Pensie întreţinere. Sentința nr. 6/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 6/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 14316/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. 14._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6.875

Ședința publică din 12.11.2013

Președinte: C. G.

Grefier: D. B.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul F. M. în contradictoriu cu pârâta B. A. A. pentru pretenții civile.

La apelul nominal se prezintă reclamantul, asistat de av. U. C. din Baroul A., absentă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța, din oficiu, invocă excepția autorității de lucru judecat în ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 lei către reclamant cu titlu de pensie de întreținere restantă.

Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepției arătând că obiectul capătului de cerere respectiv nu este stabilire pensie de întreținere cu pretenții civile, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 lei către reclamant cu titlu de pensie de întreținere restantă.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță în data de 23.09.2013, reclamantul F. M. a chemat în judecată pârâtul B. A. A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 3.000 lei către reclamant din care suma de 2.000 lei reprezintă pensie de întreținere restantă și suma de 1.000 lei reprezintă alocația copilului încasată de pârâtă.

În motivarea acțiunii civile, reclamanta a arătat că prin Sentința civilă nr. 10.042 din data de 13.10.2011 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr. 12._, a fost desfăcută căsătoria părților, iar pârâta a fost obligată la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 25% din venitul minim pe economie, valabil la data plății efective către reclamant în favoarea copilului F. E. A., născut în data de 22.12.2006 în municipiul A..

Arată că deși sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin neapelare, pârâta nu și-a executat de bunăvoie obligațiile pecuniare, singura contribuție e acesteia fiind plata parțială a contravalorii programului prelungit al grădiniței copilului, în cuantum de 2.000 lei. Totodată, pârâta a continuat să încaseze alocația de stat a copilului în sumă de 41 lei lunar, în toată această perioadă. Motivul pentru care pârâta nu achită pensia de întreținere la care a fost obligată este strict reaua credință a acesteia. Pârâta realizează venituri mult mai mari decât venitul minim pe economie din slujbe ocazionale ca dansatoare.

În drept, reclamantul a întemeiat acțiunea civilă formulată pe dispozițiile art. 533 Cod civil.

Pârâta, legal înștiințată și legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus la dosar întâmpinare.

În ședința publică de azi, instanța, din oficiu, a invocat excepția autorității de lucru judecat având în vedere că reclamantul are deja o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care pârâta a fost obligată la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea copilului F. E. A., născut în data de 22.12.2006 în municipiul A., respectiv Sentința civilă nr. 10.042 din data de 13.10.2011 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr. 12._, prin care pârâta a fost obligată la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 25% din venitul minim pe economie.

În deliberare asupra excepției, instanța a avut în vedere ca mijloace de probă Sentința civilă nr. 10.042 din data de 13.10.2011 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr. 12._, irevocabilă și lucrările prezentului dosar, din care a reținut în fapt, următoarele:

Părțile au fost căsătorite, căsătoria fiind încheiată în data de 02.11.2006 în municipiul A. și trecută în Registrul Stării civile sub nr. 1.382 din aceeași dată. Din căsătorie a rezultat copilul F. E. A., născut în data de 22.12.2006 în municipiul A..

Prin Sentința civilă nr. 10.042 din data de 13.10.2011 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr. 12._ a fost desfăcută căsătoria părților, s-a dispus exercitarea autorității părintești de către reclamant pentru copil iar pârâta a fost obligată la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 25% din venitul minim pe economie pe seama copilului.

Din cele arătate mai sus se constată existența triplei identități, părți, obiect, cauză între prezenta acțiune civilă formulată de reclamant și capătul cerere din acțiunea de divorț a părților referitor la obligarea pârâtei la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea copilului.

Autoritatea de lucru judecat este prevăzută ca o prezumție legală absolută, irefragabilă, în art. 430 Cod procedură civilă unde se arată că:

„(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.”

Art. 432 Cod procedură civilă vorbește despre excepția de fond, peremptorie și absolută, de autoritate de lucru judecat care „se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs”.

Atât prezumția cât și excepția lucrului judecat reprezintă instrumente juridice menite să servească instituția puterii de lucru judecat, care, în calitate de cel mai important efect al hotărârilor judecătorești, are la bază două reguli: o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată și soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul. Produce un efect pozitiv pentru partea care a câștigat procesul, în speță, reclamantul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea definitivă într-o nouă judecată, fără ca instanța să mai poată lua în discuție existența dreptului și un efect negativ pentru partea care a pierdut procesul, în speță, pârâta, întrucât acesta nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu.

Văzând cele de mai sus, instanța urmează să admită excepția autorității de lucru judecat a prezentei acțiunii civile formulată de reclamantă față de F. E. A., născut în data de 22.12.2006 în municipiul A., care la pct. 4 din hotărâre obligă pârâta la plata către reclamant a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 25% din venitul minim pe economie pe seama copilului, și în consecință:

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul F. M. în contradictoriu cu pârâta B. A. A. pentru pretenții civile, respectiv pentru obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 2.000 lei cu titlu de pensie de întreținere restantă.

Instanța constată că, în fapt, problema pe care reclamantul a încercat să o rezolve prin formularea acțiunii civile ce face obiectul prezentului dosar nu este obținerea unui nou titlu executoriu împotriva pârâtei ci executarea titlului executoriu original, respectiv Sentința civilă nr. 10.042 din data de 13.10.2011 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr. 12._ . Pentru a rezolva această problemă reclamantul are posibilitatea de a se adresa unui executor judecătoresc în vederea executării silite a dispozițiilor cuprinse în hotărârea judecătorească antemenționată.

În baza art. 210, alin. 2 Cod procedură civilă va disjunge capătul de cerere referitor la pretenții civile, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 lei către reclamant și va fixa termen de judecată în ședința publică din data de 03.12.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția autorității de lucru judecat.

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul F. M. CNP:_ domiciliat în municipiul A., ., județul A. în contradictoriu cu pârâta B. A. A. domiciliată în ., județul A. având ca pretenții civile, respectiv pentru obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 2.000 lei cu titlu de pensie de întreținere restantă.

Disjunge capătul de cerere având ca obiect pretenții civile, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 lei către reclamant și fixează termen de judecată pentru ședința publică din data de 03.12.2013.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 12.11.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. G. D. B.

Red. GC / Tehnoredactare: ..11.2013

4 ex./2 .>

Se comunică cu:

Reclamantul:

F. M. domiciliat în municipiul A., ., județul A.

Pârâta:

B. A. A. domiciliată în ., județul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 6/2013. Judecătoria ARAD