Pensie întreţinere. Sentința nr. 2653/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 2653/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 17-07-2013 în dosarul nr. 3283/176/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2653/2013

Ședința publică din 17.07.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. H. D.

GREFIER: G. D. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta J. C. D. în contradictoriu cu pârâtul J. C., având ca obiect pensie de întreținere.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că la data de 09.07.2013, prin serviciul registratură, Societatea de Transport Public SA A. I. a comunicat veniturile realizate de pârât în ultimele 6 luni.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.05.2013 în dosarul nr._, reclamanta J. C. D. a solicitat instanței, ca în contradictoriu cu pârâtul J. C., prin hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a unei pensii de întreținere în cuantum de 25%/lună din veniturile pe care le realizează până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

În susținerea cererii, reclamanta arată că este fiica majoră a pârâtului iar, în prezent, este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „H., C. și C.” din A. I..

În drept, au fost invocate prev. art. 499 alin. 3, art. 524 și art. 529 alin. 2 N.C.C.

În probațiune, reclamanta a depus înscrisuri, în copie, respectiv: carete de identitate, certificat de naștere, sentința civilă nr. 1291/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ .

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.

La solicitarea instanței, unitatea angajatoare a pârâtului, Societatea de Transport Public SA A. I., a comunicat veniturile realizate de pârât în ultimele 6 luni (f.18).

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din copia certificatului de naștere depus la fila 8 dosar, instanța reține că reclamanta este fiica pârâtului și a devenit majoră la data de 17.07.2012, iar potrivit adeverinței nr. 1870/14.05.2013 eliberată de Colegiul Național „H., C. și C.” A. I. reclamanta este elevă în clasa a XII-a.

Astfel cum rezultă din adresa nr. 1649/08.07.2013 emisă de Societatea de Transport Public SA A. I. în ultimele 6 luni pârâtul a realizat un venit mediu net în cuantum de 1974,67 lei.

Instanța reține că în conformitate cu dispozițiile art. 524 din Codul civil „are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale”, iar potrivit art.499 al.1 și 3 din același Cod „(1) Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. … (3) Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani”.

Potrivit art. 529 alin.2 din Codul civil: „când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil…”.

Față de cele ce preced, cum legiuitorul prevede obligația părintelui de a contribui la întreținerea copilului său și după ce acesta devine major, iar reclamanta a făcut dovada că se află în continuarea studiilor și nu există vreun indiciu că realizează venituri din muncă, urmează ca instanța să admită acțiunea și să-l oblige pe pârât să-i plătească reclamantei pensie de întreținere lunară, în procent de 25 % din veniturile lunare realizate, începând cu data introducerii prezentei acțiuni - 15.05.2013 - până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea reclamantei J. C. D., domiciliată în A. I., .. 2A, jud. A. formulată în contradictoriu cu pârâtul J. C., domiciliat în A. I., .. A, jud. A. și, în consecință:

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a pensiei de întreținere lunară în procent de 25% din veniturile realizate, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 15.05.2013 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Fără cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 17.07.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. H. D. G. D. M.

Red. C.H.D.

Tehnored. G.D.M/4 ex./26.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2653/2013. Judecătoria ALBA IULIA