Contestaţie la executare. Sentința nr. 5705/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 5705/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 5632/55/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5705

Ședința publică din 25 septembrie 2013

Președinte: C. H.

Grefier: N. B.

Pe rol fiind judecarea contestației la executare, formulată de contestatorul D. C. M. în contradictoriu cu intimata Direcția generală de asistență socială și protecția copilului A., pentru constatarea din oficiu a perimării.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată din data de 13.06.2012.

Instanța invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.

JUDECATA

Asupra contestației la executare, formulată de contestatorul D. C. M. în contradictoriu cu intimata Direcția generală de asistență socială și protecția copilului A., pentru constatarea din oficiu a perimării, instanța constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 13.06.2012, când judecarea cauzei a fost suspendată și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina contestatorului.

Văzând, că potrivit dispozițiilor art. 248 Cod de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar în contra incapabililor, dacă rămâne în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art. 252 Cod de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu,

Având în vedere că, în speță, cauza a stat mai mult de un an în nelucrare, fără să fi îndeplinit vreun act de procedură,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată contestația la executare formulată de contestatorul D. C. M., cu domiciliul procesual ales în A., . A, județul A. în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A., cu sediul în A., ., nr.14, jud. A..

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 25.09.2013.

Președinte Grefier

C. H. N. B.

Red.CH/NB

4 ex./2 .

Se comunică: - contestatorului D. C. M., cu domiciliul procesual ales în A., . A, județul A.

- intimatei Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A., cu sediul în A., ., nr.14, jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5705/2013. Judecătoria ARAD