Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2028/2013. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2028/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 19047/55/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2028
Ședința publică din data de 11 martie 2013
Președinte: C. F. M.
Grefier: I. M.
S-a luat în examinare acțiunea civilă, formulată de reclamantul R. P. C., în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal se prezintă reclamantul, asistat de av. T. F. I., din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Reprezentantul reclamantului arată că are cunoștință de faptul că a fost repusă cauza pe rol în vederea administrării probei cu interogatoriul reclamantului. Acesta arată că nu se opune acestei probe, reclamantul fiind în măsură să relateze cum s-au petrecut lucrurile.
Conform dispozițiilor legale se procedează la administrarea interogatoriului scris al reclamantului, care se atașează la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, sau probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
În deliberare asupra cererii de față, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.12.2012, cu numărul_, reclamantul R. P. C. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să dispună, în contradictoriu cu pârâta ., rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 55, încheiat la data de 09.07.2012, între părți și obligarea pârâtei la plata contravalorii materialelor de construcții în sumă de 7.509,19 lei și la plata dobânzii legale, calculate de la data de 01.10.2012 (termenul de livrare) și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul arată că la data de 09.07.2012 s-a deplasat la magazinul (reprezentanța) societății pârâte din A., .. 289 C, pentru a cumpăra o . materiale de construcții, respectiv țiglă și alte accesorii. În cadrul magazinului a fost îndrumat să se adreseze domnului A. E., agent de vânzări în cadrul raionului respectiv. Discutând cu acest angajat al societății, reclamantul arată că și-a manifestat voința de a cumpăra o anumită cantitate de țiglă, menționând că este dispus să achite integral contravaloarea acestor materiale, dar că nu are posibilitatea de a le ridica și transporta în aceeași zi. Raportat la această împrejurare, angajatul societății pârâte i-a comunicat reclamantului că marfa poate să rămână în custodie în depozitul societății până la o dată convenită de comun acord, dar cu obligația din partea acestuia de a achita integral contravaloarea mărfii. În acest sens, angajatul societății a precizat că va fi întocmită o factură proformă, în care se va menționa că s-a achitat integral contravaloarea mărfii și un contract de vânzare-cumpărare. De asemenea, reclamantului i s-a comunicat de către acest angajat că nu i se poate elibera bon fiscal pentru marfa achitată, pentru că acest fapt ar presupune să preia marfa în aceeași zi. Astfel, reclamantul precizează că cele relatate de către angajatul societății pârâte nu au avut darul de a naște suspiciuni, întrucât împrejurările relatate constituie o practică a acestui magazin în relația cu clienții. Acesta arată că, fiind de acord cu condițiile expuse de către angajatul societății, a achitat acestuia suma de 7.509,19 lei - care reprezintă contravaloarea integrală a materialelor de construcții (țiglă și folie), fiind emisă factura proformă nr. 50_043578 din data de 09.07.2012, în care sunt menționate materialele de construcții și valoarea acestora, respectiv suma de 7.509,19 lei. De asemenea, în cuprinsul facturii proforme s-a făcut mențiunea de către angajatul societății, domnul A. E., că „s-a achitat integral în data de 09.07.2012”, cu semnătura acestuia și ștampila societății pârâte. Astfel, odată cu emiterea facturii proforme și achitarea de către reclamant a sumei de 7.509,19 lei, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 55/09.07.2012 între părți, având ca obiect materialele de construcții identificate conform facturii proforme și notei de comandă, cu obligația pârâtei de a preda către reclamant aceste mărfuri până la data de 01.10.2012. La data de 02.10.2012, reclamantul menționează că s-a prezentat la magazinul societății pârâte pentru a ridica materialele de construcții, unde i s-a comunicat că domnul A. E. nu mai este angajatul societății, iar directorul magazinului i-a comunicat că societatea nu este obligată să-i predea materialele de construcții, întrucât nu face dovada achitării contravalorii acestora, în baza bonului fiscal, chitanței sau ordinului de plată. Astfel, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind execuția contractului, respectiv nu i-a predat reclamantului materialele de construcții până la data de 01.10.2012 și nici nu i-a adus la cunoștință eventuale împrejurări care să atragă suspendarea sau încetarea contractului, reclamantul a comunicat pârâtei o cerere de conciliere directă prealabilă, în vederea evitării unui litigiu, având ca obiect reziliere contract și pretenții pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale, având ca scop achitarea de către pârâtă în contul reclamantului a sumei de 7.509,19 lei - reprezentând contravaloarea materialelor de construcții achitate, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume. La cererea de conciliere formulată, societatea pârâtă și-a formulat poziția prin adresele cu nr. 5434/07.11.2012 și nr. 5520/12.11.2012, iar la data convocării pentru conciliere, respectiv data de 10.12.2012, pârâta nu s-a prezentat.
Reclamantul mai arată că susținerile pârâtei, potrivit cărora acesta nu face dovada plății, sunt nefondate, având în vedere următoarele: potrivit art. 1.449 din Noul Cod Civil. - „.dovada plății se face cu orice mijloc de probă”. De asemenea art. 46 din Codul Comercial stabilește mijloacele de probă privind obligațiunile comerciale. În speța de față, dovada plății efectuată de reclamant către societatea pârâtă o reprezintă mențiunea făcută în cuprinsul facturii proforme nr. 50.043578 emise la data de 09.07.2012, potrivit căreia „s-a achitat integral în data de 09.07.2012”, care poartă semnătura angajatului pârâtei A. E. și ștampila societății pârâte. De asemenea, dovada plății și a raportului contractual dintre părți o constituie contractul de vânzare-cumpărare nr. 55/09.07.2012, în care este menționată suma de 7.509,19 lei, achitată conform facturii proforme nr. 50_043578 din data de 09.07.2012. În ceea ce privește împrejurările relatate de pârâtă, privind activitatea acestui angajat, reclamantul consideră că nu are nicio relevanță faptul că domnul A. E. era abilitat sau nu să desfășoare activități specifice, precum și practicarea de către acesta a unor activități ilicite, întrucât raportul contractual s-a încheiat între reclamant și societatea pârâtă.
În drept se invocă dispozițiile art. 7 alin. (2), art. 112 Cod proc. civ.; art. 1350, art. 1478, art. 1499, art. 1503, art. 1549, art. 1554 Cod Civil; art. 43 C.. contractul de vânzare-cumpărare nr. 55/09.07.2012.
În probațiune se depun înscrisuri conforme cu originalul, și anume: factura proformă; contract de vânzare-cumpărare nr. 55/09.07.2012; comandă fermă; cerere de conciliere directă prealabilă; adresă nr. 5434/07.11.2012; adresă nr. 5520/12.11.2012; proces-verbal de conciliere.
Pârâta depune întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca nefondată și netemeinică, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea întâmpinării, pârâta arată că primul capăt de cerere al acțiunii – rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 55/09.07.2012 încheiat între părți, este inadmisibil întrucât nu există un contract de vânzare-cumpărare valid încheiat între cele două părți. Astfel, la punctul I - Părțile contractante - se poate observa că vânzătorul - . - este reprezentat de către administrator A. Pavai, iar contractul este semnat de către agentul de vânzări A. E.. Din parcurgerea integrală a textului contractului rezultă în mod indubitabil faptul că agentul de vânzări A. E. nu are calitatea de reprezentant ori de mandatar al administratorului; iar din acțiunea formulată reiese că reclamantul a avut reprezentarea faptului că A. E. este doar un agent de vânzări. Societatea pârâtă înțelege să invoce nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a cărui rezoluțiune se cere, arătând că art. 1179 alin. 1 cod civil statuează condițiile esențiale pentru validitatea contractului; primele condiții ce trebuie îndeplinite pentru validitatea unei convenții fiind capacitatea de a contracta și consimțământul părților. Pentru ca acordul de voințe să poată conduce la încheierea valabilă a unui contract, consimțământul fiecărei părți trebuie să emane de la o persoană care are capacitatea de a contracta; iar în acest caz trebuie avută în vedere capacitatea de a contracta în privința vânzătorului - care este o persoană juridică. Conform art. 209 Cod Civil - (l) „Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor. (2) Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin. (1), persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice.” Și reprezentarea este reglementată în mod expres de către Codul civil, astfel art. 1295 și art. 1296 Cod civil, stabilesc temeiul și efectele reprezentării: art. 1295 Cod civil, - Temeiul reprezentării – „Puterea de a reprezenta poate rezulta fie din lege, fie dintr-un act juridic ori dintr-o hotărâre judecătorească, după caz.”; art. 1296 Cod civil, – Efecte – „Contractul încheiat de reprezentant, în limitele împuternicirii, în numele reprezentatului produce efecte direct între reprezentat și cealaltă parte.” Pârâta menționează că din acțiunea formulată de reclamant și din actele depuse de acesta rezultă în mod indubitabil că a avut permanent cunoștință de faptul că A. E. este doar un agent de vânzări.
Societatea pârâtă precizează că rezoluțiunea este sancțiunea care intervine în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor izvorâte dintr-un contract sinalagmatic. Deci, pentru a opera trebuie să existe un contract valid încheiat între cele două părți contractante; în cazul de față neexistând un asemenea contract, nu se poate pronunța rezoluțiunea și evident nu pot opera efectele acesteia; acest capăt de cerere al reclamantului rămânând fără obiect.
În ceea ce privește răspunderea contractuală - conform art. 1350 Cod Civil, invocată de către reclamant, pârâta arată că în doctrina recentă s-a reținut că „răspunderea contractuală este o formă a răspunderii civile ce decurge din neexecutarea unor obligații contractuale, care constă în repararea de către debitor - în natură sau prin echivalent - a prejudiciului cauzat creditorului. De asemenea, aceasta precizează că, pentru a opera răspunderea contractuală, este necesară existența unui contract valabil încheiat și coroborat cu principiul privind forța obligatorie a contractului. Un contract trebuie să fie valabil încheiat între părți pentru a avea putere de lege între părțile contractante și, pe cale de consecință, de a antrena răspunderea contractuală, pârâta arătând că aceasta este și concluzia doctrinei recente. Principiul forței obligatorii a contractului este statuat prin dispoziții imperative - art. 1270 - inclusiv cu privire la obligația de încheiere valabilă a contractului. În speța în cauză, contractul nefiind valabil încheiat, nu are putere de lege între părțile contractante și nu poate opera răspunderea contractuală.
Societatea pârâtă arată că, în cazul în care ar fi existat un raport juridic între părți, reclamantul, pentru a efectua o plată valabilă, ar fi trebuit să respecte dispozițiile art. l475 - Persoanele care pot primi plata. Dispozițiile acestui articol sunt imperative, întrucât legiuitorul dispune că „plata trebuie făcută creditorului, reprezentantului său, legal sau convențional, persoanei indicate de acesta ori persoanei autorizate de instanță să o primească.” Astfel, dacă reclamantul a realizat o plată, ea nu a îndeplinit condițiile legale imperative anterior menționate. De asemenea, dacă ar exista un contract - ca și titlu de creanță, trebuie avut în vedere că simplul fapt al deținerii titlului de creanță nu poate face ca deținătorul sa fie considerat posesor al creanței. În speța în cauză, faptele s-au petrecut în incinta magazinului D., iar reclamantul cunoștea faptul că A. E. este agent de vânzări; rezultând că nu există niciun fel de elemente care să-i fi indus reclamantului certitudinea că agentul de vânzări este titularul creanței. Creditorul aparent poate fi considerat posesorul creanței doar daca apare public ca fiind titularul acesteia, soluție reținută și de doctrină. Referitor la obligația de a da o sumă de bani, art. 1488 alin 2 Cod civil. prevede că plata se poate face prin orice mijloc folosit în mod obișnuit în locul unde aceasta trebuie efectuată, iar în incinta magazinului D., plata nu putea fi efectuată decât la una din casele special amenajate și care ar fi eliberat un bon fiscal. Pretinsa plată nu a fost ratificată de creditor și nici nu s-a eliberat o chitanță liberatorie semnată de creditor. Mai mult clientul se afla în incinta magazinului care e dotat cu numeroase case de marcat, precum și cu anunțuri scrise privind obligativitatea de a se păstra bonul fiscal.
Pârâta arată că trebuie avute în vedere și calitățile personale ale cumpărătorului, ca și consumator, menționând că apreciază că reclamantul face parte din categoria consumatorului mediu, și anume, consumatorul considerat ca fiind rezonabil informat, atent și precaut, ținând seama de factorii sociali, culturali și lingvistici ai acestuia. Definiția este dată de legislația privind protecția consumatorului, în scopul de a fi prevenite abuzuri față de vânzători prin simpla invocare a neștiinței de către consumator (art. 2 alin. 1 lit. m - Legea nr. 363 din 21 decembrie 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor).
Societatea pârâtă arată că, în speță, clientul era direct interesat să primească și să păstreze bonul fiscal, întrucât marfa nu îi fusese livrată, fiind greu de crezut că acesta nu a avut reprezentarea faptului că pentru a intra în posesia bunurilor, va trebui să prezinte bonul fiscal. Factura proformă nu are valoarea juridică a unui înscris original al creanței și nici de chitanță liberatorie. Mijlocul normal de probă al plății, conform Codului civil, îl constituie chitanța, semnată de către creditor și remisă debitorului, reprezentând dreptul comun; însă, în materia activităților comerciale autorizate, mijloacele de probă admise sunt limitative: extrasul de cont bancar și ordinul de plată vizat de bancă, factura fiscală însoțită de chitanță/bon fiscal. De asemenea, reclamantul nu a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă, pârâta solicitând chitanța sau bonul fiscal care să facă dovada plății. În schimb, reclamantul a încheiat un proces verbal de neprezentare a pârâtei, fără să menționeze poziția fiecărei părți.
În drept se invocă dispozițiile art. 115-118, art. 129, art. 138 alin. 1 pct. 3, art. 146, art. 171, art. 720 ind. l, art. 720 ind. 4 Cod proc. civ.; art. 209 alin. 1-2, art. 1179, art. 1270, art. 1295, art. 1296, art. 1350, art. 1475, art. 1478, art. 1503, art. 1549, art. 1554 Cod Civil; art. 68 alin. 2 din Legea nr. 296/2004 privind Codul
consumului, art. l și art. 9 din OUG nr. 28 din 25 martie 1999 republicată - privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal, art. 155 Cod Fiscal; art. 2 alin. 1 lit. m - Legea nr. 363 din 21 decembrie 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor art. 57 și art. 78 din Constituția României.
Pârâta solicită instanței ca, în cazul în care prezenta nu va fi primită ca și întâmpinare, să o admită ca și concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 138 alin. 1 pct. 3, art. 146 și art. 171 Cod proc. civ. potrivit cărora este admisibilă administrarea dovezilor care nu pricinuiesc amânarea judecății, administrându-se în același timp, precum și dreptul părții decăzută din dreptul de a administra o dovadă de a putea totuși să se apere, discutând în fapt și în drept temeinicia susținerilor și a dovezilor părții potrivnice.
Pârâta depune și concluzii scrise, prin care reiterează o parte din susținerile din întâmpinare. Aceasta consideră că motivele de fapt și de drept invocate de reclamant nu au fost probate. Obligația de a proba pretențiile revine reclamantului, iar în speța în cauză acesta nu și-a îndeplinit această obligație. De asemenea, societatea pârâtă arată că în cererea de chemare în judecată, reclamantul nu a invocat în fapt sau în drept Răspunderea comitentului pentru prepuși, iar instanța nu poate extinde cercetarea și nici nu se poate pronunța cu privire la o eventuală răspundere a comitentului pentru prepus, fiind aplicabile dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod proc. civ: „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. Pârâta mai menționează că, în conformitate cu dispozițiile art. 1373 alin. 3 Cod Civil: „Comitentul nu răspunde dacă dovedește că victima cunoștea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârșirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acționat fără nici o legătura cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate.”
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 55, încheiat la data de 09.07.2012, între pârâta ., reprezentată prin administrator dl. A. P. în calitate de vânzător și reclamantul R. P. C. în calitate de cumpărător având ca obiect mărfurile prevăzute în comandă, reclamantul s-a obligat la plata contravalorii materialelor de construcții în sumă de 7.509,19 lei iar pârâta ., s-a obligat să predea reclamantului cumpărător mărfurile prevăzute în comandă la termenul de livrare stabilit.
Față de prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, actele și faptele juridice săvârșite înainte de . civil, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau săvârșirii lor, în cauză astfel că în sunt incidente dispozițiile legale în vigoare la data încheierii actului juridic, respectiv dispozițiile Noului Cod Civil.
În cauză părțile au încheiat un contract de vânzare-cumpărare prevăzut de art. 1650 Cod Civil, care stipulează că vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau după caz se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preț pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească.
Sunt îndeplinite speță condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții prevăzute de art. 1179 alin. 1 Cod Civil respectiv capacitatea de a contracta și consimțământul părților un obiect determinat și o cauză licită, astfel că nu se poate reține nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 55, încheiat la data de 09.07.2012, pârâta nefăcând vreo dovadă a inexistenței a condițiilor esențiale pentru validitatea unei convenții invocate, vizând capacitatea de a contracta și consimțământul părților, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 1270 Cod Civil care stipulează că contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Reclamantul și-a manifestat voința de a cumpăra o anumită cantitate de țiglă, și folie anticondens menționând că este dispus să achite integral contravaloarea acestor materiale, dar că nu are posibilitatea de a le ridica și transporta în aceeași zi.
Reclamantul a achitat către angajatul societății, A. E., suma de 7.509,19 lei - care reprezintă contravaloarea integrală a materialelor de construcții (țiglă și folie), fiind emisă factura proformă nr. 50_043578 din data de 09.07.2012, (de la fila 7 a dosarului,) în care sunt menționate materialele de construcții și valoarea totală a acestora, respectiv suma de 7.509,19 lei. De asemenea, în cuprinsul facturii proforme s-a făcut mențiunea de către angajatul societății, domnul A. E., că „s-a achitat integral în data de 09.07.2012”, cu semnătura acestuia și ștampila societății pârâte.
Această modalitate de plată s-a efectuat în numerar conform prevederilor art. 7 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 55, încheiat la data de 09.07.2012, între părți ,care vizează că „Cumpărătorul va achita sumele de mai sus cu unul din următoarele mijloace de plată: CEC ,OB, OP, numerar sau compensare.”
Astfel reclamantul R. P. C. în calitate de cumpărător a efectuat o plată valabilă, deoarece factura proformă nr. 50_043578 din data de 09.07.2012, de la fila 7 a dosarului în care s-a consemnat că „s-a achitat integral în data de 09.07.2012”,,are valoarea unei chitanțe eliberatorii potrivit art. 1500 Cod Civil.
Pârâta ., în calitate de vânzător nu și-a respectat obligația contractuală de a transmite cumpărătorului proprietatea unui bun, încălcând prevederile de art. 1650 Cod Civil, deoarece nu a transmis reclamantului cumpărător materialele de construcții (țiglă și folie anticondens), pe care acesta le-a achitat integral în data de 09.07.2012 în sumă de 7.509,19 lei.
În speță a existat un raport juridic între părți, reclamantul, a efectuat o plată valabilă, conform dispozițiilor art. l475 Cod Civil care prevede că „plata trebuie făcută creditorului, reprezentantului său, legal sau convențional, persoanei indicate de acesta ori persoanei autorizate de instanță să o primească.” operând răspunderea contractuală, prevăzută de art. 1350 Cod Civil, întrucât există un contract valabil încheiat între părți pentru care are putere de lege între părțile contractante.
Ca urmare a faptului că pârâta nu a respectat obligațiile asumate prin contract și nu se cere executarea silită a obligațiilor reclamantul are dreptul să ceară rezoluțiunea contractului în temeiul art. 1549 Cod civil.
În raport cu starea de fapt reținută în temeiul art. 1549 Cod civil., va dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 55 încheiat la data de 09.07.2012 între reclamant și pârâtă și va obliga pârâta să plătească reclamantului contravaloarea materialelor de construcție în sumă de 7509,19 lei și a dobânzilor legale în temeiul art. 3 din OG nr. 13/2011 ,calculate până la data de 01.10.2012 și până la data plății efectiv .
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 565 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea exercitată de reclamantul R. P. C. domiciliat în loc. A., .. 7, ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în municipiul Bacău, .. 8, jud. Bacău.
Dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 55 încheiat la data de 09.07.2012 între reclamant și pârâtă.
Obligă pârâta să plătească reclamantului contravaloarea materialelor de construcție în sumă de 7509,19 lei și a dobânzilor legale calculate până la data de 01.10.2012 și până la data plății efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 565 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept ce recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 11.03.2013.
Președinte Grefier
C. F. M. I. M.
Red./tehn./CFM/IM/11.04.2013
4 ex./2 ex. se .>
Se comunică cu:
- reclamantul R. P. C., domiciliat în loc. A., .. 7, .
- pârâta ., cu sediul în municipiul Bacău, .. 8, jud. Bacău
Emis 2 .>
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 3173/2013.... | Obligaţie de a face. Încheierea nr. 5273/2013. Judecătoria ARAD → |
|---|
