Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 5584/2013. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 5584/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 11116/55/2013/a1

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ARADOperator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. 11._ /a1

ÎNCHEIERE NR. 5584

Camera de consiliu din data de 03.09.2013

Președinte: G. C.

Grefier: B. D.

S-a luat în examinare cererea de reexaminare a Încheierii nr. 5.074 din data de 08.08.2013 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr. 11._, formulată de petenta B. L. S..

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță în data de 13.08.2013, petenta B. L. S. a solicitat reexaminarea Încheierii nr. 5.074 din data de 08.08.2013 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr. 11._, prin care s-a dispus anularea cererii promovate de către aceasta având ca obiect exercitare autoritate părintească și stabilirea locuinței copilului.

În motivarea cererii petenta arătat că nu a fost nici citată și nici înștiințată despre ședința publică ce a avut loc în data de 08.08.2013, orele 8,30.

În data de 08.08.2013 când petenta a intrat pe site-ul instanței, spre marea ei surpriză a văzut că această cauză a fost judecată în data de 08.08.2013 și a fost soluționată prin anularea cererii petentei.

Petenta precizează că a depus la dosar toate documentele necesare ca probe și a achitat taxa de timbru. În consecință, cere ca această cauză să se rejudece în cunoștință de cauză și să fie înștiințată când va avea loc ședința.

Petentei nu i se pare legal ca această cauză să fie judecată fără ca ea să fie înștiințată.

Solicită să i se motiveze totodată motivul anulării acțiunii civile.

Petenta nu a motivat în drept, acțiunea civilă formulată.

Analizând cererea de reexaminare formulată, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță în data de 22.07.2013, petenta, în calitate de reclamantă, a chemat în judecată pârâtul B. M. H. solicitând ca instanța, prin sentința pe care o va pronunța să dispună exercitarea autorității părintești de către petentă pentru copilul B. Noah A., născut în data de 10.11.2002 în localitatea Arendal, Norvegia și să fie stabilită locuința copilului la domiciliul petentei.

În baza art. 200 alin. 1 cererea a fost verificată și s-a constatat că aceasta nu îndeplinește condițiile arătate în dispozițiile art. 194 – 197 Cod procedură civilă.

Instanța a comunicat în scris lipsurile cererii către reclamantă solicitând ca aceasta să indice motivele de drept pe care se întemeiază cererea, arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere iar pentru martori, numele, prenumele și adresa, să completeze timbrarea cu 20 lei taxă judiciară de timbru și să depună la dosar adeverință cu veniturile realizate.

Comunicarea a fost trimisă reclamantei în data de 25.07.2013 și primită de către mama acesteia în data de 30.07.2013, așa cum rezultă din procesul verbal de înmânare de la dosar.

Petenta a depus la dosar acte din care rezultă veniturile realizate dar nu a complinit celelalte lipsuri și nu a completat timbrarea cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.

Văzând că petenta nu a regularizat cererea în modalitatea indicată, până la termenul stabilit, instanța, în baza art. 200, alin. 3 Cod procedură civilă a anulat cererea de chemare în judecată neregularizată, formulată de reclamanta B. L. S. în contradictoriu cu pârâtul B. M. H. pentru exercitare autoritate părintească și stabilirea locuinței copilului.

Având în vedere faptul că petenta nu a timbrat acțiunea civilă formulată până la termenul acordat, instanța constată că, în mod legal s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată.

Pe cale de consecință în temeiul art. 200 alin. 6 alin Codul de procedură civilă, instanța va respinge cererea de reexaminare formulată de petentă ca neîntemeiată.

DISPUNE

Respinge cererea de reexaminare a Încheierii nr. 5.074 din data de 08.08.2013 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr. 11._, formulată de petenta B. L. S. CNP:_ cu domiciliul procesual ales în municipiul A., ., județul A..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 03.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. C. B. D.

04.09.2013

Red: G.C. / Tehnoredactare: B.D..

4 ex / 2 .>

Se comunică cu:

Petenta:

B. L. S. cu domiciliul procesual ales în municipiul A., ., județul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 5584/2013. Judecătoria ARAD