele 5-13).

A fost efectuată anchetă socială de către Primăria comunei V. de Jos cu privire la intimat B. F. (fila 36).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26.04.2013 petenta S. C. a solicitat instanței de judecată instituirea curatelei pentru mama acesteia B. F. și numirea în calitate de curator al acestuia.

Potrivit art. 182 alin. 1 Cod civil curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soțului său, a rudelor sau a celor prevăzuți la art. 111 cod civil, iar conform art. 180 Cod civil poate fi numită curator orice persoană fizică având deplină capacitate de exercițiu și care este în măsură să îndeplinească această sarcină.

Văzând actele de stare civilă depuse la filele 10,11,13 din dosarul cauzei, se constată că petenta este fiica intimatei B. F., născută la data de 11.04.1970.

În temeiul art. 178 alin. 1lit. a) Cod civil instanța de tutelă poate să instituie curatela dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator.

În privința îndeplinirii condițiilor art. 182 alin. 2 Cod civil potrivit căruia curatela nu se poate institui decât cu consimțământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat, instanța constată că din înscrisurile depuse la dosar reiese că intimata suferă de schizofrenie paranoidă și datorită stării sănătății aceasta nu se poate prezenta în fața instantei(f. 27-29)

Din referatul medical întocmit de medic primar dr. S. C. reiese că intimata suferă de de schizofrenie paranoidă, dislogieideatic delirantă pranoidă, halucinații auditive și văzând diagnosticul medicului curant, instanța apreciază că nu se mai impune luarea consimțământului acestuia.

Examinând actele dosarului și văzând referatul de anchetă socială (f. 30-32) instanța constată că în cauză petenta a făcut dovada existenței cazului de instituire a curatelei prevăzut la art. 178 alin. 1 lit. a Cod civil, intimatul aflându-se în situația în care din cauza bolii care i-a provocat starea de handicap nu poate personal să-și administreze bunurile și să-și apere interesele în condiții corespunzătoare, astfel că există motive întemeiate să se concluzioneze că se impune numirea unui curator în persoana petentei S. C..

Față de cele ce preced, în temeiul art. 182 Cod civil instanța va admite cererea formulată de petenta S. C., CNP_ domiciliată în V. de Jos, ., jud. A. față de intimata B. F., CNP_ domiciliată în V. de Jos, ., jud. A. și în consecință:

Va institui curatela pentru intimata B. F.,_ domiciliată în V. de Jos, ., jud. A., având CNP_.

Se va numi curator al intimatei B. F. pe numita S. C., CNP_ domiciliată în V. de Jos, ., jud. A..

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prezenta încheiere se va comunica curatorului și intimatului, și se va dispune afișarea la sediul Judecătoriei Alba Iulia și la Primăria comunei V. de Jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta S. C., CNP_ domiciliată în V. de Jos, ., jud. A. față de intimata B. F., CNP_ domiciliată în V. de Jos, ., jud. A. și în consecință:

Instituie curatela pentru intimata B. F.,_ domiciliată în V. de Jos, ., jud. A., având CNP_.

Numește curator al intimatei B. F. pe numita S. C., CNP_ domiciliată în V. de Jos, ., jud. A..

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prezenta încheiere se comunica curatorului și intimatului, și se dispune afișarea la sediul Judecătoriei Alba Iulia și la Primăria comunei V. de Jos.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria A. I..

Pronunțată în ședința publică din 06.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. F. A. R.

Red. SF/Tehn. AR/4 ex.

Data:12.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Încheierea nr. 2797/2013. Judecătoria ALBA IULIA