Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 7581/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 7581/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 13987/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7581
Ședința publică din 10 decembrie 2013
Președinte: H. B.
Grefier: A. Craițar
S-a luat în examinare cererea de chemare în judecată formulată de petenta Ș. S. Doinița, având ca obiect declararea judecătorească a morții numitei Ș. E..
La apelul nominal se prezintă reprezentantul petentei – avocat P. N. din cadrul Baroului A., lipsă fiind petenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei A..
Reprezentantul petentei lasă soluționarea excepției la aprecierea instanței.
INSTANȚA
Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria A. la data de 17.09.2013, petenta Ș. S. Doinița a solicitat declararea judecătorească a morții mamei sale Ș. E., născută la data de 27.02.1946 în loc. Pecica, jud. A., cu ultimul domiciliul cunoscut în oraș Pecica, ., jud. A..
În motivare, petenta a arătat că ultimele indicii sau informații din care rezultă că mama sa era în viață datează din data de 3-5 mai 2006, când mama sa a dispărut de la locuința petentei din orașul Pecica, ., jud. A.. Arată că mama sa era despărțită de tatăl său și a locuit împreună cu petenta și familia în locuința din Pecica, ., jud. A.. În jurul datei de 3-5 mai 2006, dimineața, a constatat că mama sa nu este în camera ei, patul era aranjat și se îmbrăcase în haine negre. După câteva zile de căutări a făcut o sesizare la Poliția orașului Nădlac.
Arată petenta că de la data dispariției nu mai are nici un fel de informații referitoare la mama sa, fapt ce o determină să creadă că aceasta a încetat din viață prin sinucidere în râul M..
În temeiul art. 943-950 Cod procedură civilă, raportat la art. 49-57 Cod civil, petenta solicită admiterea cererii.
Pronunțându-se cu precădere, conform prevederilor art. 248 al. 1 și 2 Cod de procedură civilă asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei A., instanța reține următoarele:
Conform prevederilor art. 94 și 95 Cod de procedură civilă, tribunalul este instanța cu plenitudine de competență, judecătoriile soluționând cauzele prevăzute expres de art. 94 Cod proc. civ. sau de alte legi speciale ca fiind de competența în primă instanță a judecătoriei.
Văzând că prezenta cerere, având ca obiect declararea judecătorească a morții, nu este prevăzută de art. 943 - 950 raportat la art. 94 din Codul de procedură civilă, respectiv de art. 49 – 57 cod civil (ce constituie temeiul de drept al acțiunii), ca fiind de competența judecătoriei,
Apreciind în consecință că, în temeiul art. 95 pct. 1 Cod proc. civ., instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze cauza este tribunalul,
Instanța apreciază întemeiată excepția invocată din oficiu, urmând să o admită și, în temeiul art. 129 al. 2 pct. 2, 130 al. 2 și 132 din Codul de procedură civilă, va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină în favoarea Tribunalului A. competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de petenta Ș. S. Doinița, CNP_, cu domiciliul în oraș Pecica, ., jud. A., având ca obiect declararea judecătorească a morții numitei Ș. E..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 10.12.2013.
Președinte Grefier
H. B. A. Craițar
Red./dact/HB/AC;
Ex. 3/1 .
Se .> petenta - Ș. S. Doinița - oraș Pecica, ., jud. A..
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Încheierea nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 145/2013. Judecătoria ARAD → |
---|